O grilă de salarizare gândită pentru 2027
Potrivit declarațiilor ministrului, noua grilă de salarizare pentru profesori ar urma să fie aplicată începând cu 1 septembrie 2027, odată cu debutul noului an școlar. Propunerea a fost deja trimisă spre analiză partidelor politice și Administrației Prezidențiale, iar în prezent se află în verificare la Ministerul Finanțelor.
„Practic, odată ce începe noul an școlar, intri pe grila pe care o ai ca țintă din 2023, este o creștere salarială majoră”, a explicat Dragoș Pîslaru, adăugând că varianta actuală elimină diferențele tranzitorii și aduce creșteri semnificative, inclusiv pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani, considerați până acum o „zonă nevralgică” a sistemului de salarizare.
Un simulator de salarii, pregătit pentru cadrele didactice
Ministrul Muncii a anunțat că, în perioada următoare, autoritățile vor pune la dispoziția profesorilor un simulator online prin care aceștia să poată vedea, concret, cum se va reflecta noua grilă în veniturile lor. Instrumentul este menit să aducă transparență procesului și să permită fiecărui cadru didactic să înțeleagă modul de calcul al viitorului salariu.
Pîslaru a evitat însă să comunice cifre exacte pentru salariul de bază al unui profesor cu 25 de ani vechime, explicând că orice sumă anunțată riscă să fie interpretată ca insuficientă, indiferent de context. „Nu vreau în acest moment să creăm deja polemici prin a anunța cât este salariul profesorului de 25 de ani, pentru că indiferent ce o să spun eu, se va găsi cineva care să zică că se putea mai mult”, a spus ministrul.
Context: schimbări succesive în norma didactică
Subiectul vine după o perioadă de modificări legislative care au afectat direct profesorii cu vechime mare și gradul didactic I. Prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, reducerea normei didactice cu 2 ore pentru această categorie nu se mai aplică din cele 20 de ore de predare, ci din alte activități, ceea ce a dus, în fapt, la o creștere a normei de predare cu 4 ore.
Un proiect de lege care ar reveni la reducerea inițială a normei didactice pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime, începând cu anul școlar 2026-2027, a fost adoptat tacit de Camera Deputaților și se află în prezent la Senat, forul decizional, unde a primit deja aviz favorabil în Comisia pentru învățământ.
Autoritățile speră ca noua grilă de salarizare, coroborată cu eventuale clarificări legislative privind norma didactică, să aducă un plus de stabilitate și recunoaștere pentru profesorii cu experiență îndelungată la catedră.
Profesorii cu peste 25 de ani vechime ar putea primi cel puțin 2.000 de lei în plus la salariu din septembrie 2027, potrivit simulărilor pentru noua grilă de salarizare anunțate de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Potrivit declarațiilor ministrului Dragoș Pîslaru, noua grilă ar urma să fie aplicată de la 1 septembrie 2027, odată cu începerea noului an școlar. Simulările realizate de Ministerul Muncii arată o creștere de cel puțin 2.000 de lei la veniturile salariale ale acestei categorii de profesori. Da, Ministerul Muncii a anunțat pregătirea unui simulator de salarii, menit să ajute cadrele didactice să înțeleagă efectele noii grile asupra veniturilor lor.
Foto: Miljan Zivkovic /ShutterstockÎntrebări frecvente despre Salarii Profesori
1. Când ar urma să intre în vigoare noua grilă de salarizare pentru profesori?
2. Cu cât ar urma să crească salariile profesorilor cu peste 25 de ani vechime?
Există viitor și după violența domestică! Drumul spre vindecare pentru fetele și femeile vulnerabile
România pierde 1 din 6 tineri din sistem. Piața muncii achită nota de plată
După 25 de ani, terapia hormonală în menopauză este reevaluată: ce spun noile date
3. Va exista un instrument prin care profesorii să își calculeze noul salariu?
Tinerii români de 18 ani pot aplica pentru peste 1.700 de permise gratuite DiscoverEU
Doi frați din Brădeni nu au lipsit nicio zi de la școală, deși locuiesc într-o colibă
Alex Bologa a devenit campion mondial la para judo pentru a treia oară
Studenții au reducere de 90% la tren între domiciliu și facultate în anul universitar 2026-2027