Fara subiect

sunt intr-o mare dilema - Ajutor

Prima data...

Ceea ce povestesc acum este doar o concluzie personala la care am ajuns analizand diferite actiuni si decizii pe care le-am luat in viata mea. Dupa o prima relatie ce a durat 7 ani, m-am izolat foarte mult. Pe moment am simtit tot ce poate simti un om parasit. Dar apoi am inteles ca a fost o simpla relatie. Poate ca am iubit asa cum puteam iubi la 18 ani. Au urmat frustrari personale transpuse in diverse relatii cu persoane total nepotrivite. Imi asum toate esecurile. Imi doream ceva, dar nu ofeream nimic. L-am cunoscut pe R. Din primele conversatii si priviri am simtit ca se intampla ceva. Eram constienta ca nu este etic, dar nu m-am oprit. Nu m-am putut opri. Sau poate nu am dorit sa ma opresc. R era casatorit, avea copii, dar ma indragosteam de el pe zi ce trecea. Simteam ca si el impartaseste sentimentele mele. Au urmat intalniri pe furis, scurte pauze de ceai in compania mai multor colegi, dar simteam o bucurie aparte, parca nu era nimeni cu noi. Cand aparea, zambeam, eram fericita. Concedii, telefoane in secunda dintre ani, mesaje, schimburi de cadouri, incurajari reciproce, ne ajutam cu un sfat,cu o vorba buna, cu orice puteam fiecare. A existat o clipa (si anume clipa in care am vazut-o pe sotia lui) in care am constientizat ca nu e bine ce facem. Si ne-am oprit. Am simtit o durere ascutita in suflet. Dar sunt convinsa ca durerea mea nu a fost nici pe departe atat de puternica pe cat a fost durerea sotiei si a copiilor. Nu stiu daca au aflat, dar cred ca orice femeie simte cand sufletul sotului este in alta parte. Au trecut ani de la aceste intamplari, dar inca pastrez vie in suflet amintirea acelor momente. Este omul care m-a invatat sa iubesc un barbat. Ma refer la acea iubire neconditionata. Niciunul dintre noi nu a profitat de celalalt in vreun mod. Uitandu-ma in urma vad doi oameni ce se iubeau precum adolescentii, ce-si daruiau cate o ciocolata pe ascuns, ce-si aruncau priviri pline de subinteles, ce-si deschideau sufletul. De atunci au trecut cativa ani. El este casatorit cu aceeasi femeie minunata ce i-a fost alaturi si a stiut sa il iubeasca asa cum iubeste o femeie adevarata, este mandru de familia lui. Intre timp l-am intalnit pe barbatul pe care-l iubesc, caruia i-am devenit sotie. Il iubesc asa cum l-am iubit pe R. Iar Dumnezeu imi da o lectie. Sunt in rolul sotiei lui R. Da, recunosc, imi merit soarta si mi-o accept. Imi duc crucea! Si astept momentul in care Dumnezeu va considera ca mi-am invatat lectia.
johnny07 Postat pe 9 Aprilie 2012 00:00

Ceea ce povestesc acum este doar o concluzie personala la care am ajuns analizand diferite actiuni si decizii pe care le-am luat in viata mea.
Dupa o prima relatie ce a durat 7 ani, m-am izolat foarte mult. Pe moment am simtit tot ce poate simti un om parasit. Dar apoi am inteles ca a fost o simpla relatie. Poate ca am iubit asa cum puteam iubi la 18 ani.
Au urmat frustrari personale transpuse in diverse relatii cu persoane total nepotrivite. Imi asum toate esecurile. Imi doream ceva, dar nu ofeream nimic.
L-am cunoscut pe R. Din primele conversatii si priviri am simtit ca se intampla ceva. Eram constienta ca nu este etic, dar nu m-am oprit. Nu m-am putut opri. Sau poate nu am dorit sa ma opresc. R era casatorit, avea copii, dar ma indragosteam de el pe zi ce trecea. Simteam ca si el impartaseste sentimentele mele. Au urmat intalniri pe furis, scurte pauze de ceai in compania mai multor colegi, dar simteam o bucurie aparte, parca nu era nimeni cu noi. Cand aparea, zambeam, eram fericita. Concedii, telefoane in secunda dintre ani, mesaje, schimburi de cadouri, incurajari reciproce, ne ajutam cu un sfat,cu o vorba buna, cu orice puteam fiecare.
A existat o clipa (si anume clipa in care am vazut-o pe sotia lui) in care am constientizat ca nu e bine ce facem. Si ne-am oprit.
Am simtit o durere ascutita in suflet. Dar sunt convinsa ca durerea mea nu a fost nici pe departe atat de puternica pe cat a fost durerea sotiei si a copiilor. Nu stiu daca au aflat, dar cred ca orice femeie simte cand sufletul sotului este in alta parte.
Au trecut ani de la aceste intamplari, dar inca pastrez vie in suflet amintirea acelor momente. Este omul care m-a invatat sa iubesc un barbat. Ma refer la acea iubire neconditionata. Niciunul dintre noi nu a profitat de celalalt in vreun mod. Uitandu-ma in urma vad doi oameni ce se iubeau precum adolescentii, ce-si daruiau cate o ciocolata pe ascuns, ce-si aruncau priviri pline de subinteles, ce-si deschideau sufletul.
De atunci au trecut cativa ani. El este casatorit cu aceeasi femeie minunata ce i-a fost alaturi si a stiut sa il iubeasca asa cum iubeste o femeie adevarata, este mandru de familia lui.
Intre timp l-am intalnit pe barbatul pe care-l iubesc, caruia i-am devenit sotie.
Il iubesc asa cum l-am iubit pe R.
Iar Dumnezeu imi da o lectie. Sunt in rolul sotiei lui R. Da, recunosc, imi merit soarta si mi-o accept. Imi duc crucea! Si astept momentul in care Dumnezeu va considera ca mi-am invatat lectia.

johnny07
Postat pe 9 Aprilie 2012 00:00

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
ce sa fac iubesc un barbat insurat	25	De la: gogu230672 4 August 2009 23:12
da inteleg	32	De la: lilioara 29 Noiembrie 2009 20:09
TRADARE	111	De la: dor72 13 Mai 2011 21:43

ce parere aveti ?	11	De la: garbo_5723 29 Iulie 2013 18:13
(ne)firescul	42	De la: dan120768 28 Noiembrie 2013 13:17