12:10, 15 Octombrie 2013 publicat în Lifestyle

Ploua de ieri seara. La munca m-am laudat ca mie imi place vremea asta, iar dupa ce toti s-au uitat la mine crucis am zis ca e doar o replica luata dintr-o carte. In realitate, azi nu imi place. Ochii mi s-au umflat, cearcanele mi s-au adancit si sunetul ala obsedant pare venit dintr-o alta viata.

de Marina Rasnoveanu

Ploua de ieri seara. La munca m-am laudat ca mie imi place vremea asta, iar dupa ce toti s-au uitat la mine crucis am zis ca e doar o replica luata dintr-o carte. In realitate, azi nu imi place. Ochii mi s-au umflat, cearcanele mi s-au adancit si sunetul ala obsedant pare venit dintr-o alta viata. Una trecuta, in care toti am fost si nu ne mai putem intoarce. In birou se vorbeste despre raw food diet, cica scriu mereu despre asta, am si incercat un timp, dar m-am lasat repede. O colega se uita la mine cu ochi mari si ma intreaba daca matusa aia a mea nu a incercat si cura cu legume si fructe. Timpul se opreste in loc. Pare ca nimeni nu mai respira si, pentru o secunda, mi s-a parut ca birourile astea se misca. E cutremur. Dar n-a fost pentru ca dupa o alta secunda mi-am dat seama la cine se refera. Am inganat ceva, m-a privit ca pe o nebuna si ne-am continuat amandoua treburile. De fapt, eu m-am oprit acolo. La cuvintele alea doua. Uitasem de ea, desi am promis ca n-o sa uit niciodata…

Citeste si:
Interviu The Hush cu Anca şi Sabina Şercău – povestea unui brand...
Interviu The Hush cu Anca şi...

Foto ploaie in oras_Shutterstock

Plec de la birou ca e aproape 3, sa imi iau ceva de mancare de la supermarketul din colt. Ca un robotel asez in cos aripi de pui trunchiate, cartofi gratinati si vreo doua salate grecesti.

Citeste si:
”Cruella”, o poveste fermecătoare despre originea și devenirea...
”Cruella”, o poveste...

Ma asez la casa. Fara sa vreau privesc la casiera. Si iarasi timpul se agata in cui, mai ia si el pauza, din cand in cand. Incerc sa respir. In urechi o aud pe asiatica aia din Grey’s Anatomy care zice “Breathe, Just Breathe”. Privesc iar la casiera. Nu e ea, nu are cum sa fie ea, imi spun. Ce coincidenta! Aceleasi buze, aceiasi obraji, acelasi par negru, cu breton. Cand se incrunta seamana parca si mai tare. Nu! Nu e cu putinta! Privesc ca proasta la neonul de sus mimand nepasarea si incerc sa alung paianjenii din ochii astia albastri si blegi, apoi la plasa din mana mea: doua lamai: 1,18 lei. Cat o fi asta? Douajde de mii sau doispe mii? Tre’ sa nu plang, ce naibii, maine poimaine fac treijde ani.


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri