IN ACEST ARTICOL:

Comunicat de presă

Proiectul este difuzat pe canalul oficial de Youtube al Kaufland și include patru episoade, în cadrul cărora câte doi invitați răspund întrebărilor, probelor și provocărilor lansate de cele două gazde, pentru a câștiga titlul de cunoscător absolut al zodiilor la cumpărături. La finalul fiecărui episod, cei care menționează într-un comentariu zodia căreia îi aparțin pot câștiga, prin tragere la sorți, 3 vouchere de cumpărături în magazinele Kaufland, în valoare de 500 de lei fiecare.

În fiecare episod, Gabriela Atanasov și Vlad Drăgulin interpretează rolul gazdelor, Afrodita Jupiter Popescu și Mercur În Retrograd, și îi supun pe cei doi concurenți la trei probe, în care abundă umorul și buna dispoziție. Tema se concentrează în jurul câte unei categorii de semne zodiacale – apă, foc, aer și pământ -, iar concurenților le sunt testate cunoștințele despre zodii și comportamentul lor la cumpărături. Astfel, pe parcursul celor patru ediții ale „Zodiac la bani mărunți”, Oana Zara și Bogdan Medvedi, Cătălin Botezatu și Raluca Bădulescu, Speak și Ștefania, Codin Maticiuc și Eli Neicuț vor face spectacol în încercarea de a fi desemnați câștigători.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Horoscop IUNIE 2025, cu previziuni în dragoste, bani, carieră și sănătate! Un început de vară cu efecte intense și regeneratoare Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 19-25 mai 2025? Tarot online gratis: Ce veste buna primește zodia ta până la final de an?

Ne-am dorit să realizăm un serial creativ și plin de umor, în care am plecat de la afinitatea pe care mulți români o au pentru semnele zodiacale. Așa am lansat o provocare, pornind de la premisa că putem prezice viitorul coșului de cumpărături al clienților, pe baza zodiei. Zodiac la bani mărunți se adresează, într-o notă de umor, atât celor care cred, măcar până la un punct, în predicțiile astrelor, cât și tuturor fanilor Kaufland, care pot folosi acest show ca pe un moment de relaxare și un prilej de a câștiga premii. Credem că acest proiect consolidează poziția Kaufland de partener de încredere la cumpărături al românilor, retailerul unde găsești mereu cele mai bune oferte. De asemenea, ne-am propus să evidențiem și latura ludică a brandului, pentru că avem cu toții nevoie și de veselie”, a spus Silviu Buidan, Head of Digital Marketing & Events Kaufland România și Republica Moldova.

Horoscop chinezesc Tigru 2026: Cucerești noi orizonturi și iei decizii îndrăznețe care duc la experiențe romantice intense Rezoluția sufletului tău pentru anul 2025 în funcție de zodia în care te-ai născut Horoscop Capricorn azi: Previziuni complete pentru zodia Capricorn

Pe canalul oficial de Youtube al Kaufland pot fi deja vizionate primele două episode ale proiectului, urmând ca ultimele două să fie lansate până la finalul lunii august.

„Zodiac la bani mărunți” este cel mai recent proiect digital al Kaufland, care se adăugă unei lungi serii de inițiative. Dintre acestea, numeroase au fost premiate la competiții de profil, la nivel local și internațional, sau au fost incluse în topuri relevante pentru industrie. Astfel, în ediția din 2023 a Top Social Brands, o analiză exhaustivă a peisajului social media din România, Kaufland a ocupat poziția a doua. Acest clasament evidențieză noile tendințe în domeniu, inovațiile realizate de branduri și cele mai eficiente campanii din mediul online românesc.

Campania “Pe limba românilor”, lansată în 2022, a obținut șapte premii la festivaluri prestigioase din România, precum Webstock (Gold la categoria Best web series), Internetics (Silver la categoriile Retail și Online Branded Content), PR Awards (Gold, pentru Social Media și Silver, pentru Digital PR), IAB MIXX Romania (Gold, pentru Video Advertising Campaign) și din afară, IAB MIXX Europa (Bronz, pentru Social Media).

Horoscopul banilor 3–9 noiembrie 2025: Ce zodii primesc un ajutor financiar neașteptat Horoscopul banilor pentru săptămâna 20-26 octombrie Horoscop azi Vărsător - Previziuni astrale complete

„Pe limba românilor” a fost o campanie online de tip edutainment dedicată dezvoltării identității de brand a mărcii proprii „K-Vreau din România”, care a avut ca obiectiv reconectarea românilor la valorile străvechi, precum limba română, înțelepciunea și umorul popular asociat cu mâncarea.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri