15 Decembrie 2021 publicat în Psihologie 21 share-uri

Pe parcursul vieții, frica de singurătate este un sentiment resimțit cu intermitență de toți oamenii. Aceasta reflectă prima și permanenta nevoie a tuturor, o nevoie de protecție și siguranță. (...) În perioada timpurie a vieții, se prezintă sub forma unei intense anxietăți și a unei frici de separare” care apare la bebelușul neajutorat.

Comunicat de presă

Pe parcursul vieții, frica de singurătate este un sentiment resimțit cu intermitență de toți oamenii. Aceasta reflectă prima și permanenta nevoie a tuturor, o nevoie de protecție și siguranță. (...) În perioada timpurie a vieții, se prezintă sub forma unei intense anxietăți și a unei frici de separare” care apare la bebelușul neajutorat. Chiar și când lipsa mamei (sau a persoanei îngrijitoare) din apropierea lui este de foarte scurtă durată, precizează psihanalista Peggy B. Hutson în cel de-al treilea capitol al cărții Frica. O umbră întunecată ce ne însoțește de-a lungul vieții, coordonată de Salman Akhtar și publicată la Editura Trei, în colecția „Psihologia pentru toți”.

Deși frica de singurătate la adult nu este niciodată atât de frecventă și de puternică ca la copilul mic, ea poate apărea în momente de schimbare sau pericol, reale sau imaginare, până la finalul vieții. Gradul de manifestare, severitatea episoadelor și consecințele acestora, care pot merge până la atacuri de panică, anxietate generalizată sau depresie, depind de modurile în care persoana de îngrijire a gestionat primele frici de singurătate ale copilului. Pentru că ele se vor stoca în memorie, „umbra acestora căzând asupra perioadelor ulterioare de frică de singurătate din viață”.

Datorită unui parentaj prezent și susținător individul va dezvolta, ca adult, capacitatea de a putea fi singur, de a forma un cuplu și relații strânse de prietenie. El va căpăta libertatea de a se opune, va dezvolta o gândire critică obiectivă și o stimă de sine stabilă, se va simți confortabil alături de ceilalți, în contexte diverse. Atunci când maternajul timpuriu îl va lăsa pe copil nesigur și eșuează în a îndepărta frica de abandon din experiența lui timpurie de viață, se structurează frica de singurătate. Neconștientizată și neprocesată ulterior, ea se va păstra, va capăta diferite forme de expresie și va fi declanșată de diferite evenimente de viață.

Așadar, acel copil rămâne afectat de fricile timpurii de singurătate. Grijile inconștiente și soluțiile găsite la vârsta mică pentru acestea se mențin în viața adultă, avându-și originile în această perioadă preoedipiană.(...) Pe parcursul vieții, preocupările nesoluționate se vor adăuga deseori automat noilor episoade de frică de singurătate.”, spune Peggy Hutson, care a publicat o serie de lucrări despre tulburări ale imaginii și stimei de sine, frica de succes, rușinea, iubirea sau ura.

De-a lungul vieții adulte, aceste frici pot fi provocate și trăite din și în mai multe circumstanțe ca: plecarea la facultate, absolvirea unei formări profesionale, intrarea în câmpul muncii, schimbarea locului de muncă, mutarea într-o țară sau cultură diferită, căsătoria, divorțul, asumarea statutului de părinte, plecare de acasă a copiilor deveniți adulți, promovarea pe o anumită poziție, pierderea unei poziții de responsabilitate, neacceptarea la un loc de muncă, respingerea eforturilor creative, atingerea vârstei mijlocii, îmbătrânirea, pierderea partenerului sau a unui prieten, boala și confruntarea cu sfârșitul vieții.

Această frică de singurătate se ivește și în timpul perioadelor nesigure, precum în cazul comportamentului violent al altcuiva, în vreme de război sau dezastre naturale. Până la un punct aceasta poate fi o reacție firească, de mică amplitudine sau durată. Însă, cu cât ea se prelungește, creează disfuncționalități și raportări disproporționate în diferite relații, începând cu sine, și situații, cu atât acesta este un indicator al unei prezențe mai adânci al fricilor din perioada primei copilării.

Un astfel de indicator este stima de sine, formată în interacțiunea cu figura îngrijitoare, în care imaginea de sine este oglindită de aceasta. Dacă ceea ce se reflectă înapoi către copil sunt mesaje că nu este suficient de bun și, prin urmare, demn de iubit, copilul va integra această imagine pe care o va purta cu sine la maturitate. Atunci când toate încercările sale se vor concentra inconștient pe ideea a obține aprecierea celorlalți.

Etichetările sinelui și idealurile transmise (adresări ca 'urâtul', 'prostul', 'numai notele de 10 sunt acceptabile' etc.,

dezamăgirea față de sexul nou-născutului, de culoarea pielii acestuia, dorința de perfecțiune) sunt însoțite de o anumită devalorizare și respingere. În absența cuvintelor, acești copii nu doar că se simt respinși de persona respectivă, ci se tem din nou de singurătate, dată fiind continua lor neajutorare la acea vârstă”, afirmă Hutson.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri