12:05, 14 Mai 2007 publicat în Consiliere

Nu stiu daca nu am gresit, ascunzandu-i adevarul copilului si spunandu-i mereu ca tati ne iubeste ca tati munceste pentru noi sa avem de toate ca....nu stiu ce...
Buna ziua, Ma numesc rodi, am in curand 36 de ani, un copil de 4 ani si jumatate. Am un prieten cu 7 ani mai mic decat mine si este tatal copilului meu. suntem de impreuna din martie 2000. dupa ce l-am nascut pe fiul nostru, prietenul meu s-a mutat la mine acasa, unde locuiam cu tatal meu. acolo am locuit doar 2 ani si jumatate, cand dupa o cearta intre prietenul meu si tatal meu, prietenul meu a plecat de la noi, mutandu-se la parintii lui. de 2 ani ne chinuim toti...el zice ca singura problema intre noi este diferenta de varsta...el zice ca sunt o femeie deosebita dar ca totusi exista diferenta asta de varsta (desi multa lume care ne-a vazut impreuna a zis ca cel putin fizic, nu se vede diferenta asta de varsta dintre noi, si zic eu nici psihic nu se vede varsta - e si el destul de matur in gandire in comportament....). de cand a plecat de la noi este liber sa faca ce vrea, nu mai are nicio responabilitate (inclusiv faptul ca nu mai chetuie bani pe intretinere, lumina, telefon pt. ca astea le platesc parintii lui. imi da si mie bani pt. intretinerea copilului in mod frecvent, cand e copilul bolnav mergem impreuna la spital, mergem in vizita la rude, la prieteni, am fost in concedii plecati toti 3, se intereseaza de educatia copilului, etc...) si cred ca s-a obisnuit asa libertin...de 2 ani, eu impreuna cu fiul meu am fost in fiecare week-end la socrii mei (cu care eu ma inteleg foarte bine,sunt niste oameni deosebiti si ma iubesc si ei la fel de mult cat ii iubesc si respect eu). socrii locuiesc tot in bucuresti si relatiile dintre mine si prietenul meu au fost de...week-end ca sa zic asa. acum am inteles ca de curand - de vreo luna, maximum doua - si-a gasit pe cineva cu are nu are o relatie foarte ....de viitor (pentru ca a zis ca nu-l intereseaza persoana foarte mult ca nu e nimic de capul ei si totusi...?!) ca sa zic asa, dar chestia e ca el zice ca nu ar mai vrea cu mine desi in acelasi timp m-ar vrea pentru ca "alta femeie mai buna (din absolut orice punct de vedere) ca tine nu voi mai gasi vreodata"... si ca si daca m-ar sti cu altcineva bine nu i-ar fi......am aflat de aceasta "legatura" a lui, el a zis ca nu e nimic deosebit...dar in acelasi timp....pe mine ma doare si sufar pentru ca eu il iubesc si parca ma incapatanez si mai tare sa-l vreau desi....in asemenea circumstante nu l-as mai vrea.... baiatul nostru, dupa plecarea lui de acasa (adica la varsta de 2 ani si jumatate) a facut o oarecare "criza" in sensul ca facea "treaba mare" pe el in mod foarte frecvent (acasa si chiar si la gradinita), lucru care se mai intampla si acum in anumite zile... Sunt anumite seri cand isi aminteste de taica-su si ofteaza si se intristeaza si cateodata imi cere o poza de-a lui ºi o saruta pana adoarme, desi, v-am spus, in fiecare saptamana mergem de vinerea pana duminica si stam la socrii mei acasa...iar copilul nu stie nimic din toate astea. eu ii spun mereu ca tati ne iubeste, ca tati munceste pentru noi, ca tati e bun si ca noi il iubim, ca el ne iubeste....nu stiu ce sa fac. i-am spus si lui ca poate ar trebui sa consulte un psiholog (sau chiar sa mergem impreuna chiar si cu copilul). i-am spus ca un psihilog l-ar ajuta sa se inteleaga mai intai pe el. sa inteleaga ce vrea el de la viata. A zis ca m-ar vrea si nu m-ar vrea...daca isi da seama ca e pe cale sa ma piarda, da un pas inapoi; nu-si cere iertare in mod direct, dar face anumite gesturi sau vorbe din care isi cere iertare ca m-a facut sa sufar si ca-i pare rau... Spune ca ar vrea sa ne mutam impreuna dar dupa un anumit timp, se razgandeste si nu ar mai vrea...Acelasi lucru il simt si eu: l-as vrea si nu l-as vrea....Pana acum vreo doua luni, faceam dragoste in mod constant in week-end cand mergeam la ei si totul era super. in pat ne intelegem foarte bine, ca si in viata (motive de cearta apriga nu am avut deloc- doar asa...niste certuri pe care orice familie sau cuplu le are in viata de zi cu zi...) De atunci am refuzat sa mai fac dragoste cu el....am crezut ca poate e mai bine asa...... el mi-a zis la un moment dat ca diferenta de varsta este intre noi si faptul ca el, avand 22 de ani cand ne-am cunoscut "nu si-a trait viata" si ca ar fi cautat o fata pe care s-o iubeasca el....Si pe mine ma iubeste mi-a spus lucrul asta dar, ca sa zic asa cred ca ma iubeste dar in acelasi timp ma uraste....Si mai e ceva: toata lumea (parintii lui, sora-sa, rudele, pana si prietenii lui) sunt "pentru mine si copil" si l-au sfatuit sa ramana cu noi dar el parca inadins face impotriva tuturor...pana si impotriva lui, ca si el sufera....Sufar eu, sufera copilul si nu in ultimul rand sufera si el.... Pe altcineva eu nu am posibilitatea sa intalnesc datorita faptului ca serviciul, casa si copilul nu-mi permit. Simt ca nu sunt pregatita sa intalnesc pe altcineva...va dati seama ca increderea mea in barbati e cam zero... Nu am cu cine sa las copilul daca ar trebui sa ies in oras cu altcineva....Sincera sa fiu sunt momente cand l-as vrea inapoi dar cand ma gandesc mai mult imi dau seama ca nici eu nu cred ca il mai vreau...in conditiile in care s-au intamplat anumite lucruri intre noi (adica faptul ca m-a inselat desi a zis ca nu e nimic concret...ca o face asa ca...diversiune probabil.... ); mi-ar fi greu cred ca trec peste asa ceva.... Nu stiu daca nu am gresit, ascunzandu-i adevarul copilului si spunandu-i mereu ca tati ne iubeste ca tati munceste pentru noi sa avem de toate ca....nu stiu ce...Poate ca in astia 2 ani de cand nu mai stam impreuna trebuia (sau chiar de acum incolo) sa ii "interzic" ca sa zic asa sa mai vada copilul si pe mine (macar pana se mai linistesc lucrurile) si sa incep prin a-i spune copilului cate ceva, lucruri simple pe care sa le inteleaga si el....E adevarat ca, copiii uita mai repede decat adultii si ma gandesc ca astia 2 ani nu au fost decat un calvar in plus faptul ca l-am mintit asa...atata timp cat el ar fi vrut sa stam mereu impreuna cu tati. Ma gandesc ca pot incepe prin a-i spune copilului ca tati nu ne mai iubeste si ca trebuie sa-l uitam si .....nu stiu....poate va putea in sufletul lui mic sa inceapa sa-l "urasca" un pic pe lasul de taica-su,....Nu as vrea sa mai sufere in continuare copilul si nici eu.....NU stiu cum sa fac sa il feresc pe cel mic de drama asta de a-si vedea tatal si totusi de a nu-l avea langa el... Va rog daca ma puteti ajuta cu un sfat macar pentru inceput.... Cu stima, rodi RASPUNS PENTRU RODI: Draga mea, e greu pentru voi dar mai ales pentru copil ! Este o urgenta sa ajungi cu el la un psiholog ! Nici macar nu amana. Imediat ce vei citi raspunsul suni si faci o programare pentru voi doi. Vezi care e cel mai apropiat cabinet si rezolva situatia care este chinuitoare pentru voi. Nu ai vrea sa fii in pielea lui cand i se intampla accidente la gradinita si ..ce mai ,mergi cu el! Sub nicio forma sa nu-i vorbesti tatal de rau! Problema adultilor se mentine in "curtea" adultilor! Realtia scartiie la voi si ii vei spune copilului si inca , cu foarte multa convingere, ca el este iubit si ca ce se petrece intre mama si tata nu are nicio legatura cu el! Si nu va fi afectat de deciziile voastre. Insist sa ai grija ca el sa: 1. nu se simta vinovat pentru ce se intampla intre voi; 2. sa nu se simta o piedica pentr tine; 3. sa nu lasi ca ei doi copilul si tatal sa se instraineze; 4. sa nu auda denigrari la adresa parintelui; 5. da-i sansa sa-si vada mama fericita. Tot ce vede la tine, chiar si dincolo de ce vrei TU sa arati il va face sa sufere, in concluzie , e o prioritate pentru tine sa te deprinzi sa ai grija de sanatatea ta fizica si emotionala de dragul lui! E normal sa-i asunzi anumite lucruri care se discuta doar cu un alt adult! Nu e permis sa faci din copilul tau nici un ‘paratrasnet’ nici o minge de ping-pong intre doua nefericiri. Lasa-ti partenerul cu viata lui de barbat si tu ingrijeste-te de viata ta ca femeie! Nu-l mai astepta si dupa ce te reculegi deschide ochii si inima pentru urmatoarea etapa - alt barbat care sa te si iubeasca. Poti pastra relatiile cu familia fostului tau partener - pana la urma ei raman rudele copilului tau. Discuta cu ei si cu tatal copilului despre un program in care copilul poate beneficia de compania lor dar tu nu mai dormi sau ai relatii intime cu fostul tau partener. Fiecare cu drumul lui! Ai doar 36 de ani nu 100 si conteaza doar sa ramai deschisa pentru ca atat conteaza pentru a gasi pe altcineva. Concentreaza-te pe viitor pentru ca raspunzi direct- din acest moment - de orice s-ar putea complica pentru evolutia copilului tau pentru ca eu iti spun ca este afectat destul de mult si acum nu mai poti sa spui ca nu stii! Ia masuri , mamico, nu mai sta! Psiholog Luminita Badita


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri