Cer sa nu vii daca eu iti implor venirea doar din plictis, din teroarea singuratatii, din nevoia gesturilor de tandreturii, din dorinta de a evada din greul lumii si al zilelor de una dupa alta, din necesitatea de a imparti o viata, niste responsabilitati, o suma de obligatii.

Cer si nu cer prea mult. Stiu ca e greu sa supravietuiesti doar cu desarte de pretentii cand sufletul, cu mai mult tupeu decat trupul sau stomacul, iti cere sa le elimini odata, sa scapi de ele cum oi stii si sa mananci orice… ORICE. Orice de care ai nevoie. Orice te hraneste, orice iti este bun, multumitor, fauritor de bine, daca umple o senzatie de gol, o promisiune, o resemnare… este ceea ce iti trebuie ACUM. Dar cu mai tarziul cum ramane?... Multumesc insa celui caruia m-a facut sa cred si sa nu renunt la cerintele mele absurde. Si daca cer prea mult in acest moment, e pentru ca am primit odata mai mult decat atat. Cu riscul de a fi judecata, pusa la zid, nefericita si trasa la raspundere pentru propria nefericire, nu pot sa ma intorc la mai putin. Raman in continuare eu cu mine. Eu cu pretentiile mele.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri