Cum ar putea arăta o astfel de oră de școală? Tema este generată de un sistem de inteligență artificială, elevul introduce cerința într-un alt instrument și primește lucrarea aproape gata, apoi textul este trecut printr-un program care îl face să pară cât mai apropiat de stilul uman. În cele din urmă, un alt sistem AI verifică lucrarea, oferă feedback și poate ajunge chiar să stabilească nota, care este transmisă în catalogul electronic.
„Cercul vicios” în care AI ajunge să facă tema, să o corecteze și să pună nota
Scenariul este descris de David Ross, consultant academic și fost profesor, într-un eseu inclus în volumul UNESCO „Algoritmul din clasă” (2026), o colecție care reunește 26 de analize dedicate impactului inteligenței artificiale asupra viitorului educației.
Ross își construiește analiza pornind de la situația unui profesor de istorie dintr-un liceu de elită din Shenzhen, China. Cadrul didactic încearcă să găsească un echilibru între așteptările elevilor, presiunile părinților, cerințele conducerii școlii și mesajele venite din partea industriei tehnologice.
Toți îi cer, într-o formă sau alta, să pregătească elevii pentru o lume în care competențele digitale vor deveni tot mai importante. Problema este că, în același timp, profesorul nu are încă la dispoziție politici suficient de clare, cercetări solide sau modele validate care să îi arate cum ar trebui utilizată inteligența artificială în procesul educațional.
Dificultatea devine evidentă atunci când profesorul primește lucrări de câte 25 de pagini, bine scrise și pline de citări. El nu poate stabili însă cu certitudine cât din conținut aparține elevului, cât a fost generat cu ajutorul AI și, mai ales, cum ar trebui evaluată o astfel de lucrare.
De aici pornește ceea ce Ross numește „Classroom AI Doom Loop”, un adevărat cerc vicios al inteligenței artificiale la clasă. Profesorul poate folosi AI pentru a genera o temă, elevul preia cerința și o introduce într-un alt sistem pentru a obține eseul, textul este apoi trecut printr-un instrument menit să-l facă să pară scris de un om, iar în final o altă aplicație bazată pe inteligență artificială îl corectează și îi acordă o notă.
În acest scenariu, elevul nu mai citește lucrarea pe care o predă, iar profesorul nu mai verifică în profunzime feedbackul generat automat. Motivul poate fi unul cât se poate de banal: volumul uriaș de muncă și lipsa timpului.
Astfel, fiecare participant face câte un pas care pare justificat individual. Împreună, însă, acești pași pot transforma procesul educațional într-un mecanism aproape complet automatizat.
Ce mai rămâne din rolul profesorului și al elevului
Ross atrage atenția că un asemenea rezultat nu apare neapărat în urma unei decizii deliberate de a elimina componenta umană din educație. Elevii sunt presați de teme și examene, părinții au tot mai puțin timp, iar profesorii trebuie să gestioneze un număr mare de lucrări și sarcini administrative.
În aceste condiții, delegarea unei activități către un instrument AI poate părea, de fiecare dată, o alegere logică. Problema apare atunci când toate aceste decizii se acumulează.
În loc ca tehnologia să fie un instrument care îl ajută pe elev să înțeleagă mai bine o informație, ea poate ajunge să gândească, să scrie, să verifice și să evalueze în locul lui.
Concluzia lui David Ross este una tranșantă: „dacă o funcție majoră a educației poate fi automatizată, probabil că nu este suficient de umană”.
Autorul nu pledează pentru eliminarea inteligenței artificiale din școli. Dimpotrivă, consideră că tehnologia poate avea un rol important, însă trebuie folosită astfel încât să lase loc competențelor care nu ar trebui delegate algoritmilor.
Mașinile ar putea prelua sarcinile repetitive și administrative, în timp ce profesorii și elevii ar trebui să rămână implicați în ceea ce reprezintă nucleul educației: gândire critică, creativitate, comunicare și colaborare.
Eseul lui Ross face parte din cele 26 de contribuții reunite în volumul UNESCO „Algoritmul din clasă”. Analizele abordează teme precum autonomia educației, dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor, viitorul pedagogiei și al evaluării, dar și felul în care elevii gândesc, pun întrebări și se exprimă într-o lume în care algoritmii ocupă un loc tot mai important.
David Ross are peste un deceniu de experiență la catedră, a coordonat proiecte educaționale de amploare în Statele Unite și s-a concentrat în ultimii ani asupra inteligenței artificiale generative și a învățării bazate pe proiecte.
Sursă foto - Ann in the uk, Pixel-Shot / Shutterstock
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...
Ministrul Educației cere răbdare în evaluarea efectelor reformelor din ultimii ani
Un profesor de matematică atrage atenția asupra nevoii de conexiune reală între dascăli și elevi
Elev din Sibiu a scris singur un proiect și a obținut 10.000 de euro pentru copii din medii vulnerabile
PISA 2025: elevii care nu folosesc deloc AI obțin cele mai bune rezultate la Științe