Sa mai lupt pebtru casnicie?

Buna.E prima data cand apelez la niste sfaturi on line. Adevarul e ca problema mea e destul de delicata pentru o a discuta cu familia (nu vreau sa ii impovarez cu ale mele) sau cunoscutii(atat eu cat si sotul meu avem un anumit statut social si atat cat se poate doresc sa pastrez discretia).Sunt casatorita de mai bine de 8 ani si am o dulceata de fetita de 7 ani.In ceea ce o priveste, consider ca sunt o mama responsabila. Se spune ca intr-o casnicie care nu merge vina apartine ambelor parti..asa o fi..probabil am si eu partea mea de vina-poate ca ar trebui sa fiu mult mai organizata, sa nu mai intarziu(asta e poateunul din cele mai mari defecte ale mele), sa gandesc de mai multe ori inainte sa spun ceva...Greseala lui, din punctul meu de vedere este ca sta prost cu controlul furiei.Din pacate, s-a ajuns si la violenta fizica. Cea verbala (tipete, injurii) este ceva normal din cauza oricarui lucru minor. Din pacate, rugamintile mele si toate strategiile de a-l convinge sa nu se manifeste atat de violent macar in fata fetitei nu au dat roade. Are si multe calitati, sustine ca ma iubeste dar nu stiu ce sa mai fac....poate imi dati voi niste sugestii..
MaiaLuana
Postat pe 26 Septembrie 2008 13:58
Buna, am citit pe forum ce ai povestit intradevar este greu dar de multe ori ar trebui sa vezi tu daca intradevar casnicia mai merge salvata sau nu. Poate ca iti va fi teama sa renunti la atati ani de casnicie la persona pe care o iubesti, mai pui in calcul si fetita dar gandestete ca o viata ai si trebuie sa o traiesti, ca trebuie sa simtiti ca iubesti ca simti ca ai pt ce lupta si sa te gandesti un pic si la tine. Uite-te in jurul tau si vezi daca mai merita dar dupa parerea mea daca sa ajuns la violenta si de fata cu fetita gandeste-te ca si pe ea o va afecta un mediul ca asta si vor urma traume. Traiesc asemnator ca tine si stiu ca este greu dar lupta si mai gandeste-te si la binele tau si al fetitei. Vei reusi sa treci peste.
andreea_barbieru
Postat pe 26 Septembrie 2008 15:08
NU HOTARAT VIOLENTEI!!!VERBALA SAU FIZICA.
ai te rog taria de a iesi din asa ceva.
fata ta va avea viata marcata de ceea ce vede !!!
rasarit
Postat pe 26 Septembrie 2008 15:15
Multumesc mult ptr promptitudinea cu care ati raspuns.In general, sunt o femeie ambitioasa si lupt pentru ceea ce stiu ca merita-dar in situatia asta ma simt prinsa ca intr-o capcana. Sunt foarte multi factori de luat in calcul. Dupa cum am spus, are si multe calitati( e un om de casa, responsabil, este fidel, foarte organizat) si isi iubeste fetita si stiu sigur ca ma iubeste(doar ca in felul lui) dar prin faptul ca e atat de inflexibil si ii sare tandara din te miri ce-ajungand extrem de usor la injurii si urlete in prezenta fetei mele-ma indeparteaza. Acum asteptam sa fie renovat noul apartament si stam la parintii mei. Acum 2 zile, pentru un motiv super minor si-a facut bagajele si a plecat fara sa imi spuna absolut nimk. Seara mi-a trimis mesaj. De obicei eu sunt cea care il suna cand pleaca dar acum simt ca am cam obosit. Nu i-am raspuns la mesaj iar el nu m-a mai sunat.A fost singurul barbat caruia m-am daruit trup si suflet. I-am dat TOTUL.Am fost langa el cand a fost f grav bolnav, l-am spalat ca pe un copil mic, nu se putea misca, am umblat dupa medicamente, am facut tot posibilul sa isi revina. Cand l-am cunoscut am lucrat destul de mult cu el pt a-i ridica stima de sine-acum imi distruge el stima de sine pt ca a ajuns sa creada ca e apropae de perfectiune si ca atare imi cere si mie perfectiunea..dar nu sunt perfecta...nici nu vreau..Faptul ca imi dau seama ca ma jeneaza o pereche de pantofi cand am ajuns la masina si il rog sa ma astepte 2 min pana urc sus sa imi schimb pantofii e o greseala imensa in fata lui-atat de mare incat urla si conduce ca un nebun cu fetita in spate si tremuram amandoua de frica sa nu intre cineva in noi...Astea sunt motivele pentru care ma considera atat de vinovata incat merit sa fiu injurata oriunde si oricand...dupa care a doua zi sau peste cateva zile ma trateaza ca pe o regina...si imi spune ca nu poate trai fara mine...Imi pare atat de rau ca nu pot fi obiectiva si rationala cum sunt de obicei dar stiu ca asa se intampla in momentul in care esti implicata direct emotional..poate de asta am apelat la sfaturile altora...Nu stiu ce sa fac dar ma voi gandi foarte bine...Multumesc mult, inca o data.
MaiaLuana
Postat pe 27 Septembrie 2008 13:41
Intrebarea e daca el era violent de cand v-ati cunoscut sau acum a inceput sa se manifeste asa?Daca asa l-ai "luat", crezand ca-l poti schimba ,iti spun clar:n-ai sa reusesti!Chiar daca va incerca un timp sa se controleze,dupa aceea va izbucni si mai tare.Daca problema e noua,cred ca si-a "bagat"cineva o codita.Incearca sa fii mai atenta si sa observi ce anume il infurie.Controleaza-l subtil, sa nu-si dea seama si discuta cu el doar atunci cand esti sigura de motivele pentru care se infurie.Poate are probleme la serviciu.....sau o "mandra".Oricare ar fi motivul nu are nici-o scuza pentru "crizele" in fata copilului.Fii foarte atenta ca fetita ta va fi marcata de aceste probleme .Iti doresc curaj si intelepciune.
estella
Postat pe 27 Septembrie 2008 15:11
dupa un tipat, vine un urlet. dupa o palma vine inca una si inca una. sa zicem ca daca loveste o data e un accident nefereicit daca se repeta, spune STOP. violenta de orice natura , e un atac emotional menit sa tina sub control pe cei de alaturi. nu e dragoste, nu e o toana de moment .e un mod traumatizant de a trai

"e un om de casa, responsabil, este fidel, foarte organizat) si isi iubeste fetita si stiu sigur ca ma iubeste(doar ca in felul lui) dar prin faptul ca e atat de inflexibil si ii sare tandara din te miri ce-ajungand extrem de usor la injurii si urlete in prezenta fetei mele-ma indeparteaza. "


reciteste asa si vezi ce usor ii gasesti motivatii si scuze. pui in balanta niste fapte normale si consideri ca, pentru asta ,trebuie sa-i treci cu vederea marlaniile. orice barbat care se respecta si isi iubeste familia, e asa . insa, nu bate, nu injura , nu baga spaima in sotie si copii. dimpotriva ii protejeaza si se face foc si para daca cineva tipa la ai lui sau ii jigneste.


din ce spui tu, omul stie ca este iubit, ca i se iarta totul, ca nu pateste nimic dupa o astfel de criza si profita. s-a invatat asa . tipetele si violenta fizica ii dau senzatia de putere . de fapt, este un om slab si plin de frustrari.

stie sa te manipuleze si e constient ca-i accepti fara sa cracnesti deraierile . te trateaza ca pe o regina dupa ce a spalat cu tine pe jos. asta ca sa nu piarda fraierul in care roade ca o carie.
si_totusi
Postat pe 27 Septembrie 2008 17:00
nu trebuie sa te obisnuiesti cu rolul de victima ! asta iti doresti de la viata? iubirea lui este bolnava !!
sa stii ca exista oameni care iubesc fara sa isi " piarda controlul " si sa te injure sau mai rau sa te loveasca !!!
tu ai cumva 2 vieti si pe asta ai decis sa i-o scrifici lui ??
ca pe fata sa nu indraznesti sa o amesteci in asta, pt ca ea e cea care va suferi pe termen lung ,,,si stii cum se spune ca va cauta modelul tatalui...acceptand la fel ca tine violenta ,,,,poti trai cu gandul asta ????
rasarit
Postat pe 29 Septembrie 2008 09:40
Multumesc inca o data pentru faptul ca vi-ati facut timp sa imi raspundeti.Poate nu o sa credeti, dar parca nu ma mai simt chiar atat de singura..Azi m-a sunat sa vada ce mai facem pe un ton care emana foarte multa incredere in sine. I-am raspuns ca suntem ok si l-am intrebat cum de si-a adus aminte de existenta noastra la care raspunsul a fost ca macar el si-a adus aminte, nu ca mine, care nu l-am sunat.I-am adus aminte ca EL a plecat fara sa spuna nimk, fara sa fi tipat la el, fara sa il fi injurat la care raspunsul a fost "Da, da, hai lasa prostiile" si mi-a inchis telefonul. Ma bucur de data aceasta ca am facut o schimbare (cel putin pana acum): nu l-am mai cautat disperata, desi ma simt inca foarte vulnerabila.Din pacate, anul acesta am facut un imprumut in banca colosal-daca reusim sa ne vindem apartamentul nu ramanem cu mai nimk..Asta va insemana ca va trebui sa imi cresc fetita in chirie, singura, ceea ce nu va fi tocmai usor.Dar, in ciuda acestui inconvenient de natura materiala, cred ca m-as descurca pana la urma-am 28 de ani-deci sunt tanara inca si am o cariera infloritoare.
Problema majora ramane El-faptul ca a fost primul si unicul barbat din viata mea, faptul ca nu mi-am inchipuit viata fara el, fara dragoste, fara a darui si primi.Ce e viata fara dragoste? Ce e dragostea, pana la urma? Am inteles-o gresit?M-am rugat mult sa il schimbe in privinta violentei-si da, a avut cateva iesiri de genul acesta inainte sa ne casatorim si mi-am adus aminte ca m-a avertizat in acea perioada-mi-a spus ca uneori cand se enerveaza poate fi "foarte, foarte rau" dar nu am inteles exact ce vrea sa spuna..acum inteleg...
Si mai e ceva ce nu imi da pace: nu sunt bisericoasa, dar cred in D-zeu. Cum ramane cu acel juramant din biserica?"Ceea ce Dzeu a unit omul sa nu desparta"?Nu ar fi un pacat sa ma despart de el?
MaiaLuana
Postat pe 29 Septembrie 2008 11:45
Am citit toate comentariile si sincer as vrea sa fie bine ptr tine MaiaLuana. Imi strofoc creierii incercand sa vad o solutie. Varianta optima ar fi sa il determini sa renunte la actele de violenta, dar...cum? Eu stiu ca ti-e mai bine cu el decat fara el, cu toate iesirile astea ale lui, dar nu iti place sa traiesti sub imperiul terorii. Omul asta merge la "ascendent" = care e mai smecher (la ambitie/ care pe care domina), concept care mi-era total strain pana cand m-am imprietenit cu o fata care incerca sistematic sa ma calareasca. Hmmm, cum sa-ti zic eu tie...Treaba asta e ca un teatru de razboi in care fiecare isi foloseste armele. S-ar putea ca sotul tau sa fie complexat de ceva anume, complexat de tine sau...cine stie si sa nu poata lupta cu armele tale - poate esti foarte calma cand te certi si demobilizezi interlocutorul, poate intorci cuvintele sau raspunzi cu intrebari ...nu stiu lucrurile astea.Sotul tau incearca in acest context sa domine cum stie el mai bine, sa folosesca armele care il ajuta cel mai mult in lupta cu tine. Daca poti sa-i scoti din cap ca trebuie sa domine, esti cea mai tare. Dar o sa-ti ia ceva timp. Stii cum? Arata-te dominata. O sa ma gandesc la cum ai putea face asta. Arata-te dominata, ca lupta lui sa nu mai aiba scop.

Postat pe 29 Septembrie 2008 12:07
Merci Falcone. Sa stii ca am incercat nu o data si varianta asta-de a ma lasa "dominata",(pentru a evita orice nemultumire din partea-i) de a face tot ceea ce isi dorea si voia el si din pacate nu functioneaza. Stii ce s-a intamplat? A devenit si mai autoritar si pretentiile i-au crescut si mai mult-de parca as fi fost soldatul lui gata sa execute orice, oricand fara sa cracneasca nimic. Si daca as fi continuat cu strategia asta m-as fi depersonalizat de tot. Nu as mai fi stiut ce imi place mie, ce imi doresc, care imi sunt opiniile.Si acum, de cele mai multe ori cedez eu, pentru a nu se enerva, mai putin atunci cand stiu ca sunt lucruri foarte importante care o privesc atat pe fetita cat si pe mine. Atunci imi mentin opinia, indiferent ce, chiar daca ies scantei.Asa ca varianta asta e perimata si..fara succes.Chiar nu as recomanda-o nici unei femei aflate in situatia mea pentru ca am incercat-o si char nu functioneaza, din contra. Merci oricum...intentia conteaza...
MaiaLuana
Postat pe 29 Septembrie 2008 14:44
Cat de cunoscute imi sunt trairile tale,...prin asa ceva am trecut si eu ,...tipete, urlete,viteza mare cu cpoilul pe bancheta din spate..etc.Toate acestea manifestari apareau in momentul in care nu eram de acord cu propunerile lui de a merge impreuna cu familia x sau y....binenteles ca il interesau tipele cu care urma sa ne petrecem mini-vacanta...etc.Faptul ca eu nu-i faceam pe plac il scotea din minti,...dar nu m-a lovit ...Daca ar fi facut-o as fi plecat de langa el, asumandu-mi toate riscurile.
Dar a ajuns la o varsta 45, s-a ingrasat si i-a trecut.
Ar fi trebuit sa fiu fericita ca in sfarsit avem liniste in casa, dar nu-l mai iubesc si asta ma facut sa-l insel(fizic).Nu stiu de ce, dar nu mai pot iubi,... ma simt pustie...
EmaM
Postat pe 29 Septembrie 2008 15:18
Atunci, comporta-te exact cum stii ca trebuie sa o faci, i.e. iti sustii punctele de vedere, nu te lasi calarita deloc, nu lasi garda jos si o tii pana la capat. Daca te cearta, nu cedezi. La un moment dat starea de tensiune va fi insuportabila si ceva se va intampla - ori va despartiti, ori se vindeca de rele ori...cine stie? Mie imi creste tensiunea numai cand citesc ce poate sa-ti faca. In locul tau cred ca l-as face sa-mi manace din palma, dar pentru asta iti trebuie dibacie (nu multa), adik sa-i deturnezi discutiile in favoarea ta, sa le banalizezi, sa nu te intereseze cand te cearta..Complicat...

Postat pe 30 Septembrie 2008 00:28
De la: MaiaLuana, la data 2008-09-26 13:58:30Buna.E prima data cand apelez la niste sfaturi on line. Adevarul e ca problema mea e destul de delicata pentru o a discuta cu familia (nu vreau sa ii impovarez cu ale mele) sau cunoscutii(atat eu cat si sotul meu avem un anumit statut social si atat cat se poate doresc sa pastrez discretia).Sunt casatorita de mai bine de 8 ani si am o dulceata de fetita de 7 ani.In ceea ce o priveste, consider ca sunt o mama responsabila. Se spune ca intr-o casnicie care nu merge vina apartine ambelor parti..asa o fi..probabil am si eu partea mea de vina-poate ca ar trebui sa fiu mult mai organizata, sa nu mai intarziu(asta e poateunul din cele mai mari defecte ale mele), sa gandesc de mai multe ori inainte sa spun ceva...Greseala lui, din punctul meu de vedere este ca sta prost cu controlul furiei.Din pacate, s-a ajuns si la violenta fizica. Cea verbala (tipete, injurii) este ceva normal din cauza oricarui lucru minor. Din pacate, rugamintile mele si toate strategiile de a-l convinge sa nu se manifeste atat de violent macar in fata fetitei nu au dat roade. Are si multe calitati, sustine ca ma iubeste dar nu stiu ce sa mai fac....poate imi dati voi niste sugestii..


Parerea mea este ca acesti oameni sunt bolnavi.Crede-ma ca nu este suficienta iubirea bolnavicioasa a unui barbat.Atata timp cat nu exista respectul,echilibrul ...nu faci nimic cu iubirea.Poate la 20 de ani spuneam ca este foarte importanta iubirea intr-o casnicie.Dar nu este asa...inainte de toate este important respectul,echilibrul psihic ...pentru ca din prea multa dragoste...ma poate arunca de la etaj...si atunci la ce folos???Cunosc toate aceste simptome...si este foarte posibil sa sufere de " sindromul dominarii".Da ...se poate ca in timp sa sa treaca.Dar cu ce pret?Pai va spun eu...cu pretul unei vieti pline de durere sufleteasca,lipsita de liniste...cu pretul sanatatii voastre.Pentru ca oricat am fi de puternici...sa nu uitam ca suntem oameni.Si orice astfel de situatie...isi lasa ampreta pe santataea noastra in primul rand.Daca situatia este atat de rea...si exista copii la mijloc...ganditi-va si la faptul ca acesti copii au nevoie de voi si atunci cand sunt mari.De fapt atunci au cu adevarat nevoie!!!Si cu putina rabdare,intelepciune si toleranta ...acestia vor putea depasi momentul despartirii parintilor fara a fi foarte afectati.Aveti incredere in voi insiva...iar in ceea ce priveste copii...ganditi mai departe decat prezentul.Voi trebuie sa fiti capabile sa echilibarti copii,
sa puteti sa judecati limpede in momentele rascruce care apar in viata lor.Dar daca nervii vostrii...si sanatatea voastra v-o mananca un imbecil tiran si egoist...o sa mai puteti???Este greu...ori cu el...ori fara el..dar puneti in balanta consecintele in ambele cazuri.
Poate lumea va va judeca...nu conteaza asta...conteaza sa faceti ceea ce simtiti voi...in calitate de mame ,ca este mai bine pentru puiutii vostrii.
walkiria
Postat pe 13 Octombrie 2008 09:41
salut MAIA si EMA, am oftat adanc cand am citit mesajele voastre, va compatimesc pe amandoua, traiesc si eu asa ceva(EMA) cu mici diferente, stiu ca nu va este usor. MAIA esti tanara-nu mai accepta violenta fizica-este urat, iti pierzi respectul de sine, daca altele ai suportat, ajunge.EMA, stiu cum sta cu iubirea dupa multe urlaturi, jigniri si altele.....daca poti bine faci ca-l inseli, eu nu pot.Va sarut pe amandoua
ios
Postat pe 13 Octombrie 2008 19:45
De la: ios, la data 2008-10-13 19:45:33salut MAIA si EMA, am oftat adanc cand am citit mesajele voastre, va compatimesc pe amandoua, traiesc si eu asa ceva(EMA) cu mici diferente, stiu ca nu va este usor. MAIA esti tanara-nu mai accepta violenta fizica-este urat, iti pierzi respectul de sine, daca altele ai suportat, ajunge.EMA, stiu cum sta cu iubirea dupa multe urlaturi, jigniri si altele.....daca poti bine faci ca-l inseli, eu nu pot.Va sarut pe amandoua


Eu zic ca este gresit sa il insele.Nu rezolva nimic cu asta. Doar se impovareaza cu un sentiment de vinovatie profund.Si de ce sa fie nevoita sa se denigreze pe ea ca si sotie?De ce sa nu isi pastreze integritatea...de femeie si de sotie.?
Inainte de toate...rezolvati situatia...si pe urma viata merge inainte.
Poate ca e dulce razbunarea pe moment...dar pe urma gustul este al naibii de amar!!!
walkiria
Postat pe 19 Octombrie 2008 20:51
Multumesc din nou ptr mesaje...Probabil o sa ma judecati ca fiind slaba. Eu nu l-am cautat-ceea ce a fost o noutate ptr el, in schimb m-a cautat el, disperat. Pentru prima data in toti anii astia a venit plangand la propriu la mine, spunandu-mi ca nu poate trai fara mine si fara copil.I-am spus foarte serios ca nu are rost sa mai stea langa o femeie de care ii e scarba(asa spune atunci cand e nervos)si ca, intra-adevar, mai importanta decat iubirea este respectul si intelegerea, Probabil ca nu sunt femeia potrivita ptr el din moment ce se infurie atat de urat din te miri ce. Poate ca o alta femeie ar sti mai bine cum sa il ia.MI-a zis ca nu vrea s amergem pe strada si sa nu il salut.I-am spus f clar ca nici vorba de asa ceva-atat timp cat va fi calm il voi intreba de sanatate iar in privinta copilului imi doresc sa se implice cat mai mult in educatia ei.A plans, mi-a spus ca va incerca mai mult sa fie bine..iar eu am fost slaba(poate??) si l-am acceptat-poate mi-a fost si mila, il si iubesc inca...I-am spus ca mai putem incerca- asta pentru ca suntem casatoriti de 8 ani jumate si avem un copil impreuna-asa ca 2 luni sau 6 luni in plus sau in minus cam tot aia e...dar am fost f ferma si i-am spus ca daca va fi la fel ca inainte chiar nu mai are nici un rost sa mai continuam. Acum suntem ok DAR, apare o alta problema: uneori ma uit la el si ma simt de parca as sta langa un strain...il iubesc si nu il mai iubesc..., sunt f sceptica in ce-l priveste, oare il voi mai putea iubi vreodata asa cum l-am iubit?
Ati pomenit si subiectul infidelitatii..Adevarul este ca nu sunt Miss World dar sunt o femeie atractiva, finuta- barbati sunt in jurul meu dar mereu i-am refuzat politicos..Eu nu am fost niciodata cu un alt barbat, habar nu am cum e..El a fost unicul...Toata lumea s-a invartit in jurul lui..I-am dat Tot ce am avut..Acum stau si ma gandesc daca merita?
