Migdale
Una dintre cele mai sănătoase gustări la care putem apela când vrem să ronțăim ceva sau când suntem pe fugă – migdalele - are numeroase proprietăți în protejarea organismului. Nutrienții ajută la combaterea stării de oboseală cronică, îmbunătățesc digestia, previn bolile cardio-vasculare și reduc riscul de cancer.
Studiile au demonstrat că riscul de cancer poate fi diminuat de două până la trei ori în cazul persoanelor care au consumat frecvent acest aliment minune.
Curmale
Alte fructe care au căpătat popularitate rapidă și la noi sunt curmalele. Proaspete sau uscate, acestea erau foarte importante pentru vechii egipteni, latini și greci. Datorită nutrienților, curmalele dau energie, combat anemia, reduc riscul de atac cerebral, dar și de cancer.
Jurnalul Internațional al Medicinii Clinice și Experimentale dovedește că antioxidanții prezenți în curmale pot ajuta la prevenirea cancerului datorită nivelului ridicat de polifenoli, un tip de antioxidant despre care se crede că ajută la scăderea incidenței cancerului și a mortalității provocate de această boală. Este important ca atunci când cumperi curmale să te asiguri că sunt fără sulfați sau sulfiți.
Pe lângă introducerea în dietă a acestor alimente, specialiștii recomandă și reducerea consumului de alcool și a zaharurilor, precum și mișcarea de cel puțin 3 ori pe săptămână.
Așadar - eforturi mici pentru scopuri mari!
Foto fr si main: By bitt24 /Shutterstock
Ministrul Educației cere răbdare în evaluarea efectelor reformelor din ultimii ani
Un profesor de matematică atrage atenția asupra nevoii de conexiune reală între dascăli și elevi
Elev din Sibiu a scris singur un proiect și a obținut 10.000 de euro pentru copii din medii vulnerabile
PISA 2025: elevii care nu folosesc deloc AI obțin cele mai bune rezultate la Științe