Medicina chineză are o tradiție seculară în utilizarea smochinelor pentru detoxifierea organismului. Crude sau uscate, smochinele au proprietăți diuretice, laxative și emoliente, aceste fructe având un efect tonifiant asupra pielii datorită bogăției de vitamine și minerale. Mai află că 10 % din doza zilnică de calciu se află în doar 2-3 smochine (la care se adaugă: magneziu, mangan, fosfor, seleniu, sodiu, zinc, molibden, fier și cupru). Și că smochinele conțin de 2 ori mai mult calciu și fosfor decât laptele.
De ce să consumi smochine?
Iata câteva argumente pentru care este indicat consumul regulat de smochine:
- Conțin triptofan, o substanță responsabilă de asigurarea unui somn liniștit.
- Conțin potasiu, responsabil pentru buna funcționare a aparatului digestiv și muscular, dar și pentru reducerea tensiunii arteriale.
- Prin conținutul de calciu ajută la prevenirea osteoporozei, fiind recomandate a fi consumate de către copiii aflați în perioada de creștere.
- Sunt fructe alcaline și astfel ajută la reglarea PH-ului corpului.
- Au un conţinut bogat de polifenoli și flavonoide care previn problemele cauzate de radicalii liberi.
- Conțin benzaldehidă, o substanță cu caracteristici anticancerigene.
- Datorită conținutului ridicat de fibre previn constipația și cancerul de colon.
- Prin conținutul de luteină și zeaxantină susțin sănătatea retinei.
Îți propunem un smoothie revigorant pentru a îți începe diminețile într-un ton plin de energie!
Smoothie cu smochine
Ingrediente:
- 3 smochine
- 1 banană
- 1 iaurt grecesc
- 1 linguriţă de miere
- 1 lingurde afine
- scorțișoară
Mod preparare:
Se pun ingredientele într-un blender iar mixul obținut se toarnă într-un pahar. Atât de simplu!
Crude sau uscate, în smoothie-uri savurate, smochinele asigură buna funcționare a sistemului nervos, reglează tensiunea arterială, îmbunătățesc digestia și țin la distanță osteoporoza.
Foto homepage: By Marian Weyo /Shutterstock
România, pe primul loc în Europa la numărul tinerilor care se declară sănătoși
Descentralizarea școlilor și reducerea birocrației, priorități anunțate de noul ministru al Educației
Inteligența artificială și sustenabilitatea devin materii opționale la liceu din 2027
De ce durează două săptămâni de la afișarea notelor până la repartizarea la liceu: explicațiile Ministerului Educației