Comunicat de presă
Țara noastră se află pe primul loc într-un clasament al ţărilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte decesele din accidente rutiere, atunci când este avut în vedere raportul dintre numărul de victime şi populaţia totală, potrivit Eurostat.
În România au murit, în 2017, 1.951 de oameni în accidente rutiere, anul 2008 fiind cel mai negru din ultimii 17, cu 3.000 de morţi. Multe dintre aceste accidente se petrec în orașe, la trecerile de pieton, unde tot mai mulți pietoni își pierd viața din cauza neatenției șoferilor, care sunt obosiți, nu au o vedere bună, folosesc telefonul mobil la volan sau pur și simplu trecerea nu este foarte bine semnalizată.
În acest context, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ, au demarat o amplă campanie de responsabilizare prin care își dorește să combată acest îngrijorător fenomen și au instalat trecerile de pieton 3D. Campania a debutat în Bistrița, se desfășoară în perioada iulie – decembrie 2018, iar datorită succesului de care s-a bucurat în rând pietonilor și șoferilor, acest proiect va fi extins la nivelul național.
“Practic, am preluat ideea din picturilor 3D și am creat iluzia trecerilor de pietoni tridimensionale. Într-adevăr, nu întotdeauna este vina șoferului, care ar trebui să încetinească atunci când se apropie de zebră, însă de cele mai multe ori trecerile de pietoni sunt foarte slab semnalizate, vopseaua și-a pierdut din consistență, luminile lipsesc în acele zone, fapt pentru care pericolul de accident devine tot mai mare. Prin instalarea acestor treceri 3D, dorim să le generăm șoferilor iluzia că în fața lor se află un obstacol și sunt obligați să încetinească, așa cum de fiecare dată o fac atunci când se apropie de celebrele limitatoare de viteză. Această campanie s-a bucurat de un succes foarte mare, atât în rând pietonilor care se simțeau mereu în pericol atunci când doreau să traverseze, cât în rândul șoferilor, care din motive obiective sau subiective, nu încetineau când se apropiau de trecerea de pietoni. Dorim să extrapolăm acest proiect în mai multe orașe din țară și să contribuim la reducerea accidentelor în care sunt implicați pietoni”, declară psiholog principal Ionel Simionca, vicepreședintele Asociației PsihoTrafiQ și co-organizator al proiectului “PietOM”.
Fenomen scăpat de sub control din cauza telefonului motiv la volan
Neatenţia la volan, în special utilizarea telefonului mobil în timpul şofatului, reprezintă una dintre cele mai serioase cauze de producere a accidentelor mortale. Un studiu realizat de AT&T în 2015 arată că un procent de 70% dintre şoferi sunt distraşi de telefonul mobil, 61% trimit mesaje în timp ce conduc şi 27% socializează pe Facebook.
Chiar dacă se constată o scădere de peste 40% din 2008 până în 2017 a accidentelor rutiere mortale din România, prof. univ. dr. Mihaela Rus, președintele Asociației PsihoTrafiq, afirmă că există din ce în ce mai mult accidente se produc din cauza că şoferii utilizează telefonul mobil la volan.
“La o scurtă observaţie empirică, constatăm că din 10 şoferi, mai mult de jumătate dintre ei se uită în jos spre telefonul mobil, şi nu înainte, cum este normal. În special, acest comportament este mai des întâlnit la tineri, iar în contextul lipsei de experienţă şi a adrenalinei, aceştia pot pierde foarte uşor controlul volanului şi pot pune în pericol propria viaţa şi a celorlalţi participanţi la trafic. Fără doar şi poate, este un fenomen care a scăpat de sub control, iar acest comportament trebuie amendat mai drastic sau redus prin metode specifice, cum ar fi și introducerea trecerilor 3D în orașele din România”, afirmă prof. univ dr. Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologiei şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ.
Dacă totuşi trebuie să răspundem la un apel urgent în timp ce ne aflăm la volan, specialistul recomandă şoferilor folosirea unui handsfree wireless sau cumpărarea unui dispozitiv care conectează telefonul mobil la maşină. În acelaşi timp, coordonatorul campaniei nu le recomandă şoferilor să folosească un handsfree cu fir deoarece există oricând riscul ca firul să se încolăcească în jurul volanului şi să îi creeze probleme de manevrare.
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani