Chestiunea zilei..

"Cred c aveam vreo optsprezece ani cnd am citit pentru ntiai dat Cel mai iubit dintre pmnteni al lui Marin Preda. Cel mai tare nu m-a impresionat, ca pe majoritatea cititorilor de vrst adolescentin, fraza final: dac dragoste nu e, nimic nu e. Cufundat n adnci dileme teologale, citisem ceva din Biblie i din Sf. Apostol Pavel. Nu, altceva ma intrigase pe mine, ceva care ar fi trebuit s fi rezonat dintru nceput cu adncul fiinei mele(doar pe vremea aceea m ddeam mare specialist n filosofie!): era vorba de citatul acela din Platon: dac moartea ar fi sfritul a tot, atunci cei mai ctigai ar fi pctoii.....(citatul e al naibii de aproximativ, poate are trebui ca la viitorul recensmnt s m ncadrez i eu la pctoi!).
Trecut-au anii i primverile i-au lsat asupra mea un dulce aer libertin, cu miros rebel de cirei n floare iar toamnele m-au prsit plin de izul paradisiac al gutuilor prfuite.
i-a fost s fie acea trist sear de octombrie primvratec ca s primesc cu durere vestea morii soiei unui bun prieten, o fptur aa de minunat cum, poate, rar mi va fi dat s mai ntlnesc.
Nu-mi amintesc s fi plns vreodat, excepie fcnd oarece fapte din copilrie, cnd, umblnd aiurea prin smrcurile din Lunca Dunrii, i-am adus la disperare pe ai mei prini, de altfel panici vieuitori ai meleagurilor unde zaibrul se mpletete artistic cu prjoala de oaie jertfit n miez de toamn.
n momentul aflrii acelei tragice veti, ns, am plns...de parc aveam strnse n
mine toate durerile dacilor trimii la ntlnirea cu Zalmoxis n vrful unei sulie lungi,
laolalt cu suprema disperare de a nu gsi nimic dincolo.
Paii m purtar, deci, aproape fr de voie nspre acel orel dunrean ce mi-a servit deopotriv ca loc de iniiere timpurie ntr-ale vieii i ca loc de perpetu ntoarcere la origini totdeauna asumate i niciodat pe deplin nelese"
iasomia
Postat pe 6 Decembrie 2008 08:00
mda...vad ca nu-mi mai ia postarile,continuarea cu alta ocazie...

pana atunci.. o sa va spun ce am tot repetat de ani de zile pe net(deja ani?),invatati sa va bucurati de lucruri simple,omul poate fi fericit cu atat de putin...nu asteptati sa fie prea tarziu ca sa invatati "lectia iubirii"..

ce imi da mie dreptul sa dau sfaturi?

eu stiu?

poate pt ca sunt un om care stie cum este sa inveti din nou sa traiesti?....


ati vazut cum "ardea" Anca fiecare clipa?unii o considerau nebuna..nicidecum fratilor!

stia ca boala ei nu poate fi pacalita de mai multe ori,traia fiecare zi ca si cum ar fi fost ultima...

cam atat pt astazi...
iasomia
Postat pe 6 Decembrie 2008 08:21
si repet..acest topic nu are o tema anume,este un topic pt \"chestiuni ale zilei\" lucruri la care va ganditi si din diverse motive nu le puteti impartasi altcuiva...




sfarsit de saptamana reusit,sper ca mosu\' a fost darnic cu voi...
iasomia
Postat pe 6 Decembrie 2008 08:29
a! cel care a scris"omagiu vietii" se numeste daniel pele,pt cine vrea sa citeasca continuarea..mie garbo nu mi-a mai luat copypaste-ul..

sa fiti iubiti...

si eu la fel...
iasomia
Postat pe 6 Decembrie 2008 08:39
dap...exista un echilibru in toate....


hai ca baturam si danemarca,ia uite ce echipe am batut pana acum,ia sa bag eu la chestiunea zilei acilea, la mine:

1 ungaria
2.franta
3 danemarca


romania merge mai departe



la handbal...of course....
iasomia
Postat pe 7 Decembrie 2008 22:48
mai,mai...da' nimeni nu are nicio chestiune,ia sa scriu tot eu..ca sunt bantuita..

stolojan prim-ministru..ma rog...


am sperat pana in ultimul moment ca baselu o sa se impotriveasca aliantei cu psd-ul,sunt cam tampitica...
iasomia
Postat pe 10 Decembrie 2008 16:04
nu esti iasomico, probabil ca te-ai uitat prea mult la mircica!!!
si el e naiv

de stolojan, ce sa mai zic...

zambila
Postat pe 11 Decembrie 2008 15:40
zambila,mami..

nu vezi ce timpuri traim?


ma distreaza ca au inceput liberalii (unii), sa faca gat ca nu intra la guvernare,he,he...se intra in migratie..ce daca nu este primavara? nici macar toamna.... stii vorba aia:"pleaca ai nostri,vin ai nostri si noi ne uitam ca..." numa' ca prostii nu o sa mai mearga la vot,suntem plictisiti,pana si scarba ne-a trecut....:))


animaleeee..sunt....

animale politice nu le zic,pt ca din pacate nu avem decat unu'..

baselu...

asta e...
iasomia
Postat pe 11 Decembrie 2008 16:55
astazi o sa-l vedem la "10 pentru Romania"-realitatea tv, pe rudolph giuliani,sa va uitati ...ca sa vedeti ce inseamana rasa,clasa...ehhh..

mi-l aduc aminte in timpul evenimentelor din 11 septembrie,era tot numa' suflet...si putere..ce om fratilor! ce om!

apropos ....cand au inceput televiziunile sa transmita live ce se intampla in state..minute bune am fost socata..ma gandeam..ce draq nene? iar fac astia o facatura de proportii..ca aselenizarea,(eu nu cred ca americanii au fost pe luna,cred ca este un fake)

mintea mea refuza sa priceapa ca asa o grozavie se poate intampla!

din pacate si in acest caz gasim voci care sustin ca americanii si-au facut-o singuri,mda...suntem prea mici ca sa stim noi ce si cum,totul este posibil in lumea asta in care traim,o lume nebuna,nebuna,nebuna...

a! "10 pt romania.".alta aberatie ,dar o aberatie necesara, oglindeste perfect nivelul de cultura al romanilor,realitatea nu pica bine...

valori de prima mana devansate de nonvalori...

ehhh..lasa ca ne facem noi mari....
iasomia
Postat pe 12 Decembrie 2008 09:19
mai, sa stii ca pana acum nu m-am uitat la nicio emisiune, dar daca vine dom' primar am sa ma uit!!
nu ca ai lor ar fi mai brezi, dar macar pastreaza niste aparente!!
zambila
Postat pe 12 Decembrie 2008 10:23
zambilica-floricica,


astazi la 21,30 o sa apara pe realitatea,abia astept sa-l vad..poate unde sunt "obosita" de ce se intampla pe scena noastra politica...

vreau o gura de aer proaspat...

hai sa pup,ca sunt mamoasa astazi....


iasomia
Postat pe 14 Decembrie 2008 15:33
ia sa bag un cantecel...



\"A mai trecut un an prin noi
A fost si soare, au fost si ploi,
Dar important este c-ai stat cu mine.

Pastrez atatea amintiri,
Eram frumosi ca doi copii,
Mi-e tare dor de zilele senine! \"


la,la,la....
iasomia
Postat pe 18 Decembrie 2008 09:01


chestiuni nimicitoare sau ma bine zis,naucitoare is acilea.


stolo,baselu...nu conteaza,tot a triplat taxa auto

ma intreb,sa plec in australia sau....

nu stiu ce mi-a casunat cu partea aia a lumii,da' cred ca vreau sa ma departezzzzzz,acolo la cangurus om putea trai fara aberatiuni tip"care este"

sa ma apuc sa vand ,(citez pe unul din marii clasici in viata)"almanahe"
nicoll
Postat pe 18 Decembrie 2008 10:29
nicoll,

dap...imi spunea cineva ca trebuie sa dea 3ooo de euro taxa,in conditiile in care masina a costat mai putin...


si eu am in perioada asta o stareeee,as pleca in lumea larga...ma cheama rude,ma cheama prieteni..si mie mi-e leneeee,batranetea,comoditatea,teama de necunoscut...vorba cantecului:

"I:
Nu am paine in casa
Mustele-s pe masa
Foamea ma apasa
Rau de tot
Dar mi-e o lene (lene)
Mi-e o lene de ma doare.

II:
Vreau sa am de toate
Si sa plec In State
Ca sa dau pe spate mii de beri
Am si chemare (chemare)
Dar mi-e lene de ma doare."

la,la,la...astazi sunt in voce,cant de cand m-am sculat....

asa fac cand sunt tristuta,cred ca am d-aia bipolara...cum se vaita o fatuca pe aici...
iasomia
Postat pe 18 Decembrie 2008 10:50
uite iasomico paradoxu' prostiei sau principiilor am lasat masinuta mea lu' fostu',de fapt mi-a oprit-o,o dragutica de masina,care nu costa decat vreo suta si vreo cinci zeci de mii de eurosi,si mi-a dat vechea masina,un rover 75,care s-a stricat motorul,intr-un timp record,5ani si e pe butuci la service,apoi,ies eu frumusel si cumpar una din germania,ca sa ma tarasc si yo cum pot,si ma pocneste taxa asta in crestet....
pana cand ma urmareste ghinionul,a?


ca d'aia zic,mai bine ma car draq d'aci,imi vine s-o iau la sanatoasa,m-as imbata daca as avea cu cine,asa de dimineata
dar mai bine ma apuc de cantat,poate-mi trece setea,foamea...dorul de duca...
nicoll
Postat pe 18 Decembrie 2008 11:01
mami,


sunt ani buni de cand nu am pus alcool in gura,in fiecare an zic.anu' asta de revelion ma fac duda,dar te miri ce fac, si nu-mi mai arde...


ehhhh...daca ar fi sa-mi fie ca in prima parte a troscanelii, cand te simti:frumoasa,desteapta,sanatoasa,invingatoare..as zice sa-mi dai si mie ceva de baut sa ma cherchelesc,dar cand stiu ce greu e a doua zi ,prefer sa beau apa plata...
iasomia
Postat pe 18 Decembrie 2008 12:18
ehhhh...in sfarsit o raza de lumina,"baietii mei" preferati:Toader Paleologu(pdl) si Cristian Diaconescu(psd) au fost coptati in noul cabinet...sunt sigura ca trec amandoi de parlament...


in rest...balamuc...ma abtin ,ca incep iar sa fie citite toate site-urile, si sa nu-i facem necazuri lu' garbo al nost'.....
iasomia
Postat pe 18 Decembrie 2008 20:49
Mai fetelor, hai ca-i bine, avem si noi fetele noastre ministru!!!
Cred ca o sa ne "brenduiasca" doamna Udrea la turism de numa'
zambila
Postat pe 19 Decembrie 2008 09:38
unde pui ca roberta anastase este propusa pt sefia c.d.


aici este meritul lui baselu ,care se tine de cuvant si promoveaza femeia,problema este ca avand atatia ura pe el,o sa lovesca in ele fara mila,dar sunt deja obisnuite...


m-a ...calcat pe batatura cu propunerea lui elena u. la turism,dar este soldatul lui credincios ce draq sa faci...

iasomia
Postat pe 19 Decembrie 2008 10:11
cu pasi grabiti se apropie o perioada in care cu totii o sa fim acolo unde-i sade bine omului.. in familie cu cei dragi..

dar pt ca si aici petrecem clipe din viata,imi permit sa va pun o mica urare (am primit-o la randul meu si promit sa tin cont de ea...)


Reteta pentru un an bun Se iau 12 luni si se curata foarte bine de amaraciune,mandrie, ura, invidie, frica, irascibilitate si stres. Se imparte fiecare luna in 28-31 zile, dupa caz,astfel ca proviziile sa ajunga exact 1 an! Fiecare zi se prepara separat: 1 parte munca, 1 parte liniste, 1 parte umor. Se mai adauga 3 linguri optimism, 1 lingurita toleranta, un praf de bun simt si o picatura de speranta! Peste aluatul astfel obtinut se toarna apoi dragoste din belsug Preparatul gata facut se aseaza pe farfurie si se impodobeste cu frunzulite de curaj si incredere in sine. Se serveste zilnic, cu bucurie, alaturi de ceasca de cafea din fiecare dimineata! Prezenta reteta nu se compenseaza, ea este gratuita si se transmite liber de la om la om, insotita de urarea: Un An Nou darnic si bun, Sanatate Deplina, Fericire Maxima si Abundenta Absoluta!

Craciun fericit si La multi ani!

sanatate cat de multa!


sa iubiti.. si sa fiti iubiti!

iasomia
Postat pe 19 Decembrie 2008 10:25
multumim pt urari iasomio!!!

sti, ma gandeam acum, la anu termin masteru, ma apuc apoi de doctorat, si, cine stie, peste cativa ani ma pune si pe mine baselu ministru!!! ce ziceti?? eu zic ca e buna reteta

noi sa fim sanatosi!!

va zic si eu Sarbatori fericite!!! alaturi de cei dragi
sa ne auzim cu bine la anul care vine!! si sa speram ca o sa fie unul mai bun pentru toti!
zambila
Postat pe 19 Decembrie 2008 10:34
mie mi-e cam frica de anu' viitor,dar sunt o luptatoare ce basca mea!....


ehee,he,he...asta asa ca sa nu ma dezmint....


http://www.youtube.com/watch?v=dcLMH8pwusw


La multi ani,dragii mei...

zambila...:)


tot binele din lume ,bafta!...

iasomia
Postat pe 19 Decembrie 2008 10:46
Aho, aho, aho, aho,
Iasomia de pe garbo,
Sa-mi dai basca inapoi,
Altfel te blestem de ploi,
Cu raceli si guturai,
Mamaliga si malai,
Cu potcoave si arginti
Ca sa nu te mai dezminti.
La urechi cu clopotei,
Si mai manati mai flacai..,

Ioana007
Postat pe 19 Decembrie 2008 15:39
hmm Ionico!

asa graiesti?tu deloc nu ma iubesti?
ma blestemi sa zac in pat
sa racesc?

asta n-o fac!!!
si vrei basca-mi fermecata?
nu ti-o dau..mai!

ni-cio-da-ta!!!

eu la anu' care vine
iti doresc sa-ti fie bine!
sa ai multa sanatate
dragoste,belsug..de toate!

iar acum ,lasa-ma Ioana
ca am treaba..mai codana

gospodina cum se stie de Craciun
e cam zurlie!

face :toba ,cozonaci
sarmale,lebar,carnati!
spor la treaba iti doresc
colo jos ma iscalesc

iasomia

La multi ani ! inca odata
sa-aveti masa-mbelsugata
si la anu' care vine

sa iubiti!!
dar tot pe mine...

si-aveti grija la banuti
sa nu cheltuiti prea multi!
aho!aho! de urat v-as mai ura

dar am treaba multa!
pa!
iasomia
Postat pe 20 Decembrie 2008 08:40
iasomia, daca o sa dau c/p uretului tau, pot sa scriu acolo iasomica gospodica ?
sa nu patesc si eu alte cele . stii tu
si_totusi
Postat pe 20 Decembrie 2008 08:50
ehhh..totusico,

tare mi-e ca am avut dreptate si postarile de protest au fost un fake,stii tu ..

ia sa bag eu o postare la cafeluta.

anu' asta pt prima oara am hotarat sa nu cumpar brad,sunt eco..draga...

in fiecare an ma uitam la bietul pom cum moare sub ochii mei,iar cand "il strangeam" si il scoteam pe usa, de fiecare data ii multumeam si dadeam un pic de apa la soricei,pai si atunci?
cand totul este atat de simplu,de ce sa mai fac ceva care imi produce discomfort?
am crezut ca sunt eu labila pshihc de am in mine atata parere de rau dupa un pomisor,dar am vorbit cu niste rude d-ale mele si m-am lamurit,nu sunt singura,mai exista specimene ca mine in tara asta...
o sa-mi zici ca nu ne putem lipsi de mirosul de cetina de sarbatori,ba uite ca eu pot!ma duc la padurice si bag acolo nasu' intr-o crenguta...

cred ca din cauza asta imi tot aleg eu nickuri care bat spre natura,nume de pomi,nume de flori...mi-e mila,mi-e mila tare!
vorbeam cu o verisoara care sta practic in creierul muntilor,are brazi si in vale si in deal,dar si-a luat brad de plastic..

yessss!

acu' fug la treaba, ca ma prinzi p-acilea si nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa fie"la degetelele" tale...

astazi eu,maine tu,poimaine voi!

ce bine ar fi sa renuntam la obiceiul de a defrisa bietele conifere!
totusico! sa nu dai tare!...



m-a distrat teribil un pensionar,l-au dat la stiri:

reporteru':cumparati carne de porc?nu va este frica de dioxina?daca este carnea infestata?

el:la varsta mea nu mai conteaza! am inteles ca nu se moare imediat!

hatru asa....

siiiii...iubiti-va mult!....daca este cald in sufletel trecem mai usor peste toate...
iasomia
Postat pe 22 Decembrie 2008 08:32
eu n-am mai cumparat brad de cativa ani....parca nici nu mai imi place sa-l impodobesc, ca sa nu mai zic ca il tineam acolo pe balcon pana se hotara cineva sa-l ia sa-l arunce....deeci, mai bine lipsa!
anum asta am zis ca o sa luam unul in ghiveci, un bradut argintiu, si o sa-l plantam in gradina dupa sarbatori...si uite asa am impacat si capra si varza!!

va pup fetelor!!!

Sarbatori fericite!!
zambila
Postat pe 22 Decembrie 2008 10:33
zambilica-floricica...:)

baga dragoste... cum te-am invatat..



http://www.youtube.com/watch?v=6yC5Lq9CsiM&feature=related


ne vedem la anu'....

la vita e bella....
iasomia
Postat pe 23 Decembrie 2008 10:15
chestiunea zilei


La multi ani,frate Vanghele....

si inca una...ce circ fac ziaristii astia cu gazele,ehe,he,he...si euro creste,creste...da' romanu' e ocupat cu scandalul...


mai am niste chestii care ma deranjeaza,dar le scriu alta data,astazi este sarbatoare.

La multi ani, Ionicilor!
iasomia
Postat pe 7 Ianuarie 2009 13:24
La multi ani si tie surioara.Iti multumesc pentru urare, si sa dea Dumnezeu sa nu te schimbi niciodata.Apropo, tu unde iti ascuti limba?
Ioana007
Postat pe 7 Ianuarie 2009 15:39

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
buna 32 De la: oana4me 14 Iulie 2010 11:50
Foaia de pe stalp ( varianta moderna a gazetei de perete) 164 De la: garbo_405939 23 Septembrie 2014 12:29
plan de cont : soc.com. de asigurari 1 De la: garbo158824 28 Decembrie 2010 23:16
"Primul sarut" Povestea mea... 10 De la: dor72 11 Aprilie 2011 13:52
Cum scap de albine 5 De la: Ciresica 21 August 2011 08:14
Setari Cookie-uri