Exista numeroase metode prin care iti poti intari unghiile si le poti face mai puternice, astfel incat sa arate sanatos.

Unghiile puternice sunt un indicator al unei sanatati de fier. Uneori insa, acestea devin casante, se exfoliaza si se rup repede, fara sa fi schimbat ceva in stilul tau de viata. Chiar daca esti tentata sa le tai scurt si sa opresti ritualul de ingrijire pana cand isi revin, acest lucru nu face decat sa prelungeasca starea de degradare in care se afla. Exista numeroase metode prin care iti poti intari unghiile si le poti face mai puternice, astfel incat sa arate sanatos, iar manichiura ta sa aiba mereu un aspect impecabil:

Ia un supliment de vitamine

Vitaminele din complexul B (in special vitamina B7) sunt extrem de importante pentru sanatatea unghiilor tale. Vitamina B7 nu este solubila in apa, asa ca organismul tau nu poate sa o stocheze, ceea ce inseamna ca ar trebui sa o consumi zilnic. Aceasta vitamina contribuie la sanatatea unghiilor si a parului si ajuta la functionarea normala a sistemului nervos.

Vitamina B7 se gaseste in alimente precum sardinele, ouale si unele legume sau poti lua un supliment, daca medicul iti recomanda. Este indicat sa iti faci un set de analize in prealabil, pentru a identifica mai precis care sunt nevoile organismului tau.

Nu iti tine mainile in apa

Apa inmoaie unghiile si contribuie la exfolierea lor, facandu-le sa devina casante. De aceea, este bine sa porti manusi atunci cand speli vasele si sa eviti baile fierbinti prelungite.

Nu sari peste ritualul ingrijirii unghiilor

Chiar daca unghiile tale nu rezista la fel de bine ca in trecut, asta nu inseamna ca ar trebui sa renunti sa iti mai faci manichiura. Dimpotriva, niste produse pentru unghii bine alese pot contribui la intarirea lor, le pot face mai puternice si pot preveni exfolierea. In schimb, cauta sa eviti acetona si alege o oja lipsita de ingrediente toxice, pentru a-ti proteja unghiile mai bine. Inainte de a-ti face manichiura, aplica un ulei pentru intarirea unghiilor si o baza care sa prelungeasca rezistenta ojei.

Evita manichiura cu gel sau cu acrilic

Atunci cand iti faci o manichiura cu gel, cosmeticiana iti pileste unghiile inainte, ceea ce inseamna ca ele vor deveni si mai lipsite de rezistenta si mult mai casante. In plus, expunerea la lumina ultravioleta contribuie si ea la slabirea unghiilor, imbatraneste prematur pielea si poate fi un factor de risc pentru aparitia unor afectiuni grave, precum cancerul.

Foloseste o lotiune pentru unghii

Lotiunile special create pentru intarirea unghiilor si ingrijirea mainilor ajuta la hidratarea intensiva a unghiilor si pot fi de ajutor atunci cand ai probleme cu exfolierea sau atunci cand acestea se rup foarte usor. De asemenea, poti incerca si un remediu natural pentru a le reda unghiilor tale forta. Incalzeste intr-un castron putin ulei de masline si inmoaie-ti degetele in el timp de 10-15 minute. Uleiul de masline este bun si pentru hidratarea intensa a mainilor, asa ca vei rezolva doua probleme dintr-un foc.

Schimba modul in care iti pilesti unghiile

Unghiile trebuie pilite intr-o singura directie, daca vrei sa eviti exfolierea si ruperea lor. Alege o pila moale, care sa iti uniformizeze unghiile cu blandete si nu pune prea multa presiune atunci cand o utilizezi.

Nu iti lasa unghiile sa creasca foarte mult

Unghiile foarte lungi sunt mai predispuse la exfoliere si rupere si, in plus, se pot agata mult mai usor. Daca vrei sa eviti situatiile dureroase in care unghiile ti se rup din carne, atunci pastreaza-le o dimensiune confortabila, astfel incat sa nu te incomodeze in activitatile zilnice. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa le tai foarte scurt, ci doar ca va trebui sa renunti o perioada sa le tii foarte lungi.

Sursa foto:Thomas from Pexels


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 7 metode eficiente pentru a ingriji unghiile casante.