MaiaLuana
Postat pe 22 Octombrie 2008 12:33
l-ai acceptat acum,mai greseste odata il ierti iar........o luna sau doua sau sese is tot aia?crezi?faci o mare greseala?pt ce ai mai cerut sfaturi daca nu vrei sa le primesti?te amgesti singura....asa cum fac si eu si multe femei...........asteptam sa se schimbe avem incredere speranta dar intre timp suferinta noastra se prelungeste!de ce nu suntem curajoase sa punem punct unei suferinte adanci si o prelungim chiar noi la nesfarsit?
layla21
Postat pe 22 Octombrie 2008 15:15
Buna Layla.Atunci cand am scris prima data pe forum si am primit raspunsuri chiar nu m-am mai simtit singura.Asta a fost motivul principal pt care am scris. Raspunsurile primite m-au ajutat, chiar daca i-am mai dat oarecum inca o sansa, anumite lucruri s-au schimbat in atitudinea si gandirea mea.Pentru prima data m-am simtit mai puternica decat el-el a plans iar eu am pus conditiile. Bineinteles ca sunt sceptica si nu ii dau foarte mare credit dar am simtit ca trebuie sa mai incerc inca o data.Daca fetita mea va avea o problema si imi va spune, voi fi langa ea si chiar daca nu va face asa cum o voi sfatui tot voi ramane langa ea si nu ii voi reprosa ca nu mi-a ascultat sfatul. Uneori, pur si simplu este important sa stii ca nu esti singura, ca cineva te asculta, te intelege sau macar incearca sa te inteleaga..Imi pare rau daca tu sau altcineva considera ca v-am risipit timpul...
MaiaLuana
Postat pe 24 Octombrie 2008 09:35
asa MAIA trebuie tot timpul sa fim mai puternice decat ei, chiar daca nu este asa sa nu ne lasam calcate in picioare.. capul sus tot inainte...sotul meu mi-a spus la un moment dat(de furie) ca-i este ciuda pe mine ca nu ma poate ingenunchea--atunci am stat mai abitir drept in fata lui...viata alaturi de el m-a facut mai puternica,,ma simt bine asa....
ios
Postat pe 24 Octombrie 2008 19:49
asa MAIA trebuie tot timpul sa fim mai puternice decat ei, chiar daca nu este asa sa nu ne lasam calcate in picioare.. capul sus tot inainte...sotul meu mi-a spus la un moment dat(de furie) ca-i este ciuda pe mine ca nu ma poate ingenunchea--atunci am stat mai abitir drept in fata lui...viata alaturi de el m-a facut mai puternica,,ma simt bine asa....
ios
Postat pe 24 Octombrie 2008 19:49
Fetelor nu acceptati violenta fizica chiar daca il iubiti enorm mai ales daca isi manifesta \"iubirea\" in fata copiilor, este foarte traumatizant pentru ei si pentru psihicul lor.
Eu am asistat la certuri si batai intre bunicii mei care stau la tara si m-au marcat intr-un anume fel. Norocul meu este ca in casa nu s-a intamplat asta, adica parintii mei si-au rezolvat problemele doar cu certuri si tipete si nu au trecut mai departe.
A fost sufiecienta experienta prin care am asistat la bataile bunicii aplicate de catre bunicul meu \"cel mare si tare\" care rezolva totul cu pumnii. M-au marcat enorm scene alea si stiu cum se simt copii vostrii cand asista la bataile dintre parinti. Nu-i obligati sa asiste la asa ceva.
Cand am crescut si am constientizat ce se intampla si ce inseamna bataia (de care nici eu nu am foast scutita)am refuzat sa mai merg la bunici, si acum parintii sunt suparati ca nu vreu sa merg la bunici decat foarte rar, vorbesc cu ei la telefon dar nu suport sa ma duc la tara si sa vad ca incep sa se certe iar in 5 minute bunicul meu rezolva problemele sarind la bataie cu toate ca este f batran. Ultima faza a fost cand a vrut sa o bata pe bunica iar el fiindca nu poate sa mearga decat cu cadru metalic (sau cu baston prin casa) a luat bastonul si l-a aruncat dupa bunica si evident cu injuraturile de rigoare pe care le pronunta mai des decat orice alte cuvinte.
Parerea mea este ca daca acesti copii ai vostrii asista de prea multe ori la scene de genul asta o sa li-i se para ca este ceva normal, baietii vor considera ca este ok sa isi bata sotia/prietena iar fetele vor considera ca este ok sa ia bataie pt ca asa patea si mama.
