Cu mai mulți ani în urmă, cumpărarea de haine second hand reprezenta un subiect sensibil pentru români, considerându-se că o astfel de alegere este strâns legată de nivelul scăzut al veniturilor, deci încadrarea în categoria persoanelor sărace. Cu timpul, percepția s-a schimbat categoric. Produsele de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii fashion din magazine second hand și outlet au chiar o aură pozitivă, fiind adesea recomandate de influenceri online, din proprie inițiativă.

Curentul pro haine sh și outlet este unul evident la nivel internațional. Din rațiuni de responsabilitate socială, până și mari producători de haine, care în trecut se concentrau doar pe vânzarea de articole noi, lansează divizii second hand și outlet, la cererea publicului.

Demn de subliniat este faptul că retailul cu haine second hand și haine outlet s-a schimbat de asemenea în România. De la magazinele care importau marfă de slabă calitate, doar pentru a o vinde la prețuri extrem de scăzute, s-a ajuns la un număr tot mai ridicat de magazine sh și outlet bazate pe concept modern. Acestea sunt atente la trenduri, la ceea ce dorește consumatorul cu adevărat, și se dedică unui public larg, inclusiv persoane cu venituri medii și mari, care doresc să facă alegeri istețe.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Poți scăpa de celulită în mai puțin de două luni de zile 7 sfaturi despre spălarea corectă a fructelor și legumelor Idei de cadouri memorabile pentru femei sofisticate

Iată 7 motive să alegi haine second hand și outlet, indiferent că faci achiziții online sau offline:

1. Super prețuri

Desigur, un motiv de bază rămâne prețul. După cum se spune adesea, oamenii care au acumulat averi au ajuns la acest statut pentru că și-au administrat foarte bine banii, în timp ce oamenii cu posibilități financiare reduse au tendința de a risipi foarte ușor câștigurile pe care le acumulează. Astfel, oricât de mari ar fi veniturile tale, mereu este o decizie inspirată să eviți cheltuielile inutile. Când cumperi marfă de calitate din magazine cu haine second hand și outlet, nu faci niciun compromis. Hainele pe care le cumperi nu vor afișa eticheta de preț și nici nu vor fi inferioare deloc din magazinele cu articole noi. Pur și simplu, bugetul tău iese pe plus!

Ghid pentru alegerea mobilierului interior Caria dentară – ce este și cum se tratează Tipuri de aparate dentare: care este cel potrivit pentru tine?

2. Produse de la mărci celebre

Cumpărând din magazine second hand și outlet, poți avea în garderobă haine premium și chiar de lux, de la branduri de top. Astfel de articole sunt de obicei în stare bună, foarte bună sau excelentă, multe au fost purtate doar foarte puțin sau chiar deloc. După cum știi, când cumperi un articol nou, chiar dacă nu îl folosești, deja este considerat second hand și prețul său scade abrupt.

3. Calitate foarte ridicată

Poți să te bucuri de articole chiar de calitate mai bună decât cele din magazinele cu produse noi. Mai ales dacă alegi de la magazine ce colaborează cu un depozit haine second hand și outlet precum Crematex din Cluj-Napoca. Acest depozit haine sh insistă mereu pe nivelul de calitate, selectând marfă ce are mare căutare. Raportul calitate / preț poate fi super dacă alegi cu atenție magazinul second hand / outlet în care să faci shopping.

Luna plină din Scorpion 5 mai – efect de catalizator al unor mari schimbări pentru următoarele 3 zodii. Destinul lor este pe cale de a se împlini!   Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   Ai grijă întotdeauna de mâinile care te-au crescut

4. Varietate de modele

Magazinele clasice cu îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii expun colecții limitate de articole, pentru că promovează anumite modele și au spații limitate. De asemenea, trebuie desigur să furnizeze multe mărimi ale acelorași modele de produse. În schimb, în magazinele second hand nu trebuie să te limitezi la anumite colecții, ai o mare varietate de produse în orice sezon!

5. Ajutor pentru mediul înconjurător

Alegerile tale sunt sustenabile cu adevărat când alegi să cumperi haine second hand / outlet. Adevărul este că industria modei este al doilea mare poluator al planetei! Se face multă risipă, iar tu poți închide cercul modei. Când cumperi un produse super dintr-un magazin sh sau outlet, ajuți în mod direct mediul înconjurător, cu reciclare 100% prin refolosire. Nu numai că nu se generează deșeuri, dar se evită poluarea determinată de producția de haine noi.

Persoana potrivită te va face să te îndrăgostești de tine, în primul rând S-a lansat Green Report Podcast – întrebări și răspunsuri cu invitați excelenți pe teme de mediu Direcția spre care mergi este mai importantă decât viteza cu care o faci

6. Produse unice, vintage, cu stil

Alegi să nu cumperi produse de serie, care se comercializează acum la scară mare în magazinele de fashion. Ai parte de mai multă individualitate, poți cumpăra produse vintage, articole unice. Stilul tău va fi astfel în prim-plan și riscul de a-ți vedea ținuta purtată de alte persoane este foarte scăzut.

7. Produse cu etichetă, absolut noi

Nu se întâmplă rar ca în magazinele second hand și outlet să fie găsite chiar produse cu etichetă, deci care sunt absolut noi. Așa cum menționam mai sus, dacă au fost cumpărate, chiar nefolosite, intră în categoria la mâna a doua.

Foto: pexels


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri