IN ACEST ARTICOL:

„Teambuilding 2” continuă să ruleze în cinematografele din întreaga țară, după o lansare care a atras peste 300.000 spectatori. Noua comedie produsă de Vidra Productions îi readuce în prim-plan pe Horia, Emil, Lorena și colegii lor, într-o nouă poveste care vorbește  despre viața de la birou, relațiile dintre colegi și diferențele dintre generații.

Un film în care toată lumea se poate regăsi

În „Teambuilding 2”, Horia, Emil, Lorena și colegii lor pornesc într-o nouă aventură într-un resort viticol din Republica Moldova, unde un teambuilding organizat de șeful Oprea transformă rapid competiția dintre echipe într-un haos memorabil. Între un produs tehnologic care nu funcționează, orgolii de neînvins, rivalități cu echipa ardelenilor și tinerii din Generația Z, personajele trebuie să găsească o cale de a colabora, chiar dacă fiecare are o idee foarte clară despre cum ar trebui făcute lucrurile.

Filmul reunește personaje ușor de recunoscut pentru oricine care a lucrat într-un birou: de la cei care vor să facă lucrurile bine, cei care evită responsabilitățile, cei care vor să fie vedete, cei care supraviețuiesc ședințelor și cei care transformă orice activitate de echipă într-un dezastru. Această familiaritate a făcut ca publicul să plece din sală vorbind despre propriile experiențe, iar tot mai multe companii să aleagă filmul ca destinație pentru teambuilding-uri.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. NIBIRU încheie primul sezon: 53 de zile în care publicul a validat economia experienței ca model de business Fenomenul „Teambuilding” revine pe marele ecran: Teambuilding 2, de azi în cinematografele din toată țara Vedetele din „TEAMBUILDING 2” vin față în față cu publicul la o proiecție specială, pe 12 octombrie, la Happy Cinema

Lansarea „Teambuilding 2” a adus cu sine un fenomen neașteptat: tot mai multe companii organizează ieșiri cu echipa la cinema pentru a vedea filmul. O comedie despre un teambuilding care scapă de sub control a devenit, la rândul ei, un prilej de teambuilding.

Pentru echipe, experiența are un farmec aparte: o parte din umor vine din situațiile familiare, din tipologiile de colegi și șefi și din diferențele dintre generații care se simt în orice birou. Privite împreună, acestea pot stârni schimburi de priviri între colegi, comparații și inevitabilul „asta parcă s-a întâmplat și la noi”. Filmul oferă astfel și un punct de plecare pentru conversațiile de după proiecție, când fiecare poate veni cu propria poveste din viața de echipă.

Bucureștiul a pornit în „Ocolul Pământului”: 15.000 de vizitatori în primele trei zile la Lumina Park Cel mai mare parc de lumini din țară se deschide pe 16 octombrie în București, la Grădina Botanică

În acest context, ieșirea la „Teambuilding 2” devine o ocazie de a petrece timp împreună în afara rolurilor profesionale și de a râde de situații pe care, în zilele de lucru, oamenii le iau foarte în serios. Iar faptul că o comedie despre excesele unui teambuilding ajunge să aducă echipele la cinema adaugă încă un strat de umor poveștii.

Primele reacții de la lansarea filmului

Din primele proiecții, „Teambuilding 2” a generat conversații despre colegi, șefi, teambuilding-uri de coșmar și diferențele dintre generații. Invitații de la gala de premieră și de la întâlnirile cu presa au vorbit despre povestea filmului, despre personaje în care au recunoscut oameni și despre umorul care funcționează atât pentru fanii primei părți, cât și pentru cei care descoperă acum universul „Teambuilding”.

Maria Popovici a mărturisit: „Mi-au sărit mucii din nas de râs, oameni buni, în sala de cinema. Mă regăsesc puțin în Lorena. N-am mai râs de mult atât de tare la un film, este cea mai tare comedie românească de până acum.”

INNA a recunoscut că i-a plăcut atât de mult încât i s-a părut prea scurt: „A fost prea scurt.” Artista a vorbit și despre transformarea lui Matei Dima în rol: „El nu mai e Matei, el se transpune într-o altă dimensiune.”

Deliric a făcut o recomandare directă, cu umorul care l-a făcut cunoscut: „Dacă nu prinde filmul, o să ajung așa, așa că veniți la film.”

Reacțiile invitaților au confirmat ceea ce se auzea în săli, o comedie care se remarca prin energie, personaje iubite de public și glume care se folosesc de experiențele trăite de majoritatea persoanelor.

Selly: „Bombă, am râs cap-coadă, mi s-a părut genial. Dacă ați lucrat vreodată într-o corporație, trebuie să-l vedeți neapărat; dacă nu ați lucrat într-o corporație, tot veniți să-l vedeți, că o să râdeți maxim.”

Măruță: „Când am ieșit din sală am vrut să mă duc să-mi cumpăr bilet să-l mai văd încă o dată. După ce am ieșit de la «Teambuilding 2», o să mă duc să-mi iau echipa și o să venim. Mi-a plăcut foarte mult.”

Speak a pus accent pe tema care face filmul accesibil pentru publicuri diferite: „Am empatizat cu subiectul, cu gapul dintre generații, și m-am identificat cu niște personaje de acolo. Veniți la film, că e pentru toată lumea.”

Codin Maticiuc a rezumat senzația multora dintre cei care au văzut filmul: „Mai multe glume decât primul, mai bun decât primul.”

Spectatorii au votat: „Teambuilding 2” duce mai departe reputația filmului

Feedback-ul colectat prin QR code-ul pentru spectatorii de cinema, în primele 3 săptămâni de la lansare, arată că „Teambuilding 2” a reușit să fie pe măsura așteptărilor create de prima parte a producției. Filmul a obținut nota medie de 9,01, cel mai bun scor înregistrat de un film Vidra Productions.

Publicul l-a votat drept cel mai amuzant film Vidra și i-a acordat cea mai mare notă de recomandare din istoricul casei de producție. Iar cameo-ul surpriză a fost desemnat cel mai memorabil moment din film, o confirmare că sequel-ul reușește să păstreze umorul seriei.

300.000 de spectatori și numărătoarea continuă

Cu peste 300.000 de bilete vândute în primele 3 săptămâni „Teambuilding 2” devine una dintre cele mai puternice lansări românești ale anului. Rezultatul arată că publicul a răspuns nu doar din nostalgia față de prima parte, dar și din dorința de a vedea o comedie românească care își asumă riscuri, exagerări și un umor liber.

Filmul continuă să ruleze în cinematografe din toată țara.

Despre film

  • Titlu: Teambuilding 2
  • Gen: Comedie
  • Durată: 110 minute
  • Rating: N15
  • Regie: Letiția Roșculeț
  • Scenariu: Alex Coteț, Matei Dima
  • Producători: Matei Dima, Alexandra Hash
  • Casă de producție: Vidra Productions
  • Distribuție: Cosmin Nedelcu – Micutzu, Matei Dima, Anca Dinicu, Anca Munteanu, Vlad Ianuș, Nicu Banea, Șerban Pavlu, Ștefan Iancu, Bogdan Iancu și alții
  • Lansare în cinematografe: 6 octombrie 2026

Despre research: analiza Vidra Productions, prezentată în septembrie 2026, agregă 3.305 răspunsuri din formulare de feedback completate în perioada 2023–2026 de spectatorii filmelor „Situationship”, „Dragoste la Țară” și „Tati Full-Time”. Întrebarea deschisă despre filmul românesc preferat a înregistrat 2.906 răspunsuri valide; întrebarea despre genurile dorite a permis răspunsuri multiple. Rezultatele descriu preferințele respondenților și nu pot fi generalizate la întreaga populație.


Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri