Buna! Am 24 de ani, am fost intr-o relatie de 2 ani si ceva cu un baiat si l-am iubit enorm, dar ne-am despartit. Ne-am cunoscut cand eram cu inima franta in urma unei dezamagiri (fusesem cu altul 2 ani de zile care m-a inselat si m-a parasit pentru alta), a avut rabdare cu mine si am ajuns sa il iubesc. Aproape 2 ani a fost de vis, parca eram facuti unul pentru celalat, faceam totul impreuna, deja ne gandeam la o familie, la un copil... Lucrurile au inceput sa scartaie atunci cand si-a pierdut locul de munca si a cazut intr-un fel de depresie. Nu sunt sigura de ce anume s-a intamplat de fapt dar mi-am primit replici de genul "nu mi-au convenit multe lucruri la tine dar nu ti-am spus nimic timp de 2 ani ca sa nu ne certam, daca nu te schimbi nu mai putem fi impreuna"... Dupa asta am fost in agonie pura.. dupa atata timp aflasem ca omul de langa mine nu ma accepta asa cum sunt si totul mi se parea o minciuna. Sunt incapatanata de fel si nu mi s-aparut corect sa fiu santajata sentimental.. Am fost despartiti vreo 2 luni de zile, in care am suferit enorm. Dupa astea 2 luni de stat despartiti a venit la mine sa ne impacam.. sa o luam incet.. Pentru ca il iubeam am acceptat, desi simteam ca nu mai pot avea incredere deplina in el pentru ca ma facuse sa sufar. Dupa ce ne-am impacat relatia a mai durat vreo 6 luni, in care am realizat ca eu eram singura care lupta in relatie. Am fost alaturi de el cand trecea prin greutati, incercam sa-l ambitionez, sa-l incurajez.. l-am ajutat cat am putut.. insa eram nefericita. Eu aveam un loc de munca stabil, castigam bine, insa el ma invidia si imi trantea uneori unele lucruri in fata... Ne certam destul de des..nefericirea schimba omul, eram mereu intoarsa pe dos si pusa pe cearta pentru ca nu primeam ce-mi doream - iubire. Simteam ca nu mai e la fel, ca el nu este la fel de implicat, dar parca traiam amandoi in iluzia trecutului si speram ca va fi candva la fel ca-n zilele bune.. Au venit discutiile despre viitorul nostru.. El vroia sa se faca preot, eu vroiam sa fiu o femeie cu cariera. Am intors problema pe toate partile, insa am ajuns la concluzia ca planurile noastre nu prea se intersecteaza. Preotia lui presupunea anumite sacrificii din partea mea, anumite restrictii, pe care nu eram dispusa sa le accept pentru ca imi doream o viata normala. In plus de asta, simteam ca nu mai simte pentru mine ce simtea candva si daca acceptam sa fac compromisuri ma condamnam cumva la nefericire. Bineinteles ca in visele lui legate de viitor nu lua in calcul si partea materiala care bineinteles ca e importanta. Ca sa ai o familie trebuie sa ai si cu ce s-o intretii.. Niciodata nu am fost materialista, imi doresc doar sa fiu langa un om care sa munceasca ca si mine, sa fie ambitios ca si mine, sa cladim ceva din nimic..
Uneori ma intreb daca nu cumva discutiile astea au fost un pretext pentru ce nu mergea intre noi... Am decis sa ne despartim dupa sarbatorile de iarna.
Intr-o seara ma certasem cu cineva si eram suparata foc, plangeam intr-una.. si m-am dus la el cautand intr-un fel consolare. Ei bine, din reactiile lui mi-am dat seama ca era mai mult incomodat de prezenta mea.. Intr-un final am plecat.. mai indurerata decat venisem. Aflasem ca nici macar nu poate fi alaturi de mine cand am nevoie de el.
Ziua urmatoare i-am cerut sa ne intalnim sa vorbim si i-am spus ca nu mai pot asa. Daca amanam momentul final, asteptarea se transforma in agonie pura. Si ne-am despartit de comun acord, dupa indepungi plansete si declaratii de iubire vesnica.
Speram ca nu-mi va fi chiar asa greu. Primele 2 saptamani am fost ok, dar dupa a inceput calvarul. Eram terminata. Simteam ca nu pot trai fara el. Am incercat sa ramanem amici, adica sa ma vorbim din cand in cand.. dar n-am putut.. ma durea prea tare. Mi-a spus ca momentan nu stie ce vrea dar cand va fi sigur ca vrea sa fie cu mine ma va contacta el. Bineinteles ca am realizat ca e o mare vrajeala si ca n-are rost sa il astept.
Treceam de la o stare la alta..il vroiam inapoi, il iubeam, stiam ca inca ma mai iubeste... dar pe de o parte ma gandeam ca nu mai pot avea incredere in el...
Vroiam sa vorbesc cu el, cautam asta.. desi stiam ca nu imi va aduce nimic bun.
Intre timp el s-a mutat in alt oras in speranta ca isi va gasi un loc de munca. S-a angajat la o firma despre care stiam ca da tepe angajatilor. Am aflat ca lucra acolo si i-am trimis un mesaj sa aiba grija ca nu e de bine...
Se facusera 6 luni de la despartire. M-a sunat intr-o zi (tocmai in ziua in care am fi implinit 3 ani daca ramaneam impreuna) sa-mi zica ca am avut dreptate in legatura cu locul lui de munca. Dintr-una intr-alta am decis sa ne intalnim la o cafea.
Ne-am intalnit, am vorbit.. eram oarecum distanti, dar am ajuns cumva in pat (intr-un fel initiativa a fost a mea).. Il doream foarte tare dar cu toate astea deabia m-am stapanit sa nu plang. Stiam ca atunci e acolo, dar ziua urmatoare nu va mai fi in viata mea si asta ma durea enorm. Mi-a zis ca ii este dor de noi, ca inca ma mai iubeste si vrea sa mai tinem legatura, ca incercase sa mai fie cu altcineva dar nu putea ca se gandea la mine.... Dar totusi era distant, distanta eram si el intr-un fel, de teama de a nu fi ranita.. Il cunosc cand e determinat si cand reactioneaza la nimereala.
Dupa ce ne-am intalnit atunci am realizat ca daca mai tin legatura cu el imi fac foarte mult rau si l-am pus sa aleaga. Intr-un fel am jucat teatru, pentru ca nici eu nu stiu daca il mai vroiam inapoi. I-am zis ca mai bine raman tot restul vietii singura decat sa fiu doar planul lui de rezerva si daca nu are nimic de oferit sa ma lase sa-l uit si sa caut fericirea in alta parte... Raspunsul lui a fost cel pe care l-am anticipat.. ca imi respecta decizia de a nu mai tine legatura. Si dus a fost.
Sunt sigura ca m-a iubit canva dar pur si simplu nu sufient ca sa ramana cu mine...
Acum, la 8 luni de la despartire, perioada in care m-am gandit in fiecare zi la el si spre rusinea mea inca o mai fac, sunt la fel de ravasita.
Nu pot trece peste. Zilele trecute am gasit pe facebook o poza cu el cu alta tipa in brate (poza facuta inainte sa ne intalnim noi la cafea). M-a durut enorm. Am simtit pentru a nu stiu cata oara..minciuna. Intuitia nu m-a inselat, am simtit ca e ceva in neregula dar speranta este foarte greu de ucis... Vreau sa renunt definitiv la el si nu pot. El a mers mai departe si eu am ramas blocata in trecut..
Asta e situatia mea.. blocata intr-un oras de provincie, singura, fara prieteni (cei pe care ii am muncesc in alt oras si ne vedem foarte rar..), traind mai mult in trecut...
M-am gandit sa ma mut in alta parte, dar e prea nesigur.. Nu pot renunta la un loc de munca stabil (care imi si place), pentru a fi singura intr-un alt oras..
Singurele lucruri care ma tin pe linia de plutire sunt serviciul si familia. In rest n-a mai ramas nimic.
Ma uit cu groaza la alte femei trecute de o anumita varsta care sunt tot singure... Eu nu sunt facuta sa traiesc fara iubire. Nu sunt facuta sa fiu singura.
Ciudat e ca am costatat ca nici nu mai stiu sa ma port in preajma barbatilor care ma plac.. mi-e teama, ma emotionez, ma intimidez si mi-e greu sa-i accept. Pentru ca stiu ca de fiecare data cand am lasat garda jos si am iubit din tot sufletul am sfarsit prin a fi ranita. Cum as mai putea avea eu incredere in vreun barbat cand am trecut prin atatea??
Poate sunt si eu de vina.. poate e ceva la mine care pur si simplu ucide iubirea... Mi-e dor sa fiu apreciata, iubita, mi-e dor de un coltisor de rai numai al meu, in bratele cuiva, in care sa ma refugiez dupa o zi grea...Mi-e dor sa ma simt femeie.
Probabil ca o sa ziceti ca n-am ce face decat sa trec mai departe, ca am fost luata de fraiera si ca nu e capat de lume. Asa o fi...
Mereu m-am consolat cu ideea ca toate momentele grele si toate dezamagirile prin care am trecut au fost puse in drumul meu ca sa devin femeia care sunt menita sa fiu. M-am consolat cu ideea ca ceea ce nu te omoara te face mai puternic, iar relele sunt puse in drum ca sa te conduca catre ceva bun... Dar acum m-am blocat. Nu mai simt nici o compensatie. Imi petrec fiecare zi simtindu-ma ca un recipient gol.
|
Elena_A87
Postat pe 4 Septembrie 2011 12:54
|
|
te inteleg perfect...cam in aceeasi situatie sunt si eu... :( parca mi-e dat sa fiu singura... >:D
|
mititik
Postat pe 6 Septembrie 2011 14:09
|
|
Povestea ta imi aduce aminte de un articol de pe Garbo, in care femeile iubesc mai mult decat barbatii si uita de ele, asa ca mine, ca tine si ca multe altele. Poate tocmai asta e greseala ca nu suntem egoiste si ar trebui sa cerem mai mult: atentie, mangaireri, flori,...... si cand se termina tot noi ne invinovatim. Capul sus si invata din ce a fost, iubestete mai inati pe tine.
|
|
|
gabitza22
Postat pe 6 Septembrie 2011 14:20
|
dar cum... 
|
mititik
Postat pe 6 Septembrie 2011 14:29
|
|
move on...si cand va bate gandul sa ii cautati, amintiti-va de self-esteem
|
michelle_
Postat pe 6 Septembrie 2011 14:36
|
|
usor de zis, greu de pus in practica... :((
|
mititik
Postat pe 6 Septembrie 2011 14:43
|
nu e usor de zis, si nici greu de facut
totul tine de demnitate, parerea mea...
|
michelle_
Postat pe 6 Septembrie 2011 14:52
|
 uofffff
|
mititik
Postat pe 6 Septembrie 2011 15:19
|
Ciudat e ca dupa prima mea relatie esuata mi-am promis sa nu mai las niciodata garda jos, adica sa-mi mai permit sa mai iubesc cu o asemenea intensitate. Cand l-am cunoscut pe el mi-a fost foarte dificil, nu m-am putut implica, dar dupa indelungi insistente ale lui, certuri, am lasat-o jos... si prost am facut.
Am ajuns la concluzia ca barbatul dupa ceva timp, ori se face "al draq", ori se duce la alta.. ori amandoua. Dragostea reala, aia cu focuri de artificii dureaza maxim 2 ani. Ma uit si in jurul meu si vad ca lucrurile nu prea sunt roz.. mai la toata lumea pe-afara e vopsit gardul si in interior ditai "leopardul", mai mereu lucrurile nu sunt ceea ce par. Soarta mereu le aseaza astfel incat sa nu fie niciodata usor.
Cat despre mersul mai departe... e asa usor sa zici dar e asa de greu sa pui in practica.
Nu sunt nici la prima dezamagire, dar vezi tu ca niciodata nu e la fel ca data trecuta.. mereu se schimba datele problemei.
Treaba cu invatatul n-o prea inteleg. O relatie esuata e o pierdere de timp si energie, rareori o lectie de viata.
Sunt o fire destul de precauta dar cand ma lovesc ma lovesc nu gluma...
|
Elena_A87
Postat pe 6 Septembrie 2011 16:37
|
vezi ca a mai scris unul o carte ... dragostea dureaza 3 ani! dar cred ca se referea de durata maxima!
oricum, mai poti spera! 
ai 24 de ani .... aia nu e varsta, e numar de apartament 
si vezi cum e viatza asta uneori, nu e deajuns sa lasi garda sus, daca dai fusta jos 
|
alfheim
Postat pe 6 Septembrie 2011 16:58
|
|
da...speranta moare ultima si noi inaintea ei...cam asa ceva :-<
|
mititik
Postat pe 6 Septembrie 2011 17:02
|
"..Poate tocmai asta e greseala ca nu suntem egoiste si ar trebui sa cerem mai mult.."
mda..
hai suuuuus..tot mai suuuuus..
eh,e o melodea..
|
roby_cado
Postat pe 6 Septembrie 2011 17:11
|
bre, da' nu i-a zis nime' Elenei sa se uite dreaq in ograda ei si sa lase ograzile alorlalti? Ce treaba are ea cu leopardu' vecinului? 
mai departe, sa mai ceteasca o data ce zicea sis despre self-esteem 
|
Thor_again
Postat pe 6 Septembrie 2011 17:23
|
cum ce treaba are ...
sau ce i-ar strica o blana? 
|
alfheim
Postat pe 6 Septembrie 2011 17:26
|
Cel mai probabil nu mi-ar strica o blana.. :)
Cat despre leopardul din curtea vecinului, e un fel de a spune ca pentru nimeni nu e roz. Pana si cuplurile alea care se lauda pe la TV pun pariu ca ajung acasa si nici macar nu-si vorbesc.
Asta e realitatea. Niciodata nu e ca in filme.
Toti ne dam mari si tari si cand colo.. in fata anumitor situatii ne trezim depasiti. Poate ca anumite probleme par puerile din exterior, dar totul depinde de cat de importante sunt pentru cel care le traieste.
|
Elena_A87
Postat pe 6 Septembrie 2011 21:03
|
In legatura cu self-asteem. Aici va dau dreptate.
Dar pe de alta parte sunt de parere ca e mai usor sa traiesti cu ideea ca ai facut tot posibilul dar n-ai ales bine persoana, decat sa traiesti cu ideea ca poate era persoana potrivita si n-ai facut tot posibilul sa mearga. Mai bine regreti ce ai facut decat ce n-ai facut (in limita bunului simt).
Desigur, linia dintre a fi fraiera si a fi indragostita e destul de subtire... Nu zic ca n-am trecut-o dar asta e.. what's done it's done.
|
Elena_A87
Postat pe 6 Septembrie 2011 21:17
|
Nu inteleg cum adica vroia sa se faca preot, dar in acelasi timp se culca cu tine?????? cine se face preot trebuie sa fie FECIOR, frate!! in fine...
Chiar daca n-o sa vrei s-auzi replica asta, cu adevarat TIMPUL le rezolva pe toate! cu timpul ai sa-l uiti! dupa doi ani o sa te miri cum de aii putut iubi atit de mult un nemernic care nu te merita!
Si nu dispera asa, ca nu au intrat barbatii in sac!!! abia ai 24 de ani, iar lumea e plina de barbati!
Important e sa fii si tu mai serioasa si sa nu te mai oferi atit de simplu. intii casatoria, apoi "patul"... Parerea mea!
|
lusel
Postat pe 13 Septembrie 2011 16:54
|
|
intai jaguarul, apoi casatoria ! parerea mea...
|
elodia
Postat pe 13 Septembrie 2011 17:01
|
mda....
Tu ai 24 de ani, eu am 38 si tocmai am " muscat-o" si eu. Cred ca toate am trecut prin asta ,dar nu vrem sa recunoastem. Ne implicam prea mult, nu merita sa iubim. Sigur, e frumos sa iubesti, dar prea multa durere, prea multa suferinta, si cand se termina zici GATA, nu mai trec prin asa ceva,nu mai vreau, mi-a ajuns, nu mai iubesc niciodata, apoi trece o vreme si iar se intampla, iar iubim si in cele din urma iar suferim. Eu chiar nu mai vreau sa trec prin asa ceva. Tu esti fff tanara, sa vezi ce te mai asteapta!!!!!!
|
Paula1702
Postat pe 13 Septembrie 2011 17:18
|
Nu ma mai simt nici eu chiar asa tanara. M-a tinut in loc 3 ani. Altfel eram la 21 de ani si altfel sunt acum. Eram si eu tanara si salbatica la 21 de ani, acum sunt mai batrana cu 3 ani si un pic resemnata.
Cand ma gandesc la cate broaste o sa mai trebuiasca sa pup ca sa intalnesc printul... asta daca l-oi intalni vreodata, mama lui de print! :))
Oricum, ma straduiesc sa fiu optimista, desi nu-mi iese decat f rar.
M-am decis sa fac o schimbare de domiciliu. Sper sa-mi iasa si sa-mi fie mai bine. Doamne ajuta!
|
Elena_A87
Postat pe 13 Septembrie 2011 18:40
|
 Sa fie intr-un ceas bun! Multa bafta!
|
Paula1702
Postat pe 13 Septembrie 2011 18:51
|
|
Sarumana! :) Macar de mi-ar iesi ce mi-am propus.
|
Elena_A87
Postat pe 13 Septembrie 2011 18:57
|
|
Nu disper, Elena. Zic doar ca nu mai vreau sa trec prin ce am trecut si mai trec, inca sufar desi a trecut o saptamana. Ma gandesc numai la el toata ziua si ca sa n-o mai fac, am zis, hai sa intru si eu pe forum. Am citit atatea aici, incat m-am revazut aproape in toate ipostazele. Mi-am dat seama ca toate suferim, sau ma rog, unele au suferit si le-a trecut. Chiar nu mai vreau sa iubesc, nu merita nimeni.
|
Paula1702
Postat pe 13 Septembrie 2011 19:04
|
Surorilor, nu mai confundati dragostea cu posesia.
Auzi la ea, are 24 de ani si e mai "batrina". Nici macar matura nu te poti numi la virsta asta daramite batrina..
Plus ca unele persoane nu se maturizeaza niciodata.
Eu cred ca intotdeauna cind se rupe o relatie nu e vina celui care pleaca ci vina celui care ramine.
|
Ciresica
Postat pe 13 Septembrie 2011 19:13
|
Dezvolta afirmatia "Eu cred ca intotdeauna cind se rupe o relatie nu e vina celui care pleaca ci vina celui care ramine."
Intr-adevar, in fiecare relatie sunt greseli de ambele parti. Nu este nimeni nevinovat, insa aceasta afirmatie mi se pare cam ingusta.
|
Elena_A87
Postat pe 13 Septembrie 2011 19:23
|
|
Ne-am despartit de comun acord,amandoi suferim, am stabilitrt sa ramanem amici,dar se pare ca nu se poate. Azi, am vb la tel., cred ca trebuie sa mai treaca ceva vreme sa ne putem vedea si vb fara resentimente. Suntem suparati amandoi, insa de o posibila impacare nu poate fi vorba. Nu sunt posesiva, stiu sa fac diferenta intre una si alta, am totusi o varsta si crede-ma, stiu sa fac o deosebire. Eu zic ca in toate cazurile, de vina sunt amandoi.
|
Paula1702
Postat pe 13 Septembrie 2011 19:26
|
Sincer, eu nu am putut si nici nu cred ca am sa pot sa raman vreodata in relatii amicale cu un om pe care l-am iubit din tot sufletul si cu care am impartit atatea. Parerea mea e ca in astfel de relatii amicale mereu unul va dori (constient sau fara sa fie constient) mai mult... E dureros sa te rupi brusc dar e mai bine asa si e mai sanatos. Parerea mea.
Cat despre vina, vina mereu este a ambilor parteneri.
Eu stiu care mi-e firea si sunt de parere ca daca doua persoane se iubesc suficient de mult si vor din tot sufletul sa ramana impreuna, se vor gasi solutii pentru probleme si impreuna vor ramane.
Pe de alta parte, crudul adevar e ca intr-o relatie mereu unul iubeste mai mult.
|
Elena_A87
Postat pe 13 Septembrie 2011 19:46
|
|
Exact asta spuneam, am vb la tel., dar nu ziceam niciunul nimic.Nu stiam ce sa zicem, eram reci amandoi. El a fost cel care a propus sa ramanem amici. Eu i-am zis ca nu se poate si se pare ca a ajuns la aceeasi concluzie. Zice ca sa mai lasam sa treaca o perioada, ca el nu vrea sa ma ignore, sa ne mai intalnim, sa vb, sa ne ajutam, etc. Nu se poate, si da, ai dreptate, cred ca eu l-am iubit mai mult. Asta e! S-a terminat si viata merge inainte, dar jur, eu prin asa ceva nu mai trec niciodata.
|
Paula1702
Postat pe 13 Septembrie 2011 20:01
|
Acelasi lucru l-am trait si eu. Numai ca mi-am primit si un "te iubesc si te respect si m-as bucura sa te vad dupa ceva timp fericita cu altcineva". Lucru care a fost pentru mine cireasa de pe coliva. Poate nu m-am maturizat suficient, insa pentru mine dragostea e egoista. Cand iubesti pe cineva din tot sufletul doresti sa fie al tau. Cel putin asa vad eu lucrurile.
Am incercat si treaba cu amicitia si m-am surprins in niste ipostaze tare ciudate. Eram agitata, nelinistita stiind ca e totusi prezent, desi pasiv, in viata mea, dar cu toate astea nu va ma fi nimic intre noi. Numai ideea ca stii ca te va cauta la un moment dat ca amic sa te intrebe ce faci e dureroasa si iti ingreuneaza ruperea de trecut. Mai bine stii o treaba.. a fost si s-a terminat. Punct. I-am si zis ca eu vad lucrurile in alb si negru si nu vreau sa accept gri-ul in viata mea. Nu-mi plac lucrurile incerte si nu amestec borcanele.
Mi-a mai spus la un moment dat cineva "daca nu a fost fair-play in relatia voastra de iubire ce te face sa crezi ca va fi fair-play in relatia voastra de prietenie??"
Cat despre reconciliere, daca un om te-a dezamagit in asemenea fel si te-a facut sa suferi, cum poti trai cu certitudinea ca n-o va mai face iarasi si iarasi?? Increderea e greu de dobandit, dar este de asemenea un element pe cat de important, pe atat de fragil. Poate cu timpul ierti, dar poti sa uiti??
|
Elena_A87
Postat pe 13 Septembrie 2011 20:42
|
Groaznic!
Unde te muti?
|
Paula1702
Postat pe 13 Septembrie 2011 21:13
|
12:04, 6 Aprilie 2022
Caius Covrig își donează ziua și face apel la umanitate! Hai să facem echipă și să-l ajutăm pe Alin !
Ce își doresc gravidele din România pentru copiii lor. Psiholog: Resimt o responsabilitate imensă de a-și ști copilul în siguranță pe viitor
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la școală de la 15 kilometri distanță, își dorește ca într-o zi să fie studentă la Teatru
Inima Copiilor strânge 10.000 de promisiuni pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie