Marina Râșnoveanu cunoaște acest drum nu doar din cărți sau din documentare. Primele simptome au apărut odată cu prima menstruație, la doar 11 ani și 4 luni. Au urmat peste două decenii de căutări, medici, intervenții, perioade dificile, dar și foarte multă documentare. Experiența acumulată în toți acești ani a stat la baza volumului „Drumul tău spre echilibru. Endometrioza: cum să îți înțelegi corpul, să reduci simptomele și să îți recapeți calitatea vieții”, apărut în iunie 2026, la Editura Niculescu.
Redactor și autor, Marina Râșnoveanu a încercat să adune într-un singur loc informațiile pe care ei i-ar fi plăcut să le aibă atunci când a început propriul drum cu endometrioza. Cartea abordează atât componenta medicală a bolii, cât și alimentația, stilul de viață și alte abordări complementare, include 33 de preparate, o secțiune amplă dedicată suplimentelor și perspectiva unor specialiști.
Am vorbit cu Marina despre lucrurile pe care și-ar fi dorit să le știe mai devreme, despre alegerea medicului, alimentație, suplimente, avalanșa de informații de pe internet și, poate cel mai important, despre cum poți ajunge să trăiești cu endometrioza fără ca întreaga ta viață să fie definită de boală.
- Marina, ai trăit cu endometrioza o mare parte din viața ta. Dacă te-ai putea întoarce la femeia care erai la începutul acestui drum, care sunt primele trei lucruri pe care ai vrea să i le spui?
Dacă ar trebui să mă întorc la începutul acestui drum, nu m-aș întoarce la femeia Marina, ci la copilul Marina, pentru că eu am avut primele simptome de endometrioză încă de la prima menstruație, la 11 ani și 4 luni.
I-aș spune, în primul rând, că nu este normal să o doară. Doar că, la acea vârstă, nu era în puterea ei să facă prea multe în privința asta, așa că probabil i-aș spune acest lucru mamei mele.
I-aș mai spune că, indiferent cât de neputincioasă se va simți uneori, viața nu este doar despre durere și suferință. Și, mai presus de toate, i-aș spune că va fi bine.
- Există un moment în care ai simțit că nu mai vrei doar să „suporți” boala, ci să începi să înțelegi cu adevărat ce se întâmplă în corpul tău? Ce s-a schimbat de atunci?
Da. Cred că, în interiorul meu, am simțit asta mereu. Așa sunt eu construită sau poate așa am fost educată: să caut soluții, să nu accept foarte ușor ideea că „nu se poate” și să cred că stă și în puterea mea să fac ceva.
În ceea ce privește endometrioza, am înțeles cu adevărat acest lucru în 2014, după prima mea operație pentru endometrioză profundă. Medicul meu de atunci mi-a spus: „Acum poți lua anticoncepționale, poți face acupunctură, poți încerca și alte lucruri. Eu te susțin. S-ar putea să funcționeze, s-ar putea să nu.”.
Atunci am înțeles că trebuie să caut mai mult, să cercetez, să citesc și, uneori, să încerc și abordări mai puțin convenționale, evident, cu discernământ.
Și, mai ales, am decis să nu mai accept atât de ușor răspunsuri categorice precum „nu se poate face nimic”, „doar anticoncepționalele sunt răspunsul” sau „operația nu rezolvă nimic, pentru că boala oricum va reapărea”. Erau lucruri pe care, la vremea respectivă, le auzeam destul de frecvent.
-
În anii în care ai căutat răspunsuri, care au fost lucrurile care ți-au îmbunătățit cel mai mult calitatea vieții? Dar lucrurile în care ai avut inițial încredere și despre care ai descoperit ulterior că nu erau potrivite pentru tine?
Cel mai important moment a fost întâlnirea cu dr. Voicu Simedrea. A reprezentat un punct de cotitură în viața mea, pentru că atunci am înțeles ce înseamnă un medic specializat în endometrioză, pasionat și dedicat profesiei sale, cu o conduită medicală și umană pe care eu nu o mai întâlnisem până atunci.
Operația realizată de dumnealui și de echipa multidisciplinară din care a făcut parte și un chirurg colorectal a fost intervenția care, consider eu, m-a adus cel mai aproape de „punctul zero” în ceea ce privește boala existentă la acel moment.
Ulterior, în cazul meu, alimentația și suplimentele au contribuit foarte mult la felul în care m-am simțit și la calitatea vieții mele. În schimb, anticoncepționalele și alte variante terapeutice din aceeași zonă nu au fost potrivite pentru mine și mi-au produs efecte pe care le-am tolerat greu.
Experiența aceasta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care am decis să scriu cartea: pentru că nu toate pacientele răspund la fel și cred că este important să știm că există întrebări pe care le putem pune și opțiuni pe care le putem discuta cu medicii noștri.
-
Una dintre dificultățile femeilor cu endometrioză este cantitatea enormă de informații și sfaturi de pe internet. Cum ai învățat să faci diferența între o informație serioasă și o promisiune care sună prea bine ca să fie adevărată?
Dacă o informație îți promite că te vindecă sau că îți ia durerea peste noapte, eu aș privi-o cu foarte multă precauție. Mai ales acum, cantitatea de informații este enormă. Nu era deloc așa în 2014, de exemplu, când m-am operat eu prima dată de endometrioză.
În ceea ce privește diferențierea informațiilor, lucrurile sunt complicate. Eu nu sunt medic. Sunt o pacientă cu endometrioză, cu o experiență de peste 20 de ani, dar sunt și redactor și un om care, în toți acești ani, a citit și a cercetat enorm acest subiect.
Asta nu înseamnă că tratez și nici că vreau să mă substitui unui medic. Diferența este tocmai aceasta: eu nu tratez, eu îndrum. Încerc să le arăt femeilor unde și ce să caute, ce întrebări să pună și de ce să țină cont. Tocmai de aceea, în carte există inclusiv un capitol despre cum să îți alegi medicul potrivit în endometrioză, ce întrebări să îi adresezi și la ce să fii atentă în relația medic-pacient.
Cred că este bine să îți păstrezi spiritul critic, să îți asculți și intuiția și să ții minte că endometrioza este o afecțiune de cursă lungă, care necesită răbdare.
Orice promite vindecare sau dispariția durerii peste noapte ar trebui privit cu precauție.
-
Se vorbește foarte mult despre „dieta pentru endometrioză”. Există, de fapt, o alimentație universal valabilă pentru această boală? Ce ai vrea să știe o femeie înainte de a începe să elimine din alimentație tot mai multe produse?
Despre acest subiect am scris mult mai amplu și mai complex în carte. Evident, fiecare dintre noi are anumite particularități, inclusiv din punctul de vedere al alimentației și al toleranțelor individuale.
Totuși, da, eu cred că putem vorbi despre anumite principii alimentare care pot fi utile în endometrioză. Poate că nu există o dietă universal valabilă, dar există reguli și principii care, adaptate fiecărei persoane și respectate măcar periodic, pot ajuta unele paciente.
Am spus-o și în carte, și pe social media și aș vrea să repet și aici: nu cred că un singur factor poate controla cu succes endometrioza.
Pentru mine este vorba despre un cumul de factori: intervenția chirurgicală atunci când este necesară, controalele periodice, o alimentație potrivită și sustenabilă pentru fiecare persoană și, acolo unde este cazul, suplimentele. Iar opțiunile terapeutice medicale trebuie, bineînțeles, discutate individual cu medicul.
- Ai inclus în carte 33 de preparate și ai acordat spațiu alimentației. Cum arată, din perspectiva ta, o relație sănătoasă cu mâncarea atunci când ai o boală care te poate face să privești fiecare aliment ca pe un posibil „dușman”?
Partea complementară a cărții este ceva mai amplă decât cea medicală, dar am încercat să păstrez un echilibru între ele.
Din perspectiva mea, o relație sănătoasă cu alimentația în acest context înseamnă să cunoști principiile generale, să știi ce spun studiile importante din domeniu, dar și să găsești variante prin care alimentația să rămână sustenabilă și plăcută. Poți găsi alternative potrivite pentru tine atunci când nu vrei sau nu poți să renunți complet la anumite alimente.
Nu, nu cred că trebuie să privești mâncarea ca pe un dușman. Și există un lucru foarte important pe care l-am spus și în carte: dacă, pentru tine, o dietă pentru endometrioză ajunge să însemne că aproape nu mai mănânci, pentru că ești permanent concentrată pe ceea ce „nu ai voie”, atunci cred că trebuie să te oprești și să regândești lucrurile. Alimentația nu ar trebui să devină o nouă sursă de teamă.
- Suplimentele sunt un alt subiect despre care circulă foarte multe recomandări. Ce ar trebui să știe o femeie cu endometrioză înainte de a-și construi singură un protocol cu numeroase suplimente?
Nu recomand construirea de una singură a unui protocol cu numeroase suplimente.
Cred că primul pas este să treci în revistă suplimentele despre care există cele mai multe informații în contextul endometriozei, să înțelegi ce beneficii pot avea, dar și contraindicațiile, reacțiile adverse și eventualele interacțiuni. Eu am prezentat amplu 18 dintre ele în carte.
După aceea, schema ar trebui individualizată și discutată cu un profesionist medical care îți cunoaște istoricul. Eu cred, de exemplu, că medicul de familie ar putea avea un rol mult mai important în managementul pe termen lung al pacientei cu endometrioză, inclusiv pentru că îi cunoaște istoricul medical și poate vedea imaginea de ansamblu.
- Cât de mult poate conta alegerea medicului potrivit în evoluția unei paciente cu endometrioză și care sunt semnele că poate ar fi util să ceri o a doua opinie?
Enorm. Dacă aș fi din nou la început de drum și nu aș cunoaște specialiștii în endometrioză, probabil aș merge la mai mulți și i-aș evalua cât mai obiectiv. Spun uneori, în glumă, că aș face un fel de „casting” înainte de a-l alege pe cel în care îmi pun încrederea.
Nu aș vrea să stabilesc eu criterii strict medicale, pentru că nu acesta este rolul meu. Dar dacă ceva pare „off” încă de la început, dacă simți că nu ești ascultată, că întrebările tale sunt minimalizate sau pur și simplu că ceva nu este în regulă, cred că este absolut legitim să mai ceri o părere.
A doua opinie nu este o ofensă adusă primului medic. Este o decizie care privește sănătatea și corpul tău.
-
Endometrioza nu înseamnă numai durere fizică. Poate afecta relațiile, munca, imaginea de sine, feminitatea și felul în care îți proiectezi viitorul. Care dintre aceste efecte „invizibile” crezi că este încă prea puțin discutat?
Aici am un sentiment contradictoriu, pentru că, în ciuda multor teorii și chiar a unor opinii ale psihologilor, eu nu cred că endometrioza are legătură cu feminitatea sau cu o presupusă „lipsă” a ei.
Cred că aici vorbim mai degrabă despre percepții și despre lucruri care ne-au fost inoculate social încă de mici: că o femeie este „femeie adevărată” doar dacă nu se plânge, le face pe toate, are copii, are uter, două ovare, două trompe uterine și așa mai departe.
Din fericire, eu am avut în familie exemplul unei femei extrem de feminine și atrăgătoare care nu bifa toate aceste lucruri – fapt cunoscut doar de cei foarte apropiați. Pentru mine, asta a fost suficient ca să înțeleg că feminitatea unei femei nu poate fi redusă la anatomia sau fertilitatea ei.
Despre ce cred că se vorbește, în schimb, prea puțin?
Despre stresul enorm pe care îl poate produce endometrioza. Despre timpul pierdut nu numai până la diagnostic, ci și cu tratamente, găsirea unui medic bun, documentarea despre alimentație, suplimente și opțiuni. Acesta este și unul dintre motivele pentru care am scris cartea: pentru femeile care nu au ani întregi la dispoziție pentru acest research.
Și se vorbește insuficient despre faptul că endometrioza nu înseamnă doar infertilitate. În formele severe, poate reduce dramatic calitatea vieții și poate produce complicații serioase.
Cred că vom înțelege cu adevărat dimensiunea acestei boli atunci când nu vom mai vorbi despre ea aproape exclusiv prin prisma durerii sau a fertilității, ci în contextul întregii vieți a femeii.
-
După un diagnostic, apare uneori presiunea de a face totul perfect: să mănânci perfect, să iei suplimentele potrivite, să faci sport, să dormi suficient, să nu fii stresată. Cum găsești echilibrul între a face lucruri bune pentru tine și a nu transforma gestionarea bolii într-un al doilea job?
La început, cel puțin pentru mine și pentru multe dintre femeile din generația mea, chiar se transformase într-un al doilea job. Era greu să fie altfel, pentru că informațiile erau mult mai puține și trebuia să le cauți singură.
Acum există mult mai multe surse de informare, există specialiști în endometrioză cunoscuți pentru experiența lor și există inclusiv astfel de cărți, ceea ce poate face drumul ceva mai simplu.
Cred că echilibrul se găsește în timp. Dar aș recomanda ca, pe cât posibil, încă de la început să te informezi corect și să îți construiești un plan. Planul tău poate să nu includă dieta, de exemplu, dacă nu crezi în această abordare sau pur și simplu nu o poți susține. Important este să ai un plan realist, adaptat ție și construit împreună cu profesioniștii potriviți, de care să te poți ține pe termen lung.
-
Cartea ta se numește „Drumul tău spre echilibru”. Ce înseamnă astăzi „echilibru” pentru tine? Înseamnă absența simptomelor sau ai ajuns la o definiție diferită după toți acești ani?
Cred că echilibrul meu a venit din anii de suferință, despre care, în afara familiei, foarte puțini oameni știu, dar și din experiență, cercetare și din îmbinarea acelor factori despre care vorbeam mai devreme: intervenția chirurgicală atunci când a fost necesară, medicul potrivit, controalele, alimentația și suplimentele care au funcționat pentru mine.
Echilibrul nu înseamnă absența totală a simptomelor. Încă mai am dureri una-două zile pe lună, pe care le gestionez. Dar, dacă mă uit la viața mea de acum șapte-opt ani, când calitatea vieții mele era foarte scăzută, diferența este enormă.
Astăzi simt că am o calitate foarte bună a vieții. Și nu mă mai sperie atât de mult necunoscutul, pentru că endometrioza vine și cu o doză de imprevizibil.
Dacă ar fi să rezum într-o singură frază, aș spune așa: echilibrul meu a venit din cunoaștere.
-
Pentru femeia care citește acum acest interviu, are diagnosticul de endometrioză și simte că a încercat deja foarte multe lucruri fără să găsească încă răspunsurile de care are nevoie: de unde i-ai spune să înceapă sau să reînceapă?
De la cartea mea, evident! (râde) Dar, dacă nu dorește să o cumpere sau să o citească, i-aș spune să se întoarcă la câteva lucruri de bază: medicul potrivit, controale regulate și un plan individualizat.
Acest plan poate include, în funcție de situația medicală și de recomandările specialiștilor, intervenție chirurgicală, tratament medicamentos, alimentație, suplimente sau o combinație între acestea.
Pentru mine, personal, au contat și rugăciunea și credința. Cred însă că fiecare femeie trebuie să își construiască propriul sistem de sprijin și, mai ales, să nu renunțe la monitorizarea medicală regulată.
Nu cred că există o singură formulă potrivită tuturor. Cred însă foarte mult în ideea de a nu rămâne blocată în „nu se poate face nimic”.
-
Au trecut aproximativ trei luni de la apariția cărții. Ce ai aflat în această perioadă din întâlnirile și discuțiile cu femeile care trăiesc cu endometrioză? Te-a surprins ceva?
Da. Înainte de apariția cărții avusesem o perioadă de aproximativ patru ani în care mă retrăsesem din grupurile de Facebook dedicate endometriozei. Când am revenit în contact direct cu pacientele, m-a surprins să constat că, în anumite privințe, lucrurile sunt aproape în același loc în care le lăsasem.
Încă există femei care știu foarte puține lucruri despre endometrioză. Încă există paciente care ajung la medici fără experiență reală în această boală și care nu sunt îndrumate mai departe către specialiști.
Am observat și cât de multe femei spun că nu tolerează anumite tratamente hormonale sau că au avut reacții adverse importante. Cred că experiența acestei categorii de paciente merită ascultată și studiată mai atent, tocmai pentru că avem nevoie și de soluții pentru femeile pentru care anumite variante terapeutice nu funcționează sau nu sunt tolerate.
Mi-aș dori, de asemenea, să existe criterii profesionale cât mai clare prin care o pacientă să poată ști ce înseamnă, concret, un medic cu expertiză în endometrioză. Nu știu care este formula administrativă sau legală potrivită, dar mi-ar plăcea să existe mai multe cursuri, programe de pregătire și forme de certificare în acest domeniu.
Și am mai realizat ceva. Cred că încă insistăm foarte mult pe durere, pe suferință și pe cât de greu îi este femeii cu endometrioză și vorbim insuficient despre soluții. Și spun asta fără să judec pe nimeni, pentru că exact același lucru îl făceam și eu cu ani în urmă.
Credeam că lumea se va opri în loc pentru suferința mea, că oamenii mă vor înțelege mai bine dacă le spun prin ce trec. Numai că, în același timp, pacientele cu endometrioză au o viață, un job, relații, familii, responsabilități.
Suferința trebuie recunoscută și nu trebuie minimalizată. Dar cred că, după ce îi dăm un nume, trebuie să începem să vorbim mai mult și despre ce putem face.
Pentru mine, aceasta este direcția în care mi-aș dori să se ducă tot mai mult conversația despre endometrioză: mai puțin sentimentul că suntem condamnate la suferință și mai mult acces la informație, medici potriviți și soluții reale.
Experiența Marinei Râșnoveanu vorbește tocmai despre acest drum: de la anii în care durerea și necunoscutul ocupau un spațiu enorm în viața ei până la momentul în care, după cum spune chiar ea, „echilibrul a venit din cunoaștere”.
Cartea „Drumul tău spre echilibru. Endometrioza: cum să îți înțelegi corpul, să reduci simptomele și să îți recapeți calitatea vieții”, de Marina Râșnoveanu, a apărut în iunie 2026, la Editura Niculescu, și se găsește online și în librării.
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...


Bacalaureatul 2026, sesiunea de toamnă, se încheie astăzi cu proba la limba maternă
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: subiectele și baremul la Istorie, publicate de Ministerul Educației
Indemnizația de dirigenție ar putea fi de 240, 360 sau 480 de lei net, pe trei niveluri
Bobi Simion, medalie de argint la Spokane, în drum spre Mondialele de la Pattaya