mame singure

propun acest subiect . in ideea ca putem impartasi experiente din viata mamelor singure , modalitati de a depasi probleme financiare , sfaturi utile si de ce nu proiectii
de viitor in ceea ce priveste o noua viata de famile
incercam?
lilus
Postat pe 26 August 2012 10:44
interesant... ! pe mine sa nu contezi totusi, ca inca nu sunt mama singura... ! dar... cred ca o mama nu e singura... are cel putin un copil, nu ?

succes... !
barboneli
Postat pe 26 August 2012 11:08
.. asa e !
dar stii asta e expresia...mai bine decat divortata sau mai stiu ce alte ...
Chiar daca nu te regasesti sunt sigura ca ai idei si niciodata nu strica si
interventia celor de pe alte baricade
multumesc pentru apreciere!
lilus
Postat pe 26 August 2012 11:29

De la: lilus, la data 2012-08-26 11:29:36.. asa e !
dar stii asta e expresia...mai bine decat divortata sau mai stiu ce alte ...
Chiar daca nu te regasesti sunt sigura ca ai idei si niciodata nu strica si
interventia celor de pe alte baricade
multumesc pentru apreciere!
lilus
Postat pe 26 August 2012 11:31
crede-ma ca as fece-o... daca as stii ! si asta nu din cauza ca nu sunt mama singura... ci pentru ca nu exista o formula anume. foarte multe mamae singure, indiferent din ce motiv, si-au refacut o noua familie... dar asta depinde de asa multe chestii... ca nu se pot da ca exemple ! poate exista la voi, ca si la noi... forumuri speciale cu persoane in cauza. acolo este intradevar o pepiniera de idei... pentru ca mamele singure intalnesc si cunosc si persoane care au rezolvat sau nu problema... ! nu ma refer la anunturi in ziare unde sa se scrie: "mama singura vreau sa-mi refac viata si familia"... ! dar sigur trebuie sa aiba un mediu in care sa cunoasca mereu alte persoane. si din filme am invatat asta. deci se poate.... !
barboneli
Postat pe 26 August 2012 12:26
sunt convinsa ca ai face o daca ai stii ,
cat despre pepiniera de idei am ceva de adaugat
multi nu si irosesc timpul dand informatii daca subiectul nu i sensibilizeaza catusi de putin
cand zic informatii ma refer la ceva de genul
copiii din familii monoparentale sunt invitati la un curs de acceptare ..sau
mame , tati singuri fac front comun in cutare strategie

de ce nu ar fii si pe la noi diverse activitati de acest gen , ong uri care sa se ocupe de asa ceva
si nu de salvarea nustiu carei specii de insecte care au si ele un rol dar parca ..
toti copiii au nevoie de suport indiferent daca acasa au numai mama, tata sau ambii parinti
din pacate aceste site uri sunt pline de diete , frumusete ,cumparaturi si mai putin de lucruri concrete care sa ajute la dezvoltarea unei societati sanatoase
cat despre mame singure aceastea nu au nevoie nu numai de consiliere psihologica(multe nici nu au nevoie) ci de programe , grupuri si intruniri si astfel viata lor si al copiilor lor ar fi imbogatita cu informatii pe care daca nu le ai te zbati cat pentru doi
lilus
Postat pe 26 August 2012 13:06
si tu ai dreptate....
barboneli
Postat pe 26 August 2012 13:44
ca sa fiu sincera... cred ca notiunea mea de normalitate difera putin de a ta, la cum ai pus problema. Mi se pare la fel de firesc sa iti cresti sigura copilul cum e de firesc sa ti-l cresti impreuna cu tat-su, sau sa n-ai copil - si sa ai sau sa n-ai un partener....
Sint optiuni egale ca valoare a "normalitatii" deci nu vad nevoia unui grup de suport pentru depasirea "impasului". Care impas?! E o alegere... asa cum preferi sa ai o masina albastra nu una alba, preferi si sa iti cresti copilul impreuna cu fericitul tata sau nu. Poti sa ai n motive si pro si contra - tot o alegere e , pina la urma.

Cum depasesti pb financiare - la fel de bine cum le depasesti si fara un copil. Cauti un job in care sa castigi suficient.
Proiectii de viitor - eu personal ma simt foarte bine la ora actuala si n-am ce sa proiectez. Nu vreau sa ma mai marit - merci, nici prima oara n-am prea vrut, acu' e bifata la facute, nu vad la ce mi-ar folosi. Nu ma simt mai "in rindul lumii" maritata, iar in rest am cam tot ce imi trebuie, deci....
quasaria
Postat pe 26 August 2012 14:45
nu te contrazic in nimic in ceea ce ai scris
poate e doar un moment al meu in care doresc sa port conversatii pe tema asta ,
sa cunosc atitudini , sa ies un pic din cercul meu ...sa transform impasul in ceva constructiv
(impas sa zicem ca i prea mult) sa fac cunostinte noi
cat despre proiectii , nimic nu i imposibil dar nu este un must have sa refacem ceva ce am incercat sa avem si nu a functionat
si eu m- am baricadat in sensul asta si cred ca nu e tocmai ok privind realitatea din jur
printre prieteni si rude , cunostinte si altii ,mai si functioneaza


lilus
Postat pe 26 August 2012 19:32
fiecare face cum vrea.. sau mai bine zis dupa cum simte... ! nu e nici o crima sa vrea cineva sa-si, refaca, daca nu familia macar cu cineva care i se potriveste... sunt multe cazuri din astea, sau sa ramana singura.... cu copilul ! unii se adapteaza asa, altii nu. dar asta nu vine la comanda... asa ca totul e legat de noroc... ! stii si tu ca sunt multe familii fericite care s-au unit, ea cu cpilul ei si el cu copilul lui.... si mie mi se pare mai normal asa. e greu sa fi singur... dar nu imposibil. eu cred ca n-as putea. asa ca tu nu te descuraja... cin stie ce o sa fie in viitor, apropiat sau indepartat. iar discutile sunt o chestie foarte buna... te ajuta la stare.... !!!! mult succes... !!!
barboneli
Postat pe 26 August 2012 20:01
eu nu "m-am baricadat", n-as fi avut de ce.
In ce priveste statutul de mama singura: sincer vorbind, mie mi se pare ca sint o gramada de avantaje la care n-am de gind sa renunt. in primul rind, imi cresc copilul fix cum vreau si sint singurul factor decizional in ce o priveste. Nu imi spune nimeni ca e prea rasfatata, sau de ce i-am cumparat a zecea pereche de caluti albastri fosforescenti saptamina asta. Pt ca asa am vrut noi doua! Punct.
quasaria
Postat pe 27 August 2012 11:15
Si mie imi place statutul de mama singura si il am de de vreo 8 ani ,timp in care cu siguranta am incercat si alte relatii ....pentru ca na,imi place si statutul de 'indragostita'' .. atunci cand merge totul bine si ok ,incepi iar si parca ti'ai dori o familie ,cand lucrurile insa incep sa scartie ,te intrebi '' ce naiba mi'a trebuit iar belea pe capul meu cand sunt atat de bine si fericita singura cu copilul meu care imi ofera dragoste neconditionata si ma face sa ma simt cel mai special om din lume in fiecare zi ?''
si totusi eu am momente de genu : mi'ar placea sa am o famile ,pentru ca nu am avut'o pana acum sau ''la naiba cu barbatii,mi'e foarte bine asa'' asa ca ,e cum rasare soarele la mine
flordavis
Postat pe 27 August 2012 12:29
Si eu am fost mama singura timp de 5 ani de zile...imi era bine...cum zicea o utilizatoarea...i am cumparat a zeacea papusa sapt asta fix ca asa am avut chef amandoua...ea zicea ceva de caluti,dar nu conteaza asta;pana intr o zi...cand ,a aparut un anume El,cu bune si cu rele,ca orice om...dar un El de care fetita mea s a indragostit...era tati si gata.Am renuntat la tot in tara,eu fiind educatoare,a trebuit sa termin anul scolar,apoi mi am luat fetita in brate si am venit la El...Toate astea dupa mai bine de 1 an si jum in care a venit de 2 ori in tara sa ne vada,trimitand sistematic cadouri si bani...desi nu i am cerut niciodata,pentru a ne vedea fericite. Am ajuns aici,de aproape 3 ani de zile,acum 1 an si jum am facut nunta ,tot aici...departe de casa si de gura lumii,ne am adus doar mamele,avem un baietel ce astazi implineste11 luni si suntem fericiti.Cum am mai spus si mama singura imi era bine...dar cu familia pe care o am acum ne e de mii de ori mai bine tutror.
Decizii intelepte ,mamelor!!!
daviddoinita
Postat pe 27 August 2012 15:05
Da,sa zicem ca fiecare isi alege ceea ce il satisface cel mai bine 'emotional' sau mai bine zis implineste sufleteste si ca om ..
Stautul de 'mama singura' e o alegere -azi il ai,maine poti sa renunti la el.la fel si statutul . de iubita si sotie -azi il ai,maine nu ,dar cu siguranta cel de mama il vei avea intotdeauna .. orice alegere ai face
flordavis
Postat pe 27 August 2012 15:30
Draga doinita

a fost noroc curat la tine. am fost intr-o situatie similara, doar ca la mine venea mai des sa ne vada, ne-am casatorit in tara, si intr-un an am ajuns sa fiu dezamagita de tot. mintise mult, a stiut sa apara ca si barbatul ideal in fata tuturor, alor mei, apoi s-a impiedicat de fiecare problema si ne-a tinut pe dumuri - tara- strainatate ptr ca nu se hotara cum e mai bine sa faca. Eu am decis sa termin. copilul meu avea nevoie de stabilitate si siguranta. si eu la fel. finalul a fost ...sa zicem demonstrativ. am intuit bine, si am facut f bine...iesirile de final au fost shocante pentru mine.

deci..asa cum am mai spus...ma bucur nespus ca ai avut noroc. eu n-am avut. dar ma bucur ca am scapat din relatia asta care a insemnat mai mult teroare psihica in ultima vreme...acum sunt linistita, iar baiatul meu imi ofera cele mai frumoase momente din viata!

va pup
garbo1809
Postat pe 27 August 2012 15:31
asta e o boala care se ia am impresia ,mama mea a fost mama singura pt ca tata era alcoolic si agresiv.Slava Domnului ca a ales sa fie asa !Acum sunt si eu eu mama singura pt fetele mele.Pentru ca tatal lor era violent la modul verbal ,gelos si cu un vocabular mizerabil.Am impresia cateodata ca asta e felul in care am fost crescuta -sa nu accept jignirile nejustificate si de aceea am ales sa-mi cresc singura copiii,dar cate femei nu traiesc asa,femei care au totusi partener de vacanta si de sarbatori.O ducem bine totusi pt ca reusesc sa castig cat sa nu depind de nimeni dar singuratatea e o povara mai ales la evenimente cand trebuie sa ma duc singura.Niste grupuri de socializare ar fi bune ca poate as gasi un barbat singur cu care sa ma duc la o nunta de ex. si i-as intoarce favoarea daca ar fi cazul.Trebuie sa fie multi in situatii ingrate ca asta.
garbo072486
Postat pe 2 Septembrie 2012 21:21
Subiectul e destul de delicat deoarece din nefericire exista si persoane care nu au ales sa fie mame singure din proprie vointa ci sa decida Dumnezeu ca trebuie sa le incerce taria luand de langa ele sotul si implicit tatal copilului lor. Din aceasta postura pot spune ca e greu. Nu sa fii mama singura ci sa incerci sa te obisnuiesti cu ideea ca asa a trebuit, din nu stiu ce motiv sau plan, sa se intample. Sa fii si mama si tata totodata, pentru ca micuta era obisnuita sa aiba ambii parinti, sa vezi cum se uita la alti copii care ies in parc de mana cu ambii parinti asa cum pana nu de mult facea si ea.Sa auzi copilul spunand ca TATI facea asa, TATI spunea asa, cand ne pregateam masa sa puna din obisnuita trei tacamuri la masa, si multe altele. Asta dupa parerea mea e cel mai greu pentru ca nu mai ai timp sa iti simti durerea ta ci o simti in primul rand pe cea a copilului. S fii mama singura este o alegere si fiecare trebuie sa o faca in urma experientelopr traite. Nu e un capat de lume, e dret, dar tot asa de drept e ca e destul de greu si la fel de adevarat este ca e nevoie de suport emotional. E bine sa ai cu cine sa vorbesti, nu neaparat pentru un sfat ci pentru descarcarea poverii sufletesti. Si in final pot spune ca la un moment dat trebuie si mama sa gaseasca un suflet care sa ii fie alaturi deoarece copii cresc si isi vad de viata lor iar singuratatea e o povara destul de grea. Mult noroc si putere mamelor singure!
roxana3377
Postat pe 10 Septembrie 2012 10:08
roxana, in prima parte ai dreptate: cind nu e o alegere a ta ti se pare nedrept. De fapt, oricum ti se pare nedrept. Si cind e alegerea ta ti se pare nedrept modul in care s-a purtat cu tine si, in general, toata povestea.
In rest, daca treci peste faptul ca viata nu e dreapta si ca nu primim ce meritam, aia cu "suportul" e subiectiva... Eu una n-am nici o treaba sau nevoie de suport afectiv cind vin de la job pulbere de nervi si stress. M-as ascunde si in congelator, numai sa fiu lasata in pace. Si, in general, n-am nici o treaba nici sa ma duc la petreceri neinsotita de masculul oficial. Imi iau plodul si ma duc si radem toate prajiturile si tzopaim pe mese. Decadent, nu?
quasaria
Postat pe 10 Septembrie 2012 12:33
Q, tu , din fericire, fiind o personalitate fff puternica, ti-ai permis (impus) sa ascunzi nevoile emotionale, care defuleaza in "rasul prajiturilor si dansatul pe mese"
nu e decadent, e forma ta de raspuns, la nivel adaptativ....
nu toata lumea este in stare sa gaseasca raspuns la situatiile problematice...sau nu raspunsurile necesare unei reveniri, unei continuari a vietii fara partener, in conditii de asa zisa normalitate....
dor72_
Postat pe 10 Septembrie 2012 15:16
nu cred ca "le ascund" eu ci ca nu sintem trasi la xerox... nu avem toti aceleasi standarde, idealuri, dorinte sau nevoi. Uneori e greu sa crezi ca da, poate ca altii se simt perfect in situatii care tie ti s-ar parea inconfortabile: sau invers. E ca vorbitul in public: unii detesta, altii adora sa fie centrul atentiei...
Eu de ex. sint mai mult competitiva decit "colaborativa" drept urmare n-am inteles niciodata femei care altfel sint stralucitoare si isi rezuma viata la a fi anexa vreunui Ghitza. A se invirti pe linga el, pe linga casa lui, si a face din ala centrul universului. Si atit. Mie asta mi s-ar parea arest la domiciliu, ca sa nu mai vb. ca as muri de plictiseala....
Oricit ai iubi o alta persoana, viata nu se rezuma la el. Nu asta e tot... Dar "normalitatile" difera. Chiar si "asa zisele normalitati" difera.
quasaria
Postat pe 10 Septembrie 2012 20:34
lilas, subiectul e vast,dar mi se pare ca l-ai abordat gresit.
Am fost mama singura 8 ani de zile .Sunt de acord cu tine ca ..."toti copiii au nevoie de suport indiferent daca acasa au numai mama, tata sau ambii parinti
din pacate aceste site uri sunt pline de diete , frumusete ,cumparaturi si mai putin de lucruri concrete care sa ajute la dezvoltarea unei societati sanatoase
cat despre mame singure aceastea nu au nevoie nu numai de consiliere psihologica(multe nici nu au nevoie) ci de programe , grupuri si intruniri si astfel viata lor si al copiilor lor ar fi imbogatita cu informatii pe care daca nu le ai te zbati cat pentru doi"
Dar nici experientele altora,nici modalitatile lor de aface un ban in plus pt copil,nici proiectiile altora de viitor nu ne aduc o rezolvare imediata a problemelor noastre.
De ex,ceeace Quasariei sau lui flordavis i se pare un avantaj-faptul ca iau decizii singure referitoare la copii lor,roxanei sau doinitei li se par greutati pe care le-ar trece mai usor impreuna cu cineva.Depinde de cum suntem construiti.
Nu poate veni nimeni cu solutii prefabricate pentru vietile,situatiile NOASTRE.

Cred ca ceeace ai fi vrut tu sa atingi in acesta discutie se referea la modalitati de a rezolva probleme ZILNICE ,de pas cu pas, referitoare la vietile si deciziile noastre de mame singure.

Altfel,experiente din viata mea de mama legate de faptul ca baietelul meu era sclifosit la mancare la ce te-ar putea ajuta pe tine ,care ai un copil mancacios?Sau,alt ex ,mai profund: fetita Quasariei este dezinvolta, Q nu ar putea sa-mi dea un sfat valabil pentru baietelul meu sensibil care sufera ca tatal lui nu se ridica la standardele dorite de el.Nu ca nu ar fi capabila sa judece situatia, dar nu a fost niciodata in "papucii''mei. Mi-a dat candva un sfat, bine gandit,dar dintr-un punct de vedere general-sau mai degraba dupa felul ei de a vedea lucrurile.. Am aplicat ceeace m-a sfatuit, dar in coordonatele copilului meu.A fost binevenit.
Dar acolo mai este ceva de facut in plus.Nici Quasaria nu detine adevarul,nici chiar eu,mama lui.
Acolo e nevoie de un profesionist.De un psiholog.

Despre joburi si situatii financiare --ce legatura are faptul ca XXX isi imbogateste veniturile dupa servici cu croseta sau o meditatie,si la ce mi-ar folosi ideea ei,daca eu nu stiu sa crosetez sau sa fac matematica?

Iar in privinta proiectelor emotionale de viitor,ai vazut,fiecare isi doreste pentru sine altceva...

Cred ca atunci cand ai spus MAME SINGURE nu te-ai referit la FEMEI singure...Numitorul ,singurul nostru numitor comun sunt copiii nostri.
Cum facem sa ii educam ca si cand n-ar fi nevoie de ei, de barbatii aceia cu care i-am procreat?Cum facem sa le oferim tot ceeace le-am dorit cand i-am conceput?Cum descalcim maruntele si marile lor probleme ?

Cred ca este de mai bun augur sa pui problema in felul urmator:
"Fete dragi, fetita mea isi roade unghiile.Nu a inceput decat de cand a intrat la gradi si colega ei i-a spus "'tati al meu e domnul acela.Al tau?".Nu stiu cum sa abordez problema.V-ati lovit de situatia asta?'"
Sau : 'Da-ti-mi o relatie pentru un job in plus,sunt contabila."
Sau: "Dragele mele,m-am incurcat cu unu care ma place pe mine, dar nu are rabdare cu aia mica.E amabil un timp,doi timpi, dar se plictiseste.Vreau un sfat sa-l dau pe brazda."etc.etc

Avem nevoie unii de experienta altora.Suntem femei adulte,unele mature, am invatat sa-i ascultam pe altii-macar atat am invatat dupa esecuri,sa fim atente la experientele altora,sa nu mai dam singure cu capul de pragul de sus.
SA INVATAM SA PUNEM INTREBARI .
Si sa avem dragostea si disponibilitatea de a ne raspunde unii altora.
Sunt aici pentru tine ,lilas,pentru intrebari la obiect.
Si permite-mi sa te intreb si eu cand am nevoie de tine.
E bine sa ai prieteni. Sau cum spun altii -grup de spijin.

garbo_5053
Postat pe 11 Septembrie 2012 16:03
Cateva idei...

Mai degraba nefiresc decat firesc statutul de mama singura. Copilul "se face" in doi deci responsabilitatea e a amandurora. Apoi, orice fiinta umana ca sa creasca bine are nevoie de mama si de tata.

Evident ca acolo unde parintii emana nemultumire, nefericire, violenta...negativ, mai bine e ca mama sa-si creasca copiii singura dar in colaborare, comunicare, intr-ajutorare cu tatal. Se despart sotii dar nu parintii de copii.

De cele mai multe ori despartirea sotilor ii afecteaza pe copii. Multi copii sufera si-si duc suferinta pana tarziu in viata. Probabil ca e mai bine ca varsta copiilor sa fie mica atunci cand parintii se despart, cu cat mai mica cu atat mai bine.

Mamele singure isi refac cu greu viata. Copiii accepta cu greu o alta figura in casa ori barbatii au dificultate sa accepte-dar mai ales, sa iubeasca-copiii altora...Deasemenea exista copii care pur si simplu se opun cu toata forta, pana la amenintari grave, la refacerea vietii mamei.

Mamelor singure de fetite le e cumva mai usor decat celor de baieti.
Luna_in_capricorn
Postat pe 11 Septembrie 2012 21:54
luna - din nou, depinde cum definim "normalitatea" si asta chiar e o discutie vasta. Cine traseaza limitele astea asa de ferm?? CIne exact spune ca nu poti sa iti cresti "bine" copilul fara tat-su? Tu? Si cum definesti tu "bine" ?

Modul de a considera mamele singure handicapate social si pe copiii lor la fel il consider apanajul statelor sau persoanelor sa le spun...necivilizate. Ca sa nu le zic inapoiate. Sau, ma rog, al frustratilor care si-or fi luat vreun shout in cour de la neveste si acum incearca sa demonstreze ce utili ar fi fost. Altfel, am tot respectul pentru mame singure (si pentru tati singuri) - mi se pare perfect normal si o alegere sa fie astfel.
Mi se pare MULT mai importanta atentia acordata copilului si modul in care e tratat, decit faptul ca e unul sau sint doi parinti. Si mi se pare la fel de important ce II TRANSMITI despre situatia lui - pentru ca aia o sa creada. Altfel, copilul nu jeleste, nu dramatizeaza, nu pune intrebari - sau, daca pune, si intreaba unde e tat-su, ii raspunzi unde e. La mare. La munte. Cu pluta pe Siret. E la pescuit. Daca faci din asta o melodrama, normal ca si copilul o va prelua ca atare.
Problema e ca e foarte greu sa realizezi ca "anomalia" de fapt e greseala ta de abordare, atit.
quasaria
Postat pe 12 Septembrie 2012 12:43
Q, eu sunt foarte de acord cu tine! Mie mi-a fost extraordinar de greu ca mama singura: financiar dar ,mai ales, educational. Sa educi o fetita ca femeie e mai natural, sa educi un baiat, adolescent mai apoi, e ...cum sa spun...nefiresc. O mama nu poate fi niciodata un tata! Cam orice copil ar avea nevoie de masculin si feminin in cresterea lui...Dar nu despre mine este vorba in propozitie.
As fi curioasa sa aflu pareri ale tinerilor/tinerelor crescuti/ crescute de mame singure...poate ca asa vom intelege mai bine, mai corect si punctul de vedere al copilului, nu numai al nostru.
Cand sunt copiii mici, mai mare dragul sa-i cresti, singura chiar, problemele apar cand devin adolescenti, cand se confrunta cu societatea, cu oamenii si cu mentalitatile lor, cand merg la scoala, cand isi fac prieteni, cand iubesc, cand intalnesc alte familii, alti indivizi, crescuti divers-cu doi parinti de ex.
Italia e o tara civilizata, prejudecatile sunt cumva depasite dar cand e vorba despre actiuni violente ale tinerilor se specifica mereu " copil de familie destramata". Mereu! Cand e vorba de alcool, droguri, accidente, etc, este mentionat mereu acest "amanunt".
Ca noi ne spunem parerile personale aici e o nimica toata, viata copiilor nostri nu de asta depinde. Problema e ce e in sufletul lor, ce va fi in sufletul lor, le va lipsi sau nu tatal? Nu cred ca tu poti afirma ca fetitei tale nu-i va lipsi tatal, nu ai cum. Nu poti controla -oricat ai vrea-viata sufleteasca a copilului, a adolescentului de mai tarziu. Foarte multi copii crescuti de mame singure ajung sa le reproseze mai tarziu o multime de lucruri, unii isi cauta tatal, fac si refac relatii cu acesta, descopera ca nu e asa de "rau" cum a tot rezultat in anii din urma...
A creste bine un copil insemana a nu-i crea probleme in prezent dar -mai ales-in viitor.
Luna_in_capricorn
Postat pe 12 Septembrie 2012 13:21
pot sa spun ca nu, nu ii lipseste - ba chiar o plictiseste tat-su.
Ii lipsesc eu, asta e un aspect pe care nu l-ar compensa nici 10 tati si n-am ce face. Si cred ca asa va fi in continuare: factorul de dezechilibru as putea fi eu, incerc sa nu fiu, pe de alta parte incerc acest lucru in limitele posibile, nu imposibile...
Deci nu - nu TOTI copiii sint atasati de tati. Fie-mea nu e. Nici eu n-am fost atasata de ai mei. Si am crescut intr-o familie cu doi parinti - foarte uniti chiar - dar uniti intre ei... nu cu noi. Ce relatie aveau ei 2 ma durea fix in trei litere: cu mine n-aveau vreo relatie oricum. Daca aia doi isi beau ceaiul de la ora 5 "foarte" impreuna si plodului ii zic marsh' de aici, e familie dezbinata sau imbinata? Deci hai sa nu incadram totul in tipare jurnalistice....

Dupa parerea mea sa cresti bine un copil este sa il inveti sa depaseasca problemele si sa le foloseasca in mod constructiv, nu distructiv. In favoarea sa, nu impotriva sa. Probleme va avea oricum, de-a lungul vietii. Toti avem.
quasaria
Postat pe 12 Septembrie 2012 13:30
QED, Q, QED! Usurel ajungi la vorbele mele...mai degraba la vorba, ca-i una-"nefiresc". Si acum generalizez: tatal lipseste, ok, mama trebuie sa munceasca-uneori foarte mult-ca sa poata oferi copiilor un trai decent, rezulta logic ca si ea lipseste...destul de mult...Deci nu cumva in loc de mame singure ar trebui sa vorbim si de copii singuri?
Un pic cam asta e si drama mea, am fost atat de ocupata de partea materiala a vietilor lor incat clar au ramas lipsuri relationale, afective etc. Vorbesc de partea materiala dar ma refer la strictul necesar, bazic, elementar. Multe mame singure romance se confrunta cu situatii financiare precare, tatii nu dau mai nimic ori dau putin copiilor. E firesc?
Comparand cu situatia in familii in care parintii sunt uniti intre ei si nu cu copiii...situatia asta e cu adevarat dureroasa si nedreapta , e un rau. Cam toate discutiile noastre aici se tes in jurul binelui ori al raului. Pe mame le intereseaza binele copiilor, asta e clar. Nu totdeauna insa binele asta e simplu...usor de gandit, de realizat...
Luna_in_capricorn
Postat pe 12 Septembrie 2012 16:14
Fetele,ma bag si eu in vorba.
Multi ani am fost de parerea Quasariei,am crescut copilul singura si mi-a fost bine,intre timp taica-su era preocupat sa ma hartuiasca prin instante si va dati seama ca numai de unu nebun ca el nu avea nevoie copllul.Pana aici am considerat ca-i este mai bine doar cu mine .Eram constienta ca nu trebuie sa aduc acasa,in oaza de lumina a acelui mic, mizeria din tribunal, si ca urmare plangeam pe la prietene pe-acasa, fi-miu trebuia sa vada doar ochi surazatori

S-a terminat cu procesele,tipu nu a castigat ce isi dorea (reincredintarea totala a copilului),a capatat doar un program de vizitare banal-din 2 in 2 saptamani cate 2 zile.In timpul proceselor a fost in atentia psihologilor de la protectia copilului,asa ca, dupa terminarea mizeriilor juridice,cam cu coada intre picioare, si-a revenit in comportamentul fata de copil .Macar de forma isi da interesul sa apara si sa-l ia la orele de vizita ,il mai suna, intreaba ce-i mai trebuie si da cateva sute de lei,acolo,si niste haine.Totul de forma-doar s-a luptat in tribunal sa mi-l ia de tot, doar nu o abdica din toate indatoririle de tot acum?!!
Nu moare de dragul lui,si asta copilul vede si sufera.
Cu cat trec anii ,interesul lui se micsoreaza fata de baietel.
Ma sfasie cand copilul spune ,,tata nu ma iubeste, doar isi face o datorie,simt asta,nu se joaca cu mine, nu-i pasa de mine, sunt ca un obiect pe langa el cand ma ia acolo,ba mai rau, cand ii cer sa ma aduca inapoi la tine pentru ca imi este dor de tine imi spune ,,nu,eu am sentinta,nu-mi pasa ce vrei tu,,.As vrea ca tata sa ma iubeasca ca tine si ca Radu.Il urasc pt ca nu stie sa ma iubeasca,,

Si ajung eu in momentul acesta sa-i dau dreptate Lunei -- copiii au nevoie de ambii parinti-- poate nu in fiecare moment ,
garbo_5053
Postat pe 12 Septembrie 2012 20:05
5053

Copil inteligent ai! Parerea mea e un simplu rationament...stiintific...daca vrei, teoretic. Logic. Copilul are nevoie nu stiu cata de parinti cat -atentie-de iubirea lor, a amandurora.
Punctul e tocmai asta. Absenta tatalui inseamna absenta iubirii tatalui. Iubirea mamei se subantelege mereu, e naturala, vine firesc. Nu inteleg DE CE tatal aduce atatea probleme in viata copiilor, a femeilor. CE ii lipseste? CE nu stie? CE nu a inteles?
Luna_in_capricorn
Postat pe 12 Septembrie 2012 20:38
Luna, la mine nu "trebuie" nimic, sincer: eu fac asta pentru ca vreau. Pentru ca imi place. Pentru ca e parte din viata mea. Si pentru ca nu pot fi casnica - pentru ca eu nu pot, nu pentru ca situatia e de asa natura. E tot alegere. E parte importanta din echilibrul meu, oricit ar suna de ciudat dar eu nu muncesc pentru bani in special ci pentru ca am nevoie de "exercitiul" mental.
Nu, nu i-am pretins nimic lui tat-su si realitatea e ca nici nu am nevoie.
Si pentru ca eu nu stau toata ziua acasa cu copilul, prefer sa iau copilul cu mine - numai ca nu pot tot timpul si peste tot. O sa inceapa scoala si cumva o sa se mai detaseze ea.
Ca test, daca ramine cu tat-su ii gasesc pe amindoi enervati la maxim unul de celalalt. Fie-mea e independenta si tat-su o trateaza ca pe bebelus, chestie care irita copilul - si reactia copilului il irita pe dl, evident. Cum o cunosc bine pe fie-mea, ma intreb cit timp va trece pina o sa inceapa sa il ignore. La ea e simplu.... intoarce fundul si pleaca, sau arunca la cos ce nu ii place....si life goes on. E educatia mea, dar nu numai.
quasaria
Postat pe 12 Septembrie 2012 21:23
5053, e o alta teorie simplista buna de aruncat la cos, dar e dreptul omului de a emite aberatii.... Am vazut deja prea multe fiinte care mimau prea mult estrogen sa stea in picioare, asa ca se prelingeau. Mult prea multe. Si prea multi barbati care merg pe strada de parca ar fi casanti.
quasaria
Postat pe 13 Septembrie 2012 11:16

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
pe barbatii ii unesc minciunile,nesimtirea,faptul de a profita de femei,dar probleme politice nu sunt in stare sa le rezolve chiar daca la conducere sunt barbati 1 De la: ingerasulluptator 2 Ianuarie 2012 21:58
Buna!!!!! 68 De la: sunshine24 3 Aprilie 2012 10:55
despartire iremediabila 23 De la: marea77 22 Septembrie 2010 12:07
Am o gerontofila, cum procedez? 10 De la: Dor_marunt 3 Aprilie 2010 07:57
relatie (banuiesc) emotionala extraconjugala 96 De la: garbo_423602 13 Decembrie 2018 11:37
Setari Cookie-uri