Numai că timpul nu este o unitate de măsură pentru calitatea unei relații.
Două persoane pot rămâne împreună treizeci de ani pentru că se iubesc, se respectă, știu să repare lucrurile atunci când apar probleme și au construit o viață în care amândouă se simt văzute. Dar pot rămâne împreună treizeci de ani și din frică, obișnuință, dependență financiară, presiune socială, pentru copii, pentru că despărțirea pare prea complicată sau pur și simplu pentru că au uitat cum ar fi să trăiască separat.
Durata spune că o relație a continuat. Nu spune, de una singură, cum a fost trăită acea relație.
Uneori confundăm rezistența cu fericirea
Suntem fascinați de cuplurile care „au rezistat”. Spunem despre ele că au trecut testul timpului, ca și cum simplul fapt că nu s-au despărțit ar reprezenta o performanță în sine.
Dar orice relație poate rezista în timp. Întrebarea mai importantă este ce se întâmplă în interiorul ei.
Un cuplu poate supraviețui unor perioade foarte dificile și poate ieși din ele mai apropiat. Dar poate, la fel de bine, să supraviețuiască ani întregi într-o stare de nemulțumire continuă. Pot exista certuri repetate care nu sunt niciodată rezolvate, resentimente adunate în tăcere, lipsă de afecțiune, umiliri, control, infidelități repetate sau o distanță emoțională atât de mare încât cei doi ajung să trăiască mai degrabă ca doi colegi de apartament.
Din exterior, ambele relații pot arăta la fel: „Sunt împreună de 15 ani.”
În interior, însă, experiențele lor pot fi complet diferite.
De aceea, „au stat împreună atât de mult” nu ar trebui să fie confundat cu „le-a fost bine împreună atât de mult”.
Obișnuința poate semăna foarte mult cu stabilitatea
Unul dintre cele mai complicate lucruri într-o relație lungă este faptul că familiaritatea începe să pară siguranță, chiar și atunci când relația nu mai funcționează.
Cunoști programul celuilalt, știi unde ține lucrurile, ce comandă de la restaurant, cum reacționează când este nervos, ce seriale urmăriți seara și cine duce copilul la școală. Aveți prieteni comuni, fotografii împreună, poate o casă, un credit, animale de companie sau copii. Viața voastră este atât de interconectată încât ideea unei schimbări poate deveni înfricoșătoare.
Și atunci apare o întrebare dificilă: rămân pentru că îmi doresc această relație sau pentru că nu îmi pot imagina viața fără ea?
Nu este aceeași întrebare.
O relație sănătoasă poate deveni, desigur, profund familiară. Nu trebuie să existe permanent fluturi în stomac pentru ca iubirea să fie reală. Dar familiaritatea sănătoasă vine împreună cu respect, apropiere, libertatea de a fi tu însăți și sentimentul că încă există un „noi” în care amândoi participați.
Când rămâne doar obișnuința, anii pot continua să se adune fără ca relația să mai evolueze.
„Am investit prea mult ca să plec” nu este întotdeauna un argument pentru a rămâne
Cu cât o relație devine mai lungă, cu atât poate apărea și sentimentul că despărțirea ar transforma toți anii anteriori într-o greșeală.
„Am stat zece ani împreună.”
„Am făcut atâtea sacrificii.”
„Am construit totul împreună.”
„Nu pot să arunc la gunoi atâția ani.”
Dar anii din trecut nu pot fi recuperați prin sacrificarea celor care urmează.
Faptul că ai investit mult într-o relație explică de ce despărțirea poate fi atât de dureroasă. Nu demonstrează însă că relația trebuie continuată indiferent de costurile emoționale. Uneori, oamenii rămân blocați nu pentru că prezentul le oferă ceva valoros, ci pentru că trecutul este prea greu de abandonat.
Există o diferență importantă între a respecta ceea ce ai construit împreună cu cineva și a te obliga să continui să construiești ceva în care nu mai crezi.
O relație bună nu este una fără probleme
A spune că o relație lungă nu este automat o relație bună nu înseamnă nici că orice conflict este un semn că trebuie să pleci.
Relațiile reale trec prin perioade dificile. Oamenii se schimbă, apar probleme financiare, pierderi, boli, schimbări profesionale, nașterea copiilor, mutări, crize personale. Uneori partenerii se îndepărtează și apoi reușesc să se regăsească.
Diferența importantă nu este absența problemelor, ci felul în care cei doi se raportează la ele.
Pot să spună „avem o problemă” fără ca unul dintre ei să devină dușmanul celuilalt? Pot să își recunoască partea de responsabilitate? Pot să își ceară scuze? Pot să schimbe ceva după ce discută? Mai există curiozitate față de omul de lângă ei sau fiecare presupune că îl cunoaște deja complet?
O relație bună nu este una în care nimeni nu rănește pe nimeni niciodată. Este una în care există suficient respect și siguranță pentru ca rănile să poată fi recunoscute și reparate.
Contează mai mult cum te simți în relație decât de câți ani ești în ea
Poate că întrebarea pe care o punem cel mai des este: „De cât timp sunteți împreună?”
Poate că ar trebui să devenim mai interesați de alte întrebări.
Te simți respectată?
Poți să spui ce gândești fără să îți fie teamă de reacția celuilalt?
Simți că poți fi tu însăți în relație?
Există afecțiune, nu doar responsabilități împărțite?
Atunci când apare o problemă, încercați să o rezolvați sau doar așteptați să treacă?
Te simți singură chiar dacă nu ești singură?
Mai există spațiu pentru planuri, curiozitate și apropiere?
Nu sunt întrebări spectaculoase, dar ele spun mult mai multe despre sănătatea unei relații decât numărul aniversărilor pe care le-ați sărbătorit.
Pentru că poți fi într-o relație de douăzeci de ani și să te simți iubită, ascultată și liberă. Dar poți fi într-o relație de douăzeci de ani și să te simți singură de cincisprezece.
Citește continuarea pe kudika.ro
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...
Ce prevede legea pentru combaterea violenței în școli: sancțiuni graduale, de la mustrare la exmatriculare
Craiova găzduiește un nou concurs de gimnastică aerobică, cu intrare liberă pentru public
Ministrul Educației cere clase mai mici: „34 de elevi într-o clasă e enorm”
Maria Aldea, campioană națională U16 la șah: povestea unei performanțe de excepție