Păuna provenea din familia Greceanu, un vechi neam boieresc, și era sora lui Șerban Greceanu, cunoscut cărturar și traducător al epocii. Prin căsătoria cu Ștefan Cantacuzino a intrat în puternica familie Cantacuzino, una dintre cele mai influente case boierești din Țara Românească.
Ștefan era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, mare boier, diplomat și cărturar, iar familia sa avea ambiții politice considerabile. Cantacuzinii își revendicau origini bizantine și își construiseră, în Principate, o poziție politică și economică remarcabilă.
Paradoxul este că legăturile dintre Cantacuzini și Brâncoveni erau foarte strânse. Constantin Brâncoveanu era nepotul stolnicului Constantin Cantacuzino pe linie maternă și fusese crescut, după moartea tatălui său, inclusiv sub ocrotirea unchiului său Cantacuzino. Cele două familii ajunseseră însă să concureze pentru influență și putere.
Păuna Greceanu-Cantacuzino și lupta sa pentru tron
În 1714, Constantin Brâncoveanu, după aproape 26 de ani de domnie, a fost mazilit de Poarta Otomană. În același an, Ștefan Cantacuzino a primit tronul Țării Românești, iar Păuna a devenit doamnă.
Ascensiunea lui Ștefan nu poate fi separată de conflictul dintre cele două familii. Documentele și cercetările istorice îl leagă pe Ștefan, alături de tatăl său, de acțiunile prin care au fost transmise la Constantinopol informații și plângeri împotriva lui Brâncoveanu. În această perioadă, Ștefan a urmărit să obțină domnia, iar influența familiei sale la Poarta Otomană a fost esențială. Unele surse istorice o prezintă și pe Păuna drept o femeie energică, ambițioasă și implicată în politica familiei.
Totuși, imaginea Păunei ca „mare conspiratoare” trebuie privită cu o anumită rezervă. Sursele nu permit să spunem cu certitudine că ea a fost singura sau principala persoană care a pus la cale căderea lui Brâncoveanu. Putem spune însă că făcea parte din familia care urmărea înlăturarea acestuia și că noua domnie a lui Ștefan Cantacuzino a venit imediat după mazilirea și apoi executarea lui Brâncoveanu.
Începutul domniei lui Ștefan a stat, astfel, sub semnul unei tragedii care avea să marcheze definitiv memoria epocii. La 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu și cei patru fii ai săi au fost executați la Constantinopol.
În aceeași zi s-a petrecut episodul care avea să transforme numele Păunei într-o legendă.
Potrivit cronicilor și tradiției legate de Mănăstirea Dintr-un Lemn, Păuna se afla acolo de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În timpul slujbei sau imediat după aceasta, ea ar fi fost cuprinsă de o criză violentă, descrisă în relatările vremii drept un acces de „demență”. Cronica păstrată în legătură cu mănăstirea leagă momentul de execuția care avea loc, în același timp, la Constantinopol.
Povestea a căpătat ulterior o dimensiune aproape supranaturală: Păuna Cantacuzino ar fi văzut, într-o vedenie, ceea ce se întâmpla cu Brâncoveanu și fiii săi. În unele versiuni, icoana Maicii Domnului ar fi devenit asemenea unei ferestre prin care ea ar fi privit execuția.
Este important însă să nu transformăm această relatare într-un fapt medical sau într-o certitudine istorică. Nu există un diagnostic care să ne permită să afirmăm că Păuna suferea de o boală psihică. Avem relatări despre o criză și despre o experiență considerată extraordinară de contemporani și de tradiția ulterioară.
Mănăstirea însăși avea legături cu familia Brâncoveanu. Cercetările privind istoria ansamblului arată că Ștefan Cantacuzino a intervenit asupra bisericii în timpul domniei sale, refăcând-o și înlocuind vechea pisanie. Gestul a fost interpretat de istorici și prin prisma rivalității dintre Cantacuzini și Brâncoveni, mai ales deoarece tradiția atribuia ctitoria unor membri ai familiei Brâncoveanu.
O putere care s-a prăbușit în doi ani
Triumful Cantacuzinilor a fost de scurtă durată. Ștefan Cantacuzino a domnit din 1714 până în 1716, iar în timpul său stolnicul Constantin Cantacuzino a continuat să aibă o influență importantă asupra politicii țării. Sursele muzeale îl descriu pe Ștefan ca fiind puternic influențat de tatăl său și de soția sa.
Contextul european avea însă să distrugă rapid echilibrul fragil pe care se sprijinea noua domnie. În timpul războiului dintre Imperiul Otoman și Habsburgi, legăturile cu austriecii au devenit extrem de periculoase pentru Ștefan Cantacuzino. Poarta Otomană a ajuns să-l considere trădător.
În 1716, Ștefan și tatăl său au fost chemați la Constantinopol și executați. Pentru Păuna începea o nouă viață, departe de statutul privilegiat pe care îl avusese la București.
Rămasă văduvă, cu cei doi fii ai săi, Radu și Constantin, ea a încercat să salveze ceea ce mai putea fi salvat din averea și poziția familiei. A trecut prin exil și a căutat sprijin politic pentru viitorul copiilor săi și pentru recuperarea bunurilor familiei.
Fuga Păunei din Constantinopol
În 1716, când Ștefan Cantacuzino și tatăl său, stolnicul Constantin Cantacuzino, au fost aduși la Constantinopol, Păuna i-a însoțit împreună cu cei doi fii ai săi, Radu și Constantin. Familia ajunsese într-o situație disperată. Ștefan și stolnicul au fost închiși, iar în noaptea de 7 spre 8 iunie 1716 au fost executați prin strangulare, după ce Poarta îi considerase vinovați de legături cu Habsburgii.
Pentru Păuna, salvarea nu mai putea însemna decât fuga. Ea și cei doi băieți au reușit să scape de urmărirea otomană și să se refugieze, cu ajutorul contesei Catharina Colyer, soția lui Jacobus Colyer, diplomat olandez aflat la Constantinopol. Documentele cercetate de istoricul Andrei Timotin confirmă că Păuna și fiii ei au fost ajutați să părăsească orașul și să înceapă drumul spre Occident.
Relatarea lui Nicolae Iorga oferă detalii și mai spectaculoase despre această fugă. Potrivit cercetării sale, Păuna și cei doi fii s-au ascuns printre creștinii din cartierul Stavrodrom, iar contesa Colyer i-a ajutat să fie scoși pe ascuns din Constantinopol. Au fost îmbarcați pe un vas englezesc, care i-a dus spre Sicilia. De acolo, familia a continuat călătoria prin Napoli și Roma, îndreptându-se apoi spre nordul Italiei și, în cele din urmă, spre Viena.
Fuga nu a fost, așadar, o simplă plecare din Imperiul Otoman. Păuna își salva în acel moment copiii dintr-un oraș în care soțul și socrul ei tocmai fuseseră executați, iar averea familiei era confiscată. Drumul prin Italia avea să devină începutul unui exil lung și al unei noi lupte pentru familia Cantacuzino.
Ajunsă în Occident, Păuna nu s-a retras din viața politică. Din documentele păstrate reiese că ea a continuat să caute sprijin pentru fiii săi și pentru recuperarea averii familiei. La Viena, a încercat să obțină susținerea împăratului Carol al VI-lea pentru Radu, sperând că acesta ar putea reveni într-o poziție politică importantă în Țara Românească. O scrisoare a Păunei către împărat, redactată la Veneția în 1718, se numără printre documentele descoperite în arhivele vieneze.
Astfel, povestea Păunei Cantacuzino nu se termină odată cu fuga din Constantinopol. Femeia care fusese doamnă a Țării Românești și care își pierduse soțul și socrul în urma prăbușirii familiei a devenit, în exil, principalul sprijin al celor doi fii ai săi. Dincolo de imaginea ei de femeie ambițioasă și intrigantă, această parte a biografiei arată un personaj care a știut să-și folosească relațiile și resursele într-un moment în care familia ei fusese aproape complet distrusă.
Destinul unei femei ambițioase și puternice
Păuna nu a renunțat însă la ambițiile sale odată ajunsă în exil. Dimpotrivă, după fuga din Constantinopol, a încercat să-și folosească relațiile și influența pentru a le construi fiilor un viitor pe măsura numelui Cantacuzino. La Viena, ea a căutat sprijinul împăratului Carol al VI-lea și a încercat să obțină pentru Radu posibilitatea de a reveni în prim-planul politic și de a revendica, într-o formă sau alta, poziția pierdută de familia sa. Păuna urmărea, în același timp, recuperarea averilor confiscate după căderea lui Ștefan Cantacuzino.
Planurile ei nu aveau însă să se împlinească. Radu Cantacuzino a rămas în mediul habsburgic și a continuat să aspire la o revenire politică, dar nu a reușit să recâștige tronul Țării Românești pentru familia sa. Constantin, fiul cel mic, a ales în cele din urmă un alt drum: în 1735 a plecat în Rusia, a intrat în serviciul țarinei Ana și a avansat până la gradul de general-maior. A avut, așadar, o carieră importantă, însă departe de țara și de tronul pe care mama sa sperase să le redea familiei.
În acest sens, marea ambiție a Păunei a rămas fără rezultatul pe care îl urmărea. Ea reușise să supraviețuiască prăbușirii familiei, să-și scoată copiii din Constantinopol și să ajungă în centrele politice ale Europei, dar nu a reușit să refacă puterea Cantacuzinilor în Țara Românească. Fiii ei și-au construit propriile destine, însă niciunul nu a ajuns să ocupe poziția pe care Păuna o visase pentru ei: aceea de a readuce numele Cantacuzino în centrul politicii muntene.
Poate că aceasta este una dintre cele mai ironice întorsături ale poveștii sale. Femeia pentru care puterea, alianțele și prestigiul familiei au avut o importanță atât de mare a ajuns să-și petreacă ultimii ani privind cum planurile pentru revenirea Cantacuzinilor se îndepărtau tot mai mult de realitate. Păuna a murit la Brașov, în 1740, iar odată cu ea s-a încheiat destinul unei femei care cunoscuse, într-o singură viață, atât apropierea de tron, cât și pierderea aproape totală a puterii.
Păuna Cantacuzino rămâne un personaj greu de încadrat într-o singură etichetă. A fost o femeie a unei mari familii boierești, într-o epocă în care puterea se negocia prin alianțe de familie, relații politice și influență personală. A fost acuzată de implicare în intrigile împotriva lui Brâncoveanu, iar tradiția a transformat criza ei de la Mănăstirea Dintr-un Lemn într-unul dintre cele mai misterioase episoade ale epocii.
Dincolo de legendă, povestea ei vorbește despre cât de instabilă putea fi puterea în Țara Românească a începutului de secol XVIII. În 1714, Păuna era doamnă. În 1716, soțul și socrul ei erau morți, iar ea era nevoită să fugă. O victorie politică obținută după căderea Brâncovenilor s-a transformat, în doar câțiva ani, într-o tragedie pentru propria familie.
Credite foto fr si main: goga18128 /Shutterstock
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...
VIDEO: Polițiștii din Timiș au deschis anul școlar cu ghiozdane pline pentru copiii care au nevoie
Ziua finalelor la Jocurile Parasport 2026: emoție și performanță în patru sporturi
Iași găzduiește pentru prima dată în România congresul mondial al organelor artificiale
România are primii campioni la tenis în scaun rulant