NU VA OBLIGATI COPII SA ASISTE LA VIOLENTA, NU-I OBLIGATI SA DEVINA VIOLENTI LA RANDUL LOR.
alya
Postat pe 25 Octombrie 2008 22:39
Violenta ramane violente, indiferent daca e verbala sau fizica. Ce inseamna asta:"nu acceptati violenta fizica"? Inteleg prin asta ca cea verbala e ok? E ok sa mergi ca pe ace in propria casa de frica sa nu il enervezi sa tipe la tine? E ok sa renunti la dorintele tale doar pentru ca el se supara si te injura? E ok ca si tu si copilul sa tremurati de frica in fata lui? Daca de tine nu-ti pasa si te-ai obisnuit sa tremuri si sa renunti la tine cu copilul ce ai? Ce crezi ca invata el din asta si cu ce sechele emotionale creste? Daca el e inconstient si nu-i pasa de sentimentele copilului tu ca mama ar trebui sa faci in asa fel incat sa il feresti de asta. Ce ma enervati...Ce inseamna asta: "suntem totusi de 8 ani impreuna". Pacat ca ai rezistat 8 ani si te-a depersonalizat. Daca ai rezistat 8 ani e ok sa mergi mai departe si sa ajungi din om neom doar pentru ca ati incercat sa traiti 8 ani? Gandeste-te mai bine cum traieste si creste copiulul si apoi la tine.
Micass
Postat pe 26 Octombrie 2008 09:53
Parerea mea este ca acest om nu te iubeste daca a ajuns sa te loveasca si sa-ti spuna ca-i este scarba de tine si de respect nu mai vorbim.
Eu nu as accepta sa mai stau langa el chiar si de dragul copilului.
Sa-l parasesti este o decizie f grea de luat nici nu stiu daca este varianta cea mai buna, oricum decat sa-ti faca declaratii urmate de lacrimi mai bine te-ar respecta si s-ar purta ca un om normal. Mie personal mi se pare o persoana instabila psihic. Sfatul meu este NU MAI ACCEPTA SA TE LOVEASCA SI apropo, daca stai cu el din mila n-ai facut nimic. Oare lui cat de mila ii este de tine si in primul rand de COPILUL VOSTRU. Treaba ta daca vrei sa-i accepti toanele si instabilitatea psihica, dar COPILUL TAU CE VINA ARE sa-l obligi sa creasca in asa mediu? Iti convine sa stai stresata tot timpul? NU MAI ACCEPTA NIMIC DIN CE NU-TI CONVINE SI FI HOTARATA ATUNCI CAND II CERI CEVA. Daca el nu se gandeste la ceea ce simte copilul ATUNCI FA-O TU.
mmaaxx
Postat pe 26 Octombrie 2008 19:00
Vreu sa-ti spun si eu ceva,am trait o astfel de viata timp de 12 ani,il iubeam enorm si ma iubea si el ,asa cum spui si tu in felul lui,avem un baietel acum in varsta de 9 ani.
Am trait in fiecare zi cu speranta ca se va schimba ,dar nu a fost asa,devenea violent din nimic,ma injura si nu imi dadea voie la replica ,ma agresa si fizic,devenisem un om fara putere de a mai trai,dar ma uitam la fiul meu si imi impuneam sa merg mai departe.
Nu asta e ideea,din toate iesirile lui m-am ales cu un atac de panica de toata frumusetea....
Nu sta prea mult pe ganduri credema nu merita sa fi tratata astfel,cei ce ne iubesc nu fac asemenea gesturi..
Acum sant libera am divortat de 4 ani,am atacul de panica si acum,am invatat sa traiesc singura si sant fericita ca nimeni nu imi mai poate controla viata...iti doresc sa ai putere sa treci peste asta!
saracrista
Postat pe 27 Octombrie 2008 11:57
nu-mi ai risipit timpul deloc.ma intereseaza probleme ta de aceea "tip" poate o sa "auzi"!spune-mi sincer acum esti fericita?sa schimbat?cum mai e viata ta?imi doresc sa iti fie bine dar mi-e teama ca mai devreme sau mai tarziu vei trai o drama si mai mare,o suferinta si mai mare..........de ce sa o prelungesti?in subconstient stii care e finalul dar iti e greu sa accepti.........daca tu te poti desprinde de un om care iti face rau nu mai astepta fa-o,pt ca eu as vrea sa o fac dar nu am cum.........deocamdata...
