Pictorul

Dupa ea am inceput sa imi dau drumul la pictat. Oamenii pareau a fi multumiti de desenele mele. Olivia, o pustoaica zapacita care facea misto de mine ori de cate ori venea pe la atelier, era super multumita de portretele mele. Se imbraca groaznic, insa nu ii pasa.

Ciudat era ca nici mie nu imi mai pasa. Ba mai mult, printre hainele alea largi, culorile nepotrivite si chipul nemachiat am regasit-o mult mai usor pe ea. Pe copila razvratita, care voia sa devina arheolog. Cand am auzit-o, am ras in hohote.

Nu s-a lasat intimidata, ci mi-a povestit totul de-a fir a par. Am incurajat-o. I-am dat chiar si cartea mea de vizita, intr-o ultima zbatere a ego-ului trecut.

Apoi am decis sa pun capat. M-am mutat inapoi in apartamentul meu fitos si mi-am sunat “prietenii”. Am organizat o iesire in Centrul Vechi. Imi amintesc ca o tipa inalta cat un cocostarc mi-a spus mieros ca i-ar placea sa o pictez si pe ea intr-o seara. S-a dezbracat de cum am ajuns la mine, iar eu m-am postat in fata sevaletului ca un adevarat maestru.

Am privit-o timp de 5 minute. Am cautat. Am vrut sa gasesc. Ar fi fost suprema dovada ca locul meu era acolo.

M-am uitat in jur. As fi vrut sa regasesc hala aia mare si rece. Am inchis ochii pret de o secunda. Pentru prima oara m-am rugat. M-am rugat sa deschid ochii si in fata ochilor sa gasesc o batranica stirba, o adolescenta rebela sau cea mai frumoasa fata pe care o vazusem vreodata.

o poveste de Marina Rasnoveanu

via netblog3.wordpress.com

Garbo

Ultima actualizare: 16 Octombrie 2013 @ 07:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo