Cine poate primi voucherele de vacanță în 2026
Angajații din instituțiile de învățământ de stat ale căror salarii nete nu depășesc 6.000 de lei vor primi, în anul 2026, vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei. Măsura este reglementată printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat recent în Monitorul Oficial, care aprobă Regulamentul de acordare a acestor vouchere pentru unitățile și instituțiile de învățământ de stat aflate în subordinea sau coordonarea ministerului.
Voucherele se emit exclusiv pe suport electronic și sunt destinate personalului care desfășoară efectiv activitate în unitățile vizate la momentul acordării lor. Valoarea acordată este proporțională cu perioada lucrată, iar plafonul salarial de 6.000 de lei net este cel folosit ca reper pentru stabilirea eligibilității, raportat la salariul funcției de bază din luna acordării.
Termenele pe care trebuie să le respecte profesorii și instituțiile
Cei care doresc să primească voucherele trebuie să depună la angajator o declarație scrisă, conform unui model standard, în termen de 30 de zile de la publicarea regulamentului în Monitorul Oficial, respectiv până pe 24 octombrie. În paralel, inspectoratele școlare, universitățile și celelalte instituții din subordinea ministerului au obligația de a transmite Ministerului Educației sumele necesare până pe 15 octombrie, pentru a permite deschiderea creditelor bugetare corespunzătoare.
Voucherele de vacanță au o perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, iar angajatorii sunt obligați să informeze beneficiarii cu privire la data alimentării și la valoarea sumelor transferate. Beneficiarii au libertatea de a alege unitatea afiliată la care doresc să achiziționeze servicii turistice.
Reguli pentru situații particulare
Regulamentul prevede și situații speciale, precum cazul personalului angajat cu timp parțial, al celor aflați în cumul sau plată cu ora, ori al celor transferați sau detașați. În toate aceste cazuri, voucherele se acordă proporțional cu perioada lucrată sau de către angajatorul unde persoana are funcția de bază, evitându-se astfel dublarea beneficiului.
La primirea voucherelor, angajații semnează o declarație pe propria răspundere privind eventuala restituire a sumelor neutilizate la finalul perioadei de valabilitate sau a celor necuvenite, în cazul încetării raporturilor de muncă. Ordonatorii de credite rămân responsabili de aplicarea corectă a regulamentului și de gestionarea sumelor alocate cu această destinație.
Profesorii și celălalt personal din învățământul de stat cu salarii nete de până la 6.000 de lei primesc în 2026 vouchere de vacanță de 800 de lei. Declarațiile pot fi depuse până pe 24 octombrie, iar instituțiile trebuie să transmită sumele necesare până pe 15 octombrie. Angajații din unitățile și instituțiile de învățământ de stat aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației, care au salarii nete de până la 6.000 de lei inclusiv și desfășoară efectiv activitate la momentul acordării voucherelor. Valoarea este de 800 de lei pentru un salariat pe an, sumă proporțională cu perioada lucrată sau cu norma de muncă, în cazul angajaților cu timp parțial. Salariații trebuie să depună o declarație scrisă la angajator în termen de 30 de zile de la publicarea regulamentului în Monitorul Oficial, adică până pe 24 octombrie.
Foto: Shutterstock.comÎntrebări frecvente despre Vouchere De Vacanță
1. Cine are dreptul la voucherele de vacanță în 2026?
2. Care este valoarea voucherelor de vacanță?
Stil și economie în garderoba ta: 5 soluții pentru o transformare smart
Wolt devine partenerul filmului Crăciun cu Ramon și aduce premii și surprize, în sezonul sărbătorilor
Matinalul de Vară ZU s-a mutat la malul mării. Cuza, Tea și Popescu au dat startul emisiunilor LIVE de pe litoral!
3. Până când trebuie depusă cererea pentru vouchere?
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...

PISA 2025: trei sferturi dintre elevii români cer ajutor când temele devin dificile
Premieră în educația specială: doi profesori la aceeași clasă, într-un program-pilot la Alexandria
Reguli noi pentru indemnizația tinerilor ieșiți din sistemul de protecție specială care studiază sau muncesc
Elevii cer consultare reală în dezbaterea despre uniforma școlară obligatorie