3 Octombrie 2019 publicat în Familie 209 share-uri

Câteva sfaturi care te vor ghida pe parcursul primilor ani de școală din viața copilului tău, astfel încât să îl ajuți să crească responsabil și să înțeleagă importanța temelor de acasă:

Atunci când părinții se implică în mod activ în activitatea copiilor de la școală, în special în primii ani de școală, celor mici le va fi mai ușor să respecte un program și să devină responsabili pentru munca lor. În această etapă din viața celor mici, fiecare părinte are ocazia să îi ajute să dezvolte obiceiuri bune în ceea ce privește studiul și cum își pot organiza cât mai bine timpul.

Mai jos găsești câteva sfaturi care te vor ghida pe parcursul primilor ani de școală din viața copilului tău, astfel încât să îl ajuți să crească responsabil și să înțeleagă importanța temelor de acasă.

Creează un spațiu de studiu

Pentru început, ține cont că este necesar să creezi un spațiu unde cel mic să poate scrie, citi și învăța zi de zi. Crearea unui spațiul special de studiu îi ajută pe copii să se concentreze mai bine și să înțeleagă că acela este locul unde se pot retrage atunci când au teme de scris. Asigură-te că acest spațiu este confortabil și că este dotat cu toate cele necesare, de la calculator și până la rechizite scolare, precum caiete, instrumente de scris sau acuarele.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice Perioada postnatală – fericire pură sau provocare? Cum să te pregătești corect pentru a rămâne în echilibru? Atunci când mi-am dat seama că totul depinde de mine, m-am liniștit

Apoi, ai grijă ca biroul să se afle într-un loc cu lumină naturală. Poți suplimenta și cu o lampă de birou, dacă cel mic trebuie să scrie seara. E recomandat ca biroul să fie plasat în fața unei ferestre sau paralel cu aceasta. De asemenea, când lampa e aprinsă, lumina trebuie să cadă din față sau din stânga, respectiv din partea dreaptă pentru copiii care scriu cu mâna stângă, pentru a nu crea umbre pe birou.

Stabilește o rutină

Este esențial ca orice copil să înțeleagă că școala este o prioritate și că programul de teme poate fi inclus fără probleme în rutina zilnică fără să fie exclus timpul de relaxare sau de joacă. Stabilește împreună cu copilul tău care sunt orele când trebuie făcute temele, timp în care trebuie să se concentreze cât mai bine și să nu se lase distras de telefon, televizor sau jocuri pe calculator.

Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   Luna plină din Scorpion 5 mai – efect de catalizator al unor mari schimbări pentru următoarele 3 zodii. Destinul lor este pe cale de a se împlini!  

Odată ce a terminat de scris și ai verificat că temele sunt în ordine, poate ieși să se joace cu copii, ori să petreacă timp pe calculator. Important este ca cel mic să înțeleagă că e nevoie de disciplină și că pe măsură ce respectă acest program, îi va fi mult mai ușor apoi să își facă temele, fără să se îngrijoreze că nu ar mai avea timp de joacă.

Oferă-i sprijinul de care are nevoie

Niciun copil nu va reuși să se organizeze singur dacă tu nu îl încurajezi să facă asta și nu îi explici care sunt avantajele. Așa că este necesar să te asiguri că cel mic respectă programul de teme și că nu se simte copleșit de ceea ce are de făcut. Tocmai din acest motiv este bine să înțelegi cum îi este mai ușor să se ocupe de teme, adică dacă este mai eficient pentru el să înceapă cu ce este mai greu sau mai ușor.

Mai departe, chiar dacă nu poți sta tot timpul lângă cel mic atunci când scrie, asigură-te că ești prin preajmă și că poate apela oricând la ajutorul tău. De asemenea, atunci când vezi că nu se poate concentra ca să rezolve o problemă la matematică, de exemplu, sugerează-i să ia o mică pauză. Apoi, după ce s-a liniștit, întreabă-l cu ce îl poți ajuta, dar ai grijă să nu îi oferi tu răspunsurile, ci lasă-l pe el să înțeleagă toată problemă și să vină cu răspunsul.

Vino cu exemple practice

Nu în ultimul rând, atunci când îi explici de ce este important să respecte programul de teme, oferă-i exemple din viața de zi cu zi. De exemplu, vorbește-i despre cum și tu trebuie să respecți termene limită la birou, cum reușești tu să te organizezi cât mai bine și alte asemenea. În plus, încearcă să găsești legături sau exemple practice atunci când îi explici un subiect sau rezolvarea unei probleme la matematică.

Totuși, nu uita că tu ești cel mai bun exemplu pentru copilul tău. Dacă tu reușești să te organizezi și să îl încurajezi în același timp, și el va reuși să respecte programul de teme. Iar ca cel mic să simtă că într-adevăr face o treabă bună, îi poți oferi mici recompense din când în când.

Sursă foto: By VGstockstudio /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri