Daca ai fost inselata, sa stii ca nu este vina ta! Iata ce poti invata din aceasta experienta dureroasa

Doare foarte tare atunci cand esti inselat. Chiar daca se intampla o singura data sau in mod repetat, sentimentul de tradare si pierderea increderii in celalalt te pot face sa suferi extraordinar de mult.

Si nu este vorba numai despre faptul ca durerea si lipsa increderii in partener pot persista foarte mult timp, dar iti pot influenta si relatiile viitoare. Si pe masura ce reusesti sa treci peste durerea si suferinta resimtita, pe masura ce poti intelege mai multe despre tine si despre lucrurile care sunt cu adevarat importante in viata ta, poti sa inveti din aceasta intamplare lucruri care te pot ajuta sa devii mai puternic, care te pot ajuta sa evoluezi foarte mult.

“In primul rand, trebuie sa intelegi un lucru: Nu tu ai cauzat asta. Nimic din ce ai facut (sau nu ai facut) nu justifica gestul partenerului de a depasi granitele relatiei si a te insela. Daca acesta este nefericit in relatia voastra, dintr-un motiv anume, real sau imaginar, exista si alte cai de iesire, de a depasi aceasta situatie. Cea mai simpla este o discutie, asistata eventual de un consilier de cuplu, pe tema sentimentelor si a modalitatilor de a imbunatati relatia dintre voi. Faptul ca partenerul tau a ales sa te insele nu este vina ta”, explica sexologul Gabriela Marin (foto).

Totusi, ce vei invata acum, din aceasta relatie, te poate ajuta ca aceasta situatie sa nu se mai repete in viata ta. Sunt cateva greseli la care poti reflecta daca le faci sau nu in relatiile tale si pe care atunci cand le vei rezolva, sigur vei fi mai puternic:

Repeti aceleasi obiceiuri nepotrivite?

Daca ai spus vreodata „nu voi mai iesi niciodata cu o persoana de acest fel”, iar apoi te gasesti in situatii similare din nou si din nou, probabil ca esti o persoana care isi alege gresit partenerii. Acest sablon comportamental rezulta de obicei din traume ale copilariei – neglijare, abuzuri, atentie parentala insuficienta – din care au rezultat concluzii gresite despre increderea si atasamentul emotional, idei care persista si la varsta adulta.

“Cele mai intalnite probleme din copilarie care te pot determina la maturitate sa iti alegi gresit partenerii sunt infidelitatea unuia din parinti sau abandonul fizic sau emotional, care se intalneste si in alcoolism sau in alte adictii. Aceste impregnari emotionale te pot determina, inconstient, sa cauti apropierea fata de persoane care fie nu pot, fie nu vor sa se ataseze emotional. si ca adult, alegi parteneri care sunt predispusi se te insele sau sa te abandoneze intr-un mod sau altul. Daca aceste lucruri iti suna cunoscut, rezolvarea traumelor din trecut te poate ajuta si te poate face sa intelegi ce necesitati emotionale ai si ce iti doresti cu adevarat ca adult. Iar acest lucru deschide calea unor relatii emotionale armonioase”, explica specialistul in relatii de cuplu Gabriela Marin.

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Daca ai fost inselata, sa stii ca nu este vina ta! Iata ce poti invata din aceasta experienta dureroasa.


Iţi place să scrii?

Daca iti place sa scrii, trimite-ne pe adresa office@garbo.ro articolele tale.
Cele mai bune dintre ele vor fi publicate.