Pastrati si intretineti iubirea si nu lasati sa plece asa usor ceea ce vine atat de greu in viata!

Nu era o seara de mai cand s-au cunoscut. Povestea incepe totusi frumos. Dureaza ceva timp ca orice poveste. Cred ca era in miez de toamna. In plina zi. Nu, nu, nu era deloc racoare. Era frig. Nu adia vantul. Sufla zdravan, asa cum sufla iarna. Povestea incepe cu un el frumos si cu o ea frumoasa. Amandoi perfecti. Sentimentele lor sunt ca lebada din poveste, doar ca de data aceasta pluteste gratios pe apele unei vieti reale.

Povestea lor e alba, pura, frumoasa, de neatins, de uitat la ea, de invidiat, de admirat, de tras invataminte din ea. Cei doi se plac mai mult decat isi spun si se considera perfecti asa imperfecti cum sunt. Unul cu maini calde, unul cu maini reci, unul cu suflet trist, celalalt cu suflet deschis, unul visator si temerar, celalalt matur si resemnat. Unul pana la genunchi intrat in cariera, celalalt abia intrand in apa, atat cat sa se ude putin, dar vrand ca apa sa-i treaca dincolo de genunchi. S-au prins de maini, s-au tinut bine de suflete si si-au jurat unul altuia sa-si tina de bine si de urat. Un test eficient de compatibilitate le-ar demonstra in 10 minute ca sunt facuti unul pentru altul. Lor nu le-a trebuit mai mult de 10 secunde.

S-au admirat atunci cand s-au intalnit pe o margine de lac arhipopulat cu alte lebede frumoase si cu multe ratuste urate. Au privit amandoi cu ochi galesi cat de tulbure, frumoasa si inselatoare poate sa fie apa. Cu timpul, s-au umflat in pene cand au vazut ca se detaseaza net de celelalte perechi. Cum spuneam... amandoi fantastic de frumos. Se vad frumos. Se uita cu uimire unul la altul de parca nu le vine a crede ca s-au gasit. Se privesc dindarat de cuvinte, isi zambesc cu intelegere de parca s-ar fi asteptat o viata. Unul intra nebuneste in viata celuilalt, celalalt intra cuminte si firesc in viata unuia. Nu totul sirop, zahar cu apa sau miere cu dulceata, dar lin, senin si neasteptat ca frigul crunt in luna lui septembrie. Cu scop de trezire la viata, de impartasire si daruire. Ireal de adevarat asa cum numai o data in toate vietile tale de pe pamant ti se poate intampla.

De fiecare data cand se intalneau se crea o stare ciudata si inexplicabila de bine. Starea permanenta care ii unea. Se gandesc chiar ca ar minunat ca starea asta sa se prelungeasca o viata intreaga. Si incep si incearca si insista cu incercarile. Isi impart aleatoriu visurile: unul mie, unul tie. Se diseaca planurile de viitor: asta da, asta nu... Cu timpul, cu zilele, cu lunile, cu ocheade aruncate in jur, devin mandri si ingamfati de ceea ce exista intre ei. Nu mai apreciaza ceea ce au, ci apreciaza prea mult ceea ce nu au. Devin ingamfati de sentimentele lor si considera ca singure, de bunavoie, fara efort, fara vointa, or sa le stea alaturi o mie de ani. Dar fiecare sentiment in parte s-a simtit neglijat. Intr-o zi, toate odata si-au luat bagajele si au plecat. Si iubirea, si admiratia, si respectul, si promisiunile, si flacara, si scanteia, si jarul, caldura... tot... toate au cazut in boala irecuperabila a trecutului. Cuminti si intelegatoare, s-au strans frumos de mana si au pornit agale pe apa sambetei.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Poveste urata de septembrie.