“Omul care nu are în el nişte ceai este incapabil să înţeleagă adevărul şi frumosul”

“Omul care nu are în el nişte ceai este incapabil să înţeleagă adevărul şi frumosul”, spune un proverb chinezesc, iar noi tindem să îi dăm dreptate. Cafeaua rămâne și ea printre favorite, dar pentru unii dintre noi ceaiul este mai important chiar și decât apa.

Așa se face că există fani împătimiți ai ceaiului, acele persoane care pun această licoare pe un piedestal și transformă băutul ceaiului într-un adevărat ritual, care îi ajută să se relaxeze, să mediteze și să creeze.

Dacă în familie sau în cercul tău de prieteni se găsește o persoană de genul, atunci nu ar trebui să întâmpini probleme când vine vorba de alegerea unui cadou. Cadourile pentru iubitorii de ceai nu se termină niciodată, atâta timp cât există sute, zeci de plante din care se poate face ceai, zeci de modele de căni, cești, ceainice și câte și mai câte alte recipiente și accesorii care au legătură.

Prin urmare, hai să vedem câteva idei de cadouri pentru iubitorii de ceai:

Cană cu sită și capac

De ceva vreme, cana a devenit una dintre cele mai la îndemână, dar și bune idei de cadouri, însă numai un împătimit al ceaiului sau al cafelei ar putea să se bucure din suflet la primirea unui astfel de cadou. Un iubitor de ceai o să aprecieze cu adevărat o cană cu sită și capac, pentru că este conștient de importanța ei. Cum altfel ar putea savura această licoare din plante la locul de muncă?!

Poti cumpara cana de aici

Ceainic Inimă

Dacă ești genul de persoană care bea ceai doar atunci când are o problemă de sănătate, înseamnă că procesul de pregătire al ceaiului durează maxim 5 minute, după care mai ai nevoie de 2 minute ca să îl bei. Un ibric, un plic de ceai, o linguriță de zahăr și gata ceaiul. Ei bine, pentru cine iubește cu adevărat ceaiul și își invită prietenii ca să îl savureze împreună, procesul este mai complex, motiv pentru care este întotdeauna nevoie de un ceainic.

Poti cumpara ceainicul de aici

Set 4 căni cu farfurie

Așa cum unele persoane își invită cunoștințele la o cafea pregătită în casă, la fel există o tabără care își invită prietenii și rudele la ceașcă cu ceai. Sănătate pură pentru minte, trup și suflet. Cadoul ideal pentru ei este un set de căni cu farfurie pentru a putea fi serviți toți invitații. Dacă consideri că un set de 4 căni nu este suficient, nimic nu te reține să comanzi două seturi, să le ambalezi frumos într-o hârtie de cadou și să le oferi alături de o felicitare cu mesaj drăguț.

Poti cumpara setul de aici

Ceainic din porțelan

Setului de căni cu farfurie i se adaugă și un ceainic din porțelan, deoarce iubitorii de ceai sunt atenți la detalii, iar atunci când vor servi ceaiul invitaților, fața de masă specială, cănile, lingurițele, recipientul pentru zahăr, o vază cu câteva floricele naturale și prăjiturele nu vor lipsi de pe masa de servire.

Poti achizitiona ceainicul de aici

Ceaiuri din plante

Bineînțeles că nu există cadoul perfect fără un pachețel cu ceai. Avem: 1) ceai cu coajă de cacao, bucăți de scorțișoară, cardamom, ghimbir, rădăcină de cicoare, cuișoare, piper; 2) ceai cu scorțișoară, salvie, busuioc, lemongrass, ghimbir, cătină, piper negru, verbina, coriandru, aromă și 3) ceai verde, bucăți de papaya, fulgi de morcov, petale de floarea soarelui, flori de nalbă, aromă de vanilie.

„Sunt puţine momente în viaţă mai agreabile decât ora dedicată ceremoniei cunoscute sub numele de ceaiul de după-amiază.” [Henry James]

Sursa foto front page: shutterstock/by nastyaofly


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cadouri pentru iubitorii de ceai.