Lupta, draga mea, cu dusmanul care a pus stapanire pe viata ta, care se straduieste sa ocupe pana si cele mai stinghere colturi ale fiintei tale si pe care numai tu il poti alunga. Lupta! Si nu te opri decat atunci cand vei iesi invingatoare, cand iti vei redobandi libertatea, cand dorintele tale, de atata vreme neglijate, nu vor mai parea imposibil de materializat.

Unde e pofta ta de viata?? Unde e acea convingere pe care o aveai ca trebuie sa cuceresti lumea si ca, totodata, detii resursele si puterea de a o face? In ce moment al vietii ai pierdut vointa, incapatanarea chiar, de a depasi toate obstacolele din cale? Oare nu spuneai chiar tu ca o viata traita cu teama este o viata traita pe jumatate? Presupun ca undeva pe parcurs, intre loviturile primite si umilintele indurate, ai inceput sa pierzi din vedere faptul ca viata e scurta si frumoasa si merita traita din plin.

Te vad cum te zbati in cautarea unei solutii salvatoare care sa-ti redea linistea si libertatea, cum cauti o farama din curajul nebun pe care-l aveai altadata si care acum te-ar salva de la o viata care a incetat demult sa-ti mai apartina. Vad disperarea cu care cauti raspunsuri si o modalitate de a reduce la tacere vocile interioare care te tot iscodesc. Din pacate, numai de tine depinde sa le faci sa taca pentru totdeauna, tu esti singura care poate face lumina in intunericul care te-a cuprins.

Nu poti lasa frica sa-ti dicteze toate deciziile, sa te paralizeze si sa-ti invenineze toate resorturile interioare. Dupa cum spunea un mare scriitor american, frica ucide mintea, este o moarte marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Valorezi prea mult ca sa te lasi ucisa, ai ajuns prea departe ca te lasi desfiintata si anulata ca individ. Mai ai inca prea multe vise de indeplinit, prea multe culmi de urcat, prea multe varfuri de cucerit.

Asa ca lupta, draga mea, cu dusmanul care a pus stapanire pe viata ta, care se straduieste sa ocupe pana si cele mai stinghere colturi ale fiintei tale si pe care numai tu il poti alunga. Dar mai intai de toate lupta cu tine insati, cu frica paralizanta, cu gandurile ucigatoare, cu sentimentul de neputinta si frustrare. Lupta! Si nu te opri decat atunci cand vei iesi invingatoare, cand iti vei redobandi libertatea, cand dorintele tale, de atata vreme neglijate, nu vor mai parea imposibil de materializat.

Un articol de Oana Madalina


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului In pat cu dusmanul - Scrisoare catre o victima a violentei domestice.