Cei care trec prin cel puţin un episod de migrene ştiu cât sunt de dureroase şi cât de neplăcute sunt şi simptomele care le însoţesc, cum ar fi greaţă, vărsăturile sau sensibilitatea la lumină. La recomandarea medicilor, majoritatea oamenilor tratează migrenele cu medicamente antiinflamatoare sau cu analgezice unele dintre acestea putând fi achiziţionate şi de la farmacii online.

De regulă, migrenele dau dureri într-o parte a capului, iar intensitatea lor poate fi de multe ori îngrijorătoare. Iată câteva metode de a le "păcăli":

Îndepărtarea tehnologiei

Uneori, durerile puternice de cap sunt provocate de expunerea prelungită la ecrane, astfel că o primă metodă de a scăpa de neplăceri este îndepărtarea lor.

Telefonul mobil, televizorul, calculatorul obosesc ochii şi creierul. Specialiştii spun că oamenii care ţin telefonul mobil foarte aproape de cap, mai ales în timpul somnului, sunt mai predispuşi la apariţia durerilor de cap. Aşadar, înainte de somn sau înainte de momentele de relaxare, este necesar ca toate gadgeturile enumerate să fie ţinute la distanţă.

Masajul tâmplelor şi al frunţii

Una dintre cele mai importante cauze ale migrenelor o reprezintă stresul, o spun şi specialiştii. Munca în exces, deadline-urile, problemele de sănătate, facturile tot mai mari sunt atâtea şi atâtea surse de stres pentru omul modern.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice Cum să-ți decorezi camera de zi cu buget redus: 7 trucuri de urmat Cum vor funcționa grupele de acomodare pentru elevii care nu au fost înscriși în școli din România în ultimii doi ani

Când simt că nu mai pot face faţă solicitărilor, este necesar ca oamenii să se retragă, să facă o pauză şi să-şi maseze tâmplele şi fruntea. Masajul se realizează prin mişcări uşoare, circulare, în timp ce persoană în cauză inspiră aer pe nas şi expiră pe gură. Se pot efectua seturi de câte 5 exerciţii de respiraţie.

Terapia prin muzică şi... zgomot

De mare ajutor în tratarea durerilor de cap mai este şi terapia prin muzică sau zgomot. Este vorba de un anumit tip de tonuri izocronice şi de bătăi binaurale, care ajută la relaxarea cerebrală. Această muzică terapeutică se găseşte pe youtube şi este mai eficientă dacă este ascultată la căşti. Pacienţii cu migrene declară că se simt mult mai bine dupa cateva minute de audiţie, simţind cum efectiv zona dureroasă le este „masata” de undele respective.

Cum să obții o masă bogată și sănătoasă de sărbători. Mai multe legume, mai puțin zahăr și multă hidratare Cum să obții mai multă strălucire pentru părul tău în 8 pași? Cum va fi vremea de Paște în România. În unele regiuni va ploua non-stop

Aplicarea compreselor

Câteva cuburi de gheaţă vor fi înfăşurate într-un prosop şi zona dureroasă va fi presată cu această compresă timp de un sfert de oră, cu încă 15 minute de pauză. Cei care sunt obişnuiţi cu duşurile reci pot recurge şi la acest obicei pentru a scăpa de durerile de cap.

Ceaiurile analgezice

Analgezicele naturale, cum sunt muşeţelul şi mentă, pot ajuta la ameliorarea durerilor. O cană de ceai din aceste plante este recomandată atunci când persoana în cauză simte că durerile de cap încep să se instaleze.

Cei care au frecvent probleme cu migrenele, trebuie să se înarmeze din timp cu produsele care le sunt de ajutor în tratarea durerilor. În acest sens, se poate căuta pe internet un cod reducere DrMax, pe baza căruia produsele din farmacii vor fi mai accesibile.

Cum să restabilești echilibrul natural al florei vaginale: soluții de durată, ușor de aplicat   Cum să alegi componente pentru baia ta Cum să eviți burnout-ul explorându-ți pasiunile

În concluzie, migrenele sunt provocate de mulţi factori şi pot fi tratate în diverse feluri. Fiecare persoană trebuie să identifice ce funcţionează cel mai bine în cazul său, să urmărească acele vouchere de reduceri de pe Discount.ro astfel încât să se aprovizioneze cu strictul necesar şi să înţeleagă că durerile vin, dar şi trec, astfel că o atitudine pozitivă este esenţială.

Sursa foto: Photo by Carolina Heza on Unsplash


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri