Historia scrie că Sfântul apostol Andrei s-a născut în Betsaida, lângă Marea Galileii, fiind frate cu apostolul Petru. Până să fie chemaţi în slujba Mântuitorului, Andrei şi Petru au fost pescari în zona Galileii, meşteşug învăţat de la tatăl lor, Iona.
Sfinţii apostoli Andrei şi Petru au aflat despre venirea lui Mesia de la sfântul Ioan Botezătorul, pe care l-au auzit predicând în pustiul Iordanului. Cei doi fraţi au asistat la botezul Mântuitorului, iar după câteva zile I-au devenit ucenici. Momentul este prezentat de Evanghelia după Marcu, care specifică: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi. Pe Simon care se numeşte Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreja în mare. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei îndată au lăsat mrejele şi au mers după El".
Iată cum Andrei a devenit primul chemat dintre apostoli, alături de fratele său, Petru. Evanghelia îl mai menţionează de două ori pe sfântul apostol Andrei-cu ocazia minunilor înmulţirii pâinilor şi a învierii lui Lazăr. Însă, alături de ceilalţi 11 apostoli, L-a urmat pe Hristos pe tot parcursul Său de la botez şi până la ridicarea la Ceruri. După ziua Cincizecimii, când s-a întemeiat Biserica lui Hristos, apostolul Andrei a luat calea Asiei Mici, unde a propovăduit Învierea Mântuitorului.
Vezi aici cărți de rugăciuni către Sfântul Andrei
3 Rugăciuni puternice către Sfântul Apostol Andrei
Îți dăruim astăzi 3 rugăciuni pe care să le închini Sfântului Apostol Andrei iar dacă îți serbezi onomastica, îți urăm sărbătoare plăcută alături de cei dragi ție!
Rugăciunea Sf. Andrei pentru Sănătate și Bunăstare
Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm:
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor.
Amin.
Rugăciunea de Sf. Andrei care-ți aduce însănătoșirea
Dacă ai probleme de sănătate, de Sf. Andrei mergi la biserică, ia o crenguță de busuioc și apă sfințită. Acasă, pune-le într-un vas de lut nou, fă-ți semnul crucii de trei ori și rostește următoarea rugăciune: Tată ceresc, Tu știi luptele pe care le experimentez – durerea și disperarea. Tu știi dorința inimii mele să fiu vindecat de această boală (spune-ți suferința). Te rog acum, acordă-mi atingerea Ta vindecătoare. Știu că Tu poți să mă vindeci, exact ca în vremurile Bibliei.
Amin.
Rugăciunea de Sf. Andrei care împlinește dorințe
Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se sprijină pe tine.
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi nevrednicii și păcătoșii. Și că cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să-ți cântăm ție: bucură-te făcătorule de minuni, Sfânte Părinte Andrei.
Privește către cei care se roagă către tine și cu bunătate părintească tinde milostiva izbăvire din toate nevoile, tuturor celor care cânta lui Dumnezeu. Puterea cerească umbrând duhul tău, ca dintr-un soare slobozește sfânte razele darurilor către cei ce se ating de ele și tămăduiește pe toți cei bolnavi cu trupul său cu sufletul.
Vifor de ispite și furtuni de nevoi învăluindu-ne pe noi, cu credință alergăm către tine Sfânte ca prin rugăciunile tale să le preschimbi pe toate în liniște. Vrând Făcătorul tuturor făpturilor să ne mântuiască de înșelăciunea dușmanilor, te-a trimis la noi ca pe un apostol, ca prin tine să învățăm să ne îndepărtăm de toate înșelăciunile lumii și prin viața curată să ne apropiem de Dumnezeu.
Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se sprijină pe tine. pentru aceasta alergăm noi la tine; roagă-te împreună cu noi, pentru ca de rugăciunile tale să se milostivească blândul Isus și să ne dăruiască iertare și dezlegare de păcate, nouă, puțin credincioșilor și păcătoșilor. Și-acum și-n vecii vecilor, de-a pururea.
Amin.
Îți recomandăm și: Sărbătoarea Sfântului Andrei - despre Dragoste, Ursită și Strigoi! Cele mai frumoase tradiții românești
Trimite-le cu dragoste celor dragi: 12 Mesaje si Urari de sarbatoare de Sfantul Andrei!
Foto: Shutterstock/ Adam Jan Figel
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani