2 Martie 2020 publicat în Lifestyle 25 share-uri

Oamenii cu autocompasiune au parte de mai multă fericire, optimism şi satisfacţie în vieţile lor.

Totul a început când cineva ne-a spus că iubirea de sine este egoistă. Chiar dacă poate am argumentat împotriva acestui gând sau nu, el oricum şi-a găsit calea profundă către subconştientul nostru.

Probabil sunt multe momente în care ne-am simţit vinovați în legătură cu faptul că ne iubim pe noi înșine, ca mai apoi să creștem într-o ruşine toxică. Am încetat să ne mai vedem ca pe un prieten, nu am putut să ne iertăm greşelile. Ne-am învinovăţit şi ne-am criticat, am petrecut ore în şir judecându-ne şi analizându-ne toate greşelile. Ne-am pierdut empatia pentru noi înșine și, undeva pe parcursul drumului, chiar am depăşit limita, și așa au apărut pedepsele pe care ni le aplicăm singuri.

“Poate că nu este vorba despre tine. Poate fi vorba despre o altă persoană pe care o ştii şi care trece prin asta. Iar tu nu ştii cum să ajuţi. Putem ajuta la pansarea rănilor a doi oameni diferiţi, dar nu le putem arăta cum să facă asta de unii singuri. Din cauza acestei vine pe care o purtăm în minţile noastre – mitul că iubirea de sine este iubire egoistă”, explică psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Leagăn pentru toată copilăria Ce să facem dacă oamenii ne dezamăgesc? Te rog, lume, nu călca în picioare visele copiilor!

Cum să ne iubim din nou pe noi înșine?

Foto: By ESB Basic /Shutterstock

Psihologul afirmă că nu trebuie să fim narcisiști ca să învățăm să ne iubim pe noi înșine, trebuie doar să trecem peste ruşinea primordială, cea care a fost impusă direct sau indirect de cutumele societății. Şi este un lucru foarte uşor de făcut dacă urmăm aceşti 3 paşi:

Acceptare.

“În primul rând, dă-ţi seama că, fiind fiinţe umane, avem atât puncte slabe cât şi puncte forte. Ești Om, deci vei face întotdeauna greşeli. Ca toţi ceilalţi, vor fi întotdeauna lucruri în viaţa ta de care să nu fii mândru. La un moment dat în vieţile noastre, cu toţii ezităm şi eşuăm. Să accepţi acest adevăr universal este primul tău pas. Ai putea practica mindfulness pentru a construi această atitudine de acceptare”, explică psihologul Angela Nuțu.

Pluto retrograd în Vărsător – 1 mai – 11 iunie 2023. Totul e bine când se TRANSFORMĂ cu bine! Cad unele lanțuri care ne țineau pe loc și ne luăm puterea înapoi Ascultă Radio ZU și mergi la cele mai mari festivaluri din vara lui 2023 Perioada postnatală – fericire pură sau provocare? Cum să te pregătești corect pentru a rămâne în echilibru?

Perfecţionismul.

“În al doilea rând, trebuie să ştii că este un exerciţiu fără sens să încercăm să ne construim pe noi înşine ca persoane perfecte. Perfecţionismul nu reuşeşte niciodată, nu ne iese pentru că nu se termină niciodată. Însă nici nu ne permite să ne bucurăm de niciuna dintre realizările noastre. Ştiai că perfecţionismul poate duce, de fapt, la procrastinare? Aşadar renunţă la perfecţionism. Spune-ţi “Opreşte-te” şi treci la următorul lucru important”.

Autocompasiunea.

“În cel de-al treilea rând, deschide-ţi inima şi permite-ţi să fii binevoitor cu propriul tău sine. Tratează-te cu compasiune. Autocompasiunea înseamnă să fii binevoitor cu tine însuţi în faţa situaţiilor dificile şi a eşecurilor personale. Autocompasiunea înseamnă, în fapt, să-ţi pese şi să îi înţelegi pe ceilalţi, să nu te judeci sau să te pedepseşti și nici să ascunzi, dar nici să fii deprimat în fața emoţiilor dificile.

Poți scăpa de celulită în mai puțin de două luni de zile Prestige Orchestra lansează piesa mirilor anului 2023. Ascultă „Ne unim destinele” Lavazza lansează capsulele Qualità Rossa, neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon și compatibile cu aparatele de cafea Nespresso Original

Citeşte continuarea pe pagina următoare >>>> 


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri