ghid pentru o viaţă împlinită

Un articol pentru ca toate femeile care traiesc astfel de 'cosmaruri' sa se trezeasca...

Am ramas cu V caci nu stiam ce altceva sa fac...

Magda a trimis la adresa redactiei Garbo un articol in care ne-a impartasit povestea ei de viata, de dragoste si de singuratate... Este un articol despre o casnicie abuziva si despre puterea de a iesi din ea alegand un alt drum, un articol menit sa deschida ochii si altor femei care traiesc experiente similare...

Un articol pentru ca toate femeile care traiesc astfel de 'cosmaruri' sa se trezeasca...

Am ramas cu V caci nu stiam ce altceva sa fac...

Poate de vina a fost si educatia primita, aceea de a ramane fidela celui in bratele caruia m-am abandonat. Au urmat alte nopti, intuitia unei greseli, o despartire de cateva zile, asteptarea lui si mai tarziu inceputul singuratatii in doi. In adancul sufletului, simteam ca nu era cea mai buna optiune, dar am sperat ca poate ma insel si m-am resemnat cu gandul ca el ma va acompania pe drumul vietii. Odata cu trecerea timpului am invatat sa-l iubesc si sa-l accept asa cum este. Eu am fost cea care i-am spus sa ne casatorim pentru ca, pe vremea aceea, lumea era orbita de prejudecati si accepta greu o relatie nelegalizata. Nu mi s-a implinit visul fiecarei fete de a fi mireasa pentru ca nici de data aceasta parintii nu au fost de acord, dar nu i-am mai ascultat. Am facut o cununie civila doar cu cativa prieteni si una religioasa (doi ani mai tarziu) doar cu nasii.

Prima palma am primit-o in primul an de casnicie. A fost un soc, dar m-am gandit ca e doar o greseala, un accident...

abuz, violenta domestica, depresie

Foto: Photographee.eu / Shutterstock

Prima palma am primit-o in primul an de casnicie. A fost un soc, dar m-am gandit ca e doar o greseala, un accident. Din pacate au urmat si altele… Aveam doar 22 de ani. Tot atunci am fost numita sefa de sectie (cea mai tanara din istoria institutiei in care lucram), functie pe care am pastrat-o atat cat a durat casnicia mea si care m-a ajutat mult pe parcurs caci am reusit sa trec peste toate dedicandu-ma profesiei. In aceeasi perioada am facut si primul avort. Nu ma simteam pregatita sa fiu mama, si-n plus nu aveam o casa, o masa, nimic. Am crezut ca nu am ce sa-i ofer, am crezut ca fara toate acestea nu poti creste un copil.

Apoi m-am imbolnavit de o boala profesionala si-n aproape doua luni cat am stat internata nu a venit decat o singura data sa ma vada. Era prea ocupat cu distractiile… La cateva luni dupa ce m-am intors acasa, am ramas pentru a doua oara insarcinata. Din pacate, nici de data aceasta n-am putut pastra copilul pentru ca medicii nu mi-au dat voie. Tratamentul pe care-l luam ii putea cauza malformatii micutului. Nu aveam de unde sa stiu atunci ca voi plange nopti la rand, rugandu-ma la Dumnezeu sa-mi mai dea o sansa. N-am mai ramas insarcinata... Am facut tratamente, fara nici un rezultat. El a refuzat constant sa se supuna vreunui control, si-n plus, relatia noastra intima a fost atat de rece de-a lungul timpului incat la un moment dat a ajuns inexistenta.

Am incercat sa-i ofer dragostea mea si sa fim o familie...

Am fost batuta, umilita, dispretuita si mai ales singura, nopti si zile in sir. De ce? Nici astazi nu gasesc o explicatie. Stiu ca nu sunt femeia perfecta, dar mai stiu ca m-am straduit sa fiu corecta fata de el si fata de mine insami, ca am incercat sa-i ofer dragostea mea si sa fim o familie. Pana si din punct de vedere material, pe toate le-am facut singura si uneori cu ajutorul mamei pentru ca el a avut perioade lungi in care nu a lucrat (nu se putea adapta).

Citeste si:

In ultimul timp traiam intr-o teama aproape permanenta. Ma cuprindea panica ori de cate ori intarzia in oras caci stiam ca va veni baut si atunci, orice as fi facut, orice as fi spus, nu era bine… Trebuia sa fiu pedepsita. Invatasem sa accept loviturile fara sa mai reactionez in vreun fel, fara sa plang, fara sa tip, fara sa ma apar de parca as fi fost un zid de piatra. Uitasem sa mai zambesc. Traiam intr-o crispare continua si ma refugiam tot mai mult in munca. O vreme, asta a fost singura mea multumire, dar apoi n-a mai fost de ajuns.

Asa s-au scurs 15 ani si-n tot acest timp n-am spus nimic nimanui, nu m-am plans nimanui, iar tacerea asta prelungita m-a adus la un prag de depresie. Trei luni la rand, m-am tot trezit noptile plangand, fara sa mai pot adormi. Somnul meu era de cate 3-4 ore. Unul din doctorii cu care lucram m-a intrebat intr-o zi ce se intampla cu mine si fara sa ceara prea multe explicatii mi-a propus sa fac un tratament. Am acceptat constientizand ca nu mai pot continua astfel, ca e periculos si ca ma autodistrug.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>

Foto homepage: LaVika / Shutterstock

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un articol pentru ca toate femeile care traiesc astfel de 'cosmaruri' sa se trezeasca....


Discutii despre Un articol pentru ca toate femeile care traiesc astfel de 'cosmaruri' sa se trezeasca...

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Garbo incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

Iţi place să scrii?

Daca iti place sa scrii, trimite-ne pe adresa office@garbo.ro articolele tale.
Cele mai bune dintre ele vor fi publicate.