Prematuri fara sansa la viata

Ma bucur ca citesc despre prematuri care traiesc si sunt sanatosi.
Eu sunt mama unui bebelus prematur, baietel, care tocmai s-a stins dupa trei saptamani de chin petrecut in spitale la terapie intensiva.
Am nascut la 26 de saptamani, la Ploiesti un baietel de 630 grame. Inca de la nastere mi s-a spus ca nu va trai pentru ca este prea mic, nu are creierul si plamanii suficient de dezvoltati. A respirat singur o saptamana. Apoi la Bucuresti a fost intubat. In prima zi i s-a facut radiografie pulmonara care a iesit bunicica, insa dupa trei zile copilul a sangerat in plamani si au intervenit complicatiile. Ulterior am aflat ca principalul responsabil pentru producerea hemoragiei pulmonare era o infectie cu klebsiella care a fost fatala. Au aparut probleme de coagulare a sangelui. S-au facut toate demersurile pentru a inlatura aceasta infectie: antibiotic Meronem, Gentamicina, transfuzie de sange (masa eritrocitara), plasma, trombocite, gamaglobuline, si pentru ca antibioticul mentionat nu isi facea efectul s-a incercat cu un altul: Ertapenem. Degeaba. La cinci zile dupa internarea de la Bucuresti copilul a facut stop respirator. A fost resuscitat, dar au existat in continuare probleme cu saturatia. S-a reusit stabilizarea copilului, insa au urmat apoi alt stop respirator, apoi bradicardie, edeme etc. Inima a inceput sa dea semne de oboseala. Toate eforturile au fost zadarnice. Tot ceea ce am scris eu aici este doar o parte din cosmarul pe care l-am trait impreuna cu puiutul meu. Si iata ca dupa trei saptamani in care am murit si am inviat alaturi de copilul meu, s-a asternut definitiv linistea. Cum sa trec peste asta? Cand aflu ca exista copii cu aceeasi greutate la nastere cu cea pe care a avut-o baietelul meu, ma intreb de ce nu s-a aflat si el printre supravietuitori. Cum sa spun "asa a vrut Dumnezeu"? Sunt coplesita de o tristete enorma.
Nu vreau sa acuz doctorii. Medicii pediatrii care s-au ocupat de copilasul meu au fost extraordinari. Au fost medici foarte buni si adevarati oameni inainte de toate. Si cu toate astea, noi am fost fara speranta. Ce pot sa mai fac?
aroiu
Postat pe 9 Iunie 2009 21:29
PACAT, m-am intristat citind aceste randuri, imi pare rau pt pierderea ta, stiu ca nimeni nu'ti poate alina acum durerea, dar gandeste'te ca nimic nu e intamplator in lumea asta si ca la ingerasul tau ii va fi mult mai bine acolo unde a plecat, aici poate ar fi suferit de altele fiind nascut prematur, sau poate nu, dar asta nu o poate sti decat Dumnezeu. Cuvintele sunt de prisos, cu siguranta, insa iti doresc din suflet vindecare rapida si numai bine.
aly_raz
Postat pe 9 Iunie 2009 21:43
buna draga mamica..imi pare rau ca treci prin asa ceva si cred ca nu iti este usor. dar eu zic ca trebuie sa privesti partea pozitiva si poate ca asa a fost mai bine, decat sa se fi chinuit o viata intreaba si tu sa fii suferit alaturi de el.......

stiu ca e o mare tristete in sufletul tau, dar trebuie sa fii pozitiva si puternica sa treci peste asta si ai sa vezi ca la urmatoarea incercare o sa fie bine.

am o verisoara care a trecut de 2 ori prin aproape asa ceva......a trebuit sa ii provoace avort pt ca bebelusilor ei - unuia nu-i functiona inima cum trebuie si la 8 luni au descoperit.si doctorii i-au spus ca decat sa se chinuie o viata e mai bine sa nu duca sarcina la bun sfarsit.iar celuilalt ca are sindrom down....

iti dai seama ca nici ei nu i-a fost usor....dar a reusit sa treaca peste si acum are o minunatie de fetita care are 3 ani si e sanatoasa. si toata lumea ii spunea sa ia partea pozitiva, ca au descoperit doctorii la timp si nu dupa nastere cd ar fi fost muuuuuult mai rau..

asa ca fruntea sus, fii puternica si.....sa auzim curand ca vine un bebe care vrea sa stea in burtica la tine toate cele 40 de saptamani.

te pup
horobeanu
Postat pe 9 Iunie 2009 23:21
imi pare nespus de rau ca trebiue sa treci prin probleme asa de dureroase. numai o mama te poate intelege si sa te sprijine la o asemenea problema caci restul spun ca stiu prin ce treci dar de fapt este doar o "vorba '' . Nu cred ca voi reusi sa te ajut cu mare lucru caci putere sa treci peste acesta durere se gaseste doar la tine si in BUNUL DUMNEZEU. inteleg ca durerea este f f f f f mare dar niciodata sa nu-i ceri socoteala lui DUMNEZEU '' de ce ti-a luat baiatul de langa tine , de ce pe al tau,de ce? de ce ? de ce ?....''???? BUNUL DUMNEZEU stie de ce si ptr ce face toate lucrurile . roagal doar sa-ti de-a putere sa treci mai departe si sper ca intr-o zi sa mai aud de tine si in viata ta sa dainuie doar fericire bucurie iubire sanatate

CAND SIMTI CA INIMA ITI SLABESTE
SI PASII-ITI TREMURA ORICAND
PRIVESTE LA HRISTOS , PRIVESTE
SI ROAGATE CU FOC ,CREZAND

ASCULTA CAND HRISTOS TE CHEAMA
CHIAR DATA ITI PARE ACUMA GREU
DESCULT, CURAND ITI ITI VEI DA SEAMA
EL TE VA USURA MEREU
te pupa ligia din suceava
ligia_kidz
Postat pe 10 Iunie 2009 06:22
buna draga mamica...imi pare nespus de rau ptr tragedia intamplata,,si condoleante..Cu 3 ani in urma am nascut si eu o fetita de 950g si am trecut prin multe chinuri si suferinte alaturi de ea. ptr ca si ea la randul ei facea nenumerate bradicardii ...avea mari probleme chear si dupa 2 luni...chear daca dr nu iau dat sanse de viatza ,micuta sa luptat enorm de mult..si a si supravietuit....stiu prin ce ai trecut ptr ca am avut si eu ocazia sa aud din partea medicului ca,,imi pare rau,dar copilul dvs nu va rezista pana maine,,,si nu are rost so mai alaptati"asta sa intamplat de multe ori ,,, am plans foarte mult...putin mia usurat suferinta, familia care au fost alaturi de noi...La inplinirea a 2 luni a bebelusului m-au trimis la bucuresti /dr a zis ca are retinopatia prematurului si trebuie operata...dupa 3 sapt de sts in spital...au operato pe micuta mea..dar.......fara succes..nu stiu ce sa intamplat...dar fetitza mea nu mai vede ...si ptra acest lucru suferim acum...dar multumesc lui D-aeu ca e bine si nu are si alte afectiuni....e un copil foarte destept...si iubitoare..un inger de copil ...si chear daca nu vede..nu spun ca era mai bine daca ,,nu era..D-zeu a vrut so tina in viatza si eu respect asta...IN tinpul sederii mele in spital am intalnit multe mame carora lea murit bebelasiimai ales copii nascuti sub 900g si baietii...am si o prietena careia ia murit fetita ea a nascut cu 650g,,,a decedat dupa o luna de zile..ea de atunci a mai nastut un baietel la termen si e foarte ok. (am uitat sa mentionez ca am nascut la 27 de saptamani)...deci ce sa spun draga mamica ,,capul sus si trebuie sa treci prin asta si sa incerc sa mai aduci pe lume un bb. ..care in mod sigur iti va face viatza fericita...mult succes si sanatate..poooooop
sara09
Postat pe 12 Iunie 2009 22:55
Multumesc tuturor pentru incurajari. Nu vreau sa credeti ca ma lamentez. Ceea ce am dorit prin intermediul acestui subiect a fost doar sa cunosc in alte puncte de vedere sau alte abordari ale acestui subiect si chiar sa-mi pot raspunde prin intermediul domniilor voastre la unele intrebari. Accept in totalitate crucea pe care trebuie sa o port, dar, desi mai am un baietel de patru ani si noua luni pentru mine tot greu este. Pentru mine nu exista diferente intre cei doi copii. Nu am perceput dragostea pentru ei in mod diferit, desi m-am indoit atunci cand eram insarcinata ca ii voi putea iubi pe amandoi la fel.
Imi este de mare ajutor parerea tuturor si experienta fiecarei mamici.
Apreciez mult optimismul doamnei a carei fetita nu vede si imi pare nespus de rau ca nu a reusit operatia. Poate mai incercati si poate fetita va vedea intr-o zi.
Va doresc tuturor sa traiti fiecare clipa frumoasa la intensitate maxima!
Multumesc mult inca o data pentru tot... Voi reveni in curand

aroiu
Postat pe 17 Iunie 2009 21:15
Buna fetelor. Draga Bety, imi pare rau ca ai fost nevoita sa treci prin asa ceva, nu imi vine sa cred cate nenorociri se pot intampla, Te rog,trebuie sa fii optimista si sa speri ca nu se va mai intampla lucrul asta. Este greu, dar trebuie sa fii tare ptr Baietelul tau, ptr sotul tau si nu in ultimul rand ptr Tine. Si sper din suflet sa te ajute Dumnezeu sa ii faci un fratior sau o surioara baietelului tau. Sanatate multa tuturor.
Kiki_Mic
Postat pe 13 August 2009 08:56
Multumesc mult pentru incurajari. Incep sa ma redresez. Cei din jurul meu m-au ajutat mult sa vad altfel lucrurile. Mai mult decat atat am gasit niste carti extraordinare care m-au facut sa inteleg mai bine ca nimic nu este intamplator in viata, ca sunt lucruri pe care le controlam si lucruri pe care nu le controlam, ca exista viata dincolo de perceptia noastra. Asta mi-a intarit ideea ca bebe al meu este in lumea ingerilor, ca nu s-a terminat totul ...
Cartile le-am gasit pe site-ul www.scribd.com. Prima se numeste Conversatii cu Dumnezeu si este scrisa de Neale Donald Walsh, iar cea de-a doua Karma de Fiecare Zi scrisa de Carmen Harra.
Multa sanatate, intelepciune si putere tuturor.
Multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi atunci cand eram deznadajduita.
aroiu
Postat pe 13 August 2009 09:10
e greu.. nici nu-mi pot imagina clipele grele prin care ati trecut, momente de teama, de frica, de spaima, de bucurie - acele secunde in care speri ca poate o sa fie bine - si in final, acea liniste! nu, nu am cum sa-mi imaginez, nici nu vreau sa imi imaginez... dar, trebuie sa mergeti mai departe! nu poti accepta ca "asa a vrut Dumnezeu" dar.. trebuie! nu il poti aduce inapoi, dar trebuie sa crezi ca acolo unde este, sunt sigura ca este mult mai bine! exact asa a vrut Dumnezeu, pentru ca era un suflet curat, Dumnezeu a vrut sa-l scuteasca de chin, de o viata pe care poate nu si-ar fi dorit-o nici pentru el si nici pentru cei din jurul lui! Trebuie sa mergi mai departe si sa maiincercati sa aduceti pe lume alt ingeras! Va dorim multa sanatate atat tie cat si familiei tale.
Ilenus
Postat pe 13 August 2009 10:03
Toata aceasta intamplare a venit ca o furtuna. In timpul ei eram nauca. Nu mai stiam ce simt, treceam de la o stare la alta, de la emotii puternice: furie, vinovatie, reprosuri, revolta, la un imens vid in care aveam impresia ca nu mai simt nimic, ca nu mai vreau sa lupt, ca oricum eram fara speranta. Acum, privind in urma, desi se spune ca timpul vindeca, abia m-am dezmeticit, abia acum simt durere, impacare, intelegere dar si un dor imens. Pentru mine acest copil va ramane in sufletul meu in tot timpul existentei mele. Eu nu pot sa-l sterg din viata mea si nici nu vreau. Mi-e bine stiindu-l in inima mea. Cand l-am pierdut, mi-am spus si am spus si celorlalti ca nu voi incerca sa mai am vreun copil, insa am inceput sa jinduiesc dupa un altul de fiecare data cand am vazut o femeie insarcinata sau vreun bebe. Simt ca a ramas ceva neterminat, o intrebare fara raspuns, o problema fara rezolvare. Din experienta va spun ca a avut dreptate cel ce a spus "niciodata sa nu spui niciodata". Eu nu voi mai spune asta. Am invatat si multe alte lucruri din aceasta experienta. Sunt mahnita ca a trebuit trec prin asta pentru a vedea altfel realitatea inconjuratoare, dar se pare ca doar atunci cand ai experiente zguduitoare poti sa afli cine esti si de ce esti in stare.
Multumiri pentru toate gandurile voastre bune.
aroiu
Postat pe 14 August 2009 08:56
draga Betty, stiu prin ce treci si crede-ma ca ai sa reusesti.Daca deja ai convingerea ca el e ingeras esti pe drumul cel bun.
Am sa iti spun si eu povestea mea, a noastra.
in 2006 , pe 17 aprilie am nascut prematur un baietel.Am nascut la 30 de saptamani, puiul meu avand 1850 gr.Destul de maricel, a respirat foarte bine 2 zile, a facut icter imediat aproape, l-au pus la UV.
Dupa 2 zile insa, burtica lui a inceput sa se umfle.A fost consultat, i s-a pus diagnostic de enterocolita ulcero-necrotica, boala frecventa a prematurilor.Apoi, ca un traznet, in urma celorlalte analize,s-a constatat ca are malformatie cardiaca, persistenta de canal arterial, microhemoragie cerebrala. A fost pe absolut toate medicamentele pe care tu le-ai insirat acolo. Intre timp, s-a constatat ca enterocolita o facuse din cauza unui Piocianic luat din spital si in 2 zile a facut sepsis(septicemie).
Am fost transferati prea tarziu la Grigore Alexandrescu, unde mi s-a spus k sansele lui sunt mult prea mici.La 10 zile a decedat.Stiu doar ca am apucat sa il botez, i-am chemat preot in spital ,l-am ingropat crestineste.
Sunt ferm convinsa ca micutul meu David este ingeras si vegheaza la noi in permanenta, sunt ferm convinsa ca a fost un sufletel ratacit venit pe lume doar ca sa fie botezat.
Asa cum mi-a zis preotul, decat sa te doara sufletul ca iti vezi copilul bolnav o viata intreaga, cu handicap, multumeste-i lui Dumnezeu ca l-a luat linistit si ca nu porti povara suferintei acesteia de a-ti vedea puiul crescand fara aripi.
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta ,m-a intarit, mi-a dat putere sa trec peste tot.
Acum suntem 3, saptamana trecuta am nascut un baietel de 5,410 ,Tudor-Daniel, frumos si cuminte .
Sa iti dea Dumnezeu putere sa treci peste tot, spera , crede si iubeste si toate vor fi bine.Ai sa vezi!
Bafta
anamariazaarescu@yahoo.com, daca vrei sa mai vb
bzga
Postat pe 18 August 2009 23:36
M-a impresionat mult povestea ta anouka. Sunt convinsa ca ai suferit mul. Sa iti traiasca bebelusul pe care tocmai l-ai adus pe lume si sa te bucuri de el alaturi de toti cei dragi tie. Sunt convinsa ca sunt multe mamici care au experiente similare si poate le-ar face bine sa le impartaseasca celor care vor sa le asculte. Se pare ca este o terapie eficienta. Oamenii nu sunt facuti sa traiasca izolati. Au nevoie de semenii lor in orice intreprind. Asadar cine doreste sa-si spuna povestea cred ca ar trebui sa o faca.
In alta ordine de idei, citindu-ti povestea mi-am reamintit ca atunci cand eram internata cu bebelusul meu, am asistat la transferul unui prematur cu o greutate si un diagnostic similare cu cele ale bebelusului tau. Din fericire, pana la momentul in care eu am plecat din spital acel bebelus traia.
O fetita care s-a nascut inaintea bebelusului meu la Brasov, cu o greutate de 650 grame, traieste si acum, a luat in greutate si mananca bine urmand sa vina acasa in cateva saptamani. Incurcate sunt caile Domnului. Deci se poate.
Totul tine doar de voia lui Dumnezu.

aroiu
Postat pe 19 August 2009 15:45
Buna fetele. Asa se pare, ca totul tine de Dumnezeu si cat de puternic este bebe. Fratele meu implineste in septembrie 28 de ani, sa nascut prematur si cu 900 de gr, dr i la pus lui mama in brate si a zis ca nu are nici o sansa sa se pregateasca de inmormantare. Mama nu a renuntat, ia scos in cale un dr francez care a ajutato si fratele meu a trait. Si acum este un ditamai lunganul si cat se poate de sanatos. Nu stiu, tine si de Dumnezeu si de cadrele medicale cat suflet pun. Zilele trecute mi-a povestit un coleg care are vreo 46 de ani cum el sa nascut prematur in urma unui accident de masina, trebuia sa salveze pe cineva si au ales pe mama copilului, pe el la dus la morga, declarat mort, o doctorita care era de garda nu sa lasat, sa dus la luat, la resuscitat pana si-a revenit, el ii poarta numele, din pacate D-na Dr a decedat la 2 ani dupa acest incident tot intr-un accident de masina, colegul meu mi-a spus ca pana la 14 ani, in fiecare an de ziua lui, a avut tot felul de accidente destul de grave. Totusi a invins Moartea. Se poate, dar cine stie, ce ne este scris. Oricum as da orice ca nimeni sa nu fie nevoit sa treaca prin asemenea traume. Va doresc multa sanatate si bebei sanatosi si Fiti Tari.
Kiki_Mic
Postat pe 19 August 2009 16:23
Iti multumesc ca ai intervenit kiki_mic. Deci exista minuni destule pe acest pamant. E bine ca in orice situatie sa vezi latura pozitiva. Sa ai convingerea ca totul va fi bine si poate chiar asa va fi. Dar ce te faci atunci cand tu crezi asta si lucrurile decurg altfel doar pentru ca altul este marele plan al Celui de Sus? Poate ca iti trebuie atata credinta incat sa accepti ca totul a fost facut tot in favoarea ta, pentru ca sa poti invata ceva din asta sau pentru a fi ferit de alte lucruri mai rele...
Numai bine

aroiu
Postat pe 20 August 2009 15:24
Da, adevarat, si cu mine in acelasi salon era o mamica a carei fetita fusese nascuta la 6 luni cu 650 de grame.Scazuse copila 200 de grame, a fost intubata, dupa cateva zile nimeni nu i-a mai dat vreo sansa, nu mai raspundea la nimic.O asistenta i-a zis mamicii sa se pregateasca de ce e mai rau dar a sfatuit-o sa ii cheme inainte preot si sa isi boteze micuta. Asa a facut biata mamica, a doua zi a venit preotul , i-au dat numele si de a doua zi minunea s-a intamplat.Incet incet Dumnezeu a readus luminita in sufletelul ei, I-a dat viata caci acea copila a renascut ca pasarea Phoenix.Cand eu nasteam ,ele mai aveau de luat putin in greutate si urmau a fi externate dupa 3 luni de spital-ajunsese la 2 kg si ceva,sugea la san.
Intortocheate sunt cale Domnului, desi la inceput i-am pus mii de intrebari, L-am rugat sa imi salveze baietelul cu orice pret, apoi, dupa ce ,sfatuita de aceasta mamica sa il botez, vorbind cu preotul , am fost sfatuita sa ma rog pt sufletelul lui si pt ce e mai bine pt el nu pt mine sau pt noi ca familie.Asa am si facut 2 zile-atat am mai apucat.Cert e ca , inainte cu o zi ca el sa moara m-am dus la reanimare la el si stiu ca am avut puterea sa ii spun "daca Doamne Doamne vrea sa te duci la el sa nu te sperii, El va avea grja de tine si vei fi pe maini bune,vei ajunge intr-un loc in care multi si-ar dori sa fie,vei fi ingeras.El te va iubi poate mai mult decat o vom face noi vreodata".Parca ma resemnasem,in sufletul meu stiam raspunsul, mai ales ca sunt asistent medical si stiu ce insemnau bolile copilului meu. A doua zi dimineata ramasese sa sun la spital dupa ora 10 sa vad ce face.La 6 punct si eu si sotul meu, desi franti de oboseala, ne-am ridicat in capul picioarelor, parca cineva ne daduse una in cap in acelasi timp si ne-am trezit speriati de parca o bomba cazuse. Am sunat la spital pe la 8 nerabdatoare.Mi s-a spus sa revin ca doamna dr e la el acum.In 15 minute primesc telefon inapoi, sa ma prezint la spital . Apoi, alt telefon de la doctorita lui , copilul nu e in stare buna, a facut stop cardio-respirator si incercam sa il resuscitam.Primul stop cardio-respirator il facuse la 6 dimineata,ceea ce am simtit noi.Apoi, in drum spre spital, eram cu nasa lui care conducea ca nebuna, primim alt telefon de la dr. lui sa ne anunte decesul."Imi pare sincer rau, dar nu am mai putut face nimic pentru micut,inima lui a cedat definitiv".
In acel moment am incetat sa mai reactionez, eram inmarmurita, nu am plans, nu imi venea sa cred pur si simplu ca mi se poate intampla mie.De ce mie? Ce rau am facut?Pe cine am omorat? De ce trebuie sa platesc asa de dur?
...si tot felul.Apoi, mi-am dat seama ca nu am nici un drept sa intreb asa ceva.Mi-am sunat sotul si, desi nu am vrut sa sune ca un lansator de rachete,vestea ca i-a murit baiatul asa a picat.
Nu mai zic de cele 6 luni in care sotul meu a stat fara sa munceasca, intr-o adanca depresie, plangand zi de zi,renuntand si blamandu-l pe Dumnezeu.Pentru el, din acel moment,Dumnezeu a incetat sa mai existe.Pentru o perioada de timp, pana i s-au mai vindecat ranile.Caci a inceput sa isi viseze copilul foarte des, sa aiba mesaje de la el, linistitoare bineinteles.Intr-unul i s-a aratat pana si cum era aleea de la cimitir refacuta, cat din alee se asfaltase etc,detalii de genul acesta.Eu i-am zis "esti nebun,baiatule" in gluma.Dar a 2a zi, mai mult de curiozitate, ne-am dus sa vedem si surpriza a fost imensa.exact ca in vis, la detaliu.M-a apucat plansul.
Ca sa nu o mai lungesc, Dumnezeu iti da putere, el iti da tot asa cum iti si poate lua tot.Eu stau si ma gandesc de multe ori ca poate aveam nevoie de un mijlocitor - de un ingeras - ca sa ajungem la Dumnezeu,caci sunt ferm convinsa ca micutul meu David a vegheat si va veghea necontenit la noi.Din acea zi ,viata noastra s-a schimbat total,fara nici macar sa ne gandim.Si toate in bine.
Deci, curaj, inarmeaza-te cu rabdare, lucreaza cu tine-stiu ca va fi greu-, ia-ti ceva timp liber,nu blama, nu condamna, incerca sa gandesti obiectiv , profund si vei vedea cum puterile iti vor reveni si vei renaste.Pentru ca asemenea pierderi readuc in tine forte si energii de care tu nici nu stiai sau nu constientizai ca le ai.Dar le ai, o sa mai vorbim si ai sa imi dai dreptate.
Bafta multa
bzga
Postat pe 20 August 2009 17:16
Draga anouka. Am citit povestea ta si mi-am simtit noudul in gat. Povestea ta m-a patruns pana in adancul sufletului. Am regasit multe din sentimentele incercate de voi. Acum sunt foarte ocupata, dar voi reveni curand la acest subiect. Multumesc mult pentru incurajari.
aroiu
Postat pe 21 August 2009 15:14
La numai doua zile dupa nastere, la recomandarea doctoritei neonatolog l-am botezat si eu pe bebe la Ploiesti. Am stat acolo 5 zile. Nu puteam sa merg la el decat la ora de vizita si uneori si la orele la care celelalte mamici alaptau. Eram la sectia de lehuze septice si acestea erau regulile. La Bucuresti insa, desi ma asteptam sa fie aceleasi reguli, am fost placut surprinsa sa aflu ca pot sta atat cat doresc langa copilasul meu cu conditia ca ori de cate ori puneam mana pe el, atunci cand veneam sau cand plecam din salonul in care se afla bebe, sa ma spal pe maini si sa folosesc apoi solutia antiseptica. Aceasta regula era valabila pentru oricare mama, doctor, asistent/a care ingrijea copilul. Mi s-a parut o politica occidentala, neintalnita in prea multe spitale. Mie mi-a facut foarte bine acest lucru. Am stat ore intregi in picioare alaturi de masa radianta pe care statea bebe, am plans, am vorbit cu el, am suferit alaturi de el la fiecare intepatura, la fiecare resuscitare la care am participat, de fiecare data cand scadea saturatia, sau cand facea apnee si in final cand a inceptut sa faca bradicardie si sunau aparatele obsedant. La un moment dat auzeam aparatele acelea si in somn. Dar faptul ca am putut sta langa el a fost toata rasplata mea. A fost tot ce imi mai doream la un moment dat. A fost binecuvantarea mea, desi, la un moment dat, cand copilasul era plin de intepaturi pentru ca i se luau mereu analize, era in mod continuu la perfuzii si i se spargeau venele, se schimbau mereu branulele, ba la o manuta, ba la piciorus, ba la cap, am simtit ca este peste limita de suportabilitate a unui om. Doamne cat a suferit bietul copil. In momentele in care se linistea, bebe mai deschidea cate un ochisor sau misca o manuta sau un piciorus. Acest lucru imi umplea sufletul. Vorbeam intr-una cu el. Aveam impresia ca ma aude, iar atunci cand deschidea ochisorii parca cerea ajutor, parca imi vorbea in felul lui. Il mangaiam pe capusor si aveam impresia ca ridica din umeri, ca ii face placere. Doua saptamani am stat zi de zi, ceas de ceas alaturi de el. Nici nu imi mai dadeam seama cat sunt de obosita. La inceput am sperat ca totul va fi bine. Apoi am inceput sa deznadajduiesc. Am chemat preotul de la capela din incinta spitalului ori de cate ori am putut. Ii citeam acatistul Sf. Spiridon de cate ori puteam intr-o zi. Ma rugam intr-una. Treceam apoi de la o stare la alta, de la credinta la deznadejde, de la liniste la revolta. M-am certat cu Dumnezeu si apoi am cerut indurare. Imi era frica sa-i cer sa mi-l ia atunci cand il vedeam cat era de chinuit. Si, intr-un sfarsit, l-am mangaiat si i-am spus: daca vrei sa pleci, pleaca sau ramai atat cat vrei. Eu voi fi alaturi de tine oricat va trebui. Eram constienta si de faptul ca putea fi un copil cu probleme serioase de sanatate daca va trai. Citisem inca in timpul cand bebe se afla in burtica, atunci cand am luat in calcul posibilitatea de naste prematur (aveam colul deschis si placenta jos inserata), despre acesti copii care puteau ramane cu sechele toata viata.
Dar nu m-as fi dat inapoi de la nimic. Asa simteam si asa simt si acum. Poate ca Dumnezeu nu a vrut sa se chinuie nici el nici noi.
Numai bine tuturor
aroiu
Postat pe 22 August 2009 00:59
Dragele mele, am plans la ce a scris anouka si bety. Nu am fost in situatia voastra, si nu vreau sa ma gandesc cum ar fi. Imi pare extrem de rau ca se intampla aceste nenorociri. Intr-un fel vb lui Bety, daca traia si avea mai multe boli se chinuia toata viata...cine stie, Dumnezeu are el planurile lui cu fiecare dintre noi. Nu stiu. Nu am cuvinte sa exprim ceea ce simt ptr mamele care sufera si ptr bebei. Nu va pierdeti speranta. Va fi bine. Nasa mea a pierdut 2 sarcini, prima placenta era de 3 luni, dar bebe se oprise din evolutie la 7 saptamani. Si al doilea bebe la 8 saptamani. A inceput sa faca tot felul de analize, si pana la urma a ramas insarcinata, si culmea, se fereau, ca inca lua tratament si mai trebuia sa faca alte analize. Acum are 7 luni, si este baietel, si este bine. Sper sa ajunga sa nasca si sa il tina in brate. Asta doresc la toate mamicile din lume. Sanatate multa tuturor. Va pup.
Kiki_Mic
Postat pe 24 August 2009 11:41
Draga Kiki_Mic, sa te fereasca Dumnezeu de astfel de experiente. Sa te bucuri de puiutul tau si sa aveti parte numai de clipe fericite! De asemenea, ii doresc nasei tale un copil sanatos. Nimeni nu merita sa-si piarda copilul. Este o pedeapsa cumplita. Poate nici cel mai mare dusman din viata cuiva nu ar trebui sa aiba astfel de incercari. Si eu am plans din tot sufletul atunci cand am citit povestea anoukai. M-a impresionat teribil.
Chiar daca, intre timp, am incercat sa-mi raspund la unele intrebari, inca nu am inteles de ce o fiinta se naste doar pentru a "muri"...

Mutumesc mult pentru incurajari.
aroiu
Postat pe 25 August 2009 09:32
Am revenit. Tocmai ce am iesit din spital, caci cezariana mi s-a deschis in urma unei cazaturi- am luat vreo 20 de scari in fund, m-am invinetit toata ca apoi sa constat ca aveam infectie pe sub taietura.Mai bine ca am cazut si s-a deschis caci asa mi s-a drenat o parte din infectie.Spital 4 zile, antibiotice si perfuzie etc.Dorul de bebe nu mai zic, am vrut sa imi scot perfuzia sa fug din spital de multe ori dar trebuie sa ma fac bine pt el.
Deci vad ca ai trecut prin experiente similare.Pana si constientizarea ca trebuie sa ii "dai "drumul, sa il lasi sa plece unde isi gaseste linistea si unde ii este locul.Dumnezeu stie mai bine ce face.
La noi a fost dureros pt ca inainte de David am mai avut 2 experiente nefaste.
Prima sarcina, placenta dezlipita-la 4 luni am pierdut sarcina
A2a sarcina, am facut hepatita B agresiva, apoi iesise si virus C hepatic pozitiv,urmarea, la 5 luni jumatate a trebuit sa fac avort teraputic deoarece atat viata mea cat si a lui bebe erau in pericol.Atunci am ales vazand o alta mamica cum se chinuia, trecuse prin aceleasi probleme de sanatate ca si ale mele...asta m-a facut sa iau decizia si sa urmez sfatul medicilor ginecologi.
Am facut avort terapeutic si la 2 saptamani am repetat analizele cu marheri virali si replicare si...surpriza.Nici vorba de hepatita.Testele fusesera fals pozitive din cauza sarcinii care probabil presa pe ficat si care dadea o oarece suferinta a acestuia, dar nicidecum hapatita.Sunt o adevarata baftoasa!!!
A3a a fost David.
A4a am pierdut-o in Anglia, la 8 saptamani, fara nici un motiv .
A5a....e micutul pui de urs ce azi face 2 saptamani,Tudor-Daniel.
Concluzii?
Tragi singura...credinta nu mi-am piedut-o, speranta moare ultima, optimismul face parte din mine.Restul e poveste...pe alocuri mai nuantata.
Sa iti spun ca atunci cand l-am dus pe David la anatomo-patologic mi-au cerut hainute sa il imbrace dupa...Am urlat cat am putut ca eu stau acolo si nu se atinge nimeni de copilul meu, eu il imbrac.Si m-au lasat sa stau.De unde puterea? Nici eu nu stiu prin ce colturi am rascolit sa adun atata cat sa stau in picioare si sa imi vad copilul mort dar sa il pot mangaia si pupa.Mai incolo nu mai povestesc caci si asa depresia de dupa nastere nu imi da pace, plang intr-una tocmai eu, care niciodata nu am facut-o,desi sunt o persoana sensibila...
Bafta.
PS: Tocmai ce am aflat de colega mea de servici care urma sa nasca gemeni la sfarsitul lui august.A nascut prematut la 29 de saptamani,2 puiuti de 900 de grame, unul a rezistat, altul nu.Asta e viata!
bzga
Postat pe 25 August 2009 18:17
Este o vorba cum ca Dumnezeu iti da atata cat poti sa duci. Tie anouka cred ca ti-a dat atatea pentru ca esti o femeie puternica si chiar le poti duce.
Ai spus ca la anatomo-patologic nu ai lasat pe nimeni sa il imbrace pe fiul tau. Eu am mers la morga si am insistat sa intru acolo. Mie mi s-a spus ca de obicei mama nu e lasata sa intre pentru a preveni o criza din partea acesteia. Eu am intrat acolo si mi-am mangaiat baietelul. Da cred ca Dumnezeu iti da putere.
Imi pare rau pentru problemele de sanatate pe care le ai si sper sa te vindeci curand. Piticutul are nevoie de tine.
Poate ca e timpul ca lucrurile sa se linisteasca si la tine.
Imi pare rau si pentru colega ta. Cred ca ceva nu e in regula totusi. Poate alimentatia noastra, mediul de lucru, mediul in care traim, stresul etc.
Sunt prea multe nasteri premature si sigur sunt de foarte multi factori nocivi care le determina.

Numai bine!
aroiu
Postat pe 26 August 2009 15:29
da, pacat, mare pacat! si zic asta cu toata sinceritatea! am umblat si noi prin spitale si cu toate chinurile lumii ne dadeam seama inca de pe atunci ca suntem niste norocosi si ca ne putem trata, ne putem tine copilul in brate. cand vezi atata suferinta in jur te doare inima de lacrimile lor si de cat trebuie sa indure. cred ca e nevoie de mare putere sa poti zice copilului tau "daca vrei sa te duci du-te", eu nu stiu daca as fi reusit. parca as vrea sa lupte si sa luptam cu totii pt inca o zi si inca o zi.mi se pare asa o binecuvantare sa iti tii copilul in brate , si as fi in stare sa il tin in brate indiferent de situatie. iar cand e chinuit si prin imbratisarea mea si prin sarutul meu se simte mai bine, se linisteste, zambeste, adoarme zambind, nu am cuvinte sa va spun cat de fericita sunt ca POT face ceva sa ii alin suferinta. noi am trecut prin multe (fata de oamenii sanatosi, dar prin nimic comparabil cu cata suferinta am vazut prin spitale), dar din fericire acum suntem bine. stiu insa cazuri de copii tare chinuiti, si de mame care au fost nevoite sa se desparta de ei. nu stiu cum iti da dumnezeu putere pt asta. poate doar asa, sa ti-l arate in vis pe bb ca e bine linistit, impacat, poate doar asa , altfel cred ca innebunesti... Sa dea dumnezeu la toate mamicile forta sa fie langa copilasii lor si linistea necesara de a merge mai departe daca raman singure
pinicuta
Postat pe 26 August 2009 16:17
la noi inca e bine, crede-ma.Sa vezi cati copii nascuti cu handicap sau cate altele prin spitalele din Anglia...fara numar
bzga
Postat pe 27 August 2009 15:24
stiu ca sunt copii nascuti cu handicap, sora mea e unul dintre ei, dar mama niciodata nu si-a dorit mai bine ca ea sa moara, adica a preferat sa o aiba alaturi chiar si asa: ar fi fost o pedeapsa prea grea pt ea sa o piarda de tot, asa macar o are alaturi chiar daca se chinuie o viata. sau poate cum ati zis, dumnezeu iti da putere sa accepti ce ti s-a dat, si sa lupti pt a fi cat mai bine in situatia cu pricina. oricum, pacat de copilasii astia, toti cei care se nasc cu probleme, mare pacat, ca ei nu au nici o vina. am trecut si eu printr-o perioada cand vedeam numai negru tot, era o problema cu paratul urinar al copilului si ma gandeam ca daca doamne fereste ii va trebui transplant, eu nici macar nu ii pot da un rinichi al meu (unde sa bagi intr-un corpusor atat de mic un ditamai rinichi de adult, chit ca nu sunt la fel de tinere tesuturile), SI ERAM TARE DEPRIMATA CA NU IL POT AJUTA CU NIMIC "CONCRET", asa ca nu mi-a mai ramas decat sa sper si dumnezeu a vrut sa fie bine, ingerasul a vegheat deasupra noastra si am scapat fara nici una din toate zecile de probleme care puteau aparea (ne-am operat de 2 ori, a evoluat uluitor de bine dupa fiecare interventie, si la ecografii tot aparea mereu mai bine si mai bine, si se minunau toti de cat de repede si de bine evolueaza). noi chiar suntem niste norocosi, pacat ca nu putem ajuta si pe altii sa se faca bine , si pacat ca auzi la TV ca din lipsa banilor multi copilasi mor prin spitale pt ca pt ei nu s-au gasit bani sa li se faca tratamentul adecvat, mare pacat! (si chiar asa, cand te gadesti ca un singur leu dat de fiecare familie din tara ar salva atatea vieti)
pinicuta
Postat pe 27 August 2009 15:48
Draga pinicuta
Copilasul meu in ultimele zile ale vietii lui nu mai avea diureza. Era edematiat (umflat tot corpul), si a devenit chiar cianotic . Analizele facute la Fundeni erau foarte proaste. Doctorita de acolo isi exprima uimirea ca acel copil mai traia. Daca v-as arata fotografia pe care am facut-o in acele momente (umflat, plin de intepaturi, pielicica crapata in unele locuri din cauza retentiei de apa), ati intelege de ce am avut puterea "sa-i spun sa se duca". Nu pentru modul in care arata (complet desfigurat) ci pentru ca imi imaginam prin ce chinuri trecea. Eu as fi luptat in schimb chiar daca ar fi trait si ar fi avut probleme de sanatate, chiar daca ar fi fost schiop, orb etc.
Sunt unele lucruri pe care nu le poti exprima in cuvinte. Se pare ca exprimarea in cuvinte este atat de limitata... Avem insa alt tip de exprimare mult mai intens: trairea sufleteasca.
Maine ii fac lui bebe pomana de trei luni. Pana acum mi-a aparut in vis doar atunci cand am venit de la spital si nu mic ci copil mare. De atunci nu l-am mai visat si chiar sufar din aceasta cauza.
As fi fost mai linistita, vorba ta.

Numai bine

aroiu
Postat pe 28 August 2009 09:23
sa iti dea dumnezeu putere si nu-ti pierde speranta, sigur copilasul tau, de acolo de unde e , vegheaza pt voi si va va trimite un fratiopr sanatos si iubitor
pinicuta
Postat pe 28 August 2009 09:26
buna dragele mele am citit povestile voastre si sincer am inceput sa plang acum o sa incerc sa va spun povestea mea daca o pot numi asa
in urma cu 6 ani am pierdut o sarcina la 6 luni si jumatate copilasul avea 8oo de g si nu a trait decat 4 zile am trecut atunci prin clipe grele si sincer am zis ca nu o sa mai fac copii (am un baiat de 12 ani) dar dupa 6 ani am ramas insarcinata si la inceput m-am gandit bine i-mi era teama sa nu trec iar prin greu . sarcina a decurs bine pana la 23 de saptamani cand la control mi-i sa spus ca am colul deschis si sacul amnionic este in vagin . M-au internat de urgenta la maternitatea din ploiesti si asteptam sa avortez ptr ca asa imi spusese , bineinteles eram pe tratament pentru anu se intampla totusi . 3 saptamani de zile am stat in spital si doamna doctor i-mi spunea ca sunt o minune ca nu am avortat .Pe copilasul meu il simteam numai in vagin si mi-i se explicase ca asa as putea sa stau pana nasc era bine si asa dar sa declansat nasterea exact la 26 de saptamani si am nascut un baietel de 600 de g care respira singur asta pe data de 21 octombrie astazi face o saptamana si ieri cand am vorbit cu doctora mi-a spus sa nu imi facsperante dar este o minune ca inca mai traieste . LA bucuresti nu a putut fi trasportat pentru ca ii putea fi lui fatal . Deocamdata nu l-am botezat nici nu stiu ce sa fac mai bine poate ma mai ajutati voi cu sfaturi
nely_kidz
Postat pe 28 Octombrie 2009 07:18
Draga mea

Eu stiu prin ce treci.
Si bebicul meu a respirat singur o saptamana. Apoi a fost transferat la Bucuresti. Si la noi s-a pus problema imposibilitatii transportului, dar pana la urma a fost transportat cu o ambulanta trimisa de la Bucuresti. La Bucuresti insa a fost intubat din prima zi. Probabil ca si transportul l-a afectat destul de mult tinand cont de fragilitatea bebelusului si a organelor sale premature.
Stiu ca la Ploiesti nu sunt dotati cu aparatura necesara pentru ingrijirea prematurilor cu o asemenea greutate.
Daca medicul puiutului tau considera, pana la urma, ca ar fi bine sa il transfere la Bucuresti, poate ca e mai bine sa incerci sa il duci acolo.
Poate are mai multe sanse.
O fetita care s-a nascut cu o saptamana inaintea ingerasului meu, la 650 g (greutate identica cu cea a bebelusului meu), traieste si azi.
Un lucru foarte important pentru amandoi este acela ca orice s-ar intampla sa fii pozitiva. Nu te lasa coplesita chiar daca e cumplit de greu. Fii realista dar pozitiva. Nu iti pierde nici un moment speranta. Daca Dumnezeu vrea, bebelusul tau va trai. Bucura-te de toate minutele petrecute alaturi de el; sunt minute foarte importante.
Ma rog sa ca totul sa aiba un final fericit si sa ai un copil sanatos.
mi pare insa nespus de rau pentru ca trebuie sa treci printr-o experienta atat de cumplita.
Fruntea sus si nu uita sa speri...
aroiu
Postat pe 28 Octombrie 2009 11:30
IMI VINE SA PLANG CAND CITESC PRIN CE ATI TRECUT,CHIAR VA CRED PENTRU CA SI EU AM O FETITA DE 10 LUNI CARE AM NASCUTO IN PLOIESTI SI A FOST PREMATURA,DAR CU 3100 ,SI A TINUTO 1 SAPT IN MATERNITATE SI AM SUFERIT FF MULT CREZAND CA E CEVA GRAC,DAR DUMNEZEU MA AJUTAT CHIAR DACA A VENIT LA 8 LUNI,MERGE,VB,E SANATOASA TUN,ASA CA RUGATI-VA SI LUPTATI!!FITI PUTERNICE PENTRU BEBEII VOSTRII CA MERITA!!!!!!!!!!VA PUP SI MULT NOROC BEBICILOR SI SANATATE
mada_sabina
Postat pe 28 Octombrie 2009 11:43
multumesc pentru incurajari si o sa va tin la curent cu tot ce se intampla sper sa fie bine cu puterea lui Dumnezeu
nely_kidz
Postat pe 28 Octombrie 2009 16:44

Recomandari

SubiectMesajeUltimul Mesaj
Colief, Infacol, cele mai bune impotriva colicilor4De la: anamaria0906 21 Aprilie 2010 11:22
kinetoterapie21De la: Centrul_de_Recuperare_1 20 Septembrie 2012 11:25
vand patut +saltea,port bebe chicco1De la: onutza 19 Iunie 2009 11:06
bebe mic in greutate25De la: office_salinasusesi_ro 14 Aprilie 2010 12:24
ERUPTIA DENTARA3De la: kidz007106 15 Martie 2010 21:53
Setari Cookie-uri