Elena suferă de neuroblastom. Tumora canceroasă localizată în creier i-a refuzat micuței șansa unei copilării normale.

Comunicat de presă

Astfel de cuvinte nu ar trebui niciodată rostite de un părinte, cu atât mai mult de mama unui copilaș mai mic de 1 an! Și totuși, într-o astfel de realitate se găsește Cristina după ce a aflat că fiica ei, Elena, suferă de neuroblastom. Tumora canceroasă localizată în creier i-a refuzat micuței șansa unei copilării normale. Păpușile, jocurile și multele bomboane și acadele colorate au fost înlocuite cu medicamente, branule, operații și chimioterapie. Micuța și-a petrecut deja jumătate din viață mai mult prin spital.

Este încadrată la gradul mijlociu. Nu este cel mai bun grad, dar mulțumesc Bunului Dumnezeu că nu este ultimul stadiu...

În mijlocul disperării, văzându-și fiica la un pas de moarte, familia Floria a plecat în Turcia, unde medicii dispun de experiența și aparatura necesară pentru astfel de cazuri. Tratamentele și intervențiile menite să o salveze depășesc cu mult puterea financiară a familiei, însă nu și puterea solidarității noastre. Cei 51.000€ de care e nevoie pentru intervenții și tratament pot fi strânși cu ușurință printr-un SMS cu textul „Elena" trimis la numărul 8832. Cu doar 2€ o putem salva pe Elena din chinurile prin care trece deja de jumătate de an.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Lumina pe care o porți în sufletul tău este mai puternică decât răutățile celor din jur EXCLUSIV Sfaturile primei românce care a cucerit vârful Annapurna pentru copiii care vor să facă alpinism: Să înceapă gradual, să nu se implice din prima în ceva dificil Detergentul Perwoll Renew, într-o nouă formulă, mai performantă și mai sustenabilă

Avem nevoie de voi ca să se recupereze gărgărița noastră!

Fără ajutorul nostru financiar, Elena Floria nu va supraviețui cumplitului cancer. Destinul ei poate fi schimbat cu un singur SMS. „Elena" la 8832 poate fi mesajul de speranță și de victorie în fața bolii. Ce bucurie mai mare poți avea decât să știi că ai salvat un copil nevinovat?

Cum o putem ajuta?

Cine vrea să contribuie la salvarea micuței Elena, poate dona 2 Euro prin transmiterea unui simplu SMS la 8832, cu textul "ELENA". Fiecare mesaj trimis înseamnă o şansă în plus pentru sănătatea şi viitorul fetiței. De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi online, pe: https://salveazaoinima.ro/floria-elena/, prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei "Salvează o inimă":

RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei),

Caria dentară – ce este și cum se tratează MiniGhid astrologic: 5+5 Calități și Defecte ale zodiei TAUR Descoperiți legătura dintre filozofia Zen și dezvoltarea mentalității! 

RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro),

RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Foto fr si main: By Romolo Tavani /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri