Începutul grădiniței este un moment important atât pentru copii, cât și pentru părinți, iar adaptarea la acest mediu nou vine cu emoții firești de ambele părți. Psihologul și psihoterapeutul Gabriela Dumitriu a vorbit, într-o dezbatere online organizată de World Vision România despre adaptarea și reîntoarcerea la grădiniță, despre modul în care copiii trăiesc separarea de părinți și despre cum îi pot ajuta adulții să treacă mai ușor prin această etapă.
De ce nu trebuie să ne așteptăm la calm din prima zi
Potrivit specialistei, este nerealist ca un copil să fie perfect liniștit chiar de la primele zile de grădiniță, chiar dacă este curios și bucuros să descopere jucării și alți copii. „Este prima dată când copilul pășește într-un loc în care nu există un adult dedicat care are grijă de el și în care este privat de această legătură cu părintele cu care este obișnuit și de care este atașat”, explică Gabriela Dumitriu.
Psihologul atrage atenția că cei mici percep timpul altfel decât adulții. „Noi trebuie să ținem cont de faptul că un copil nu are ceas. El nu gândește timpul în termen de ore. El gândește timpul în termen de secvențe și de activități”, spune ea, explicând că un copil înțelege mai bine reperele legate de activități – masa, somnul, gustarea – decât o oră exactă la care va fi luat de la grădiniță.
Cum ar trebui să fie momentul despărțirii
Specialista recomandă părinților să își gestioneze propria anxietate înainte de a se despărți de copil, pentru a putea transmite calm și siguranță. „Este necesar în primul rând să îmi calmez propria anxietate și asta pot să fac și să mă autoreglez astfel încât pentru copil să existe un mediu de co-reglare potrivit”, explică psihologul.
În privința momentului despărțirii, sfatul este ca acesta să fie scurt, dar plin de asigurări afective. „Nu prelungim acest moment oricât de mult ne-am dori. Momentul în care ne despărțim de copil trebuie să fie unul de scurtă durată, în care să-l asiguri de toată dragostea ta, în care să-l asiguri că înțelegi că este trist și că îi va fi dor de tine”, spune Gabriela Dumitriu.
Cât durează anxietatea de separare și ce înseamnă ea
Psihologul face distincția între o reacție firească de anxietate de separare, care apare la majoritatea copiilor, și o tulburare de anxietate de separare, mult mai rară. Anxietatea de separare este un proces natural în dezvoltare, care apare deja în jurul vârstei de 9-12 luni și tinde să se atenueze spre 3 ani.
„Undeva la 2-3 săptămâni, este firesc ca un copil să experimenteze anxietatea la separarea de părinte, pentru că este timpul de care are nevoie ca să înțeleagă cam ce se întâmplă acolo, să-și reprezinte în plan mental și temporal intern cam cât durează până vine părintele”, explică specialista. Ea adaugă că, cu timp, răbdare și afecțiune din partea educatoarelor și a părinților, copiii ajung să vadă grădinița ca pe un loc sigur, unde își fac prieteni și cresc încrezători.
Studiile arată, potrivit psihologului, că tocmai copiii cu un atașament sigur față de părinți sunt cei care manifestă această anxietate la separare – un semn, de fapt, că relația de acasă este solidă. De asemenea, specialiștii recomandă înscrierea copiilor la creșă și grădiniță cât mai timpuriu, pentru a le oferi timp să își dezvolte aceste abilități emoționale în etape adaptate vârstei.
Psihologul Gabriela Dumitriu explică, într-o dezbatere World Vision, de ce adaptarea la grădiniță este un proces de câteva săptămâni și cum pot părinții să transmită copiilor siguranță în acest moment important din viața lor.
Foto: Shutterstock.com
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...

Deficitul de profesori la discipline tehnice și reale, explicat de Ministerul Educației
32 de sportivi români, la start la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de juniori
Jocurile Parasport 2026 au debutat printr-o ceremonie plină de emoție la București
VIDEO: Polițiștii din Timiș au deschis anul școlar cu ghiozdane pline pentru copiii care au nevoie