11 Februarie 2020 publicat în Lifestyle 16 share-uri

Atitudinea Tamarei Buciuceanu față de scenă, spectator și profesia de actor, reflectată în următoarele citate, este una pe care o putem adapta cu ușurință în fiecare aspect de viață.

Cine nu a îndrăgit-o pe Isoscel, severa profesoară cu inimă de aur din Liceenii? Tamara Buciuceanu Botez, una dintre marile noastre actrițe care a plecat prea curând, a interpretat însă multe alte roluri memorabile și a fost un model pentru actorii din generațiile următoare. Atitudinea sa față de scenă, spectator și profesia de actor, reflectată în următoarele citate, este una pe care o putem adapta cu ușurință în fiecare aspect de viață.

Rețete de viață de la Tamara Buciuceanu Botez

1. Tot ce este făcut şi prefăcut se simte.

2. Cel mai mare lucru pe care am vrut să-l înscriu în viaţa mea a fost să fiu generoasă cu toţi oamenii pe care i-am intâlnit şi mai mult cu cei cu care am jucat.

3. Sunt actriţa care vine la cabină cu două ore mai devreme pentru că aşa m-am obişnuit. Când joc, vreau şi simt nevoia să am bucuria serii. Joc cu plăcere pentru cel care a plătit şi a venit să mă vadă.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cazul Ana Morodan mi-a amintit că ar trebui să fim mai atenți la nevoile emoționale ale copiilor, ale elevilor și ale studenților noștri Editura CUANTIC a lansat Cartea Paștelui Noutățile si recomandările de primăvara de la MioBio, boutique chic de cosmetice organice

4. Pentru mine există artist bun şi artist mai puţin bun.

5. Trac nu am avut niciodată. Am fost întotdeauna foarte atentă şi concentrată şi asta mi-a dat o anume linişte. Sigur, ceva emoţii am avut, că nu se poate fără!

6. Într-adevăr, dacă rămâne actorul cu mulţumire este atunci când este aplaudat. Este mulţumirea că i-a plăcut publicului. Şi mai mare mulţumire este când vezi că o sală întreagă se ridică în picioare, la sfârşit, aplaudă câteva minute în şir şi te tot invită la rampă. Într-adevăr, actorul simte cel mai bine acest lucru şi-i place cel mai mult. Este o răsplată a muncii lui.

Foto: By alphaspirit /Shutterstock

7. Tot ce am făcut, am făcut cu dăruire şi cu dragoste pentru meserie, pentru că fără asta nu se poate.

Caută acei oameni lângă care îți este bine, ușor și frumos, OAMENII TĂI…. APIVITA: CREAT DE ALBINE ÎN FLORA GRECEASCĂ, DEZVOLTAT PRIN ȘTIINȚĂ Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă)

8. Am fost întrebată deseori ce aş spune tinerei generaţii de actori. Să urmărească oamenii care au ieşit la pensie, dar mai joacă, actori maturi de la care este imposibil să nu furi ceva bun. Să nu fii atât de pretenţios şi să vrei să joci numai roluri principale.

9. În carieră este foarte bine de la început să fii urmărit de cronicari veritabili.

Citește continuarea pe pagina următoare >>>>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri