Iubirea doare a dracului de tare!

Cadou! :) [ Criza de timp.si inspiratie]

Mesajele in cuplu

esme Postat pe 28 Decembrie 2010 17:36
exact, nu egoismul doare, ori cel putin nu tot pe noi, cei care-l nutrim! singura repercusiune, una destul de ticaloasa, a egoismului e faptul ca are acest impact hipnotic, alienant asupra-ne, inoculandu-ne ideea elucubranta si absurda, ca am avea vreun drept de viata si de moarte asupra celuilalt. si astfel, sub imboldul acestui fals prerogativ, credem ca singura cale de a obtine ce ne dorim, e santajul emotional. asta e consecinta egoismului, dublata de neplacerile, de suferintele pe care le provocam celuilalt, comportandu-ne ca atare. pe de alta parte, faptul ca iubim curat, sincer, chiar daca inadmisibil, nepermis de mult si aceasta iubire ne face generosi, indemnandu-ne, astfel, sa-l lasam pe celalalt sa plece, sa-si gaseasca drumul si sensul, nu inseamna ca pe noi ne doare mai putin, decat daca l-am fi supus unor diverse si numeroase sicane. durerea nu e dependenta de intelegerea noastra privind abordarea si gestionarea unei despartiri: adica, daca-l/o las sa plece (caci asta e dorinta sa) voi suferi, pt ca nu m-am impotrivit, daca nu-l/o eliberez si-l/o santajez nu ma va mai durea. durerea se naste si exista pt ca (in aparenta) nu ni se raspunde sentimentelor noastre; lipsa ei ne doare, faptul ca asta ne transforma in victime, caci ne trezim lasati, abandonati, parasiti (dupa cum percepem, cu un mental atat de fragil, lucrurile). caci in esenta, adica ceea ce ne doare cu adevarat e golul care ne ramane in urma daruirii noastre celuilalt, daruire pe care am manifestat-o si `am comis-o` de bunavoie, fara ca celalalt sa ne-o ceara. ...ne doare descompletarea noastra, amputarea suferita, fragmentarea noastra cu piese care lipsesc si sunt de neinlocuit. nu mai suntem intregi si asta ne face disfunctionali: asta ne doare, nu parasirea propriu-zisa!
de fapt, nu iubirea doare. Si cineva mi-a propus un test foarte simplu...pentru a diferentia iubirea de orgoliu: preferi sa il vezi pe celalalt FERICIT cu altcineva sau nefericit cu tine?! Sint oameni care ar prefera sa il vada pe celalalt mort si ingropat...decit cu un altul/o alta pe sub nasul lor.... Ce doare, de fapt, e golul pe care il lasa in urma, mindria ranita, comparatiile... Ne doare relatia nostra cu noi insine, atunci cind nu ne putem acoperi singuratatea, noi noua. Si cind nu ne putem alunga nesigurantele, si sperantele care se insinueaza vag: dar poate totusi.... Cind iesi dintr-o relatie iti ia timp sa te dezmeticesti. Inca ai asteptari. Inca astepti sa sune. Inca astepti sa recunoasca faptul ca a fost o greseala. Inca ii simti prezenta prin preajma. Doare ca o moarte a cuiva apropiat: dispare impreuna cu ceva din tine si tot astepti, desi stii ca asteptarea n-are sens. Dar doare fiecare clipa care trece si iti confirma ca, intr-adevar, asteptarea n-avea sens. Dar asta nu e "iubirea". Nu e intre tine si el. Nu mai e . E doar intre tine si tine, tu esti responsabil sa o gestionezi.
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 17:47
de perfida si ticaloasa vanitate, nu prea scapa nimeni, Q! asta e adevarul! purul si crudul adevar! unicul!

esme Postat pe 28 Decembrie 2010 17:53
si copiii de ce nu ni-i iubim asa, esme? De ce pe ei nu vrem decit sa ii stim fericiti, indiferent unde ne situam noi in ecuatie? Sau nu sintem capabili sa iubim cu adevarat decit o fiinta umana care e DIN NOI?
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 17:58
s-ar putea ca in cazul propriilor copii sa functionam brusc altfel, Q, ca dupa cu totul alte reguli, niste reguli ale caror cauze sa nu ni le putem explica. ar putea fi legile instinctului, indescriptibile si inexprimabile, ale carnii, ale sangelui, care ne fac sa ne comportam ca niste pasari de prada teribile, ca cele mai fioroase hiene (ori, stim ca animalele nu au cuget, ca urmare, filtrul si cenzura ratiunii, si astfel ne-am putea explica natura iubirii fata de proprii copii; tot astfel cum actioneaza animalele in a-si apara puii)), cand cineva sau ceva ni-i ameninta. caci trebuie sa recunoastem ca schimbam masura de fiecare data cand e vorba de ceva care-i implica pe ei. de exemplu, atunci cand copilul nostru a facut o trasnaie, devenim mult mai indulgenti in a-l judeca si sanctiona, decat cand aceeasi trasnaie e facuta de un alt copil, pe care-l judecam si-l condamnam sever, chiar daca doar in sinea noastra, intrucat nu ne permitem si nu e locul nostru sa ne bagam peste copiii altora. dar vezi tu, paradoxul e ca, desi iubirea trebuie (si chiar este dupa cum o vedem noi in mintea noastra), indreptata cu sens si benefic asupra copiilor, facem atatea greseli in numele ei! manifestam aceeasi posesiune, acelasi spirit despotic de control uneori, cand e vorba de a le ordona si orandui viata si, ca atare, devenirea. asta pt ca `stim noi mai bine!` :P deci, iubim cu adevarat, linistit, senin, corect (e posibil asa ceva?!), eficient sau cu o anume furie si spirit revendicativ, cerand intotdeauna ceva in compensatie?! sa nu uitam ca la acelasi tratament ne supunem si pe noi: de multe ori ne facem rau cu buna stiinta, cu o luciditate stupefianta si deconcertanta: de ex . toate situatiile pe care le gestionam din orgoliu, cum ar fi iubirea.
esme Postat pe 28 Decembrie 2010 18:23
de ce?...poate tocmai ptr ca sunt parte din mine... poate ptr ca lor le sunt datoare,ptr ca eu am hotarat sa ii aduc pe lume,ptr ca si ei ma iubesc sincer si neconditionat,si ptr ca, buna sau rea ,eu sunt cea mai buna...poate de-asta
eladaela Postat pe 28 Decembrie 2010 18:25
Cred ca tocmai asta, iubirea care modifica tot contextul, nu iubirea modificata de context, este cea REALA. Deci cea corecta. Raportindu-ma la fie-mea, indiferent ce ar face ea in viata, n-as putea sa n-o iubesc. Ba chiar mi s-ar parea, probabil, la un moment dat, ca orice ar face devine firesc si asa si trebuie sa faca. Si asta pentru ca e instinctiv sa incerci sa aduci sentimentele la un echilibru cu realitatea: asa ca, neputind sa modifici sentimentele, alterezi modul in care percepi realitatea. Dar n-as putea altera realitatea nimanui altcuiva... Nu sint capabila sa iubesc de-adevaratelea pe altcineva, in afara de, cum am spus, ce e "din mine"?
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 18:33
Q...eu recunosc...nu sunt capabila
eladaela Postat pe 28 Decembrie 2010 18:35
cred ca nici eu.
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 18:40
mi-e teama ca si eu ma inscriu tot aici, Q! nimic altceva nu pare a mai conta cand e vorba de baietii mei! si atunci, unde e intelepciunea?! prevaleaza instinctul care in momente limita anuleaza tot ce am invatat cu sens?!
esme Postat pe 28 Decembrie 2010 18:42
macar stim cu certitudine ca asta e, nu iubim pe nimeni altcineva....
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 18:49
cred ca da! restul e vanitate si, deci, amagire! mi-e teama, si m-am gandit de multe ori la asta, ca notiunile de `perfect/perfectiune` nu-si au sensul in aprecierile limitabile si reductibile pe care ni le impune conditia noastra terestra. nu-si au sensul ca si atribute relativ la umanitate. sunt concepte pe care, intr-adevar, nu le cunoastem, neputandu-le pipai. ca atare, ramanem intr-un stadiu inghetat, impietrit de imperfectiune sau, cumva mai indulcit, de perfectibilitate.
esme Postat pe 28 Decembrie 2010 18:54
buna seara, si ma bucur ca ati ajuns cel putin la o certitudine, e adevarat ca asta diferentiaza femeile de barbati, barbatii pot iubi mai detasatl chiar daca la fel de puternic, dar eu chiar am considerat ca prefer sa o stiu fericita oriunde, decat nefericita la un moment dat cu mine, si daca stai sa te gandesti bine si voi ati putea fi la fel, sa va dau pilde ??? ca pot si stiti bine, acum v-am citit si va vad spunand ca nu, dar nu exista asa ceva, si spuneti asta si fiecare v-ati gandit la un om anume.
casperphantom Postat pe 28 Decembrie 2010 19:48
hai sa va mai spun ceva, poate asta o sa va ajute sa intelegeti mai bine totul, nu pot sa spun si n-am sa spun niciodata ca nu am iubit-o extrem de mult, daca ar fi sa pun in balanta aceasta iubire cu altele ar iesi clar mult deasupra celorlalte, so, undeva la vreo 3 luni de prietenie a venit si mi-a spus ca cineva important pentru ea din familie a aflat varsta mea si ca trebuie sa ne despartim, am stat , am discutat si am ajuns la concluzia (eu) ca decat sa o pun impotriva intregii ei familii, oricat m-ar durea ( si mi se sfasia sufletul in momentul acela) e mai bine sa o las sa plece, si asta am facut, m-am intors si am plecat, si mergeam pe masura ce paseam grabeam pasul , in minutele acelea m-am rupt de tot ce insemna pamant ,lume , rationalitate, si nu stiam si nu simteam altceva decat ca n-am aer,dar m-a ajuns din urma fugind si a spus ca indiferent de ce urma sa se intample intre ea si familia ei , ea nu putea sa faca asta, relatia a mai continuat aproape 2 ani si cand intre mine si ea s-a interpus iar aceea persoana , a trebuit sa ma retrag, m-am retras discret, oricum deja era acasa, intre noi era deja o oarecare distanta si ne vedeam rar si le-a fost mai simplu sa o manipuleze, nu regret nimic, ma bucur ca s-a intamplat, indiferent de rana care mi-a ramas in suflet,s-a vindecat frumos, mi-au ramas amintirile frumoase si mie si ei, si azi suntem amici, dincolo de ceea ce s-a intamplat intre noi, reusim sa povestim si sa ne vedem facand abstractie de ... si la ce bun , ea e acum maritata, iar parerea mea despre o astfel de relatie, deja o stiti
casperphantom Postat pe 28 Decembrie 2010 20:04
casper... nici eu nu pot sa judec: pot sa iti spun doar ce nu inteleg. Atunci cind doi oameni se iubesc atit de profund, de ce dragostea lor nu poate trece peste prejudecatile sociale meschine? Pentru ca nu e suficient de puternica, cumva? Daca un barbat mi-ar spune ca nu lupta sa fim impreuna pentru ca nu e de acord familia - a mea, a lui - i-as spune "I don't buy it." Nu lupta pentru ca nu are forta sa lupte. Si asta e generata de sentimente. Pentru ca simte prea putin. Asta este adevaratul motiv... Altfel, e mult mai simplu sa faci familia sa inteleaga ca il iubesti - sau sa nu inteleaga si sa traiti cu neconcordanta asta - decit sa iubesti o data in viata si sa o lasi sa plece. parerea mea.
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 20:14
intr-un post mai sus ai spus ca tu vrei binele fiicei tale indiferent daca esti sau nu si tu in ecuatie, la concluzia asta ai ajuns pe ce considerente ????
casperphantom Postat pe 28 Decembrie 2010 20:23
bineinteles: daca ar iubi si ar fi fericita alaturi de un om, indiferent cum l-as considera eu pe acel om, as face tot posibilul sa le fie bine. Doar e fericirea copilului meu, nu? Nu e o concluzie. Asta simt.
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 20:30
ok, la acest simtamant te duce , ce ? educatia, iubirea, altruismul, sau...egoismul ???
casperphantom Postat pe 28 Decembrie 2010 20:34
dorinta de a nu ii face rau. Daca as pune-o sa aleaga, in ambele situatii i-as face rau. Nu crezi?
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 20:44
si, oricum, n-ar fi echitabil!
esme Postat pe 28 Decembrie 2010 20:49
ce incerc sa spun este ca A PARASI pe cineva care te iubeste nu e iubire, oricum ai lua-o.
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 20:51
q, n-a pus-o sa aleaga, era fain sa fie asa, i-a spus "daca il alegi pe el, ma pierzsi pe mine definitv, eu nu-ti mai sunt mama"
casperphantom Postat pe 28 Decembrie 2010 20:55
si? Ai concluzionat tu, de la tine putere, ca va fi fericita daca mama va continua sa ii fie mama si tu pleci? Si daca ai gresit? Daca nu va fi fericita asa? Daca intr-adevar si pentru ea erai iubirea aia mare - unica? Daca ne crestem cumva copiii pentru un drum al lor, nu pentru a ne insoti pe noi pe drumul nostru? Acea mama a judecat strimb. Tu cum ai judecat?
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 21:00
am lasat alegerea finala la indemana ei, era vorba de ea si mama ei, i-am spus ca voi fi alaturi de ea, orice va decide, stia ce tie nu-ti pot spune, si a ales
casperphantom Postat pe 28 Decembrie 2010 21:09
pina la urma, sint lucruri care se intimpla asa cum le e dat sa se intimple.... E foarte bine ca ai ramas cu amintiri frumoase. Mie imi e foarte greu sa nu privesc inapoi cu ura, uneori. Nu o fac pentru ca stiu potentialul urii - dar... doar atit. Nu pentru ca ar veni din interior seninatatea asta.
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 21:49
nu functioneaza zicala asta mereu...crede-ma.... pana nu apare pers aia care sa-l aibe pe vino incoa pt tine .....
madalinaangelito Postat pe 28 Decembrie 2010 23:30
Cine este acel Vino Incoa, dom'ne?.. si de ce trebuie adus, singur nu vrea?
anakin Postat pe 28 Decembrie 2010 23:35
care zicala?
quasaria Postat pe 28 Decembrie 2010 23:49
zicala asta ma pusese si pe mine pe ganduri, initial. ei, cred ca ea confunda zicala cu un simplu titlu de topic! ori, poate e sub hipnoza zburatorului sau a vino-ncoa-ului!
esme Postat pe 28 Decembrie 2010 23:54
Q, cred ca zicala care zice ca daca nu doare nu simti c-o ai. Oare e valabila si in cazul iubirii?
m_ada Postat pe 29 Decembrie 2010 00:04

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
despartirile din cauza distantei	19	De la: Ioana007 25 Septembrie 2009 18:20
cum poti ajuta un om sa isi revina dupa o cadere .....care a trait o dezamagire si a considearat ca viata nu exista si nici motiv pt a trai	8	De la: betty37 21 Aprilie 2011 22:57
buna tuturor	47	De la: l_flory 10 Decembrie 2009 17:04

manipulare sentimentala?	10	De la: Filipa 17 Iulie 2009 10:52
viata este un calvar...:(	1	De la: garbo067987 1 Martie 2011 12:22