Educația, unealta de sprijin a copiilor din medii defavorizate. Mihai Ivașcu, asistent social formează viitori adulți sănătoși, care își depășesc condiția

7 Februarie 2022 publicat în Social 176 share-uri

A fi asistent social dedicat nu este o muncă ușoară, iar înțelegerea nevoilor copiilor poate fi uneori dificilă. Însă, există oameni care se preocupă îndeaproape de binele celor mici și care cred cu tărie că schimbarea vine prin educație.

Cât de multă blândețe, răbdare și empatie poate încăpea în inima unui om care se luptă pentru ca cei mici să pășească cu dreptul în viață? Educația este o armă extrem de importantă, iar educarea copiilor din medii defavorizate contribuie semnificativ la un trai mai bun și sănătos al societății.

A fi asistent social dedicat nu este o muncă ușoară, iar înțelegerea nevoilor copiilor poate fi uneori dificilă. Însă, există oameni care se preocupă îndeaproape de binele celor mici și care cred cu tărie că schimbarea vine prin educație.

Într-un sistem bolnav, unde părinți consideră în continuare că bătaia este „ruptă din Rai”, iar mamele minore își părăsesc copii nou-născuți în maternități, Mihai Ivașcu și-a propus să aducă un zâmbet în inima fiecărui copil care aparține unui mediu defavorizat, dar și să creeze o șansă reală pentru fiecare viitor adult la o viață demnă, sănătoasă, trăită conștient.

Mihai Ivașcu este asistent social din 2019, absolvind Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București. El a lucrat în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, iar în prezent lucrează la Fundația Inocenti, acolo unde pune primele „cărămizi” sănătoase în dezvoltarea celor mici.

Mihai Ivașcu ne-a acordat un interviu despre importanța dezvoltării sănătoase a copiilor, provocările cu care se confruntă în educarea celor mici care au în spate un bagaj emoțional puternic, dar și cu ce calități lucrează un asistent social dedicat în situațiile mai puțin confortabile.

Garbo.ro:Ce te-a făcut să alegi această meserie și când ți-ai dat seama că poți ajuta oamenii prin activitatea profesională pe care o desfășori?

Mihai Ivașcu: Oricât de clișeic ar suna, nu știu cât am ales eu această meserie și cât m-a ales ea pe mine. Uitându-mă în urmă cred că am avut dintotdeauna o atracție spre a-l ajuta pe cel de lângă mine, mi-a plăcut și îmi place să fac asta. Este ceea ce mă definește, iar la acest moment nu mă văd făcând altceva. Am ajuns să fac asistență socială din dorința de a înțelege și ajuta oamenii în nevoie de lângă mine.

Mi-am dat seama că pot ajuta oamenii prin activitatea profesională pe care o desfășor chiar în prima zi la primul job pe care l-am avut în acest domeniu. Atunci am realizat că produsul muncii mele, efectul a tot ce am învățat în facultate, vine în sprijinul cuiva și că la finalul zilei acel om are o problemă în minus datorită mie.

Garbo: În ce constă activitatea pe care o desfășori? Care este cea mai grea parte în munca de asistent social?

M.I.: În prezent lucrez ca asistent social la Fundația Inocenți – RCR, filiala București, în cadrul căreia fac parte dintr-o echipă multidisciplinară în care se mai regăsesc și psihologi, pedagogi sociali, lucrători de tineret etc. Activitatea pe care eu o desfășor se concentrează pe aspectele sociale ale suportului pe care îl putem oferi beneficiarilor din evidența noastră. Lucrez alături de colegele mele în Centre de suport educațional din București și Ilfov, în care oferim copiilor în principal suport educațional, dar și psihologic și social.

Perspectiva mea socială trebuie să vină ca o completare în perspectiva celorlalți specialiști din echipă și împreună să reușim să stabilim o metodă de abordare eficientă a dificultăților cu care se confruntă un copil, ori familia acestuia. Totuși pe scurt, țin evidența cazurilor de care ne ocupăm, am un contact permanent cu părinții copiilor, la ocazii specifice efectuez vizite acasă, în mediul de proveniență al copilului, ș.a.

Nu știu dacă asistența socială are părți grele și părți ușoare, e doar ceea ce îți dă bătăi de cap câteodată, în încercarea de a oferi ajutorul pe care știi că l-ai putea oferi. Strict pe activitatea pe care o desfășor în prezent, cel mai des m-am lovit de necooperarea unora dintre părinți în aspecte ce țin de educația copiilor lor. În încercarea de a fi prezent în viața acestor oameni și de a le oferi sprijin necesar, se poate să simți că ei nu sunt atât de prezenți pe cât încerci tu să fii.

Sursă foto: Arhivă personală

Garbo: Din experiența ta profesională, care sunt nevoile de bază ale unui copil?

M.I.: În lucrul cu copiii am o experiență de un an și jumătate aproape. Dacă e mult sau puțin, ca să mă pot pronunța pe nevoile lor, nu pot să spun. Însă, din ce am observat în tot acest timp, copiii au multă nevoie de atenție. Și nevoia acesta nu este nesănătoasă, nu este un „alint” așa cum mulți ar putea crede. Pentru că prin atenția cerută copiii caută validare, caută să li se spună că ce fac este bine, este corect, este drept. Iar în educația copiilor, faptul că îi asculți, încerci să îi înțelegi fără să îi critici din start sau să desconsideri ce fac (că tu ești adultul și știi mai bine), pune bazele obținerii încrederii în sine, de care ei au atât de mare nevoie în viață. Cred foarte mult în nevoia de a dezvolta o relația de prietenie cu copiii, bineînțeles cu limite firești, în care granița dintre adult și copil să rămână prezentă dar să fie insesizabilă în special de către copil. În felul acesta el poate descoperi lumea din jur, poate înțelege mai bine ce i se petrece și se va dezvolta în ritmul său.

Garbo: Ce se întâmplă cu un copil când aceste nevoi nu îi sunt îndeplinite în sânul familiei?

M.I.: Pe cale de consecință la ce am spus mai sus, când acele lucruri nu sunt îndeplinite, te confrunți cu o multitudine de exemple de copii care nu au primit șansa de a se dezvolta. Nu am urmărit mulți copii în dezvoltarea lor pe termen lung, dar în lucrul cu copiii de care mă ocup pot să observ asemănări între copii de clasa a 6-a și alții de a 3-a, de exemplu. Pentru că poți observa în ambele situații cum au fost crescuți, ce educație le-a fost oferită, iar premisele felului de a fi al celor mai mari îl observi foarte bine în cum sunt cei mici, acum. Așa că, sunt de părere că de la o vârstă fragedă, pornind din familie, copilului trebuie să i se dea șansa să se dezvolte, iar educația primită să fie oferită de adulții din jur, dar ascultând la nevoile copilului.

Garbo: Care este impactul pe care îl are o familie adoptatoare sau un asistent maternal asupra stării psihice și emoționale ale unui copil?

M.I.: Pentru un copil abandonat, o familie adoptatoare sau un asistent maternal poate fi ca o ancoră în viața pe care acesta pornește. Desigur sunt exemple multiple de familii adoptatoare sau asistenți maternali care au abuzat de copiii de care chiar ei trebuiau să aibă grijă. E evident că în acest exemplu starea psihică și emoțională a unui copil nu se poate decât agrava. Însă, acolo unde procedura adopției sau plasamentului la un asistent maternal funcționează, iar copilului îi este oferit sprijinul necesar pentru a se dezvolta, impactul este considerabil benefic, ca o vestă de salvare aruncată unui copil aflat în primii ani de creștere și dezvoltare, o șansă de a urca pe „barca” unei vieți obișnuite.

Garbo: Din punctul tău de vedere, cum vede un copil activitatea unui asistent social? Cum ai gestionat frica sau refuzul de a coopera a unui copil?

M.I.: Copiii, mai ales cei mici, nu prea fac diferența între specialiștii din echipa noastră și doamna învățătoare/ profesoară de la școală. Da, cunosc psihologul și știu ce face acesta pentru că au șansa de a lucra unu la unu, iar munca psihologului este destul de specifică. Însă despre mine personal dacă i-aș întreba ce sunt și ce fac, nu cred că mulți ar reuși să îmi spună. Însă nici nu știu dacă îmi doresc ca ei să știe aceste amănunte. La finalul zilei vreau de la copiii de care mă ocup să știe că sunt alături de ei așa cum sunt și celelalte colege ale mele. Dar ca rol, până la un punct este irelevant. Copiii ne iau drept exemplu ca oameni, nu neapărat ca specialiști, ceea ce cred că e foarte important.

Frica sau refuzul unui copil de a coopera de cele mai multe ori le-am gestionat cu răbdare. Am încercat să rămân calm, constant în încercarea de a atrage copilul în ce activitate desfășurăm. Un copil necooperant, cred eu, trebuie abordat cu calm, cu răbdare, cu explicații despre ce și de ce facem, și cu mici elemente care să îl atragă în activitate. Dar cel mai important, să îl aduci în punctul în care decizia de a participa îi aparține într-un mare procent (dacă nu în totalitate) și lui. Cu un copil care nu cooperează și este obligat sau constrâns să participe la o activitate sau alta, pe termen mediu și lung nu ai niciun rezultat defapt. E doar aparența că el este alături de tine, când defapt nu este.

Garbo: Care sunt pașii pe care un tânăr care beneficiază de serviciile asistenței sociale trebuie să îi parcurgă pentru a putea porni cu dreptul în viața de adult?

M.I.: Primul pas și cel mai important este educația. Un copil, mai târziu adolescent, apoi tânăr, pune bazele vieții de adult prin educație. Și eu am fost copil și nu de puține ori nu înțelegeam de ce trebuie să învăț un lucru sau altul. Însă una peste alta, fiecare materie pe care am făcut-o, fiecare clasă pe care am trecut-o, iar apoi toată munca depusă în facultate m-au format ca om, ca adult și abia apoi ca specialist. Educația îți dă o formare, o meserie, dar te și disciplinează, te formează ca adult, pentru a putea începe cu dreptul în această viața. Iar asistentul social în educație chiar asta face, oferă suportul necesar în formarea copiilor și se asigură că acesta își continuă studiile până chiar la facultate.

Garbo: Cât de important este rolul unui asistent social într-o societate?

M.I.: Deobicei mi-a fost și îmi este mult mai ușor să vorbesc despre alții, despre prieteni de-ai mei etc., dar poate și despre alte meserii. Când vine vorba să vorbesc despre mine, despre ce fac, îmi este greu să îmi găsesc cuvintele necesare nu pentru că nu aș crede în tot ce fac zi de zi, ci din contră, pentru că îmi dau așa de mult interesul și caut să fac bine, încât mi se pare că tot ce fac e firesc, că oricine în locul meu ar face la fel. Și în facultate am fost învățați foarte mult despre rolul pe care îl are un asistent social într-o comunitate, într-o societate. Nu cred că asistența socială este pentru toată lumea, deoarece ca în orice altă meserie trebuie să ai atracție spre așa ceva. Și, cine îndeplinește aceste mici condiții pentru a fi un asistent social potrivit (mă feresc să spun bun) pentru societatea în care trăiește, cred că își poate aduce aportul considerabil în dezvoltarea traiului oamenilor de care se ocupă.

Am auzit odată spunându-se că asistența socială este singura meserie care luptă să nu mai existe. Mi se pare foarte adevărat, pentru că dacă stăm să ne gândim, prin rezolvarea problemelor cazurilor de care se ocupă, un asistent social își „servește clientul” care ulterior, cu problema rezolvată nu va mai apela la acesta. Nu e ca la un frizer, de exemplu, la care te duci odată la ceva timp pentru că ți-a crescut la loc părul. Nu, în asistență socială sprijini un om cu speranța că acesta își va rezolva problemele cu care se confruntă și nu va mai avea nevoie de tine.

Garbo: Ce trebuie să știe o familie care dorește să adopte un copil?

M.I.: Cred că dacă m-aș afla în situația de a adopta un copil mi-aș dori să știu tot istoricul acelui copil, să cunosc ce evenimente nefericite l-au adus în punctul de a fi propus spre adopție. Dar înainte de asta, așa căuta să înțeleg întreg sistemul de adopții, să aflu ce a mers și ce nu la alte adopții din trecut, aș vrea să aflu povești de succes în adopții, dar și ce nu poate merge la o adopție. Și, înainte de asta aș căuta să știu, să aflu dacă eu însumi am ce îmi trebuie pentru a fi părinte al unui copil adoptat. Ori, fie că e adoptat, fie că e copilul meu, cred că e foarte important să fiu pregătit pentru acest moment, de a aduce un copil în viața mea. Un copil este o responsabilitate imensă și nu aș vrea să sune cinic, dar un copil adoptat nu este ca un copil al tău. În sensul că poate acel copil nu este la prima adopție, poate în trecut a suferit traume, decepții personale și cine știe prin câte alte lucruri a trecut pentru a ajunge aici. Un om care se vrea părinte al unui copil adoptat trebuie să manifeste în primul și primul rând înțelegere, apoi suport necondiționat și alte lucruri necesare unui copil oricum încercat.

Sursă foto: Arhivă personală

Garbo: Ne poți povesti unul dintre cazurile care te-au impresionat profund din activitatea ta profesională.

M.I.: Pot spune în linii mari că mă impresionează și m-au impresionat copiii care își doresc să depășească condiția părinților lor. Avem la Fundație suficiente exemple de copii care au terminat școala gimnazială, termină și liceul și caută să facă și o facultate, și care au părinți fără prea multe clase. Ce poate fi mai impresionat decât un copil care luptă pentru viitorul lui? Zi de zi asta mă impresionează profund la copiii de care mă ocup, dorința de a învăța, dorința de a evolua și de a te pregăti suficient pentru ce te așteaptă. Copiii care provin din medii dezavantajate știu foarte bine ce se poate întâmpla când viața nu te ajută, când poate nu ai noroc, sau chiar tu nu te ajuți. Au exemplele acestea în familiile din care provin și a dori să spargi tiparul, să întrerupi poate o serie nefericită de adulți fără educație, fără o pregătire și un loc de muncă stabil, cred că e o dovadă de curaj, putere și mai ales maturitate.

Pentru a putea urmări toate activitățiile Fundației Inocenti, vă invităm să accesați pagina lor oficială: https://inocenti.ro/ro/acasa/


Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri