18 Aprilie 2023 publicat în Frumusete 41 share-uri

Vârsta este doar un număr din multe puncte de vedere. Însă, acest lucru nu este valabil atunci când vine vorba despre tenul tău. În funcţie de anii şi necesităţile acestuia, este indicat să îi oferi produsele potrivite, pentru a obţine o piele sănătoasă şi strălucitoare. Iată care sunt câteva sfaturi ale specialiştilor pentru ca femeile de 30 de ani să se bucure de un ten sănătos şi luminos. 

Dacă la 20 de ani majoritatea femeilor sunt preocupate, în mare parte, de make-up, odată ajunse la 30, priorităţile se schimbă. La fel ca şi în perioada adolescenţei, în al treilea deceniu al vieţii tale tenul suferă multe schimbări. Cel mai probabil, acum apar primele linii fine de riduri de expresie, cearcăne şi chiar pete pigmentare. În plus, e posibil să observi că pielea şi-a pierdut din elasticitate şi din strălucire.

Așadar, fie că abia începi să observi semne de îmbătrânire prematură sau doreşti să previi apariţia acestora, acesta este momentul să iei măsuri. Apelează la produse de la firme consacrate precum Revox, pentru a te asigura că vei obţine cele mai bune rezultate. Iată care sunt câteva dintre regulile de aur ale experţilor ce te vor ajuta să îţi faci o rutină potrivită nevoilor tenului tău:

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Ghid pentru alegerea mobilierului interior Înainte de a te încredere în oricine, încrede-te întâi în tine! Poți scăpa de celulită în mai puțin de două luni de zile
  1. Uită de şerveţelele demachiante

Chiar dacă șervețelele demachiante par soluţia optimă pentru o demachiere rapidă, renunţă la ele îndată ce ai trecut de 30 de ani. Acesta sunt prea abrazive cu tenul şi, în plus, pot conţine alcool pentru a îndepărta rapid machiajul. Folosindu-le, tenul tău poate deveni sensibil sau chiar deshidratat, lucruri ce pot cauza reale neplăceri.

  1. Fii blândă cu pielea ta

Un studiu realizat de o companie consacrată arată că 62% dintre femei spun că pielea lor este reactivă, iritabilă și intolerantă. Astfel, alegerea produselor potrivite este esențială pentru a menține o piele sănătoasă. De asemenea, este ușor să devii obsedată de substanțe active și acizi, dar ține minte că pielea ta trebuie îngrijită cu blândeţe şi nu trebuie să exagerezi.

7 sfaturi despre spălarea corectă a fructelor și legumelor 2 aspecte de care să ții cont pentru amenajarea unui colț cu piscină în curte Caria dentară – ce este și cum se tratează
  1. Consultă un dermatolog

Multe femei observă schimbări semnificative în raport cu pielea lor după 30 de ani. Lucruri precum acneea la adulți, pigmentarea și acneea rozacee apar de obicei pe măsură ce corpul nostru începe să se schimbe. Stresul cotidian, hormonii şi dieta pot juca un rol important în apariţia acestor probleme ale tenului tău.

Pentru a putea cunoaşte exact problemele şi cauzele, este indicat să apelezi la un dermatolog. Acesta va şti cu exactitate care sunt problemele cu care se confruntă tenul tău şi îţi poate oferi tratamentul potrivit pentru a le combate.

  1. Foloseşte doar produse de calitate

Dacă la 20 de ani investeai sume semnificative pe produsele de make-up, iată că acum priorităţile s-au schimbat. Este indicat să investeşti în produsele de curăţare, tonifiere şi hidratare pentru ca tenul tău să fie în cea mai bună formă. Astfel, vei putea observa că machiajul tău rezistă mai mult şi se aşază mai bine, datorită faptului că tenul este acum într-o formă mai bună.

Stresul scolar la copii – sfaturi si recomandari 4 stiluri de dans pe care sa le dansezi in primăvara aceasta la Arthur Murray Bucharest Un broker AVBS Credit a intermediat anul trecut un volum de credite în valoare de aproape 11 milioane de euro

Bineînţeles, este important ca şi produsele de machiaj să fie de calitate şi potrivite nevoilor tenului. Dar asigură-te că foloseşti un cleanser bun care elimină orice urmă de make-up sau praf de pe faţă, un tonner care să-i dea un boost de vitalitate, un ser care să ajută la combaterea problemelor specifice vârstei şi o cremă hidratantă cu SPF pentru hrănirea şi protejarea zilnică a pielii.

Din fericire, există pe piaţă suficiente produse create special pentru a combate diferite probleme ale tenului. Important este să te documentezi înainte de a le cumpăra şi chiar să apelezi la serviciile unui specialist. Nu uita că adevărata frumuseţe vine din interior, iar aceasta se poate citi şi mai bine pe o piele sănătoasă şi luminoasă.

Sursa foto: www.shutterstock.com

Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România 5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare!

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri