IN ACEST ARTICOL:

Ediția 2025 a Turului României aduce o premieră importantă pentru public: șapte curse de masă, gândite pentru a implica pasionații de ciclism de toate vârstele.

Comunicat de presă

Ca în fiecare an, cea mai mare parte a acestor competiții le sunt dedicate copiilor (de la categoria Pișpirică - an de naștere 2021-2023, până la categoria sub 15 ani - an de naștere 2011-2012), în orașe cheie de pe traseu, iar alte trei se adresează pasionaților de peste 16 ani (începând cu anii de naștere 2009-2010) – evenimente gratuite și spectaculoase desfășurate pe trasee emblematice din București, Pasul Dichiu și Slobozia. În acest fel, Turul României devine o experiență sportivă completă, care reunește competiția de elită cu participarea directă a comunității și promovează ciclismul la nivel național.

Trei dintre acestea se adresează adulților – evenimente gratuite și spectaculoase desfășurate în locații emblematice din București, Pasul Dichiu și Slobozia – iar patru sunt dedicate copiilor, organizate în orașe-cheie de pe traseu. În acest fel, Turul României devine o experiență sportivă completă, care reunește competiția de elită cu participarea directă a comunității și promovează ciclismul la nivel național.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Românii aleg escapade romantice de Ziua Îndrăgostiților – unde călătoresc? 27 aprilie 2025: Ziua în care Luna Nouă în Taur deblochează fluxul banilor Cea mai puternică rugăciune de ajutor către Sfântul Dumitru. Spune-o din suflet pe 26 octombrie ca să ai noroc

Cursa King of the Mountain (Regele munților) – 11 septembrie, Pasul Dichiu

O provocare pentru adevărații pasionați de urcări. 12,5 km de drum care urcă spre Platoul Bucegi, cu o diferență de altitudine de 853 m și panorame care taie respirația – la propriu și la figurat. Startul se dă din inima naturii, la Complexul Valea Șipotului, de la ora 11:00, iar finish-ul este amplasat la Cabana Dichiu. O zi pe an, șoseaua TransBucegi este închisă circulației auto și un singur om este KING OF THE MOUNTAIN.

Cursa King of the City (Regele orașului) – 13 septembrie, Slobozia

Pe 13 septembrie 2025, începând cu ora 09:00 Slobozia își schimbă ritmul și devine gazda unui adevărat spectacol sportiv. King of the City este cursa de amatori unde viteza, tehnica și agilitatea fac echipă perfectă. Traseul, de 5,6 km, șerpuiește prin centrul orașului, cu start și finish în Piața Revoluției, trecând pe Bulevardul Matei Basarab.

Spectacol electrizant, de viteză și sunet, cu David Guetta Trei zodii care pornesc pe un nou drum sub Luna Nouă în Taur de pe 27 aprilie 5 NOI -Lună Plină în Taur: Câteva zodii au parte de revanșa sorții, ceva frumos li se va întâmpla sub această Lunație magică

Cursa King of the Capital (Regele Capitalei) – 14 septembrie, București

Pe 14 septembrie, începând cu ora 09:00, înainte de marea finală a Turului României, cicliștii amatori sunt invitați în cadrul unui circuit rapid de 6,8 km, cu pornire din Parcul Izvor - intrarea dinspre Bulevardul Libertății.

Cursa Copiilor – viitorii campioni pe două roți

Ca în fiecare an, Turul României aduce bucuria competiției în rândul celor mai mici pasionați de ciclism, prin Cursa Copiilor. Evenimentul este o ocazie perfectă pentru copii să experimenteze emoția unei competiții reale, să pedaleze în siguranță și să simtă aplauzele publicului, la fel ca marii sportivi.

Anul acesta, cursele dedicate celor mici vor avea loc pe 10 septembrie în Râmnicu Vâlcea (Calea lui Traian – Centrul Civic), pe 12 septembrie în Buzău (Bulevardul Stadionului – intrare Parc Crâng), pe 13 septembrie în Slobozia (Prefectura – Bulevardul Matei Basarab) și pe 14 septembrie în București (Parcul Izvor – Bulevardul Libertății).

5 NOI -Lună Plină în Taur: Câteva zodii au parte de revanșa sorții, ceva frumos li se va întâmpla sub această Lunație magică Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 28 aprilie – 4 mai 2025? Patru dintre cele mai stabile perechi ale zodiacului: Promisiunea „Pentru totdeauna” atinge nivelul absolut

Competiția este deschisă concurenților de ambele sexe. Categoriile de vârstă sunt cele stabilite de Federația Română de Ciclism pentru concurenții cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani (inclusiv).

Cum participi la cursele de masă de la Turul României

Participarea în toate cursele este gratuită și înscrierile se realizează online:

Fie că alegi provocarea muntelui, viteza orașului sau spectacolul Capitalei, Turul României 2025 te așteaptă să-ți câștigi locul pe podiumul pasionaților de ciclism. Pedalează cu noi, bucură-te de drum și ia parte la cel mai mare festival al ciclismului din România!

Cele 4 zodii care vor învăța să echilibreze nevoile inimii cu maturitatea alegerilor în această vară Eleganță redefinită: Ce aduce anul 2025 în moda rochiilor pentru momente de neuitat Soarele în Taur: Un nou ciclu zodiacal începe. Un portal se deschide pentru fiecare semn zodiacal. Ce urmează pentru tine?

Toți participanții vor primi medalii de FINISHER.

Turul României este organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan, în calitate de partener principal. Evenimentul îmbină performanța sportivă cu promovarea celor mai frumoase zone turistice și culturale ale țării, reunind orașe istorice, drumuri pitorești și peisaje spectaculoase într-un traseu conceput să aducă ciclismul mai aproape de publicul larg și să susțină un stil de viață sănătos.

Competiția de elită va fi transmisă în direct pe Prima Sport și va putea fi urmărită LIVE și pe www.turulromaniei.ro, precum și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan România. De asemenea, rezumate zilnice vor fi difuzate și de TVR.

Au un suflet ca un munte de statornicie: Top 3 zodii care știu să cultive calmul interior în vremuri vitrege sau turbulente Există o chimie incredibilă între aceste două zodii, dar rareori rămân împreună. Ghicești despre cine este vorba? 4 zodii care au băut paharul amar al suferinței în dragoste până la fund și acum nu se mai îndrăgostesc de persoane nepotrivite

Program și traseu Turul României 2025

● 9 septembrie – Prezentarea echipelor - Craiova

● 10 septembrie - Etapa 1: Craiova – Târgu Cărbunești – Horezu – Râmnicu Vâlcea | 175 km

● 11 septembrie – Etapa 2: Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă) | 172 km

● 12 septembrie – Etapa 3: Brașov – Întorsura Buzăului – Sărata Monteoru – Buzău | 180 km

● 13 septembrie – Etapa 4: Buzău – Brăila – Însurăței – Slobozia | 212 km

● 14 septembrie – Etapa 5: circuit în București | 95 km


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri