Robotul da Vinci Xi, cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume, utilizat cu succes în Spitalul Euroclinic

Tehnologia reduce semnificativ riscul de recidivă în cazul afecțiunilor oncologice, oferind numeroase beneficii pacienților

Comunicat de presă

Medicii acreditați în chirurgie robotică din Spitalul Euroclinic au realizat cu succes 100 de intervenții robotice în primele 6 luni de zile, de la instalarea robotului daVinci Xi, cel mai avansat și cunoscut sistem de chirurgie robotică din lume. Tehnologia daVinci Xi permite efectuarea operațiilor complexe, cu riscuri reduse și importante avantaje post operatorii pentru pacienți.

Din cele 100 de intervenții robotice, realizate de echipele chirurgicale din Spitalul Euroclinic în perioada septembrie 2021 – februarie 2022, aproximativ 60% au tratat afecțiuni ginecologice oncologice, precum: cancerul de col uterin, cancerul de endometru sau cancerul ovarian. Spre deosebire de laparoscopie, chirurgia robotică a reprezentat pentru aceste paciente optiunea cea mai puțin invazivă și cea mai eficientă. Studiile arată că pe lângă gradul ridicat de precizie, intervenția realizată cu ajutorul robotului daVinci Xi reduce semnificativ riscul de recidivă în cazul afecțiunilor oncologice.

Există studii care au demonstrat că prin laparoscopie nu pot fi identificați și scoși cu mare precizie toți ganglionii din pelvis, iar robotul îți conferă un grad mult mai înalt de precizie, mai ales când se scot ganglionii limfatici din pelvis. Aceștia se află pe niște structuri vasculare extrem de complexe, riscul de sângerare este foarte mare și cel mai mare risc este de a lăsa ganglioni pe loc, care pot fi contaminați cu celule neoplazice și care să ducă apoi la o recidivă a bolii. Prin urmare, chirurgia robotică scade riscul de recidivă,”, explică prof. univ. dr. Petre Brătilă, chirurg de excelență în ginecologia minim-invazivă, directorul medical al Spitalului Euroclinic, adăugând că “precizia de neegalat, maximum de control și vizibilitatea crescută sunt doar câteva dintre avantajele pe care le-am sesizat în timpul intervențiilor robotice”.

Un alt mare avantaj al intervențiilor robotice este faptul că elimină sau reduc la minimum durerea resimțită de pacienți postoperator. De exemplu, prima pacientă care a beneficiat de histerectomie robotică în Spitalul Euroclinic mărturisește că nu i-a venit să creadă că nu simte niciun fel de durere sau disconfort după operație: “Primul lucru pe care l-am observat si care m-a surprins a fost ca n-am avut dureri. Am crezut ca am medicație administrată pe venă și de aceea nu simt nicio durere, dar apoi când am văzut că efectiv nu mai eram conectată la nicio perfuzie și nu aveam dureri mi s-a părut incredibil.

Chirugia robotică, ideală pentru operațiile complexe, în zone greu accesibile

Spre deosebire de operația clasică ori cea laparoscopică, chirurgia robotică oferă o precizie mai mare în sala de operație și crește substanțial calitatea actului medical. În acest fel, pacienții beneficiază de intervenții cu incizii minime, de doar câțiva milimetri, cu riscuri reduse și recuperare accelerată. Datorită imaginilor 3D pe care le captează și le mărește de 10 ori, daVinci Xi îi oferă chirurgului o vedere mult mai bună. Astfel, poate separa cu mai mare ușurință țesuturile bolnave de cele sănătoase, fără să afecteze vascularizația zonei asupra căreia se intervine. Cele 4 brațe ale robotului se pot roti în 7 direcții, 540 de grade, astfel chirurgul care îl manevrează are acces în zone înguste, cu structuri sensibile.

Robotul DaVinci este pentru chirurg un instrument deosebit. Mișcările pe care chirurgul le efectuează la consola robotului sunt transmise brațelor acestuia, care, prin intermediul unor instrumente particulare, cu grad de mobilitate similar articulației mâinii umane, le replică identic intraabdominal. Beneficiind și de o cameră ce mărește imaginea foarte mult este ușor de înțeles acuratețea și precizia gestului chirugical cu identificarea unor detalii anatomice de mare finețe și evitarea lezării unor structuri importante. Vorbim de un progres tehnologic particular, cu valoare mare atât în chirurgia oncologică, în special în tratamentul cancerului colo-rectal, cât și în chirurgia herniilor”, explică dr. Bogdan Barta, șef secție chirurgie generală, medic primar specializat în chirurgia minim-invazivă a afecțiunilor digestive, inclusiv a cancerului colorectal.

Pe de altă parte, avantajele chirurgicale se traduc în beneficii reale si perfect cuantificabile pentru pacienți, care se bucură de o recuperare mult mai rapidă și mai usoară, având în vedere că toate riscurile asociate operațiilor complexe sunt reduse la minimum. Acest lucru este valabil inclusiv în cazul intervențiilor efectuate pentru repararea diferitelor tipuri de henii si defecte parietale de mari dimesiuni, care presupun disecții amănunțite și laborioase.

“Experiența celor 6 luni de intervenții chirurgicale robotice în sfera abdominală ne confirmă eficiența și beneficiile majore aduse de chirurgia avansată. Robotul daVinci Xi nu aduce beneficii numai pacientului. Pe lângă confortul sporit, recuperarea mult mai ușoară, reluarea precoce a activităților sociale și familiale și nu în ultimul rând lipsa durerii postoperatorii, chirurgia robotică ne permite o mult mai bună acuratețe a gestului chirurgical, cu riscuri perioperatorii mult diminuate”, susține Dr. Bogdan Serban, medic specialist Chirurgie Generală, acreditat în chirurgie robotică.

Chirurgia robotică este cel mai modern, precis și eficient tratament oferit la ora actuală în întreaga lume pentru numeroase afecțiuni medicale. Regina Maria este singura rețea de sănătate din România cu 4 roboți chirurgicali, din care 2 roboți daVinci Xi - cel mai performant și mai modern sistem chirurgical de pe piață. De asemenea, 14 din cei 40 de chirurgi activi acreditați în chirurgie robotică în țara noastră operează în 3 spitale Regina Maria: Spitalul Euroclinic, Ponderas Academic Hospital si Spitalul Regina Maria Cluj.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri