Cele trei noi măști de tip șervețel sunt dedicate tenului și ochilor și au efecte intens hidratante, de calmare și anti-îmbătrânire, fiind disponibile la raft și online

Comunicat de presă

Farmec, una din cele mai mari companii românești, lansează o nouă gamă de produse de îngrijire a tenului, Gerovital Măști Hidrogel, și introduce primele măști de unică folosință din portofoliu, bogate în ingrediente naturale, cu beneficii cosmetice de hidratare intesivă, calmare și anti-îmbătrânire, disponibile în ambalaje cu un conținut redus de plastic.

Noile măști Gerovital sunt produse inovatoare, realizate cu tehnologia DermoScience Cryo Effect, un hidrogel special care, prin conținutul optim de ingrediente active de origine naturală, ajută la menținerea și îmbunătățirea aspectului pielii. Inspirate de experiența în produse anti-îmbătrânire a brandului Gerovital, cele trei produse dedicate tenului și ochilor sunt potrivite pentru orice vârstă, pentru un plus de hidratare și un moment de răsfăț.

Toate cele trei măști – Hidrogel Antiage, Hidrogel Intensiv Hidratantă și Hidrogel Contur Ochi Antiage – au o formă anatomică, putând fi astfel modelate oricărei fețe, iar suportul micro-perforat al măștii permite respirația și schimbul de temperatură a pielii.

„Inspirația pentru fiecare lansare sau extindere de gamă din portofoliul nostru vine întotdeauna din comportamentul de consum și din nevoile consumatorilor noștri, care caută soluții rapide și eficiente pentru a avea grijă de tenul lor, în completarea rutinei lor obișnuite de îngrijire. Astfel, am luat decizia de a crea trei noi produse dedicate tenului și zonei ochilor, măști anatomice pe bază de hidrogel special, îmbunătățite cu ingrediente active inovatoare, ușor de folosit, cu rezultate vizibile imediat după utilizare”, a declarat Natalia Jidavu, Manager de Produs Farmec.

Masca Hidrogel Efect Antiage – Hidratare și Luminozitate conține pulbere de aur de 24 de karate, acid hialuronic format din trei greutăți moleculare diferite, pentru a crea un film hidratant pe suprafața tenului, colagen natural și antioxidatul natural vitamina E, care se potențează și completează reciproc pentru a menține aspectul hidratat și tonifiat al tenului.

Pentru un plus de hidratare, fermitate și un efect calmant, Masca Hidrogel Intensiv Hidratantă are în compoziție Aloe Vera organică - un ingredient intens hidratant ce facilitează absorbția nutrienților - colagen bio vegetal și vitamina E, ce previn apariția ridurilor fine și îmbătrânirea pielii.

Masca Hidrogel Contur Ochi Antiage este special concepută pentru a reduce cearcănele și semnele de oboseală și a redă aspectul ferm al pielii sensibile din zona ochilor. Masca, dedicată conturului ochilor, este îmbogățită cu acid hialuronic natural, suc de portocale și extract de mango, bogate în antioxidanți, Coeznima Q10 și vitamina E, ingrediente cunoscute pentru efectele lor anti-îmbătrânire.

Produsele sunt disponibile pe farmec.ro, în magazinele de brand Farmec și Gerovital din țară, precum și în magazinele și farmaciile partenere selectate.

Site şi magazin online: www.farmec.ro


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri