Buna tuturor! Povestea mea nu este una foarte interesanta, dar eu o vad putin complicata. Am inceput in urma cu 2 luni (in data de 2 martie, 2011) o relatie cu un baiat (A). El e mai mare ca mine cu 4 ani, dar nu vedeam asta ca fiind o problema, nicidecum. Totul a fost, pot sa spun perfect, pana acum cateva zile cand el a inceput sa se comporte ciudat si sa vorbeasca din ce in ce mai sec� Nu am inteles de ce pentru ca amandoi am inceput sa tinem unul la altul, dar spunea el, eu tineam cu mult mai mult la el, iar asta nu i se parea ceva normal ( intr-adevar sunt mai sufletista de felul meu), dar nu vad asta o problema. Mi-a cerut doua zile sa il las sa se gandeasca la ceea ce simte el pentru mine, i le-am dat� Dupa acele doua zile mi-a zis ca si-a dat seama ca el nu tine la mine asa cum merit eu si ca cel mai bine ar fi fost sa ne despartim pentru ca nu vrea sa ma faca sa sufar. Sincer, mi-a fost greu sa-l inteleg, din moment ce el imi zicea tot timpul ca ii sunt draga si lucruri de genul acesta� In ziua in care ne-am despartit( prin mesaje, bineinteles, pentru ca nu a vrut sa ne vedem personal) am iesit la un suc cu o prietena buna (V) si iubitul ei (C), care de asemenea imi e prieten din copilarie. Printre alte discutii C a pomenit de fostul meu iubit, A, spunandu-I ca nu mai sunt cu el si ca ne-am despartit ( va zic sincer, in momentul in care a auzit ca am spus ca ne-am despartit I s-a luminat fata si a zambit intr-un mod pe care nu-l intelesesem). A fost printre singurele personae care m-au felicitat pentru ca am acceptat sa ma despart de el � Dar de ce sa fie moment de bucurie lucrul asta? Ei bine, A este var primar cu un baiat (B), de asemenea un prieten, dar mai apropiat de C. Acest baiata B a stat cu fata timp de 6 luni, dar s-au despartit pt ca fata respectiva se purta din ce in ce mai urat cu cu B ( s-au despartit de aproximativ 2 luni), cred ca vreti sa stiti si care e motivul care s-a aflat abia acum cateva zile, de fapt in seara in care A mi-a cerut doua zile de pauza pentru el, s-au despartit pentru ca fata respective il insela pe B cu A, varul lui. Cel mai urat e ca A imi zicea ca el se intelegea foarte bine prietena lui B, iar eu sincer nici nu m-am gandit la asta� Sper ca ati inteles ceva, iar eu va zic sincer ca nu stiu cum ar trebui sa reactionez la o chestie de genul... Sincer, am tinut la el, dar acum nu stiu cum sa fac sa renunt la ceea ce era odata. |
||
georgiana07 Postat pe 31 Mai 2011 10:42 |
||
---|---|---|
Julia / Zuza n-am inteles...ai povestit doar de la A la V...continua pana la Z, please. | ||
ufishor Postat pe 31 Mai 2011 10:46 |
||
Doamne... n-o spun cu rautate, dar imi amintesc de problemele de matematica din scoala generala... care e diastanta de la A la B daca punctul C etc. N-am inteles nimic |
||
|
||
Eugenia69 Postat pe 31 Mai 2011 10:58 |
||
erau dificile alea cu A si B.. da' si V? si C?oaliuuu! moooor acilea de ras.... |
||
iasomia Postat pe 31 Mai 2011 11:02 |
||
lipseste punctul G | ||
michelle_ Postat pe 31 Mai 2011 11:04 |
||
ti-am mai zis ca ala-i bagat la shto, ca sa-l cautam toata viatza.... |
||
iasomia Postat pe 31 Mai 2011 11:07 |
||
nu noi, iaso...ei!!! | ||
ufishor Postat pe 31 Mai 2011 11:15 |
||
pe ei in doare-n paula de punctu' G al nostru,mami... da' credeam ca te-ai prins pana acu'.... |
||
iasomia Postat pe 31 Mai 2011 11:17 |
||
trendu` era sa bagam optimism... | ||
ufishor Postat pe 31 Mai 2011 11:19 |
||
pai cu optimism am spus-o,doar nu o sa pierdem vremea aiurea-n tramvai cautand... | ||
iasomia Postat pe 31 Mai 2011 11:22 |
||
io ca mi-s un geniu la matematici superioare, am inteles ca ti-ai luat tzeapa! nu-i bai, se mai intampla partea buna e ca toate trec! sau, depinde din ce unghi privesti problema |
||
zambila Postat pe 31 Mai 2011 11:52 |
||
de ce iaso? ... trebuie sa le aratam doar calea ... or gasi ei pana la urma ... pana si orbu ' a gasit Braila | ||
cricat Postat pe 31 Mai 2011 11:52 |
||
si de multa treaba ce am, si cum stateam ca para in cioar zic hai sa iau ceva matematici elementare in combinatzii si permutari matrice si determinantzi sa vad ce-o iesi?! 1) georgiana = G adica punctul G al problemei 2) 2+A= GA=S+-1 unde A=G+4 S = soul G+aV+aC(c)=suc+ C&A A&B=v -> |B+C| = LOVE B+F= A+F-2tG unde B=var A F=? ilustra necunoscuta t= algoritm de timp G= lady gaga de la pct. 1 deci conform ordinatoarelor NASA solicitate la rezolvarea aceste ecuatii fantonometrice rezultatul este G - back hone darling iar pt intrebarea ta cum sa renuntzi? tu chiar mai ai la ce sa renunti? cred ca trebuie sa accepti ca ti l-a suflat alta de sub nas, ca inconstantza lui este clara si trecerea lui la prietena varului sau ar trebui sa te faca sa intelegi ca el n-are nici un fel de scrupule. chiar ai nevoie de asa ceva alaturi de tine? raspuns final la dilema ta este G (adica tu) + A (adica el) = zero absolut si barat! next level |
||
alfheim Postat pe 31 Mai 2011 12:13 |
||
vaz ca azi andrei fu in forma, cu topicu' asta... sau cine fu acolo, la botoane... he,he,he... punctu' g, ziceti?... pai cum sa-l gaseasca baetzii daca nici voi nu stiti unde e... sau stiti?... |
||
zambil Postat pe 31 Mai 2011 12:15 |
||
point G . the desert mysteries, fata morgana, cel mai pazit mister al amazoanelor, nici dracu n-a dat de el, asa ca e grele mai ales pentru un biet barbat si asa ratacit in tranzitzie pe terra... | ||
alfheim Postat pe 31 Mai 2011 12:23 |
||
ehhh mai in gluma mai in serios, o gramada de romance mor fara sa stie ce-i ala orgasm tapan,suntem tributarii unor conceptii arhaice de-a dreptu',inca! numa' ce-am stat de-o vorba cu o fata care nu se simte ok la pat,i-am zis: de ce nu-i spui ca nu-ti place asa? zice: i-am spus ca-mi place sa port jartele in timp ce fac sex ,si mi-a zis ca sunt cam usoara,ce-o sa zica cand o sa-i spun ca....ma rog,bip.bip... ooo da,zic,nashpa,nu-i mai spune... schimba-l... |
||
iasomia Postat pe 31 Mai 2011 17:12 |
||
De la: iasomia, la data 2011-05-31 17:12:08ehhh eu cred ca lucrurile astea absurde se intampla pentru ca, in mod traditional, la noi femeia are senzatia ca facand dragoste isi face "datoria" fata de barbat. Daca doamne fereste simte ceva mai mult decat dezgust, inseamna ca e usuratica. Sa nu uitam ca la noi femeile au trait multi ani fara posibilitatea de a controla numarul sarcinilor, ceea ce cred in timp a lasat unele sechele. |
||
mugure_alb Postat pe 31 Mai 2011 21:05 |
||
matematic vorbind A+B+C=0...CA DE OBICEI.... sa va zic ceva si de intervale? |
||
dor72 Postat pe 31 Mai 2011 21:36 |
||
pfffffffff cred ca ai aplicat metoda de oxido-reducere io A+B+C zic ca e egal cu trinitate sau trinitas sau ness cafe brassero 3in1 ness, shampon (neparat de oua, ca ala de urzici lasa urme) si balsam! |
||
alfheim Postat pe 31 Mai 2011 21:54 |
Subiect | Mesaje | Ultimul Mesaj |
---|---|---|
epilare definitiva | 6 | De la: garbo_11140 26 Februarie 2013 16:06 |
Conteaza varsta in dragoste? | 1754 | De la: KNIGHT_31 25 Septembrie 2010 22:44 |
Riduri | 2 | De la: Dianna01 16 Mai 2012 18:39 |
|
||
Buna fetelor am nevoie de sfatul vostru:( | 197 | De la: Emmy18 16 Mai 2012 18:38 |
Aparat de epilat cu ceara unica folosinta | 4 | De la: D_Emy 22 Februarie 2014 13:10 |
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice