10 Septembrie 2021 publicat în Sanatate 1 share-uri

Cu toții ne dorim un zâmbet frumos și sănătos, iar pentru asta trebuie să avem în vedere că o dantură sănătoasă are nevoie de îngrijiri speciale. E important să avem grijă ce mâncăm, deoarece alimentația influențează direct dantura în viața de zi cu zi.

„Ai grijă…îți strici dinții de la atâtea dulciuri!” Câte bunici și mame ai auzit strigând așa în copilărie după copii și nepoți? Probabil că destule. Și pe bună dreptate se îngrijorau deoarece ronțăitul de bomboane sau consumul excesiv de ciocolată este cel care, în timp, provoacă carii și, uneori, chiar fracturi dentare. Dar oare numai dulciurile ne pot afecta sănătatea danturii?

Cu toții ne dorim un zâmbet frumos și sănătos, iar pentru asta trebuie să avem în vedere că o dantură sănătoasă are nevoie de îngrijiri speciale. E important să avem grijă ce mâncăm, deoarece alimentația influențează direct dantura în viața de zi cu zi.

Cum ne ajută funcția de autocurățare?

„Pentru a stimula funcția de autocurățare a dinților avem nevoie de o alimentație bazată pe multe fructe, legume și alte componente neprocesate. Funcția de autocurățare a dinților se activează atât direct, cât și prin cantitatea crescută de salivă produsă. Ce rol are saliva? Saliva are rol de spălare a dinților, dar asta nu înseamnă să uităm de periajul pe dinți de minim 2 ori pe zi - dimineața și seara.”, ne sfătuiește dr. Lorelei Nassar.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum să obții o masă bogată și sănătoasă de sărbători. Mai multe legume, mai puțin zahăr și multă hidratare Top 4 probleme de organizare în bucătărie și cum să le rezolvi rapid Hidratarea, cheia pentru zile de sărbătoare reușite. Sfaturi pentru un Paște sănătos

Ai grijă la alimentele mai puțin prietenoase cu dinții tăi!

Și totuși, putem consuma orice aliment cu ușurință și fără vreun efect advers asupra sănătății dinților? Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Există și o listă a alimentelor care sunt mai puțin prietenoase cu dinții noștri și care, în timp, pot crea un anumit disconfort dentar.

Alimentele moi și lipicioase – aluat, biscuiți, etc. - nu sunt potrivite pentru dinții noștri, deoarece rămân aderente pe dinți mult timp. Acest lucru duce la formarea de placă bacteriană și carii, acumulându-se microbi și toxine microbiene.

Foto: De la FGC /Shutterstock

Ceaiul și cafeaua consumate în exces produc pete pe dinți, care sugerează o stare de neglijență și un aspect îmbătrânit prematur.

Caria dentară – ce este și cum se tratează Alimentația și somnul sunt aspectele cu cel mai mare impact asupra calității vieții românilor, conform celui mai recent studiu CIPRA Horoscop: Cum să activezi Legea Atracției pentru zodia ta – află cum îți modelezi destinul

În schimb, specialiștii în domeniu recomandă consumul de legume și fructe bogate în vitamina C. Cu toate acestea, anumite fructe cum ar fi grapefruitul și lămâia trebuie consumate cu moderație. De ce? Întrucât sunt foarte acide și pot distruge smalțul dinților. Dacă nu poți renunța totuși la ele, atunci urmează sfatul medicilor dentiști și clătește-ți gura cu apă după consumul acestora.

De asemenea, consumul de bomboane, jeleuri, acadele trebuie moderat spun medicii stomatologi, dat fiind faptul că acestea au multe zaharuri în compoziție și afectează sănătatea dinților. Iar de aici este doar un pas până la apariția și dezvoltarea cariilor.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri