Trucuri pentru reamenajari ieftine

12:09, 30 Septembrie 2009 publicat în Casa-Gradina

A fi in pas cu moda poate constitui, uneori, un efort supraomenesc, datorita atat timpului necesar achizitionarii obiectelor de mobilier si a celor decorative, cat si bugetului si respectarii intocmai a ultimelor tendinte.

In mod constant, apar piese de ultima ora, iar, in ceea ce priveste culorile si stilul, acestea se schimba de la an la an, impunand, astfel, modernizarea locuintei. Redecorarea casei dumneavoastra nu trebuie sa fie un chin, ci o aventura captivanta si placuta, care sa va timuleze imaginatia si care sa va permita sa incercati noi experiente. Pentru a va economisi timpul, banii, dar, mai ales, energia, exista cateva trucuri pentru reambientarea spatiului dumneavoastra si nu necesita decat putina creativitate si rabdare.

Inainte de toate, porniti intr-o sesiune de shopping si vedeti ce produse v-au incantat mai mult. Nu trebuie sa investiti sume mari in obiectele de mobilier, avand in vedere ca tendintele se schimba continuu, procurarea unor obiecte foarte scumpe nejustificandu-se. Daca va atrage mobilierul cu un anumit stil, achizitionati piese mai mici si mai ieftine si puneti-le in valoare cu ajutorul obiectelor decorative. Piesele actuale de mobilier constau in linii puternice, bine definite si permit combinatiile cu orice stil decorativ. Chiar daca un anumit produs este scump, asta nu inseamna ca se si potriveste locuintei dumneavoastra. In acelasi mod, obiectele ieftine pot fi de valoare, insa, cand mergeti la cumparaturi, calitatea produselor trebuie sa primeze, indiferent de pretul acestora. Mobila cumparata la set poate sa-i confere camerei un aspect rigid si anost. Fiti curajoase si combinati piese diferite, dar cu conditia ca obiectul diferit de stilul predominant al incaperii sa fie punctul focal al acesteia. Nu amestecati obiecte de mai multe stiluri, riscand, astfel, sa creati o camera neorganizata, in care haosul pare sa domine.

Citeste si:
Horoscopul lunii MARTIE 2021: Previziuni astrale importante pentru...
Horoscopul lunii MARTIE 2021:...

Unul dintre cele mai importante elemente in amenajarile interioare il constituie culoarea. Asadar, cand va apucati de reconditionari, aveti in vedere paleta cromatica pe care o veti folosi. Majoritatea oamenilor opteaza, in ceea ce priveste culorile, pentru combinatii ton sur ton, obtinand o incapere anosta. Combinati culori contrastante si veti obtine efecte uimitoare si un decor unic. Un decor, in care toate nuantele de potrivesc, risca sa devina plictisitor si obositor. Varuiti peretii intr-o culoare complementara mobilierului sau doar unul dintre acestia. O culoare rece, va crea impresia de spatiu marit, in vreme ce o culoare calda il va micsora. Daca va este teama de astfel de combinatii si doriti sa vopsiti peretii intr-o culoare neutra sau chiar cu alb, animati spatiul, alegand un accesoriu intr-o culoare vibranta.

Citeste si:
Ce adidași de damă vor fi în top în această primăvară?
Ce adidași de damă vor fi în...

Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri