Sunt o viitoare mamica singura

Dragele mele mamici. Vreau pe scurt sa va scriu despre povestea vietii mele. Am 25 de ani, sunt insarcinata in 13 saptamani. Mi-am inceput viata amoroasa la 22 de ani si de atunci pina in prezent am avut parte doar de dezamagiri. Ultima relatie, care nustiu daca o mai pot numi relatie, a durat 8 luni de zile, din care a rezultat acest copil. Cind am aflat ca sunt insarcinata eram in 4 saptamani. I-am spus lui si el a reactionat parca ok. Dupa ce am fost la medic si mi s-a confirmat sarcina, el nu m-a insotit, fiindca tot timpul gaseste motive ca ba e ocupat cu munca, ba ca are niste chetsii de rezolvat, m-a intrebat tu chiar ai decis de una singura sa il pastrez? Din clipa aia, el a disparut, s-a retras in lumea lui, cu prieteni, petreceri, fum, betii. A reaparut dupa 2 luni, si mi-a zis ca vrea sa isi recunoasca copilul, sa ne mutam impreuna, nu ne casatorim, fiindca nu se simte pregatit, dar sa i-au aminte ca el are o viata agitata, ar putea sa vina tirziu acasa si m-a intrebat daca accept asa. De atunci nustiu ce sa mai cred, de 8 martie m-a felicitat, mi-a dat flori si dulciuri si mi-a zis ca ma iubeste. Acuma sunt vreo 5 zile cind iarasi nu da nici un semn. Inainte de a incepe relatia mi-a zis ca avut foarte multe femei, si unele l-au parasit fiindca nu il acceptau. Eu cred ca de fapt nu a terminat relatiile cu unele dintre fostele lui, fiindca nu ii cred balivernele ca dispare cu zilele fiindca e ocupat cu munca. Nustiu ce sa mai cred, mama mea stie situatia si ma sustine, ea imi zice sa nu ii dau numele lui copilului, si sa il las in numele meu. Ultima oara mi-a promis ca mergem la parintii mei pentru a-l informa pe tata. Dar deja sunt 2 saptamani si nici o reactie in privinta asta din partea lui. El traieste cu mama sa si fratele sau. Ei stiu situatia. Cel putin asa el imi spune, si ca i-au zis sa isi rezolve singur problema. Vad aici pe forum ca sunt multe mamici care au trecut prin aceasta situatie va rog sa imi da-ti sfaturi cum sa fac. Eu mai am o mica speranta ca o data ce va aparea copilul, se va schimba, va reveni cu picioarele pe pamant. Dar imi este si frica ca o sa depindem de el, daca il inregistrez pe numele lui. Voi ce spune-ti?
garbo_12064
Postat pe 14 Martie 2013 11:43
Draga mea, este trist , dar adevarat. Ai creat precedentul.El stie ca accepti schimbarile lui, tolerezi modul in care se comporta cu tine ,iar reactiile tale ii "ofera libertatea" de a continua.Sincer, te amagesti! Daca in opt luni de zile , ti-a ascuns lumea in care traieste, familia, anturajul...fii convinsa , ca nu a fost si nu va fii niciodata sincer cu tine.Un copil, pe langa fericire,creaza responsabilitati si implicare total din partea ambilor parinti.Nu, aparitia acestui copil, nu-l va schimba! Sper , sa schimbi tu perceptia despre el, sa constientizezi ca esti tanara si nu merita sa accepti orice din partea unui barbat, doar, pentru simplu fapt ca este tatal copilului.Mama ta are dreptate, copilul poate primi numele tau , iar la prenumele tatalui, trece-l pe el (daca il recunoaste).Fii optimista, traieste alaturi de cel mic toata fericirea pe care ti-o ofera si nu uita ce ti-a spus acest barbat, aceea ca, "nu se simte pregatit"!
Deny_D
Postat pe 16 Martie 2013 07:01
DRAGA MEA,SANT DE ACORD CU TOT CE A SCRIS DOMNA DENY D,ARE DREPTATE,CEL PUTIN EU SANT PUTIN MAI MARE CA TINE,SFATUL MEU E SA TI ASCULTI MAMA,E O DOAMNA MINUNATA CA TE AJUTA.INCA CEVA,TITLUL TOPICULUI TAU ESTE SANT O MAMA SINGURA,DECI IN SUFLETUL TA ESTI CONSTIENTA CA TI VEI CRESTE SINGURA COPILUL IAR RESPECTIVUL NU TE MERITA,I AI DAT DESTULE SANSE.ITI DORESC SANATATE,INTELEPCIUNE,SA MAI AUZIM DE TINE,DE BINE,ASCULT O PE MAMA TA
garbo_11882
Postat pe 16 Martie 2013 09:16
Esti foarte curajoasa. Sa iti cresti copilul singura, cand esti destul de matura sa constientizezi ca te vei inchide definitiv. El poate sa recunoasca copilul, sa ii ofere o pensie alimentara impusa de lege si sa il vada o data la o luna daca vrea.
Dar tu, nu vei mai stii de este zi sau noapte. Poate ai noroc cu familia ta si te va ajuta sa il cresti. Inca foarte tanara ai ales drumul asta, mai ales cu o persoana iresponsabila. Pentru ca, de cand vei naste, doar copilul va conta, va trebui sa renunti cu totul la tine.
Si daca relatia ta cu tatal copilului nu va merge? Va fi normal sa iti faci o alta relatie. Si, cel mai important este sa iti accepte copilul.
Mult noroc.
MirelaClaudia
Postat pe 18 Martie 2013 15:25
Buna,

Felicitari pentru faptul ca te-ai hotarit sa pastrezi copilul si poti spune ca esti norocoasa ca o ai pe mama ta alaturi de tine .Pot sa-ti spun ca daca el va recunoaste acest copil la fel cum poate sa aiba pretenti poate sa aiba si obligatii de la dreptul de vizita si de a sta cu el asa cum zice legea pana la alocatie pentru el DAR doamne fereste daca trebuie sa pleci din tara cu copilul tot timpul va trebui sa ai acordul lui sa o faci (trebuie mers la notar si facute acte de fiecare data) si daca el nu vrea va fi foarte complicat pentru tine.
Dar pana una alta cel mai bine ar fi sa ia grija de tine si de bebe sa incerci sa fii cat mai linistita si sa-ti faci toate analizele pe care ti le va da medicul sa le faci,cat despre tatal copilului mai este inca timp si poate ca pana va fi sa vina pe lume cel mic poate se va schimba sau poate nu ....timpul le va rezolva pe toate ...

Ai grija de tine!

emiliapop
Postat pe 18 Martie 2013 15:34
Ce spui ca vrei sa faci e un act INCONSTIENT dar curajos si cere o MARE RESPONSABILITATE.Sa ma explic:
--INCONSTIENT -ai 25 de ani, vrei sa faci ceva cu viata ta, sa calatoresti, sa faci bani, relatii ,in copil nu mai permite asta;
--CURAJOS -te arunci cu capul inainte ,e drept ca mama ta te sprijina dar ce vrei sa faci e o gindire veche, a unei societati care nu mai e si care asigura conditii pt. cresterea copilului ,asta de acum nu si nici nu o intereseaza principiul e MERGI SAU CRAPA;
--RESPONSABILITATE MARE URIASA te inchizi in cresterea acestui copil el va fi atit gradina cu flori, mirifica dar si inchsoarea vietii tale cu gardian el, copilul.
DECI E DE ALES :
0--pina in 4 luni chiuretaj;
1--nasti si vei infrunta impreuna cu COPILUL ce va urma cu/in viata ta.
Nota. NU SPERA SI NU TE BAZA PE EL .Va fugi, va pleca,veni nu ii va fi tata si tie sot.
Georgescu_Jorj_Ioan_1
Postat pe 24 Martie 2013 05:41
Ai avut dreptate cand ai spus ca asta nu e relatie. In aceste conditii, mama ta are mare dreptate cand spune sa treci copilul pe numele tau. Daca copilul ii va purta numele vei depinde de el: daca vrei sa pleci din tara cu copilul, ai nevoie se acceptul lui, orice hotarare vei lua in privinta lui vei avea nevoie de semnatura tatalui etc. Daca dupa nasterea copilului sau ulterior veti avea si voi o relatie normala, el poate oricand sa isi treaca copilul pe nume. Si eu sunt o mama singura, fetita mea are 23 de ani si nu poti sa-ti inchipui de cate ori in acest timp m-am felicitat ca am hotarat sa o trec pe numele meu. Dar evident va trebui sa te astepti si la faptul ca el ar putea sa refuze sa te ajute la cresterea copilului daca nu ii poarta numele. Atunci ii vei vedea adevaratul caracter. Si sa stii ca nu e "un capat de tara" daca esti o mama singura. Pe noi ne-a ajutat Dumnezeu si m-am descurcat stralucit desi eu aveam doar 22 de ani cand am nascut. In plus, am inteles ca si mama ta te sustine si te va ajuta. Mult succes.
garbo_11137
Postat pe 24 Martie 2013 05:44
nu cred ca ar trebui sa treci copilul pe numele lui.... Asta ii confera dlui foarte multe drepturi asupra copilului, ca fel de multe ca ale tale, si foarte putine obligatii. Si, la urma urmei, drepturi pentru ce? Pentru ca a dat de doua ori din fund si dupa aia a disparut? Asta inseamna ca ii este la fel de parinte ca tine acelui copil? Pardon....

Daca vrea drepturi, admitind ca sa il nasca el nu poate, probabil sa treaca prin toate etapele pina ajunge onor mostenitorul pe la vreo 2 ani ar putea: asa ca sa faca bine sa ii dezinfecteze, pregateasca, incalzeasca, raceasca, masoare laptele din ora in ora vreo 6 luni, sa il schimbe el, sa il spele el, sa il dea cu ulei, cu pudra, sa ii faca baie, sa il duca la doctor, as ii faca vaccinurile, sa il monitorizeze cum ia in greutate, sa ii cumpere pampersi, haine, servetele, premergator, monitor pt somul de noapte, scaun de masina, leagan, tarc, patut etc - o mie de chestii, sa fie fresh si cu mintea limpede si fericit sa se joace cu bebelusul dupa ce juma de an nu doarme 1 ora continuu.... In continuare se cocoseze el invatindu-l sa paseasca, sa il invete el sa vorbeasca repetind de 50 de ori acelasi cuvint, sa ii faca el diversificarea alimentatiei cu toate regurgitarile, inecarile, refuzurile hranei de rigoare: si atunci, considerind ca tu ai nascut, probabil ar putea sa aveti drepturi egale. Altfel, PAS. Marsh. Are drepturi egale cu mama cind investeste la fel de mult efort, timp si suflet ca o mama!
quasaria
Postat pe 24 Martie 2013 05:56
esti cea mai mare prosta daca mai stai de vb cu el, asta ca barbat iti spun....scuze de cuvintele indecente , mai ales ca nu te cunosc.. dar e un raspuns sincer... eu caut o femeie ca tine si au parte toti nebuniide ele.... in fine.. nu , nu si nu.. sfatul din partea unui barbat. Apropo.. mi-ar placa sa mai stam de vb. George Istrate ma numesc.. exista vreo cale de comunicare? mail..mes..tel nu stiu ce vrei tu ..numai sa te simti in siguranta
p.s: o zi frumoasa
garbo_68
Postat pe 24 Martie 2013 07:35
sunt si tati an felul tau cu copiii lasati si ele plecate la produs::asa ca din partea mea poti sa-l las si sa cauti altu acuma cat mai ai timp ::copilul nul trece pe numele lui ca el acuma este o mata blanda pana se vede cu acte ::casatorie ::certivicat de nastere a copilului pe numele lui si dupaia el ancepe sa se schimbe an RRAAUU ancepe cu vb rele cu batai si altele mai bine stai an banca ta si lasal sa se duca la celelalte pe cere le are la ora actuala ca cine stie cati copiiiii?mai are la ora actuala ..::te rog daca vrei sa aflii mai multe despre el pune pe alcineva sal urmaresca ok pa ai grija de tine
danut_33
Postat pe 24 Martie 2013 07:55
Cu un asemenea individ, nu merita nici sa mai bei o cafea d' apoi sa te mai culci cu el.Lupul isi schimba parul pentru un timp dar naravul niciodata.Am o mare experienta de viata si pot sa te asigur ca existenta ta si a copilului tau alaturi de un asemenea personaj iresponsabil va fi un cosmar. Dar o sa-mi replici ca [IL IUBEEESC! ] La o asemenea replica prosteasca ma umfla risul. Nu-ti bate joc de viata ta ca n-ai far una.
garbo006969
Postat pe 24 Martie 2013 08:48
De la: quasaria, la data 2013-03-24 05:56:35nu cred ca ar trebui sa treci copilul pe numele lui.... Asta ii confera dlui foarte multe drepturi asupra copilului, ca fel de multe ca ale tale, si foarte putine obligatii. Si, la urma urmei, drepturi pentru ce? Pentru ca a dat de doua ori din fund si dupa aia a disparut? Asta inseamna ca ii este la fel de parinte ca tine acelui copil? Pardon....

Daca vrea drepturi, admitind ca sa il nasca el nu poate, probabil sa treaca prin toate etapele pina ajunge onor mostenitorul pe la vreo 2 ani ar putea: asa ca sa faca bine sa ii dezinfecteze, pregateasca, incalzeasca, raceasca, masoare laptele din ora in ora vreo 6 luni, sa il schimbe el, sa il spele el, sa il dea cu ulei, cu pudra, sa ii faca baie, sa il duca la doctor, as ii faca vaccinurile, sa il monitorizeze cum ia in greutate, sa ii cumpere pampersi, haine, servetele, premergator, monitor pt somul de noapte, scaun de masina, leagan, tarc, patut etc - o mie de chestii, sa fie fresh si cu mintea limpede si fericit sa se joace cu bebelusul dupa ce juma de an nu doarme 1 ora continuu.... In continuare se cocoseze el invatindu-l sa paseasca, sa il invete el sa vorbeasca repetind de 50 de ori acelasi cuvint, sa ii faca el diversificarea alimentatiei cu toate regurgitarile, inecarile, refuzurile hranei de rigoare: si atunci, considerind ca tu ai nascut, probabil ar putea sa aveti drepturi egale. Altfel, PAS. Marsh. Are drepturi egale cu mama cind investeste la fel de mult efort, timp si suflet ca o mama!

Nu investesti in propriul copil ci ii daruiesti efort, timp si suflet.
garbo_10793
Postat pe 24 Martie 2013 08:54
Buna,sa fii optimista,pentru ca venirea copilului il va schimba enorm.
acum lasa-l asa cum este,nu ii repreosa nimic,si ai putina rabdare,chiar daca vei trece singura prin asta,chiar daca el nu va fi langa tine la nastere.
cand tine pentru prima data bebele in brate,fiecare barbat cunoaste o senzatie unica si atat de puternica,incat este capabila sa faca schimbari permanente.
si asta este doar inceputul.
Cu cat va petrece timp cu bebele,cateva secunde in brate,cand e treaz,zambeste,in nici un caz cand plange.....
Barbatii in general au alergie la plansetele de bebe....
s-ar putea sa fie un om de aur,dar inca nematur,asa ca merita sa ii dai o sansa,mai ales ca copilul va avea nevoie sa cunoasca pe attal lui,si sa fie buni prieteni,pentru o echilibrata dezvoltare.
ai inredere in dzeu,si in ce ti-am scris,nu te grabi sa iei decizii care vor afecta nu numai pe tine,ci inca doua vieti.
e foarte posibil sa fie in viitor un tata si un sot bun,depinde de tine cum conduci evolutia lucrurilor.....am citit chiar si in cartea mea de mamici,ca tatii sunt stresati in general la venirea primului bebe,pana il tin in brate....si e carte englezeasca,deci e universal,iarta-l....vorbesc si din experienta mea,al meu era nr unu la stresul venirii copilului,si cand il voia,cand nu,plus soacra care baga strambe sa fac avort,si ii tot spunea cat va cheltui,cat va zbiera,cum va distruge intimiatea dintre noi bebele,ca nu vom mai avea timp sa fim singuri.....
ai rabdare,eu am trecut prin mai rele,noi femeile conducem spre evolutie relatiile,creem familii,noi suntem stanci,ca rezistenta,vei reusi,mai ales ca ai pe mama ta,si el va fi topit,topit dupa bebe......
In primele luni e posibil doar sa doarma si sa bea lapte,cel putin primele doua luni,....dar va zambi putin si zambetul asta face minuni....
Roaga-te,zilnic,sa intampini cu calm,orice iti va aduce fiecare zi,asa cum incepe rugaciunea de la manastirea Optina,si sa fiti o familie fericita,plina de iubire! Eu m-am rugat deja ptr voi!
d
daniilia
Postat pe 24 Martie 2013 09:01
tanti 973 sau nene, ce esti tu, discutia este despre DREPTURILE unui foute vint, nu despre daruri. Mai citeste o data si o sa vezi ca nu relatia cu copilul era in discutie.

daniile, eu n-am idee in ce lume idilica, ca sa nu zic cu broboada in cap, traiesti tu de sustii ca TOTI barbatii sint iremediabil schimbati de nasterea copilului...no sht?
quasaria
Postat pe 24 Martie 2013 09:09
Nu se va schimba niciodata,o spun din experienta...am trait alaturi de un asemenea om 16 ani avem 2 copii si multa suferinta pentru mine si pentru copii,am ajuns sa nu mai am incredere in nimeni.Prea multe promisiuni, minciuni.......a trecut aproape un an si nici nu si suna fiica sa intrebe de sanatate,la inceput zici ca merita inca o sansa apoi trebue pentru copil....timpul trece si la tine cine se mai gandeste......
lia_monica
Postat pe 24 Martie 2013 09:23
Un tata care apare si dispare nu iti va fi de ajutor. Asta o spune o mama care si-a crescut copilul singura. La fel ca si la tine, cand a aflat ca sunt insarcinata a disparut, apoi a reaparut si mi-a expus cam aceleasi conditii ca si in cazul tau.
Nu am acceptat. Copilul imi poarta numele pentru ca am considerat ca atata timp cat nu are indatoriri, nu are nici drepturi asupra copilului. Daca il treci pe numele lui si relatia voastra se termina, vei fi toata viata dependenta de semnatura lui pentru orice problema legata de copil.
Un om ca el nu va ajuta, va incurca viata.
pykovit
Postat pe 24 Martie 2013 09:30
nu te pacali singura ca se va schimba !!!! este pacat , esti foarte tanara ca sa te amagesti in halul asta ! Nu inteleg cum inca te mai gandesti sa fii cu acest om , casatorita sau nu cu el ! in privinta copilului trebuie sa te gandesti foarte bine , dar trebuie sa stii ca viata ta se va schimba total !!! stiu ca nici o femeie nu crede asta , dar toate constata ca este adevarat abia dupa ce nasc!!! Trebuie sa fii pregatita sa renunti la multe lucruri din viata ta ! Chiar daca te va ajuta mama ta , sa stii o distractie la munte sau la mare nu va mai fi niciodata la fel , pt. ca te vei gandi in permanenta la copilul tau care a ramas cu mama acasa !Oricum sa stii ca nici copilul si nici casatoria nu-ti garanteaza o familie fericita !!! Dar pt. a avea un copil trebuie sa fii pregatita atat psihic cat si financiar ! iti urez mult succes !!!
garbo174849
Postat pe 24 Martie 2013 09:35
draga mea garbo_12064, eu aveam 32 de ani cand am nascut, si la mine el a plecat cand avea fata 7 luni in burtica. copilul a fost foarte dorit, nici prin cap nu mi-a trecut ca el va pleca. eu am avut noroc sa ii am pe ai mei langa mine. un an nu prea am vb cu el, dar dupa un an am incercat sa fiu din nou cu el, dar in final am realizat ca el e cu viata lui , eu cu a mea. fata am trecut-o pe numele meu, desi e si el pe certificat. initial nu a vrut, dar i-am replicat ca nu a are nici un cuv de spus in treaba asta. in ceea ce priveste, chestia cu depinsul de el toata viata in ceea ce priveste copilul, nu iti face griji
il dai in judecata, automat vei avea custodia copilului, si daca vei vrea sa iesi din tara cu copilul, automat o sa ai si hotararea judecatoreasca cu tine. inteleg ca voi inca nu ati aj la discutii civilizate ca in cazul meu. scuze ca nu am citit tot ce au spus ceilalti, dar inca mi-e greu.
dar va trebui sa te gandesti bine totusi, cum spunea cineva mai sus, nu mai stiu id-ul , ai 13 saptamani, poti sa renunti la copil, mai ales daca vreodata ai luat aceasta alternativa in calcul. daca vei dori sa mai vb pe aceasta tema, pot sa dau un id, desi nu stiu daca nu cumva incalc termenii si conditiile forumului. dar totusi, incearca pusdelfi. oricum m-am abonat la topic, deci cu sig o sa mai comunnicam
annefex
Postat pe 24 Martie 2013 09:38
Esti o viitoare mamica singura..............Ai spus-o deja. Si crede-ma ca ai mare dreptate, decat cu asa specimen, mai bine singura.
Ai deja admiratori, vezi mai sus, (am indoieli, in privinta lui. Inca nu e hotarat ce sa fie...femeie, barbat) asa ca vezi tu, viata va merge inainte si fara individul asta, caruia tu vrei ca copilul tau sa-i zica tata.
zack
Postat pe 24 Martie 2013 10:01
De la: garbo_68, la data 2013-03-24 07:35:19esti cea mai mare prosta daca mai stai de vb cu el, asta ca barbat iti spun....scuze de cuvintele indecente , mai ales ca nu te cunosc.. dar e un raspuns sincer... eu caut o femeie ca tine si au parte toti nebuniide ele.... in fine.. nu , nu si nu.. sfatul din partea unui barbat. Apropo.. mi-ar placa sa mai stam de vb. George Istrate ma numesc.. exista vreo cale de comunicare? mail..mes..tel nu stiu ce vrei tu ..numai sa te simti in siguranta
p.s: o zi frumoasa


Domn Istrate, domn Istrate, ncurcași bre saitu, aici nu e matrimonialele.....vezi doua strazi mai la stanga
zack
Postat pe 24 Martie 2013 10:08
sincer esti de admirat...cum au spus si alti...decat un specinem ca el mai bine singura...cum spui si tu poate el inca mai are si alte relatie..daca citesti acest mesaj as vrea sa te cunosc mai bine...as vrea eu sa iti recunosc copilul...
luciano_25
Postat pe 24 Martie 2013 10:24
draga viitoare mamica,
iti scriu ca mama si, desi nu ne cunoastem, tin sa-ti apreciez curajul de a merge mai departe dar si hotararea de a nu renunta la copil. ca si sfat vreau sa stii ca un copil este greu de crescut de una singura si de aceea ma rog sa poti trece cat mai usor peste sarcina, nastere si primii 2-3 ani din viata lui. placerea suprema si trairile unice de mama pot fi uneori "umbrite" de greutatile si neplacerile aparute zi de zi iar daca ai sprijin de la parinti sau cei apropiati e bine . nu stiu ce te-a impins sa faci acest copil dat fiind faptul ca il cunosteai pe tata atat de bine inca din timpul relatiei si aici cred ca ai riscat tu. poate sentimentele ce le nutresti pentru el te-au facut sa neglijezi "protectia" sau chiar ai crezut ca un copil o sa-l schimbe!!!?
eu sunt o mama singura si crede-ma......unica susrsa de curaj si speranta o gasesc doar in zimbetul copilului meu. iti doresc liniste sufleteasca, o sarcina usoara si la final un copil sanatos. te rog sa te gandesti la urmatorul aspect: exista posibilitatea ca un alt barbat sa te iubeasca , atat pe tine cat si pe copilul tau, mult mai mult decat adevaratul tata.
sa auzim de bine!!!!!









garbo100526
Postat pe 24 Martie 2013 10:26
garbo_12064 fi putin atenta:

- daca treci copilul pe numele lui (fara sa fiti casatoriti) retine ca pana face copilul 18 ani nu o sa poti sa-l scoti din tara intr-o vacanta nici macar pana la bulgari fara acordul lui - si retine ca nu-ti va da acordul niciodata;
- in urma unui proces de divort cand ti se da copilul in custodie este altceva, atunci "tatal" nu este intrebat daca este de acord sau nu.
- nu trebuie sa treci copilu pe numele lui pentru ca este un nemernic si asa va ramane; nu iti face iluzii ca se va schimba atunci cand vei naste, va fi la fel de nemernic; daca doresti copilul fa-l si trece o linie in dreptul tatalui.
- nu stiu in ce lumea traieste "daniilia" cea care iti spune exact pe dos decat iti spunem noi cele care vedem viata reala nu numai din RO ci din lumea larga, peste tot sunt nemernici din acestia "foute vant" cum bine le spune quasaria;
- daca il treci pe numelelui te va santaja pana la majoratul copilului - sa i-l dai la plimbare (fara tine) sa-l duca la mamica lui ca sa-ti descoasa copilul si sa-l tampeasca de cap ca apoi sa nu te mai intelegi cu copilul, sa iti spuna ca daca nu il dai sa mearga cu el nu stiu unde o sa ti-l ia de tot......etc, ai mare grija ce faci
adeline
Postat pe 24 Martie 2013 10:54
Da poti sa-l lasi sa-l recunoasca dar .... atat ! E dreptul copilului sa aiba un tata si stai linistita ca nu depinzi de el. Nu te casatori cu el !!!! Eu am avut o poveste similara si dupa ce nu l-a recunoscut, in acte, decat dupa 5 ani, ne-am casatorit iar dupa 7 ani de mariaj am divortat.... Pe nisipuri miscatoare nu mai poti cladi nimic indiferent cat de mult ti-ai dori TU.
O sa gasesti pe cineva care te va aprecia la adevarata ta valoare si iti va iubi si copilul !!!!
Important e sa-ti doresti tu acest lucru !!!!
garbo_6052
Postat pe 24 Martie 2013 11:00
" viitoare MMAMICA", Eu, te felicit pt . reusita ....caci nu toate fetele se autointituleaza asa.
Asta denota ca pui PRET pe puiul de OM ce se va naste si ca esti decisa sa te implici in tot ce se intrevede la orizont.Ii greu, adevarat! Dar cand ai sutinatori in jur (precum mama) nu uita sa ceri sfaturi pentru a trece mai usor peste "incercarile vietii" ce te asteapta.
Cred ca vei fi ( asa cum am inceput mesajul) o viitoare MAMICA si doar atat.
De tine depinde cat vrei sa fii de "singura" cat te simti singura sau cum simti singuratatea.
Eu cred ca vei fi foarte fericita odata cu nasterea copilului si abia atunci iti vei da seama de restu'.
Despre aspectu' cu 'mnealui, pot sa-ti dau o parere in care sa te regasesti si sa faci cum crezi ca simte sufletul tau.

In aceasta perioada poti fi vulnerabila dar si usor de manipulat. Am inteles ca mama iti este cea mai apropiata in mom. de fata. Discuta orice cu ea, chiar si ce-ti propune 'mnealui, lasa-i si lui posibilitatide comunicare (la distanta si de scurta durata pt. a nu te stresa) nu luati decizii impreuna pana dupa nasterea copilului si lucrurile se vo aranja pe parcurs.
Eu, iti urez: fruntea sus, pieptu'nainte si urechile "astupate"
Hai, :) !...
Fss_ssu
Postat pe 24 Martie 2013 11:01
...si eu sunt o mama singura...eu am fost parasita cand eram insarcinata in 4 luni....fara nici o explicatie....copilul nu ii poarta numele..de ce? daca nu se va implica inviata ta si a copilului vei avea de alergat dupa el....daca vrei sa iesi cu copilul din tara nu o vei putea face fara acordul lui...doamne fereste de un tratament mai special sau de o interventie chirurgicala...trebuie semnaturile ambilor parinti...eu ma felicit ca nu am pus numele tatalui pe certificatul de nastere....
Oricum tin sa iti spun ca vor fi momente grele, dar si mai multe momente minunate...Vei fi mandra ca esti mamica uni copil pentru care esti raspunzatoare 100%. Eu am gasit abia acum dupa 4 ani un tatic pentru baietelul eu...pana acum au fost si momente dificile, dar care au fost estompate de mana de om caruia i-am dat viata...cand te va strange in brate, cand iti va zambi si iti va spune "te iubesc mami", vei uita tot. Va conta mult si ajutorul familiei tale si al prietenilor.
Tatal? Daca va dori sa se implice o va face fara ca tu sa insisti....dar ca sa nu suferi, eu te sfatuiesc sa nu iti faci prea multe iluzii..
Iti urez o sarcina usoara in continuare si un bebe sanatos...
glossa73
Postat pe 24 Martie 2013 11:56
nu se va schimba..nimeni nu poate schimba pe nimeni...oamenii nu sunt din plastilina sa ii modelam cum vrem noi. problema e ca ai ales gresit..atat. restul..vei rezolva singura, bazeaza-te doar pe tine. nu astepta ca viitorul copil sa repare ce ai gresit tu, caci nu va fi asa. capul sus si bafta
MARILENA_25
Postat pe 24 Martie 2013 13:25
Sunt singura de 6 ani de zile ,cu 2 copii de 10 si 8 ani si tatal nu ai cauta , are pensia alimentara stabilita dar nu are program de vizita, sunt recunoscutii copii pe numele lui, iar cand am iesit din tara nu mi-a trebuit acordul lui deoarece am scris la politia de frontiera si eu nu am stabilit program de vizita. Daca el cere program de vizita atunci ati trebuie acordul tatalui, sa nu cumva sa pleci cand are el programul de vizita sau fiind vacanta sa nu vrea el sa -l ia, dar eu nu am nevoie de nimik de la el. Ma pot stabili si afara cu ei , pe el nu al intereseaza. Si sa stii ca nu este usor sa cresti 2 copii cu 1 salariul
Nastere usoara si bafta
garbo217840
Postat pe 24 Martie 2013 13:25
Usor... nu e. Nu e usor nici daca sint doi parinti, cu atit mai putin daca e unul singur. Si nu e neaparat vorba de bani, desi sint si banii un factor important. E vorba si de timp, si de disponibilitate, si de riscuri. E un pui de om care depinde 100% de tine: nu 50%, nu 90%. Treci prin diverse dileme cind incerci sa fii 3 in 1: e mai bine sa imi car copilul dupa mine prin avioane si hoteluri, sau e mai bine sa il las doua zile cu o bona, de exemplu? Ei bine, ambele variante sint proaste.... Prima, pentru ca se matzaie dupa patul ei si nu stiu ce jucarie nestiuta uitata pe canapea, de fiecare data: un copil mic are clar nevoie de o rutina. A doua, pentru ca pur si simplu in paranoia mea profunda n-am incredere in nici o alta persoana sau firma sa ii las copilul meu prea mult timp. Desi au fost situatii cind am avut bona overnight si a fost totul ok. Insa in capul meu nu era decit daca fie-mea e invelita, daca si-a gasit elefantul cu care doarme, daca a facut baie, daca i-a uscat parul, etc.
Ca sa nu mai vb de situatiile in care ea incepe scoala la 9 si eu am meeting la 8.
Sau e traficul blocat si ajung ultima la afterschool sa o iau.
Sau pur si simplu imi e rau de nu ma pot ridica din pat si fie-mea nu mai are diverse chestii: de exemplu, lapte. Asa ca trebe sa ne urcam in masina si sa mergem sa cumparam.
Deci nu, nu e simplu, uneori o sa te simti pe pilot automat, absolut depersonalizata, si ca tot ce ai de facut nu se termina niciodata, si ca pur si simplu nu ai suficienta energie cind toata lumea trage de tine ca de o martzoaga moarta - dar asta e. Zaci cinci minute, te ridici si treci peste
Si da, merita.... Sint momente in care realizezi ca merita de inca nspe ori sa treci prin toate dificultatile ca sa iti vezi puiul de om fericit si cu gura pina la urechi.
quasaria
Postat pe 24 Martie 2013 13:52
in primul rand vreau sa te felicit ca esti curajoasa....sa iti asumi responsabilitatea cresterii unui copil este o mare responsabilitate poate cea mai mare pe care ti-o poti asuma in timpul vietii.....nu cred ca esti iresponsabila,nu cred ca va fii o corvoada pt tine(sau o inchisoare cum spunea cineva aici) DA pot sa iti garantez ca va fii foarte greu sa iti cresti bebele de una singura dar daca esti puternica si ai sustinerea mamei tale eu zic DOAMNE AJUTA...in cealalta privinta cu numele eu te sfatuiesc sa nu treci copilul pe numele lui....este un iresponsabil si vei avea numai probleme cu el...cineva spunea ca nu poti sa faci nimic fara acordul tatalui si asa este...in sensul ca daca vei dori sa pleci cu el din tara nu vei putea face asta fara acordul lui expres semnat si autentificat la notar.....daca era omul care vroia un copil statea langa tine de la inceput, venea cu tine la medic, era cu tine in momentele in care iti era greata,te proteja sa nu te obosesti ,sa nu faci efort.....eu te sfatuiesc sa ai grija de tine, sa fii linistita si relaxata, sa te alimnetezi si sa te odihnesti in perioada sarcinii pt ca sa dai nastere unui copil perfect si sanatos....BARBATI SUNT O GRAMADA PE LUMEA ASTA....SI TATA ESTE CEL CARE EDUCA SI CRESTE UN COPIL NU CEL BIOLOGIC....sigur ca asa este ideal...ca tatal biologic sa fie cel care creste si educa dar daca este un fustangiu si un iresponsabil si grija de pe urma este copilul mai bine FARA EL....copilul are nevoie de toata dragostea si atentia ta cand vine pe lume nu sa iti faci griji si sa te enervezi pt un tampit.....
clau1978
Postat pe 24 Martie 2013 14:45

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Sunteti de acord cu casatoria dintre un roman si o tiganca,care are si un copil pe deasupra? 10 De la: kyra 17 August 2009 22:53
Este suficient pt cineva a fi ceea ce esti???? 23 De la: cinezee 12 Iulie 2009 20:19
Eu ma marit si tata e indragostit 123 De la: pustietate_in_floare 6 Mai 2011 16:57
Incertitudine 56 De la: MariaCallas 2 Aprilie 2013 08:47
apreciati siturile in care se foloseste limbaj trivial? 2 De la: prometeus_wife 13 Iunie 2009 18:43
Setari Cookie-uri