layla21
Postat pe 27 Octombrie 2008 16:54
Nu m-as fi gandit ca mai sunt atatea persoane in aceeas situatie ca a mea.Si eu am aceleasi probleme...certuri frecvente urmate de insulte din partea lui..orce discutie mai aprinsa se termina cu ..nu te duce mintea,esti o proasta..etc.Eu insa nu cedez usor ma revolt,ripostez dar la un moment dat obosesc si eu.Am avut NNN dicutii pe tema asta ,de fiecare data isi cere scuze si ma roaga sa nu i-au in serios ce zice ptr ca ar trebui sa stiu ca nu vorbeste serios.Problema este ca toate astea se string si nu mai poti sa suporti.Eu am cedat si am bagat actele de divort cu toate ca si noi avem un copil si o gramada de datorii...Acest pas la pus pe ganduri..si-a propus sa se schimbe iar euuu am acceptat sa retrag actele.Acum pot spune ca este mai bine dar cicaleala,si din cind in cind injuriile nu lipsesc.Ma intreb de multe ori daca nu am gresit retragand actele ptr ca in inima mea stiu ca orcat doreste sa se schmbe nu va putea...este ca o boala...suntem firi diferite...el prea tipicar,cicalitor...eu poate prea calma si mai delasatoare.Dar imi pot jura ca nu o sa-i mai permit atatea cu orce risc.
papadia2008
Postat pe 27 Octombrie 2008 17:10
am facut si eu nenumarate scenarii cum as putea iesi din situatia in care sunt: sot violent(deocamdata verbal), dar eu tot astept si nu stiu ce....poate sa nu mai bea,,mi mi-e frica de el...dar nu ma pot vedea:femeie divortata....e greu
ios
Postat pe 27 Octombrie 2008 19:07
De la: ios, la data 2008-10-27 19:07:01am facut si eu nenumarate scenarii cum as putea iesi din situatia in care sunt: sot violent(deocamdata verbal), dar eu tot astept si nu stiu ce....poate sa nu mai bea,,mi mi-e frica de el...dar nu ma pot vedea:femeie divortata....e greu
am vrut sa spun ca nu imi este frica de el...
ios
Postat pe 27 Octombrie 2008 19:35
Buna fetelor !

Si eu ma lupt cu violenta verbala in familie ,chiar am ramas uimita de faptul ca mai sunt si alte persoane care trec prin aceeasi situatie asemnatoare ca a mea .Dupa parerea mea astfel de persoane nu se pot schimba ,sunt instabile emotional si psihic .Asa ca din pacate nu se intrevad sanse de salvare a situatiei !Ar trebui sa stim parerea unui medic pishiatru ,poate exista vreo medicatie ,si totusi ...cu tratament de calmare cred ca se va indrepta situatia temporar ,iar dupa aceea ?
In tot cazul ,eu ...sincer am ajuns la capatul puterilor ,imi pregatesc separarea ,vreau sa il parasesc ,pentru ca trei ani de zile imi sunt deajuns !Desi nu as dori asta ...dar imi dau seama ca nu se poate schimba ...si mai mult de atat m-a imbolnavit,tresar de fiecare data cand intra in camera ,am stari depresive si cand se apropie de mine simt repulsie .
Nu imi dau seama daca il mai iubesc ,stiu doar ca ceva din interiorul meu respinge prezenta lui ,sau faptul cand ma atinge ,sau doreste sex forteze nota insistand fara tandrete ....
Parca as fi o marioneta , daca el vrea ...nu mai conteaza ce simt eu ...dorinta lui sa se implineasca !
Nu inteleg ,stiu ca "chestia asta " dorinta de sex trebuie sa vina din partea amandoura ...
Suint foarte descurajata ..
Asta este ,trist dar adevarat !

ica2
Postat pe 29 Octombrie 2008 15:32
daca lucrurile stau asa cum spui eu nu cred ca ar trebui sa ti o casnicie de dragul copilului. e clar ca situatia in care te afli nu e pe placul tau din moment ce ai cerut ajutor. nu cred ca e bine pt sanatatea ta si nici a copilului tau. cred ca e mai bine sa va vada pe rand decat impreuna si certandu-va in fiecare zi.
fluturasalb85
Postat pe 29 Octombrie 2008 19:05

Recomandari

SubiectMesajeUltimul Mesaj
Painful ...8De la: Ioana007 10 Mai 2009 15:56
...voi ce ne-ati crescut...10De la: tzontzonica 1 Noiembrie 2015 08:21
.....31De la: scrichy 9 Martie 2009 23:33
Un sfat macar imi puteti.. ca eu nu mai stiu ce sa fac.. 98De la: Ioana007 10 Mai 2009 16:14
Buna!4De la: Micass 8 Noiembrie 2008 09:03
Setari Cookie-uri