5 August 2022 publicat în Lifestyle 30 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Alege să ai răbdare cu tine, oricât de mult timp ar dura! Răbdarea își va conduce pașii către ceea ce meriți. Iubirea este îndelung răbdătoare, iar cine nu are răbdare cu sufletul tău, nu poate să te iubească până la sfârșit.

Iubirea necesită răbdare, iar acolo unde aceasta lipsește, nu mai este loc pentru a sta, indiferent cât de dureros este să pleci.

Iubirea înseamnă să ai grijă de nevoile tale cele mai profunde, dar și ale celui de lângă tine, înseamnă grijă, delicatețe pentru a nu-i călca, fie și cu o vorbă spusă sub impulsul momentului, sufletul în picioare. Iubirea se simte ca și cum ai în cel mai sigur, confortabil loc de pe Pământ, iar dacă apare neliniștea, frica, atunci nu este iubire.

Răbdarea este mai mult decât o virtute, este poarta către sufletele cele mai nobile, este ușa pe care o închizi atunci când cineva îți face o nedreptate, este ultimul pas spre înțelepciune. Iubirea nu poate exista acolo unde sunt reproșuri, critică, jigniri, violență de orice fel. Nu există motivație pentru ca cineva să se poarte urât cu tine, nu există motiv pentru care să stai lângă cineva care se simte puternic, atunci când tu te faci mic.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Bărbatul Scorpion: De ce ar trebui să iubești măcar o dată în viață un bărbat Scorpion Suflete demne: Zodiile care nu acceptă să fie planul B pentru nimeni (în dragoste) Horoscop IUNIE 2025, cu previziuni în dragoste, bani, carieră și sănătate! Un început de vară cu efecte intense și regeneratoare

Alege să ai răbdare cu tine, oricât de mult timp ar dura! Răbdarea își va conduce pașii către ceea ce meriți. Iubirea este îndelung răbdătoare, iar cine nu are răbdare cu sufletul tău, nu poate să te iubească până la sfârșit.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri