La o prima descriere a unei astfel de relatii, nimic gresit. Am intalnit si intalnesc in jurul meu exemple de cupluri care, ca si mine, isi impart viata si isi dedica ani din ea, stand alaturi la bine si la rau, uniti prin sfantul lant al iubirii-compasiune. Cum sa refuzi un barbat care ar face orice pentru tine, un barbat care se inscrie intocmai in tiparele standard ale barbatului ideal la care ai visat intotdeauna?

Ce sanse de supravietuire are o iubire ce are ca punct de plecare compasiunea fata de cel de alaturi sau sentimentul ca a fost de datoria ta sa faci ceea ce ai facut? Obisnuiam sa cred ca diferenta intre cele doua este una infinit vizibila si ca cele doua sentimente nu au nici un punct comun. Compasiunea este un sentiment la indemana tuturor, pe cand iubirea nu accesibila oricui. Poti oferi mila, compasiune, simpatie, afectiune, protectie unei persoana apropiate si dragi fara sa simti neaparat fiorii iubirii nebune, a iubirii care te lasa fara viata si fara aer, a unei iubiri care macina si arde. Pe de alta parte, credeam ca iubirea este cea prin intermediul careia ajungem la trairi autentice, iar prin compasiune ajungem cel mult sa-i intelegem pe cei din jur si sa scoatem la iveala tot ceea ce avem mai bun in noi...

Ambele sentimente, intr-o epoca in care individualismul reprezinta unica solutie de salvare personala, ne determina sa avem niste trairi incredibile pentru ca ne ajuta sa redescoperim esenta noastra umana. Dar cat de incurcate sunt insa caile Domnului!... Nici nu avem idee cat de importante sunt conjuncturile in care suntem aruncati de destin, fie de o forta cu mult deasupra noastra sau chiar de noi insine. Si cat de mult pot ele influenta parcursul existential a doi oameni... Si cum mila se poate transforma in dragoste sau intr-o forma de iubire ce suplineste intr-un mod aproape autentic dragostea adevarata... Am ajuns sa spun “te iubesc” unei persoane fata de care simteam la inceput doar mila, varianta pe care nu cu mult timp inainte o excludeam din start. Cand o sa rostesc aceste doua cuvinte, o sa fie ceva magic, o sa simt cu adevarat acest lucru, o sa aiba loc o ploaie de stele si o simfonie de fulgere, o sa-mi explodeze sufletul de atata dragoste, o sa fie tot ce nu a fost sa fie pana acum, imi spuneam ironic.

Nimic din toate acestea nu s-au intamplat insa. Am ajuns sa iubesc un om sau sa cred ca-l iubesc din pura compasiune, pentru ca nu am putut sa raspund unor sentimente intense decat simulandu-le intensitatea la randul meu. La o prima descriere a unei astfel de relatii, nimic gresit. Am intalnit si intalnesc in jurul meu exemple de cupluri care, ca si mine, isi impart viata si isi dedica ani din ea, stand alaturi la bine si la rau, uniti prin sfantul lant al iubirii-compasiune. Cum sa refuzi un barbat care ar face orice pentru tine, un barbat care se inscrie intocmai in tiparele standard ale barbatului ideal la care ai visat intotdeauna? Galant, inteligent, la locul lui, cuminte, dar rebel uneori, intelegator, grijuliu, atent, rabdator... Plus ca se poarta intotdeauna frumos, niciodata nu uita sa greseasca, intotdeauna te uimeste prin noi dovezi ale iubirii sale eterne.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Iubirea din compasiune, iubire surogat sau iubire autentica?.