26 Mai 2021 publicat în Psihologie 26 share-uri

Realitatea zilelor noastre este că trăim într-o viteză care ne „împrietenește” prea ușor cu stresul și am observat că asta ne face, tot mai des, să ne considerăm „anxioși”. Cu toate acestea, mulți oameni confundă anxietatea cu alte emoții pe care le experimentează.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), cei mai mulți își imaginează, atunci când se gândesc la anxietate, o persoană extrem de retrasă, care evită contactul cu ceilalți și căreia îi poți citi frica în privire. “Unele persoane pun eticheta de „anxietate” pe orice comportament care arată cea mai mică nesiguranță, pe când alții consideră că anxietatea este însoțită de o purtare extrem de evidentă de evitare. În realitate, anxietatea este o stare emoțională caracterizată de o senzație neplăcută de tulburare interioară, care, de cele mai multe ori, vine la pachet cu indecizie, reacții nervoase, manifestări somatice, tulburări de somn și / sau ruminație. Din acest motiv, mulți dintre noi am învățat cum să disimulăm ceea ce simțim și să facem oamenii să creadă că noi nu trăim stări de anxietate”, afirmă psihologul.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 5 Creme și seruri cu NIACINAMIDĂ care vor face minuni pentru tenul tău Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!  

Ce este anxietatea?

Conform scrierilor de specialitate, anxietatea reprezintă o stare de nelinişte psihopatologică care poate fi definită în trei feluri:

  • un sentiment al unui pericol iminent, însoţit de crearea unor scenarii mentale ipotetice care au ca efect amplicarea stării generale de teamă.
  • un sentiment general de neliniște, ca o stare constantă de alertă în fața unui pericol invizibil care este perceput ca fiind iminent.
  • sentimentul de neputință de a se proteja în fața unei posibile situații neprevăzute.

Semnele anxietății

Din păcate, însă, anxietatea poate lua foarte multe forme și putem rata semnele acesteia la ceilalți.

Foto: De la Mivolchan19 /Shutterstock

Verificarea (prea des) a telefonului poate fi un semnal al anxietății

“Da, poate fi o formă de adicție, un obicei format de viteza cu care spuneam că trăim – acel FOMO (Fear Of Missing Out). Ajungem, așadar, să verificăm în mod repetat telefonul chiar și în lipsa notificărilor, iar ăsta poate fi semn de anxietate. Tendința să întindem mâna des către telefon, deși acesta nu sună, ne poate arăta un disconfort interior pe care îl experimentăm. Poate fi vorba despre teama care se naște pe baza unor scenarii mintale, legate de un răspuns pe care îl așteptăm de la cineva. Sau poate este teama că i s-a întâmplat ceva rău cuiva drag, pentru că pare că a trecut prea mult timp de când a scris sau pentru că este plecat la drum. Poate fi o modalitate de a evita o situație exterioară în care ne aflăm în disconfort. În acest caz, telefonul ne permite să părem distrași, neimplicați și să avem motiv să evităm un răspuns sau contactul vizual.

Roșu în gât: Ce afecțiuni poate indica? FOREO lansează un nou brand anti-îmbătrânire Măsuri de prim ajutor în caz de înec cu bol alimentar

Oricare dintre motive ar fi, adevărul e că reprezintă unealta care ne stă cel mai aproape atunci când apar gândurile anxioase. Este o modalitate absolut ușoară de a evita să fim atenți la ceea ce gândim și simțim, pentru că este extrem de ușor să ne distragă cu orice altceva. Din acest motiv, tot mai mulți oameni stau cu telefonul în mână atunci când se află într-un grup. Le permite să evite un contact direct și profund cu alte persoane din acel grup. Asta le oferă un sentiment fals de siguranță și de protecție în fața unei posibile remarci dureroase, jigniri sau respingeri. Ba chiar, le dă scuza perfectă să nu spună nimic, să nu iasă în evidență și să plece oricând simt că le este necesar, fără a fi nevoiți să ofere multe explicații”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Minunatul HOROSCOP ZEN al primăverii: Pentru fiecare zodie în parte Luna plină în Balanță de pe 6 aprilie ne învață puterea iubirii echilibrate. Vindecarea unor relații!  

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri