Un răspuns înțelept ni-l oferă maica Gavrilia Papaiannis, pe numele sau de mirean Gherontissa Gavrilia (1897-1992), o călugăriță ortodoxă de naționalitate greacă care a dus o viață aproape sfântă, aproape de Dumnezeu și de oameni.
"Maică, atunci când vedem că o persoană greşeşte cu ceva, cum putem să schimbăm acel lucru?
Este o mare greşeală să credem că putem schimba o persoană prin simpla noastră încercare. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Se poate face prin exemplul propriei vieţi. Nu se poate realiza niciodată sau foarte rar prin efort, vorbind, purtând discuţii în contradictoriu şi aşa mai departe.
Schimbarea va avea loc atunci când rânduieşte Dumnezeu. Dacă te schimbi pe tine însuţi, devii un exemplu viu pentru persoana pe care vrei să o schimbi, dacă devii idealul său şi aceasta vede că eşti fericit, atunci se va întâmpla. Este foarte bine să ne rugăm pentru cineva, dar nu trebuie să încercăm să schimbăm acea persoană. Schimbarea stă numai în mâna lui Dumnezeu.
El are un plan pentru viaţa fiecăruia. Pentru toţi oamenii. Suntem liberi, dar ceea ce nu ştim este că El ştie ce vom face. Pentru că El ştie totul. Dumnezeu ştie fiecare pas al vieţii noastre până în ultimul moment. Noi nu ştim.
Şi dacă am încerca mai mult să ne unim cu Dumnezeu, atunci nu ar trebui să facem nimic, pentru că am deveni automat un exemplu pentru cei pe care ne-am dori să-i vedem mergând pe Calea Lui. Este firesc totuşi ca tu, atât de tânără şi cu atâta dragoste pe care Dumnezeu a sădit-o în inima ta, să nu poţi înţelege cel puţin la început, să te simţi dezamăgită şi să spui “Ce situaţie! Atât de mult efort şi totuşi niciun rezultat!” Dar te-ai gândit vreodată că Dumnezeu spune acelaşi lucru despre noi? Am iertat de atâtea ori, am arătat îndurare de nenumărate ori… Şi totuşi…
Următorul pas ar trebui să fie rugăciunea. Fără a judeca acea persoană."
~ Fragment din cartea "Maica Gavrilia. Asceta iubirii", apărută la Editura Episcopiei Giurgiului, 2014, pp. 245-246
Foto fr si main: Jorm S /Shutterstock
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani